27 iulie 2026

HCL 114/2026 Moinești adoptată

Hotărâre privind aprobarea concesionării fără licitație publică a unei suprafețe de teren situată în municipiul Moinești, strada Tudor Vladimirescu, bloc Cascada 6, județul Bacău

Denumire
Hotărârea nr. 114 din 2026 a Consiliului Local Moinești
Emitent
Consiliul Local Moinești
Număr
114 / 2026
Data
27 iulie 2026
Localitate
Moinești, județul Bacău
Stare
adoptată
Pe scurt

Consiliul Local a decis să concesioneze fără licitație un teren de 10 metri pătrați din Moinești, pe strada Tudor Vladimirescu, în zona blocului Cascada 6, adiacent apartamentului nr. 6, către Ciubotaru Iosif, proprietarul acelui apartament. Aceasta înseamnă că domnul Ciubotaru poate utiliza acel teren fără să participe la o licitație, pentru o perioadă determinată, în scopul extinderii (conform intenției menționate în hotărâre). Impact pentru locuitori: nu sunt exprimate termene exacte sau costuri în textul publicat, dar hotărârea fixează clar suprafața și destinația concesionării.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă concesionarea fără licitație publică a terenului în suprafaţă de 10,00 mp, identificat prin cartea funciară nr. 70271 a Municipiului Moinești, situat în municipiul Moineşti, strada Tudor Vladimirescu, bloc Cascada 6, județul Bacău, adiacent apartamentului nr.6, în favoarea domnului Ciubotaru Iosif, proprietarul apartamentului menționat anterior, în vederea extinderii acestuia prin construirea unui balcon

