Se înființează și se organizează Serviciul Public Urban Integrat Năvodari (SPUI), ca o structură cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local, cu sediul în Năvodari, și se preiau activități și personal din aparatul primarului pentru a asigura continuitatea muncii. Se stabilește organigrama, statul de funcții și Regulamentul de organizare și funcționare al SPUI, iar salarizarea se va face conform legii. Pentru locuitori înseamnă că serviciile de administrare a domeniului public și privat din oraș vor fi grupate într-un singur entitate, cu un punct de lucru comunicat și reguli clare de funcționare și plată, iar personalul va trece în SPUI păstrând drepturi și obligații.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă înființarea, organizarea şi funcționarea „Serviciului Public Urban Integrat Năvodari" (SPUI), ca un serviciu de interes local cu personalitate juridică, în subordinea Consiliului Local al Oraşului Năvodari, cu sediul în Năvodari, b-dul Mamaia Nord, nr. 6, lot 1, incinta Centrului de Afaceri, spaţiile 01-11 şi 01-28
ROMÂNIA
JUDEȚUL CONSTANŢA
CONSILIUL LOCAL NĂVODARI
HOTĂRÂRE NR. 68/22.04.2026
Privind înființarea, organizarea și funcționarea Serviciului Public Urban Integrat
Năvodari (SPUD
Consiliul Local Năvodari, întrunit în şedinţa ordinară din data de 22.04.2026
Având în vedere:
- Proiectul de hotarare, Referatul de aprobare al Primarului Orasului Navodari în calitatea sa
de iniţiator, nota de fundamentare, studiul de oportunitate, avizele comisiilor de specialitate;
- Prevederile O.G. nr. 21/2002 gospodarirea localităţilor rurale şi urbane;
- O.G. nr. 71/2002 organizarea şi funcţionarea serviciilor de administrare a domeniului public
si privat;
- Prevederile art. 28 alin. (2) lit. a) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilități
publice;
- Prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale;
- Prevederile Legii 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică;
- Prevederile art.129 alin. (2), lit.d), alin. (4) lit.e), alin. (7) lit. s) din OUG nr.57/2019 privind
Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare;
- Prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru elaborarea actelor
normative, republicata, cu modificările si completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 139 alin. (1) si art. 196 alin. (1) lit. a) din O.U.G. nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,
HOTĂRĂȘTE:
ARTICOLUL 1 - Se aprobă înființarea, organizarea şi funcționarea „Serviciului
Public Urban Integrat Năvodari" (SPUI), ca un serviciu de interes local cu personalitate
juridică, în subordinea Consiliului Local al Oraşului Năvodari, cu sediul în Năvodari, b-dul
Mamaia Nord, nr. 6, lot 1, incinta Centrului de Afaceri, spaţiile 01-11 şi 01-28.
ARTICOLUL 2 - Se aprobă preluarea, în condiţiile legii, a activităţilor specifice şi a
personalului aferent din cadrul aparatului de specialitate al primarului, ca urmare a
reorganizării, cu menţinerea continuității atribuţiilor şi a raporturilor de muncă, precum şi a
drepturilor şi obligaţiilor, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 3 - Se aprobă organigrama și statul de funcţii al Serviciului Public Urban
Integrat Năvodari (SPUI), conform anexelor 1 și 2 care fac parte integrantă din prezenta
hotărâre.
ARTICOLUL 4 - Se aprobă Regulamentul de organizare şi funcționare (ROF),
conform anexei 3 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 5 — Salarizarea personalului se realizează în conformitate cu prevederile
Legii 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cu modificările şi
completările ulterioare și se aprobă prin Hotărâre de Consiliu Local.
ARTICOLUL 6 — Se aprobă preluarea bunurilor mobile şi imobile aferente activităților
transferate, pe baza de protocol de predate — preluare, în termen de 30 de zile de la intrarea în
vigoare a prezentei hotărâri.
ARTICOLUL 7 — Contractele, drepturile şi obligaţiile aferente activităților preluate se
transferă către Serviciul Public Integrat Năvodari (SPUI), în condiţiile legii, fără afectarea
continuității acestora.
ARTICOLUL 8 - Încadrarea personalului preluat se realizează cu respectarea
prevederilor legale aplicabile, ca urmare a reorganizării.
ARTICOLUL 9 — Primarul orașului Năvodari asigură coordonarea şi controlul
Serviciului Public Integrat Năvodari, în condiţiile legii.
ARTICOLUL 10 — Se aprobă împuternicirea Primarului Oraşului Năvodari să
întreprindă toate demersurile necesare înființării, organizării şi operaţionalizării Serviciului
Public Urban Integrat Năvodari, inclusiv pentru:
- Obţinerea codului de înregistrare fiscală;
- Deschiderea conturilor la Trezorerie şi/sau unități bancare;
- Îregistrarea în registrul general de evidență a salariaţilor;
- Încheierea contractelor individuale de muncă și a actelor subsecvente;
- Obţinerea avizelor, autorizaţiilor și licenţelor;
- Efectuarea oricăror altor demersuri necesare funcționării serviciului, în condiţiile
legii.
ARTICOLUL 11 — Primarul Oraşului Năvodari, poate delega, prin dispoziţie,
atribuţiile prevăzute anterior unei persoane din cadrul aparatului de specialitate, în condiţiile
legii.
ARTICOLUL 12 - Compartimentul Relaţia cu Consiliul Local va comunica prezenta
hotarare: Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanta, Primarului Oraşului Năvodari,
Viceprimarului Oraşului Năvodari, Direcţiei Generale Economice, Compartimentului Juridic,
Compartimentului Administrație publică, monitorizare proceduri administrative.
Hotărârea a fost adoptată cu 17 voturi „PENTRU”, 0 voturi „ÎMPOTRIVĂ”,
2 „ABȚINERI”, la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 consilieri in functie.
NŢă,
PRESEDINTE D
i NINA
CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE,
Secretar General, BĂRĂSCU MIHAELA
VNINVAD di]
VN
[ră [Ii [ră _
DINIANd IMNINIWOG ALLVDO'T (NOH IS IZUIAA ANOZ Y
VILNVNALNAW A1BOWI AINALVUND IS VOLLSIODVSIAd ADIIANd
IS ILVĂVdIU 1S HUANILHA INI HUVEVNIWV IILIZIHODY IS ANVAIN ASUNSAA DIGIUNL
INIWILUVdAIOD INIWILUVdAOD INAWILLUVdAIOD
A 3
4
I
"TVAANID HOLODAUIG
Â
6L TIVOOAVN
"1VDO'1 1NIIISNOD
TIVOOAVN LVIDALNI NVAUN DITANd ININIDIAUAS VWVUDINVODUO
I VXAINV
1 W/D JeOIJIȚedeu 10Hounuul jueoeA[sz
1% W/D JeOLJIȚedoU 10Hounuu jueoeAȚ pc
1» W/9D JeOIJIȚedou 10Hounuu jueoeAȚ€7
1» W/D JeOIȚIȚedou 10Hounuu ueoea [77
ET) W/D jeoişi[edeu 10prounul JueoeAȚ[
15 W/D JeOIJIȚedeU 10Hounuu jueotAl07
1» W/D JeOIIȚedou 10Hounur uedeA]6 |
1% W/9 JeOIŞIȚedau 10Hounuu jueoeA|8 1
IL W/D JeOIŞIȚEO 10Hounuu jednoO|LI
TEI) W/D JeDIŞIȚeO 10ounuu 7edn50|91
AL DB W/D JEOIŞIȚEO 0ounui ednoO|s1
ALB W/D eOIŢIȚe9 I0Mounuu yedno0|71
In W/D YeoIŢIȚeo J0Nounuu vednoO|€ 1
1.0 W/D eDIȚIȚEO JOHounu yednoO|zI
II 9 W/D JeDIȚI[EO JOMOunu jednoOȚ1 1
In W/9 JeOIIȚEO J0ounuu edn20[01
IL 5 W/D ȚedIgI[ea 10ounuu edn20|6
II W/D JeDIIȚED 10ounui yednoO|8
In W/D JeEoIgI[ea 10rounuu yednoO|L
1IO)DUNUI 3IPEULI0J J3S yedno0|9
IZISA BU0Z 15 FDISIZESIBd 21e[eusury Jusuup-1edu0)
VI S orpranf 1911SU09 JueoeA[S
VI [3 deds Jopoadsur șueoe A |
[3 veds 10yoodsur jueoeA|E
VI [3 vads 1ooodsur jueoeA 7
321dNd MIZIU2V IS oueui[] ASAN3I OIprang “pqepuo) - Jepueul puouip.edulo)
[2.19u25) 10722.11 ueOeAȚI
91jn99x9 9199npu09
JOId Hpnys 2p 3p HD
1D/1L IPAIN EJenJoe.uoo erjouny VIăNLOINALS IN
ILLONO LV LS
TUVOOAVN LVUDALNI NVaUN DITaNd 1NIDIAUIS
II VXINV TIVOOAVN 1V)0'1 1NI1ISNOD
Ta W/D JeoII[ea 10Wounuu juese A] ss
Iv W/D JeoIzijedau 10)dunul jueoeA|ps
EI) W/9 JedIşI[edau 10)rounui jueoeA|Es
E) W/9 JeoIgIedau 10pdunui jueoeA|TS
ATD W/9 JeOII[ed8u JO)ounul yedna0[[s
In D JeoIIjedau 10)ounul yedno0[0s
1» D JeoIjIjedau 10pdunul yednao[6y
Tan [5) Yeorgiţedou 10jdunuu yednoo[gy
Iu 9 Yeoigi[edou J0rdunui ednao|2y
ET) [5) Yeougi[edou 10prounui yedno0[9p
AIVEd0T[ PUOLĂ 1S 2|1Q0uu] 21u3yean) 1S 912u1p217uJ țuowu-edui0)
1» W/9 YEdIşI[ea 10)ounuu ueoeA [Sp
Iu W/9 Yeougi[ea 10Mounuu uedeA pp
Ta W/9 YedIzI[ea 107rdunuu! uedea Ep
Tu W/9 ŢEdIŞIȚ ea 10dunul jueoeA [Cp
Tan W/9 ȚediziȚea 10pounui uedeAȚ [pp
In W/9D JEDIJIȚea JOHounuur yuedeA [0
Ta W/9 TEDIȚIJe 10piounuu uedeA[6£
Ta W/9 YedIzI[ea 10piounuu ueoeA|8£
1'2 W/9 JEDIŞIe2 0Hounur ugDeAȚ LE
In W/9 JeDIŞIe2 10pounur uedeA[9€
In W/9 YEdIgIjea 10Hiounuu ueoeA |S€
Tan W/9 YEdIşI[ea 10dunuu ueoeA e
Ta W/9 YeougI[ea 10mounui ueoeA | E €
In W/9 YEOIŢI[ea J0)ounuu jugoea|7E
19 W/9 JEOIJIe2 10Hounuu ueoeA| | €
TI W/9 JEDIJIe2 10jounuu ednao|0€
1» W/9 JeaLgI[ea 10Mounuu ednoo|67
1 W/D JeoLgI[ea 10)rounuul ednoo|gz
Ia W/D JeoLgI[eo J0ounuul ednoo[/7
1.10)19UNuI 31pEUL.10j J9$ ednoo|oz
3ujdnd |nrusuog eșueuauo !S mpezedoy jud. eduo)
pag
REGULAMENT DE ORGANIZARE SI FUNCŢIONARE
al Serviciului Public Urban Integrat (SPUI), aflat în subordinea
Consiliului Local al Orașului Năvodari, Judeţul Constanţa
CAPITOLUL 1 - DISPOZIŢII GENERALE
Art.1: (1) Administraţia publică locală în unitățile administrativ-teritoriale
se organizează şi funcționează în temeiul principiilor descentralizării, autonomiei
locale, deconcentrării serviciilor publice, eligibilității autorităților administraţiei
publice locale, legalității şi consultării cetățenilor în vederea soluționării
problemelor locale de interes deosebit.
(2) Autorităţile administraţiei publice locale administrează sau, după caz,
dispun de resursele financiare, precum şi de bunurile proprietate publică sau
privată ale orasului în conformitate cu principiul autonomiei locale.
(3) Autorităţile administraţiei publice prin care se realizează autonomia
locală în Orasul Navodari sunt: Consiliul local ca autoritate deliberativă și
Primarul ca autoritate executivă. Consiliul local are inițiativă şi hotărăşte în
condiţiile legii în toate problemele de interes local, cu excepţia celor care sunt
date prin lege în competenţa altor autorităţi ale administraţiei publice locale sau
centrale.
(4) Consiliul local exercită atribuţii privind organizarea și funcţionarea
aparatului de specialitate al primarului, ale instituţiilor şi serviciilor publice de
interes local şi ale societăților comerciale și regiilor autonome de interes local,
atribuţii privind dezvoltarea economico-socială și de mediu a orasului, atribuții
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.679/27.04.2016 privind protecția ș EXEMPLAR /
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directiv 1-41 ———
pag?
privind administrarea domeniului public şi privat al orasului, atribuţii privind
gestionarea serviciilor furnizate către cetăţeni.
(5) Consiliul local aprobă, la propunerea primarului, în condiţiile legii,
înființarea, organizarea şi statul de funcții ale instituţiilor şi serviciilor publice de
interes local, precum și reorganizarea şi statul de funcţii ale regiilor autonome de
interes local, asigură potrivit competenţelor sale şi în condiţiile legii cadrul
necesar pentru furnizarea serviciilor publice comunitare.
(6) Consiliile locale pot înființa şi organiza instituţii şi servicii publice de
interes local, cu personalitate juridică, în principalele domenii de activitate,
potrivit specificului şi nevoilor locale, cu respectarea prevederilor legale şi în
limita mijloacelor financiare de care dispun.
(7) Numirea și eliberarea din funcţie a personalului din cadrul instituțiilor şi
serviciilor publice de interes local se fac de conducătorii acestora, în condiţiile
legii.
Art.2 (1) Serviciului Public Urban Integrat (SPUI) Năvodari, este un
serviciu public cu personalitate juridică, fiind organziat in subordinea Consiliului
Local, functioneaza pe baza de gestiune directa și se bucura de autonomie
financiară şi funcţională, fiind subiect juridic de drept fiscal. Este titular al
codului unic de înregistrare fiscală şi a conturilor deschise la unităţile teritoriale
ale trezoreriei, funcționează cu contabilitate proprie, interna sau externalizata,
întocmește în condiţiile legii buget de venituri şi cheltuieli şi situații financiare
anuale.
(2) Sediul Serviciului Public Urban Integrat va fi în localitatea Năvodari,
Bdul. Mamaia Nord, nr. 6, lot 1, incinta Centru de Afaceri, Spațiile 01-11 în
suprafață de 39,75 mp şi 01-28 în suprafață de 40,46 mp.
Art.3: Durata de funcţionare a Serviciului Public Urban Integrat
Năvodari este nelimitată.
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.679/27.04.2016 privind protecția EXEMPLAR /
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abronare a Directiv a —
Pag3
Art. 4: Scop şi obiect
Prezentul Regulament stabileşte cadrul juridic, organizatoric şi funcţional al
Serviciului Public Urban Integrat Năvodari, serviciu public cu personalitate
juridică, aflat în subordinea Consiliului Local Năvodari, cu gestiune directă.
Art. 5: Baza legală
Serviciul funcţionează conform următoarelor prevederi legale:
- Art. 28 alin. 2 lit a) din Legea serviciilor comunitare de utilități publice nr.
51/2006, republicată, cu modificările şi completărule ulterioare: autorităţile
administraţiei publice locale organizează, conduc, reglementează și controlează
furnizarea serviciilor de utilități publice.
