HCL 60/2024 Moroeni adoptată

Se aprobă indicatorii tehnico-economici estimați ai proiectului de întreținere și reparații pe DC 148 Zănoaga – contur Lac Bolboci mal stâng – Padina, etapa a II-a, realizat în asociere între Comuna Moroeni și Județul…

Pe scurt

Se aprobă indicatorii tehnico-economici estimați ai proiectului de întreținere și reparații pe DC 148 Zănoaga – contur Lac Bolboci mal stâng – Padina, etapa a II-a, realizat în asociere între Comuna Moroeni și Județul Dâmbovița. Asta înseamnă că se stabilesc costuri estimate, termenele și resursele necesare pentru demararea procedurilor de atribuire a contractelor și pentru începerea lucrărilor în zonă, ca să se poată semna contractul printr-unirea eforturilor locale și județene. Pentru cetățeni, lucrările vizează îmbunătățirea drumului DC 148, ceea ce poate însemna în timp o circulație mai sigură și un drum mai bun în zona Lac Bolboci-Padina, cu impact asupra eventualelor termene de execuție și bugetelor locale/județene.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

art 2, art. S alin. (2), art. 42 — 44 şi art. 80 — 82 din Legea nr. 24/2000 privind. normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulțerioare

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 60 din 2024 a Consiliului Local Moroeni
Emitent
Consiliul Local Moroeni
Număr
60 / 2024
Localitate
Moroeni, județul Dâmbovița
Stare
adoptată

Pe același subiect în Moroeni

Documente

Text

% ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIŢA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOROENI HOTĂRÂRE privind aprobarea Indicatorilor tehnico — economici estimaţi ai obiectivului de infrastructură rutieră „Servicii/lucrări de întreţinere şi reparaţii pe DC 148 Zănoaga — contur Lac Bolboci mal stâng — Padina =: etapa a II-a”, derulat în asociere de către Comuna Moroeni, prin Consiliul Local al Comunei Moroeni, c Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa Consiliul Local al Comunei Moroeni, judeţul Dâmboviţa, întrunit în ședință ordinară, astăzi, 14 ai august 2024, a Având în Vedere: -Referatul de aprobare al primarului comunei Moroeni, ca instrument de prezentare şi motivare al proiectului propus spre analiză și dezbatere, privind aprobarea Indicatorilor tehnico — economici estimaţi ai: obiectivului de infrastructură rutieră „Servicii/lucrări de întreţinere şi reparaţii pe DC 148 Zănoaga — contur. - Lac Bolboci mal stâng — Padina — etapa a II-a”, derulat în asociere de către Comuna Moroeni, prin Consiliul Local al Comunei Moroeni, cu Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa, înregistrat cu nr. 8.828 din 5.07.2024; -Adresa Consiliului Judeţean Dâmboviţa — nr. 16.345 din 4.07.2024, înregistrată la instituţia noastră cu nr. 8.790 din 4.07.2024, prin care se propune adoptarea unei hotărâri similare Hotărârii Consiliului- Judeţean Dâmboviţa nr. 336 din 25.06.2024 privind aprobarea indicatorilor tehnico-economici estimaţi obiectivului de infrastructură rutieră „Servicii/lucrări de întreţinere și reparaţii pe DC 148 Zănoaga-Contur. Lac Bolboci mal stâng-Padina — etapa a II-a”, în vederea fundamentării încheierii contractului de asociere: şi, ulterior, iniţierii prin intermediul U.A.T. — Comuna Moroeni a procedurilor legale de achiziţie şi: contractare a lucrărilor de întreținere şi reparații pentru DC 148; =: -Raportul de specialitate al Compartimentului Achizitii publice din aparatul de specialitate al. primarului, inregistrat cu nr. 8.829 din 5.07.2024, întocmit de către doamna Cristina Cornelia Tronaru; 5 -Prevederile Hotărârii Consiliului Judeţean Dâmboviţa nr. 336 din 25.06.2024 privind aprobare: indicatorilor tehnico-economici estimaţi ai obiectivului de infrastructură rutieră „Servicii/lucrări de” întreţinere și reparații pe DC 148 Zănoaga-Contur Lac Bolboci mal stâng-Padina — etapa a Îl-a” derulat în ” asociere de către Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa şi unitatea administrativ teritorială Comuna Moroeni, prin Consiliul Local al Comunei Moroeni; “i -Prevederile art. 121 alin. (1) şi alin. (2) din Constitutia României, republicată, astfel cum a fost modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei României nr. 429/2003; -Prevederile art. 3 și art. 4 din Carta Europeană a autonomiei locale, publicată in Monitorul Oficial. Partea | nr. 331 din 26/11/1997, adoptată la Strasbourg în 15 octombrie 1985 şi ratificată prin Legea nr: 199/1997; -Prevederile art. 7 alin. (2) din Legea nr. 287/2009, republicată — privind Codul civil, cu modificările. şi completările ulterioare; -Prevederile art. 7 alin. (4) din Hotărârea Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii: finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; -Prevederile art. 35 alin (1) şi art. 44 alin. (1) din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, E cu modificările și completările ulterioare; -Prevederile art. 1, art 2, art. S alin. (2), art. 42 — 44 şi art. 80 — 82 din Legea nr. 24/2000 privind. normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările şi completările ulțerioare; ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOROENI -Anunţului nr. 8.830 din 5.07.2024, de aducere la cunoştinţă publică a proiectului de act normativ, în conformitate cu prevederile art. 7 din Legea nr. 52/2003 republicată, privind transparenţa decizională în - administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare; -Rapoartelor de avizare favorabile ale Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local al Comunei Moroeni; -Prevederilor art. 129 alin. (2) lit. b), alin. (4) lit. d) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; | -Prevederilor art. 139 alin. (3) lit. 9) coroborat cu dispozitiile art. 5 lit. cc), art. 196 alin. (1), lit. a) “şi art. 243, alin. (1), lit. a) din Ordonaţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE: Art.1. Se aprobă indicatori tehnico-economici estimaţi ai obiectivului de infrastructură rutieră „Servicii/lucrări de întreţinere și reparații pe DC 148 Zănoaga — contur Lac Bolboci mal stâng — Padina — etapa a II-a”, derulat în asociere de către Comuna Moroeni, prin Consiliul Local al Comunei Moroeni, cu Judeţul Dâmboviţa, prin Consiliul Judeţean Dâmboviţa”, conform Anexei — parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Cu aducerea la îndeplinire se obligă Primarul comunei Moroeni şi Compartimentul Achiziţii Publice, Art.3 Prezenta hotărâre se comunică în termenul prevăzut de lege, prin intermediul secretarului general al comunei Moroeni, Instituţiei Prefectului — judeţul Dâmboviţa, primarului comunei Moroeni, persoanelor interesate și se aduce la cunoștință publică prin afisare la sediul autorității administraţiei publice locale şi pe pagina de internet la adresa www.primariamoroeni.ro, prin grija secretarului general al comunei Moroeni PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Coţofană lonuţ Secretar general — Gheorghe Claudiu George Nr. 60 Moroeni: 14.08.2024 ROMÂNIA JUDEȚUL DÂMBOVIȚA CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MOROENI Anexa la H.C.L. Moroeni nr. 60 din 14.08.2024 . PRINCIPALII indicatori tehnico-economici 1. Denumire obiectiv: „Servicii/lucrări de întreținere şi reparaţii pe DC 148 Zănoaga — Contur Lac Bolboci mal stâng — Padina — etapa a II-a” A. INDICATORI ECONOMICI Valoarea totală a investiţiei: 900.000 lei (inclusiv TVA), din care: Cote de cofinanţare: - 80% din valoarea de construcții montaj ale serviciilor şi lucrărilor total estimate pentru Consiliul Judeţean Dâmboviţa, “ - 20% din valoarea de construcţii montaj ale serviciilor şi lucrărilor total estimate pentru Consiliul Local al Comunei Moroeni Sursa de finanţare: Buget local, Buget de Stat şi alte surse legal constituite Faza documentaţiei Antemăsurătoare şi Listă de cantităţi B. INDICATORI TEHNICI: Lungime drum - 8,462 km Lăţime parte carosabilă -3;5m - Covoare bituminoase - 2500 m? - Întreţinerea suprafeţelor degradate la îmbrăcămintea asfaltică(plombe) - 2073 m? - Asanari suprafeţe burdusite - 500 m? i - Siguranţa rutieră (marcaje rutiere, table indicatoare) - Parapet metalic deformabil - 100m - Zid gabioane - 15m - Șanţuride pamânt - 84,62 sm PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ, Coţofană lonuţ Secretar general — Gheorghe Claudiu George

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariamoroeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala