Hotararea nr.29 din 29 august 2022 privind aprobarea acordului de colaborare intre Consiliul Local Moisei si Asociatia Cinegetica Wasser Cerbul Carpatin, gestionar al Fondului Cinegetic nr. 3 Novat
Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2022 a Consiliului Local Moisei
Consiliul Local Moisei aprobă un acord de colaborare cu Asociația Cinegetică Wasser Cerbul Carpatin, gestionar al Fondului Cinegetic nr. 3 Novat, pentru o colaborare interinstituțională în gestionarea fondului cinegetic, în conformitate cu lege și reguli de protecție a biodiversității și echilibrului ecologic. Acordul oferă cadrul pentru activități comune, iar Primarul este împuternicit să semneze în numele localității. Trimiterile oficiale și avizele au fost luate în considerare, iar hotărârea se comunică Prefecturii Maramureș și Primarului.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă acordul de colaborare între Consiliul Local Moisei şi Asociaţia Cinegetică Wasser Cerbul Carpatin, gestionar al Fondului Cinegetic nr. 3 Novat, având ca obiect colaborarea interinstituţională, conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. w) din Legea vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu modificările și completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la conservarea biodiversităţii faunei cinegetice şi la păstrarea echilibrului ecologic, conform anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMANIA
JUDEȚUL MARAMUREȘ
COMUNA MOISEI
CONSILIUL LOCAL MOISEI
HOTĂRÂRE
Nr. 29/29,08,2022
privind aprobarea acordului de colaborare
între Consiliul Local Moisei şi Asociaţia Cinegetică Wasser Cerbul Carpatin,
gestionar al Fondului Cinegetic nr, 3 Novat
Văzând cererea nr. 67/07.07,2022, inregistrată la instituţia noastră la nr. 6492/13.07.2022, a Asociaţiei
Cinegetice Wasser Cerbul Carpatin cu sediul în orașul Borșa, str. Unirii nr. GA, județul Maramureș
reprezentată prin director Șteţco Vasile, prin care se solicită aprobarea acordului de colaborare între
Consiliul Local Moisei și Asociaţia Cinegetică Wasser Cerbul Carpatin, gestionar al Fondului Cinegetie
nr. 3 Novat, având in vedere proiectul de hotărâre nr. 7886/23.08.2022, raportul compartimentului de specialitate
nt. 7907/24.08.2022, referatul de aprobare al primarului nr. 7888/23.08.2022, avizul comisiei de specialitate,
În baza Ordinului Ministerului Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 1570/2022 privind stabilirea
modelului-cadru al acordului de colaborare dintre gestionarul fondului cinegetic şi unităţile administrativ-
teritoriale de pe raza fondului cinegetic şi a prevederilor Legii nr. 407/2006 a vânătorii şi a protecţiei fondului
cinegetic, cu modificările și completările ulterioare,
În conformitate cu prevederile ari. 129, alin. 2, lit. c) și alin 6, lit. a), art. 139 alin 3 lit. g) şi art. 196 alin.
1, lit. a) din OUG 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,
Consiliul Local Moisei, întrunit în şedinţă ordinară în data de 29.08.2022, adoptă prezenta:
HOTĂRÂRE:
Art.1. Se aprobă acordul de colaborare între Consiliul Local Moisei şi Asociaţia Cinegetică Wasser
Cerbul Carpatin, gestionar al Fondului Cinegetic nr. 3 Novat, având ca obiect colaborarea interinstituţională,
conform prevederilor art. 6 alin. (1) lit. w) din Legea vânătorii și a protecţiei fondului cinegetic nr. 407/2006, cu
modificările și completările ulterioare, cu respectarea reglementărilor în vigoare referitoare la conservarea
biodiversităţii faunei cinegetice şi la păstrarea echilibrului ecologic, conform anexei care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art.2. Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, inclusiv cu semnarea acordului de
colaborare în numele şi pe seama Consiliului local al comunei Moisei, se împuterniceşte Primarul comunei
Moisei.
Art.3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului a județului Maramureș,
- Primarului comunei Moisei,
- Compartimentului Registrul Agricol,
- Asociaţiei Cinegetice Wasser Cerbul Carpatin,
Prezenta hotărâre a fost adoptată cu 15 voturi pe otrivă, 0 abţineri, din totalul de 15 consilieri în
funcție, prezenţi la ședință fiind 15.
Secretar General
Hojda Vaşile
Pal ÎN >
DJ i
Preşedinte de ședință,
Ivaşcu Viorica
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.