- Ordonanța Guvernului nr.21/2002 privind gospodărirea localităţilor urbane
şi rurale: autorităţile locale au competențe în gestionarea curăţeniei și salubrizării
localităţilor, ca parte a obligaţiilor de gospodărire locala.
- Codul administrativ (O.U.G. nr. 57/2019): art. 129 alin.(2) lit.d) și alin.(7):
consiliile locale pot înfiinţa servicii şi compartimente pentru prestarea serviciilor
publice de interes local.
- Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, republicată, cu
modificările şi completările ulterioare: autoritățile administraţiei publice locale
pot înființa servicii publice locale pentru desfăşurarea activităţilor de interes local
(ex. întreținerea drumurilor, spaţiilor verzi, mobilier urban, iluminat public etc.).
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.679/27.04.2016 privind protecția; P--EMPLAR /
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directiv a
Pag)
- Legea nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare,
- Ordonanţa Guvernului nr. 71/2002 privind organizarea şi funcţionarea
serviciilor publice de administrare a domeniului public şi privat de interes local;
- Legea nr. 53/2003 Codul Muncii, cu modificările şi completările
ulterioare,
- Ordonanța Guvernului nr. 21/2002 privind gospodarirea localitatilor
urbane sirurale, aprobata cu Legea nr. 515/2002 cu modificările şi completările
ulterioare.
CAPITOLUL II - DOMENIUL DE ACTIVITATE
Art. 6. (1): Activităţi desfăşurate
a) amenajarea, întreţinerea, înfrumusețarea, extinderea, igienizarea, repararea şi
executarea lucrărilor specifice zonelor verzi, a parcurilor, a jardinierelor, a
zonelor de agrement, piaţete şi a locurilor de joacă şi a altor spaţii publice aflate
în patrimoniul sau administrarea UAT Năvodari;
b) achiziţionarea, confecționarea, întreținerea, repararea, completarea şi montarea
mobilierului urban, a construcţiilor decorative și utilitare;
c) servicii de curățenie, igienizare a imobilelor şi spaţiilor interioare și exterioare
aflate în patrimoniul sau administrarea UAT Năvodari, inclusiv achiziționarea
produselor şi materialelor necesare
d) executarea de lucrări în vederea menţinerii în bune condiții de funcţionare a
tuturor bunurilor aparținând domeniului public şi privat al oraşului Năvodari, cu
excepţia celor care fac obiectul contractelor de delegare de gestiune conform legii
şi hotărârilor Consiliului Local Năvodari în vigoare;
e) intervenții operative pentru înlăturarea efectelor fenomenelor meteorologice,
inclusiv înzăpeziri pe aleile din parcuri, piațete şi pe orice alte spaţii publice
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului x:679/27.04.2016 privind protecția; EXEMPLAR /
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abronare a Directiv o
pagD
aparţinând domeniului public al UAT Năvodari, care nu fac obiectul contractului
de salubrizare în vigoare precum şi intervenții pentru limitarea şi înlăturarea
efectelor inundaţiilor, calamităţilor naturale sau ale altor situaţii de urgenţe;
f) repararea, înlocuirea, întreţinerea şi igienizarea staţiilor de transport public și a
toaletelor publice şi ecologice pentru menţinerea acestora în stare de funcționare;
£) întreținerea şi repararea bazelor sportive și de agrement, a terenurilor de sport,
a sălilor de sport aflate în patrimonial public sau administrarea UAT Navodari
h) toaletarea, tăierea ornamentală sau de siguranţă a arborilor și arbuștilor situați
pe domeniul public şi privat al UAT Năvodari, în condiţiile legii.