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

HOTĂRÂRE privind aprobarea concesionării fără licitație publică a unei suprafețe de teren situată în municipiul Moinești, strada Tudor Vladimirescu, bloc Cascada 6, județul Bacău Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară din data de 28.07.2026, Având în vedere: - Referatul de aprobare nr. 23210/20.07.2026 al Primarului Municipiului Moineşti; - Raportul de specialitate nr. 23211/20.07.2026 al Serviciului Venituri din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Moinești; - avizul Administrației Naționale a Rezervelor de Stat și Probleme Speciale, nr. 2392/11.06.2026, înregistrat la Unitatea Administrativ Teritorială Moinești sub nr. 16622/29.06.2026; - cererea domnului Ciubotaru Iosif, înregistrată la Unitatea Administrativ Teritorială Municipiul Moinești cu nr. 1209/15.01.2026; - prevederile art.13 și 15 lit. e) din Legea nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii şi unele măsuri pentru realizarea locuinţelor, republicată, cu modificările şi completările ulterioare; - prevederile art. 308 alin. (1)-(2) și art. 309 alin. (6) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ; Văzând avizul nr. 24208 din 28.07.2026 al Comisiei juridică, de disciplină, de muncă, protecție socială, protecție copii, turism și sport, avizul nr. 24210 din 28.07.2026 al Comisiei pentru activităti economice-financiare, social-culturale, culte, învățământ, sănătate și familie și avizul nr. 24211 din 28.07.2026 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală și protecție mediu, din cadrul Consiliului Local al Municipiului Moinești; În temeiul dispozițiilor art. 129, alin. (2) lit. „c” raportat la alin. (6) lit. „b”, art. 139, alin. (3), lit. „g”, art.196 lit. a) și art. 197 din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare H O T Ă R Ă Ş T E: ART. 1 - Se aprobă concesionarea fără licitație publică a terenului în suprafaţă de 10,00 mp, identificat prin cartea funciară nr. 70271 a Municipiului Moinești, situat în municipiul Moineşti, strada Tudor Vladimirescu, bloc Cascada 6, județul Bacău, adiacent apartamentului nr.6, în favoarea domnului Ciubotaru Iosif, proprietarul apartamentului menționat anterior, în vederea extinderii acestuia prin construirea unui balcon. ART. 2 - Se aprobă Documentația de atribuire, prezentată în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, întocmită în vederea inițierii procedurii de concesionare fără licitație publică a terenului în suprafață de 10,00 mp aparţinând domeniului privat al Municipiului Moineşti, având categoria de folosință „curți construcții”. ART. 3 - (1) Durata concesionării este de 25 ani, cu posibilitatea prelungirii acesteia până la maximul prevăzut de lege. (2) Valoarea redevenței este de 6,40 lei/mp/lună, și va fi indexată la începutul fiecărui an calendaristic cu indicele de inflație, din anul precedent, comunicat de Institutul Național de Statistică. (3) Sumele încasate se fac venit la bugetul local al Municipiului Moinești. ART. 4 - Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se desemnează Direcția Economică, din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Moinești. ART. 5 - Prezenta hotărâre va fi comunicată Prefectului Judeţului Bacău, Primarului Municipiului Moinești, Direcției Economice, Compartimentului Tehnică Legislativă și Patrimoniu, şi va fi adusă la cunoştinţă publică în condiţiile legii. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ MARILENA DÎRLĂU NR. 114 Hotărârea a fost adoptată în ședința ordinară din data de 28.07.2026, cu 19 voturi pentru, din 19 consilieri participanți. ANEXA NR 1 LA H.C.L. NR 114 DIN 28.07.2026 DOCUMENTAȚIE DE ATRIBUIRE a) Informații generale privind concedentul: Unitatea Administrativ Teritorială Moinești, cu sediul în municipiul Moinești, str. Vasile Alecsandri, nr. 14, jud. Bacău; telefon 0234/363680, fax: 0234/365428 Cod Fiscal 4591490 b) Instrucțiuni privind organizarea și desfășurarea procedurii de concesionare: Concesionarea se face fără licitație publică, în conformitate cu prevederile art. 315 din OUG 57/2019 privind Codul administrativ și prevederile art. 15, lit. e din Legea 50/1991 privind autorizarea executării construcțiilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare. c) Instrucțiuni privind modul de utilizare a căilor de atac Soluționarea litigiilor apărute în legătură cu atribuirea, încheierea, executarea , modificarea și încetarea contractului de concesiune, precum și a celor privind acordarea de despăgubiri se realizează potrivit prevederilor Legii contenciosului administrativ nr. 554/2004, cu modificările ulterioare. Acționarea în justiție se introduce la secția de contencios administrativ a Tribunalului Bacău. d) Informații privind contractul și clauzele contractuale obligatorii Contractul de concesiune va fi încheiat în limba română, în două exemplare, câte unul pentru fiecare parte în condițiile prevăzute la art. 324-327 din Codul administrativ. În cazul în care concesionarul este de o altă naţionalitate sau cetăţenie decât cea română şi dacă părţile consideră necesar, contractul de concesiune se va putea încheia în patru exemplare, două în limba română şi două într-o altă limbă aleasă de acestea. În situaţia prevăzută mai sus fiecare parte va avea câte un exemplar în limba română şi un exemplar în limba străină în care a fost redactat contractul. În caz de litigiu, exemplarele în limba română ale contractului prevalează. Contractul de concesiune va cuprinde drepturile şi obligaţiile concesionarului şi ale concedentului. Raporturile contractuale dintre concedent şi concesionar se bazează pe principiul echilibrului financiar între drepturile care îi sunt acordate concesionarului şi obligaţiile care îi sunt impuse. Contractul de concesiune va cuprinde şi clauze privind transferul responsabilităţilor de mediu de la concedent la concesionar. În contractul de concesiune trebuie precizate în mod distinct categoriile de bunuri ce vor fi utilizate de concesionar în derularea concesiunii, respectiv: a) bunul de retur ce revine de plin drept și gratuit concedentului la încetarea contractului de concesiune. Este bun de retur terenul care face obiectul concesiunii și pe care se edifica construcția-balcon, proprietatea concesionarului. b) bunul propriu, care la încetarea contractului de concesiune rămân în proprietatea concesionarului. Este bun propriu bunul care în derularea contractului a aparţinut concesionarului şi a fost utilizat de către acesta pe durata concesiunii. Clauze contractuale obligatorii: - concesionarul trebuie să respecte scopul pentru care a fost concesionat terenul; - subconcesionarea este interzisă; - este interzisă schimbarea destinației terenului după concesionare, sub sancțiunea rezilierii contractului; - pe toată durata concesionării, concesionarul este obligat să plătească c/v redevenței, respectiv 6,40 lei/mp/lună, redevență ce se va indexa anual cu indicele de inflație comunicat de Institutul Național de Statistică, în condițiile și la termenele stabilite prin contract. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE: CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL AL MUNICIPIULUI, BOGDAN-DRAGOȘ LEGĂNUȘ MARILENA DÎRLĂU

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: moinesti.regista.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă