HCL nr. 237/19.08.2022 cu privire la aprobarea nivelului minim al redeventei pentru spaţiul cu destinaţia de cabinet medical situat in Năvodari, strada Albinelor, nr. 15D, in suprafaţa totala de 33,63 mp
Denumire
Hotărârea nr. 237 din 2022 a Consiliului Local Năvodari
Locuitorii află că s-a stabilit prețul minim pentru redevența spațiului cu destinația cabinet medical din Năvodari, pe strada Albinelor 15D, în suprafața de 33,63 mp. Concret, redevența minimă este de 178,06 lei pe metru pătrat pe an, iar contractul este încheiat cu CABINET MEDICAL INDIVIDUAL PETRE F. DANIELA. Decizia se bazează pe un raport de evaluare întocmit în iunie 2022 și afectează suma pe care o plătesc, anual, pentru acel spațiu concesionat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aproba nivelul minim al redeventei in cuantum de 178,06 lei/mp/an, pentru spaţiul cu destinaţia de cabinet medical situat în Năvodari, strada Albinelor, nr.15D, în suprafaţă totală de 33,63 mp, concesionar CABINET MEDICAL INDIVIDUAL PETRE F. DANIELA
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANȚA
CONSILIUL LOCAL NAVODARI
HOTĂRÂRE NR. 237/19.08.2022
cu privire la aprobarea nivelului minim al redevenței pentru spaţiul cu destinaţia de cabinet
medical situat în Năvodari, strada Albinelor, nr.15D, în suprafaţă totală de 33.63 mp
Consiliul Local Năvodari, întrunit in şedinţa ordinara din data de 19.08.2022 in conformitate
cu prevederile art. 133 alin. (1) si art. 134 alin. (1) lit. a), alin. (2), alin. (3) lit. a), alin. (5), art. 137, art.
138 din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul Administrativ;
Luând in dezbatere:
Referatul de aprobare al Primarului Orasului Navodari, proiectul de hotarare initiat de catre
acesta, raportul compartimentului de specialitate, avizul comisiei de specialitate;
Avand în vedere art. 120, art. 121, art. 138 din Constitutia Romaniei, revizuita;
Având în vedere prevederile art.4 alin.(1) şi (3) din Hotărârea de Guvern nr.884/2004 privind
concesionarea unor spaţii cu destinaţia de spaţii medicale; Ordinul nr.946/299/2004 al Ministerului
Sănătăţii şi al Ministerului Administraţiei Publice şi Internelor privind aprobarea modelului cadru al
contractului de concesiune încheiat în temeiul Hotărârii de Guvern nr.884/2004 privind concesionarea
unor spaţii cu destinaţia de cabinete medicale; contractul de concesiune nr.44143/29.09.2017 modificat
prin act adiţional nr. 1/51062/04.12.2017, act adiţional nr.2/39908/13.09.2018;
Tinand seama de prevederile Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnica legislativa pentru
elaborarea actelor normative, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul prevederilor art. 5 lit. j), art. 84 alin. (1) si alin. (3), art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. c),
lit.d), art. 139 alin. (1), alin. (3) lit. g), alin. (4), alin. (5) lit. a), precum si art. 196 alin. (1) lit. a), art.
197, art.297 alin. (1) lit) b, din O.U.G. nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările şi
completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
ARTICOLUL 1 — Se aproba nivelul minim al redeventei in cuantum de 178,06 lei/mp/an,
pentru spaţiul cu destinaţia de cabinet medical situat în Năvodari, strada Albinelor, nr.15D, în suprafaţă
totală de 33,63 mp, concesionar CABINET MEDICAL INDIVIDUAL PETRE F. DANIELA.
ARTICOLUL 2 - Nivelul minim al redevenţei menţionat la articolul 1 a fost stabilit prin
Raportul de Evaluare nr. 159/30.06.2022 întocmit de S.C. Management Consulting Solutions S.R.L şi
înregistrat la Primăria Oraşului Năvodari sub nr.63014/20.07.2022.
ARTICOLUL 3 — (1) Nivelul redevenţei prevăzut la articolul 1 este nivelul de la care porneşte
negocierea şi sub care redevenţa nu poate fi acceptată.
(2) Cuantumul redevenţei rămas definitiv după negocierea cu concesionarul se va actualiza anual
cu rata oficială a inflaţiei pozitive.
(3) Cuantumul redevenţei după negocierea cu concesionarul va face obiectul unui act adiţional la
contractul de concesiune nr.44143/29.09.2017.
(4) Cuantumul redevenţei rămas definitiv după negocierea cu concesionarul se va achita până la 31
martie al anului în curs.
ARTICOLUL 4 — Se aproba pasul de negociere în cuantum de 2,00 lei/mp/an.
ARTICOLUL 5 — Comisia de negociere se va stabili prin dispoziția Primarului Oraşului
Năvodari.
ARTICOLUL 6 — Compartimentul Relatia cu Consiliul Local va comunica prezenta hotarare:
Instituţiei Prefectului-Judeţul Constanta, Primarului Oraşului Năvodari, Viceprimarului Oraşului
Năvodari, Direcţiei Economice, Biroului Juridic, Direcţiei Administrarea Domeniului Public şi Privat;
Cabinet Medical Individual Dr. Petre F. Daniela; Compartimentului Comunicare - Relatii Publice.
Hotărârea a fost adoptată cu 19 voturi „PENTRU”, 0 voturi „ÎMPOTRIVĂ”, 0
„ABȚINERI”, la şedinţă fiind prezenţi 19 consilieri din 19 consilieri in functie.
CONTRASEMNEAZA PENTRU LEGALITATE,
] Secretar General, ÎÎRŞOAGĂ VIORICA
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.