i) cosirea ierbii, tunderea gazonului, însămânțarea gazonului, plantarea florilor,
arbustilor şi arborilor ornamentali în spaţiile verzi pe domeniul public şi privat al
UAT Năvodari;
j) amenajarea, întreţinerea și repararea sistemelor de irigații pe domeniul public şi
privat al oraşul Năvodari;
k) udarea spaţiilor verzi, a florilor, arbuştilor şi arborilor pe domeniul public şi
privat al orașul Năvodari;
1) reparaţii curente, lucrări de intervenții şi întreținere la clădirile aflate în
patrimoniul sau în administrarea UAT Năvodari
m) lucrări de pregătire a terenului în vederea amenajării cu gazon;
n) lucrări de greblat sol, lucrări de plivit, săpat şi udat, lucrări de săpare şi
realizare a vaselor în jurul arborilor şi arbuştilor ornamentali, pentru captarea
apei de ploaie, pe domeniul public si privat al orasul Navodari;
o) achiziționarea şi administrarea îngrășămintelor chimice pentru fertilizarea
gazonului şi îngrăşăminte organice pentru fertilizarea plantelor pe domeniul
public şi privat al oraşul Năvodari;
p) achiziționarea şi administrarea substanțelor fitosanitare pentru combaterea
bolilor şi dăunătorilor, plantelor floricole, arborilor, arbuștilor ornamentali,
gazonului şi gardurilor vii pe domeniul public şi privat al orașului Năvodari;
r) achiziționarea și administrarea substanțelor necesare pentru combaterea
buruienilor de pe domeniul public şi privat al orașului Năvodari;
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.679/27.04.2016 privind protecția p-EMPLAR /
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrosare a Directiv n
s) executarea lucrărilor de tăiat buruieni și vegetaţia spontană pe domeniul public
şi privat al oraşului Năvodari;
() asigurarea mentenanţei echipamentelor și utilajelor proprii;
u) achiziţionarea altor servicii de activităţi şi bunuri specifice pentru desfăşurarea
activităţii (lipsa forță de muncă, utilaje, dotări etc)
(2) Coduri CAEN aferente:
Obiectul principal de activitate al Serviciului Public Urban Integrat Năvodari
îl constuie: cod CAEN 8130 -activităţi de întreținere peisagistică.
Obiectul secundar de activitate al Serviciului Public Urban Integrat Năvodari
este format din următoarele coduri CAEN:
3311 Repararea și întreţinerea articolelor fabricate din metal
3312 Repararea și întreţinerea maşinilor
4312 Lucrări de pregătire a terenului
4324 Alte lucrări de instalaţii pentru construcţii
4331 Lucrări de ipsoserie
4332 Lucrări de tâmplărie şi dulgherie
Paz
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.679/27.04.2016 privind protecția ş EXEMPLAR. /
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abrogare a Directiv ————
4333 Lucrări de pardosire şi placare a pereţilor
4334 Lucrări de vopsitorie, zugrăveli şi montări de geamuri
4335 Alte lucrări de finisare
4399 Alte lucrări speciale de construcţii n.c.a.
7311 Activităţi ale agenţiilor de publicitate
8121 Activităţi generale de curăţenie a clădirilor
8122 Activităţi specializate de curăţenie
8123 Alte activităţi de curăţenie
8130 Activităţi de înteţinere peisagistică
9321 Activităţi ale parcurilor tematice și de distracţii
9329 Alte activităţi recreative şi distractive n.c.a.
pag 7
(3) Dotările serviciului de gospodărire vor fi predate pe baza unui proces
verbal care va constitui anexa la prezentul Regulament.
Serviciul Public Urban Integrat Năvodari poate achiziţiona bunuri şi utilaje în
vederea desfăşurării activităţii precum şi servicii de închiriere utilaje în funcţie de
necesitate.
Date cu caracter personal, prelucrate în conformitate cu prevederile Regulamentului nr.679/27.04.2016 privind protecția ș EXEMPLAR 7
ceea ce priveste prelucrarea datelor cu caracter personal si privind libera circulatie a acestor date si de abropare a Directiv n
CAPITOLUL III - STRUCTURA ORGANIZATORICĂ
Art. 7: Serviciul Public Urban Integrat Năvodari va fi condus de un
director general și va avea în structura sa următoarele compartimente
funcţionale, cu 54
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.