Proiect de Hotărâre privind aprobarea înființării de activități finanțate integral din venituri proprii în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești.
Denumire
Hotărârea nr. 87 din 2024 a Consiliului Local Moinești
Consiliul Local Moinești aprobă înființarea unor activități finanțate exclusiv din veniturile proprii ale municipiului. Se vor crea activități în domeniul locuințelor și serviciilor comunale, inclusiv colectarea, Tratarea și distrugerea deșeurilor, finanțate din bugetul local. Practic, orașul va gestiona aceste servicii cu banii pe care îi poate genera singur, fără fonduri externe, iar efectele pentru locuitori sunt potențial servicii mai bine organizate în aceste domenii (cu termene și bani alocați conform deciziilor viitoare).
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă înființarea activităților finanțate integral din venituri proprii în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești
HOTĂRÂRE
privind aprobarea înființării de activități finanțate integral din venituri proprii în cadrul Unității
Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești
Consiliul Local al Municipiului Moineşti, Judeţul Bacău, întrunit în ședința
ordinară din data de 18.04.2024,
Având în vedere:
- adresa nr. 2568/28.02.2024 a Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Bacău;
- referatul de aprobare nr. 11754/03.04.2024 al Primarului Municipiului Moinesti;
- raportul de specialitate nr. 11764/03.04.2024 al Direcţiei economice din cadrul
aparatului de specialitate al Primarului municipiului Moineşti;
- prevederile art. 71, alin (1) din Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice locale, cu
modificările şi completările ulterioare;
- prevederile art. 155, aliniatul (1), litera „c”, din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
Văzând avizul nr. 13499/18.04.2024 al Comisiei juridică, de disciplină, de muncă,
protecţie socială, protecţie copii, turism şi sport, avizul nr. 13500/18.04.2024 al Comisiei pentru
activităţi economico-financiare, social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie şi avizul
nr. 13501/18.04.2024 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie
comunală şi protecţie mediu, din cadrul Consiliului Local al municipiului Moineşti;
În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. (2), lit. b) raportat la alin. (4), lit. a), art. 139 alin.
(3) lit. a) și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind
Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă înființarea activităților finanțate integral din venituri proprii în cadrul
Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești.
Art. 2 – Se aprobă domeniul activităților finanțate integral din venituri proprii înființate
în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești, astfel:
70.50.00 – Alte servicii în domeniul locuințelor, serviciilor și dezvoltării comunale;
74.05.02 - Colectarea, tratarea și distrugerea deșeurilor
Art. 3 – Se aprobă categoriile de venituri ale activităților finanțate integral din venituri
proprii înființate în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești, astfel:
30.10.05 – Alte venituri din concesiuni și închirieri;
33.10.50 – Alte venituri din prestări servicii.
Art. 4 – Se aprobă natura cheltuielilor activităților finanțate integral din venituri proprii
înființate în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul Moinești, astfel:
Titlul 10 – Cheltuieli de personal;
Titlul 20 – Cheltuieli cu bunurile și serviciile;
Titlul 71 – Cheltuieli de capital – Active nefinanciare;
Art. 5 – Se aprobă sistemul de organizare și funcționare pentru activitățile finanțate
integral din venituri proprii înființate în cadrul Unității Administrativ Teritoriale Municipiul
Moinești, astfel:
2
1. Regulament de organizare și funcționare;
2. Contracte de închiriere;
3. Alte activități specifice.
Art. 6 - Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează
Direcţiile și Serviciile din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Moineşti.
Art. 7 - Prezenta hotărâre va fi comunicată Instituţiei Prefectului Judeţului Bacău,
Primarului Municipiului Moineşti, Direcţiei economice şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în
condiţiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL,
ING. BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ JR. MARILENA DÎRLĂU
NR. 87
Hotărârea a fost adoptată în ședință ordinară din data de 18.04.2024, cu 19 voturi pentru, din 19 consilieri
participanți.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.