HCL 92/2025 Moroeni adoptată

Se aprobă modul de valorificare a masei lemnoase de pe terenul din afara fondului forestier, în suprafață 5.781 mp, din punctul „Runculeţ — La Duţescu”, aflat în proprietatea publică a Comunei Moroeni

Pe scurt

Se aprobă modul de valorificare a masei lemnoase de pe terenul din afara fondului forestier, în suprafață 5.781 mp, din punctul „Runculeţ — La Duţescu”, aflat în proprietatea publică a Comunei Moroeni. Aceasta înseamnă că autoritatea locală stabilește cum va fi folosită și vândută lemnul de pe acel teren, iar veniturile rezultate vor reveni bugetului local; detaliile exacte (cantitatea 88,66 mc menționată în APV) indică estimarea stocului. Următoarele etape sunt aprobarea regulamentelor și respectarea prevederilor legale pentru valorificare, cu termenele și condițiile stabilite în hotărâre.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art. 2, art. 5 alin. (2), art. 32, art. 42 — 44 şi art. 80 — 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 92 din 2025 a Consiliului Local Moroeni
Emitent
Consiliul Local Moroeni
Număr
92 / 2025
Localitate
Moroeni, județul Dâmbovița
Stare
adoptată

Pe același subiect în Moroeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOROENI HOTĂRÂRE vind aprobarea modului de valorificare a masei lemnoase de pe terenul din afara fondului forestier, în suprafață de 5.781 mp, din punctul „Runculeţ — La Duţescu”, aflat în proprietatea publică a Comunei Moroeni Consiliul Local al Comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, întrunit în şedinţă ordinară, astăzi, 18 decembrie 2025, Având în vedere: -Referatul de aprobare a proiectului de hotărâre întocmit de către primarul comunei Moroeni, înregistrat cu nr. 3.772 din 18.03.2025, ca instrument de prezentare şi motivare al proiectului propus spre analiză şi dezbatere, privind necesitatea iniţierii unui proiect de hotărâre privind modul de valorificare a masei lemnoase de pe terenul din afara fondului forestier în suprafață de 5.781 mp, din punctul „Runculeţ — La Duţescu”, aflat în proprietatea publică a Comunei Moroeni; -Raportul de specialitate, întocmit de către doamna [persoană fizică] — inspector Compartimentul Mediu — situaţii de urgenţă, înregistrat cu nr. 3.773 din 18.03.2025, privind proiectul de hotărâre iniţiat de primarul comunei Moroeni; -APV-ul nr. 2500009900400 — terenuri în vegetaţie în afara fondului forestier — U.A.T. — Comuna Moroeni — UP LXXVI (Runculeţ) — 88,66 mc, din 17.03.2025; -Prevederile art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constitutia României, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003; -Prevederile art. 3 şi art. 4 din Carta Europeană a autonomiei locale, publicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 331 din 26/11/1997, adoptată la Strasbourg în 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr. 199/1997; -Prevederile art. 7 alin (2) din Legea nr. 287/2009, republicată — privind Codul civil, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 23 alin. (7) lit. a) şi art. 35 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 331/2024, privind Codul Silvic; -Prevederile art. 4, art. 6, şi art. 52 alin. (1) din Hotărârea Guvernului nr. 715/2017 pentru aprobarea Regulamentului de valorificare a masei lemnoase din fondul forestier proprietate publică, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 1, art. 2, art. 5 alin. (2), art. 32, art. 42 — 44 şi art. 80 — 82 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; -Inventarul bunurilor care aparţin domeniului public al comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, atestat prin Hotărârea Guvernului nr. 1.350/2001, anexa nr. SI, cu modificările şi completările ulterioare; -Anunţul nr. 3.787 din 18.03.2025 de aducere la cunoştinţă publică a proiectului de act normativ, în coformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 republicată, privind transparența decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; -Rapoartele de avizare favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Moroeni; -Prevederile art. 129 alin. (2) lit. c) şi d) alin. (6) lit. b) şi alin. (7) lit. r) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art. 139 alin. (3) lit. g) şi art. 196 alin. (1), lit. a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art. 1 ROMÂNIA JUDEŢUL DÂMBOVIȚA y CONSILIUL LOCAL AL i A COMUNEI MOROENI aprobă exploatarea cantităţii de 88,66 me — masă lemnoasă de pe terenul dă j fondtilui forestier, având categoria de folosință neproductiv, aflată în proprietatea publică a comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, cu respectarea dispoziţiilor legale privind exploatarea masei lemnoase de persoane juridice atestate de autoritatea publică centrală care răspunde de sivicultură, conform APV — ului enumerat mai jos, în baza unui contract de achiziție publică de prestări servicii exploatări forestiere ce va fi încheiat de Primăria Comunei Moroeni, astfel: -APV-ul nr. 2500009900400 — terenuri în vegetaţie în afara fondului forestier — U.A.T. — Comuna Moroeni — UP LXXVI (Runculeţ) — 88,66 mc, din 17.03.2025; Art. 2 Se abrobă valorificarea cantităţii de 88,66 me — masă lemnoasă, prevăzută la art. 1, pentru consumul propriu al proprietarului şi pentru consumul unităților aflate în subordinea/administrarea Consiliului Local al Comunei Moroeni. Art. 3 Viceprimarul comunei se însărcinează cu primirea, depozitarea şi întocmirea unui grafic de distribuire a materialului lemnos exploatat. Art. 4 Secretarul general al comunei se obligă să comunice prezenta Instituţiei Prefectului — Judeţul Dâmboviţa, în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării, în vederea exercitării controlului de legalitate şi să o aducă la cunoştinţă publică, în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect, prin afișare la sediul autorității administraţiei publice locale şi pe pagina de internet la adresa www.primariamoroeni.ro. PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Casandrescu Bogdan — Mihai Secretar general — Gheorghe Claudiu George Nr. 92 Moroeni: 18.12.2025

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariamoroeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala