Se decide transferul unor imobile din domeniul privat al orașului Năvodari în domeniul public, iar odată trecute în domeniul public, aceste bunuri vor fi folosite în uzul și interesul local. În cadeia administrativă, inventarul privat se diminuează cu bunurile din anexă, iar aceste imobile trecute în public vor face parte din patrimeniul public al orașului și vor trebui actualizate în registrul oficial. Pentru locuitori, înseamnă că respectivele bunuri trec din proprietatea orașului în uz public, iar transmiterea poate reflecta efecte asupra gestionării, accesului sau utilizării terenurilor/infrastructurii din zonă, conform anexelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba trecerea unor imobile din domeniul privat al Oraşului Năvodari în domeniul public al Oraşului Năvodari conform anexei nr.] la prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEȚUL CONSTANȚA
CONSILIUL LOCAL NAVODARI
HOTĂRÂRE NR. 326/22.12.2022
cu privire la modificarea inventarului bunurilor care aparțin
domeniului privat al Oraşului Năvodari
Consiliul Local Năvodari, întrunit in şedinţa ordinara din data de 22.12.2022 in
conformitate cu prevederile art. 133 alin. (1) si art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a),
alin. (5), art. 137, art. 138 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
Luând in dezbatere:
Referatul de aprobare al Primarului Orasului Navodari, proiectul de hotarare initiat de
catre acesta, raportul compartimentului de specialitate, avizele comisiilor de specialitate;
In conformitate cu prevederile:
- art.120 alin.(1), art. 121 alin. (1), art.136 si art.138 din Constitutia Romaniei, republicata;
- prevederile art.108, art.284, art.286 alin.(4), art.296 alin.(2) şi (7) din O.U.G. nr.57/2019
privind Codul administrativ;
Luând în considerare prevederile Hotărârii Consiliului Local Năvodari nr.32/28.02.2011
cu privire la aprobarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului privat al Oraşului
Năvodari;
Tinand seama de prevederileLegii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislative
pentru elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 5 lit. „Ş”, art. 84 alin. (1) si alin. (3), art. 109 alin. (1), alin. (3)
si alin. (4), art. 129 alin.(2), lit.c), art. 139 alin.(1), alin. (3) lit.g), alin.(4), alin.(5) lit. a),precum
si art. 196 alin. (1) lit. a), art.197 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu
modificările şi completările ulterioare.
HOTĂRĂȘTE:
ARTICOLUL 1- Se aproba trecerea unor imobile din domeniul privat al Oraşului
Năvodari în domeniul public al Oraşului Năvodari conform anexei nr.] la prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 2 -Prin trecerea din domeniul privat al Oraşului Năvodari în domeniul
public al Oraşului Năvodari, imobilele înscrise la art.i vor deveni bunuri de uz şi interes public
local.
ARTICOLUL 3 -Diminuarea inventarului domeniului privat cu imobilele înscrise în
anexa nr.! la prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 4 -Preluarea în domeniul public al Oraşului Năvodari a imobilelor înscrise
în anexa nr. | la prezenta hotărâre.
ARTICOLUL 5 - Inventarul domeniului public se va actualiza cu bunurile înscrise în
anexa nr.l la prezenta hotătâre.
ARTICOLUL 6 - Aprobarea diminuării inventarului bunurilor care aparțin domeniului
privat al UAT Oraş Năvodari cu bunurile menţionate în anexa nr.2 la prezenta hotarare.
ARTICOLUL 7 - Prezenta hotarareva fi dusa la îndeplinire de către Direcţia
Administrarea Domeniului Public şi Privat.
ARTICOLUL 8 -Compartimentul Relatia cu Consiliul Local va comunica prezenta
hotarare: Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanta, Primarului Oraşului Năvodari, Viceprimarului
Oraşului Năvodari, Direcţiei Economice, Biroului Juridic,Direcţiei Administrarea Domeniului
Public si Privat, Compartimentului Comunicare - Relatii Publice.
Hotărârea a fost adoptată cu 15 voturi „PENTRU”, 0 voturi „ÎMPOTRIVĂ”, 4
„ABȚINERI”, la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 consilieri in functie.
A -
| PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
„090 REV
la ] Consilier, LASCU IANY
CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE,
Secretar General, BARASCU MIHAELA AURELIA
Anexa 1 HCLnr. 220 ha. pd
„ Qonsilier, LASCU IANY
204%
BUNURI TRANSMISE DIN DOMENIUL PRIVAT AL ORASULUI NAVODARI
IN DOMENIUL PUBLIC AL ORASULUI NAVODARI
. | Valoare de Situaţia
Nr Denumire a | Blementele de identificare Anul . inventar juridică
crt. bunului dobândirii . >
(lei) actuală
Alee din strada Apusului
Teren Suprafata = 550 mp HCL 75/ |
1 A , Categoria de folosință: drum 2021 152.100,00 22.04.2021
intravilan m
Număr inventar 115035
Număr cadastral 120646
RESEDINTE DE SEDINTA
Anexa 2 la HCL nr. 346 22. [2
2014
BUNURI CU CARE SE DIMINUEAZA INVENTARUL DOMENIULUI PRIVAT
AL U.A.T. ORAS NAVODARI
N D , HCL / Anexa
r Cnumirca Elemente de identificare / Pozitie ce se
crt. bunului „NU
diminueaza
Strada Grădinilor nr.4! (lot 60) HCL 32011
. . Suprafaţa = 430 mp
l Teren intravilan RE Anexa nr.l
Număr inventar 115087 Poziti 38
Numar cadastral 112088 ozuua nr.
Strada Crinului fn HCL 32/2011
. . Suprafaţa = 81 mp
2 Teren intravilan RE Anexa nr.]
Număr inventar 114665 Poziti n
Numar cadastral 119541 oziua nr.
Bd Navodari fn HCL 32/2011
. . Suprafaţa = 200 mp
3 Teren intravilan i Anexa nr.l
Număr inventar 114939 Poziti 54
Numar cadastral 119800 Ozua:nt.
Star aa an cune Elo nr.42 HCL 32/2011
. . Suprafaţa = 525 mp
4 Teren intravilan . Anexa nr.l
Număr inventar 111040 Pozitia nr.67
Numar cadastral IE 119317 9ziua nr.
Strada MI2 nr.2D, lot | HCL 32011
. . Suprafața = 141 mp
5 Teren intravilan ca Anexa nr.l
Număr inventar 114829 Pozitia nr.49
Numar cadastral 119557 ”
Strada P15 nr.7 HCL 32/2011
. , Suprafața = 1300 mp
6 Teren intravilan i Anexa nr.l
Număr inventar 115154 Poziti 60
Numar cadastral 116879 ziua pr.
ALl.Balta lui Mihai, lot 1 + lot 2, lot 1 HCL 32/2011
. . Suprafața = 654 mp
7 Teren intravilan af Anexa nr.
Număr inventar 114396 Pozitia nr.9
Numar cadastral 117415 ”
Strada MI2 nr.2D, lot 4 HCL 32/2011
m . . Suprafaţa = 87 mp
8 Teren intravilan LL . Anexa nr.]
Număr inventar 114832 Pozitia nr.49
Numar cadastral 119560 i
Strada M10 nr.27 lot 4 HCL 32/2011
, , Suprafaţa = 155 mp
9 Teren intravilan A Anexa nr.l
Număr inventar 114351 SA
Pozitia nr.49
Numar cadastral
Strada MI2 nr.2D, lot 2
=| HCL 32/2011
. , Suprafața = 99 mp |
10 Teren intravilan za | Anexa nr.]
Număr inventar 114830 | Poziti 49
Numar cadastral 119558 ini
Strada Gobatui 86 HCL 32011
. , Suprafața = 318 mp
INI Teren intravilan Anexa nr.
Număr inventar 112606 Pozitia nr.10
Numar cadastral 108585
Strada S6 lot 253 HCL 32/2011 |
. , Suprafața = 400 mp
12 Teren intravilan EI» Anexa nr.
Număr inventar 112874 Pozitia nr.54 |
Numar cadastral 111578 9 iai |
Strada SI8 nr.17 (lot 16) HCL 322011
Ă . Suprafaţa = 355 mp
13 Teren intravilan 1. Anexa nr.|
Număr inventar 112637 | Pozitia nr.54
Numar cadastral 112268 |
Strada Rromenada fn lot 3 HCL 32011
. . Suprafaţa = 68 mp
14 Teren intravilan A: Anexa nr.]
Număr inventar 112978 | Pozitia nr.83
Numar cadastral 123095 | i
Strada AI, zona tabara de copii lot
66/2/1 HCL 32/2011 |
15 Teren intravilan | Suprafaţa = 118 mp Anexanr.l |
Număr inventar 114727 Pozitia nr.77
Numar cadastral 109273
SIE dal aşa | HCL 322011
. . Suprafata = 105 mp |
16 Teren intravilan A Anexa nr.l
Număr inventar 115047 Pozitia nr.78
Număr cadastral 122063 i Ă
C A |
Ă Se e Nae nr.70 lot 1 HCL 32/2011
17 Teren intravilan upra p Anexa nr.
Numar inventar 114901
Numar cadastral 120631
Pozitia nr.83 |
PRESEDINTE DE SEDINTA
Consilier, LASCU IANY
1
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.