Pe scurtSe decide acordarea unui mandat special Asociației de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, prin Aparatul tehnic de specialitate și reprezentanții împuterniciți, pentru a verifica tehnic, monitoriza, preveni, controla, constata contravenții și aplica sancțiuni în domeniul serviciului de salubrizare, în numele și pe seama comunei OLCEA. Practic, locuitorii vor fi afectați de sancțiuni (avertismente și amenzi) pentru nereguli legate de salubrizare, iar activitățile vor viza cote, termene și zone gestionate de ECOLECT GROUP în colaborare cu administrația locală. Decizia este fundamentată pe legi și protocoale ale asociației și are scopul de a îmbunătăți managementul deșeurilor în comunitate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobăSe acordă un mandat special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, prin Aparatul tehnic de specialitate şi reprezentanții împuterniciţi ai acesteia - specialiști în managementul deşeurilor - pentru exercitarea, în numele şi pe seama unităţii administrativ teritoriale OLCEA a activităţilor de: verificare tehnică, de monitorizare, prevenire, control, constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (avertisment şi amendă contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare, în conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare incidente în materie
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEŢUL BIHOR
COMUNA OLCEA
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI OLCEA
TEL/FAX 0259/310881 , 0359412598
E-mail: registratura(acomunaolcea.ro
COMP.A
HOTĂRÂREA NR 36
din 09 iunie 2026
privind acordarea unui mandat special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT
GROUP, prin Aparatul tehnic de specialitate și reprezentanţii împuterniciţi ai acesteia-
specialişti în managementul deşeurilor, pentru exercitarea, în numele și pe seama unităţii
administrativ teritoriale OLCEA a activităţilor de: verificare tehnică, de monitorizare,
prevenire, control, constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale
(avertisment şi amendă contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare al Primarului Comunei OLCEA dl. Bocşe Flore , înregistrat
sub nr.2984 din 03.06.2026 la proiectul de hotărâre privind acordarea unui mandat special
Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, prin Aparatul tehnic de
specialitate şi reprezentanţii împuterniciţi ai acesteia — specialişti în managementul deşeurilor
pentru exercitarea, în numele şi pe seama unităţii administrativ teritoriale OLCEA, a
activităţilor de: verificare tehnică, de monitorizare, prevenire, control, constatare a
contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale (avertisment și amendă
contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare.
Ţinând cont de prevederile:
-art. 8 alin. (1) și (2), art. 48 din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilităţi
publice, republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
-art. 64 lit. a din Legea nr. 101/2006 a serviciului de salubrizare a localităților,
republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
- Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.
92/2021 privind regimul deșeurilor;
- Art. 11 lit. h, i respectiv art. 25 alin. 7, 8, 9 şi 10 din Statutul A.D.I. ECOLECT
GROUP (forma actualizată conform dispoziţiilor art. III din HG nr. 293/2023);
-Hotărârilor AGA A.D.I. ECOLECT GROUP nr. 7/29.04.2026 şi 8/29.04.2026
-pcet. 4 (diverse) din PROCESUL VERBAL întocmit cu ocazia desfăşurării şedinţei
extraordinare A.G.A. a Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP din
data de 19.12.2025, coroborat cu menţiunea că atribuţiile sus-menţionate pot fi exercitate
doar în baza mandatului special acordat de Parte prin hotărâre a consiliului local;
Raportul comisiilor pe domenii de specialitate
În temeiul art.129 alin. 2 lit. d coroborat cu alin.7 lit. n, art.139 alin.3 lit.h, art.154
alin.1 şi art.196 alin.1 lit.a din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Consiliul local al comunei Olcea , cu unanimitatea de voturi a celor 11 consilieri
prezenţi , din totalul de 11 în funcție
Hotărăşte:
Art. 1. Se acordă un mandat special Asociaţiei de Dezvoltare Intercomunitară
ECOLECT GROUP, prin Aparatul tehnic de specialitate şi reprezentanții împuterniciţi ai
acesteia - specialiști în managementul deşeurilor - pentru exercitarea, în numele şi pe seama
unităţii administrativ teritoriale OLCEA a activităţilor de: verificare tehnică, de monitorizare,
prevenire, control, constatare a contravenţiilor şi de aplicare a sancţiunilor contravenţionale
(avertisment şi amendă contravenţională) în domeniul serviciului de salubrizare, în
conformitate cu dispoziţiile legale în vigoare incidente în materie.
Art.2. Activităţile prevăzute la Art. 1 se exercită prin Aparatul tehnic al Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP, de către persoane împuternicite (specialiști
în managementul deșeurilor) din cadrul acestuia prin act administrativ emis de Preşedintele
Asociaţiei, în condiţiile art. 48 alin. (1) din Legea nr. 51/2006 și art. 64 lit. a) din Legea nr.
101/2006.
Art. 3. Mandatul special prevăzut la art. 1 se exercită pe raza administrativ-teritorială
a Unităţii Administrativ-Teritoriale OLCEA exclusiv în legătură cu activitățile specifice
serviciului de salubrizare delegate/gestionate prin intermediul Asociaţiei de Dezvoltare
Intercomunitară ECOLECT GROUP.
Art.4.Persoanele împuternicite din cadrul aparatului tehnic al Asociaţiei de
Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP vor exercita atribuţiile prevăzute de prezenta
hotărâre în baza:
a) actului administrativ de desemnare (conform art. 2);
b) legitimaţiei de control;
c) diferitelor alte documente de identificare emise de asociaţie, după caz.
Art. 5.Asociaţia de Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP va informa
periodic autoritatea deliberativă şi executivă a Unităţii Administrativ-Teritoriale OLCEA cu
privire la activităţile de control desfăşurate și măsurile dispuse în exercitarea mandatului
special.
Art. 6.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se încredințează Asociaţia de
Dezvoltare Intercomunitară ECOLECT GROUP.
Art.7. Prezenta hotărâre va fi comunicată cu:
-Instituţia Prefectului-judeţul Bihor
- ADI ECOLECT GROUP
-Primar comuna Olcea
- site wwwcomunaolcea.ro
PRESEDINTE DE ŞEDINTA, CONTRASEMNEAZĂ DE LEGALITATE ,
MEMETE ADRIAN-FLORI SECRETAR GENERAL
ILIEŞ VALERICA
CLAIV
Ex:4
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.