HCL 108/2022 adoptată
Proiect de Hotărâre privind aprobarea manifestărilor culturale, sportive și de mediu în municipiul Moinești, județul Bacău, în anul 2022 și a cheltuielilor aferente.
Documente
Text
HOTĂRÂRE
privind aprobarea manifestărilor culturale, sportive și de mediu
în Municipiul Moinești, județul Bacău, în anul 2022 și a cheltuielilor aferente
Consiliul Local al Municipiului Moineşti, judeţul Bacău, întrunit în ședința ordinară
din data de 30.05.2022,
Având în vedere:
- Referatul de aprobare nr. 17576/19.05.2022 al Primarului Municipiului Moineşti;
- Raportul nr. 17578/19.05.2022 al Biroului Cultură, Tineret, Activităţi Publice;
- Adresa Asociației Rally Spirit Onești nr. 8/16.05.2022 înregistrată la Unitatea
Administrativ Teritorială Municipiul Moinești cu nr. 17147/17.05.2022;
Văzând avizul nr. 18570/30.05.2022 al Comisiei juridice, de disciplină, de muncă, protecţie
socială, protecţie copii, turism şi sport, avizul nr. 18572/30.05.2022 al Comisiei pentru activităţi
economico-financiare, social-culturale, culte, învăţământ, sănătate şi familie şi avizul nr.
18575/30.05.2022 al Comisiei pentru amenajarea teritoriului, urbanism, gospodărie comunală şi
protecţie mediu din cadrul Consiliului Local al Municipiului Moineşti;
În temeiul art. 129, alin. (2), lit. „d”raportat la alin. (7), lit. „d”, lit. „e” și lit „f”, art. 139,
alin. (3), lit. „a”, și art. 196 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1 – Se aprobă desfășurarea manifestărilor culturale, sportive și de mediu în municipiul
Moinești, județul Bacău, cuprinse în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art. 2 – Se aprobă alocarea sumelor pentru organizarea și desfășurarea evenimentelor
prevăzute în Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre, de la capitolul bugetar 67.02 „Cultură, recreere,
religie” și 74.02 „Protecția Mediului”.
Art. 3 - Se aprobă Contractul de asociere a Municipiului Moinești cu asociația Club
Sportiv Rally Spirit privind desfășurarea „Raliului Moldovei 2022”, cuprins în Anexa nr. 2 la
prezenta hotărâre.
Art. 4 - Se aprobă alocarea sumei de 30.000 lei de la capitolul bugetar 67.02 ” Cultură,
recreere, religie ” – pentru asigurarea cheltuielilor de transport al elevilor și coordonatorilor
acestora din municipiul Moinești în vederea participării la manifestări culturale organizate în țară
și străinătate.
Art. 5 – Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se desemnează Direcţia
economică, Biroul Cultură, Tineret, Activităţi Publice şi Mediul de Afaceri, Biroul Centrul
Cultural Lira, Compartimentul Comercial și Compartimentul MSI Mediu.
Art. 6 – Prezenta hotărâre se comunică Instituției Prefectului Judeţului Bacău, Primarului
Municipiului Moineşti, Direcţiei economice, Biroului Cultură, Tineret, Activităţi Publice şi Mediul
de afaceri, Biroului Centrul Cultural Lira, Compartimentului Comercial și Compartimentului MSI
Mediu şi va fi adusă la cunoştinţă publică, în condiţiile legii.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL,
JR. RALUCA-MARIA ALĂZĂROAIE JR. MARILENA DÎRLĂU
NR. 108
Hotărârea a fost adoptată în ședință ordinară din data de 30.05.2022, cu 14 voturi pentru și 2 abțineri, din 16
consilieri participanți.
ANEXA NR. 1
LA H.C.L. NR. 108/30.05.2022
Nr. Suma propusă
crt. pentru
Perioadă
Eveniment Propunere de desfășurare organizarea si
desfășurare
desfășurarea
evenimentului
1. Ziua Eroilor 2 iunie Ceremonial militar - depunere 10000+
de coroane și jerbe de flori 16000 Concert
Concert Corala Armonia Corala Armonia
2. Zilele Mediului iunie Fiecare copil cu vârsta cuprinsă 500
moineștean: între 0-6 ani adoptă un copac
Campania „UN PUI
DE OM
UN PUI DE POM”
3. Green Party - Parc iunie „GREEN Party” – Parc 1500
Osoiu Osoiu, mentenanță plantații
„Școala Eco” – Moineștiul
colectează selectiv
4. Festivalul de 15-17 iulie 25000
muzică ușoară
pentru copii și
tineret „Vis de
Stea”
5. Raliul Moldovei 5-7 august 80000
2022
6. Serbare moment artistic
câmpenească 14 august 5000
„Cântec, joc și voie
bună”
7. Festivalul de artă 19-21 10000
„Teatru sub lună” august
8. Competiție 25000
27 august
Mountain Bike
9. Tabăra de pictură și 4 artiști plastici oaspeți 25000
sculptură 1-11 (Germania -1, Ungaria - 1,
„Artiștii plastici în septembrie Bistrița Năsăud- 1 Piatra
Moinești”
septemseptembrie Neamț – 1)
10. Zilele Concursuri sportive, festival de
Municipiului 8-11 muzică populară pentru copii și 100000
Moinești septembrie tineret, concerte, vernisaj
tabără, etc.
11. Săptămâna septembrie Marsul Ecomobility, Crosul 2000
mobilității bicicliștilor, „OSCAR -
europene Șarpele Hoinar”, Artere verzi
de circulație
12. Ziua Internațională 1 octombrie Concert la Centrul Cultural 10000
a Persoanelor Lira
Vârstnice
13. Campania ABC-ul octombrie 1000
Colectării
Selective, ediția de
toamnă
14. Campanie anuală noiembrie 500
de plantări – sezon
de toamnă
15. Ziua Națională 1 decembrie Depunere de coroane și jerbe 20000
de flori, Concert
16. Gala premiilor de decembrie 8000
mediu: Moinești de
nota 10
17. Manifestări decembrie Concertul sărbătorilor de iarnă 110000
organizate cu la Centrul Cultural Lira,
ocazia „Sărbătorilor Festivalul datinilor și
de iarnă” colindelor „Anii vechi și anii
noi”, calendar, scrisoare
primar, daruri acordate tuturor
preșcolarilor, colindătorilor
participanți la manifestările
enunțate mai sus
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ: CONTRASEMNEAZĂ PENTRU LEGALITATE:
CONSILIER LOCAL, SECRETAR GENERAL,
JR. RALUCA-MARIA ALĂZĂROAIE JR. MARILENA DÎRLĂU
Șef Birou C.T.A.P.M.A., Compartiment MSI Mediu,
exp. com. Viorel Costea jr. Daniela Enea
ANEXA NR. 2 LA H.C.L. NR. 108/30.05.2022
CONTRACT DE ASOCIERE CADRU
Art.1. Părţile contractante
1.1 –MUNICIPIUL MOINEŞTI, persoană juridică de drept public, conform art. 21 din
Legea nr. 215/2001, republicată, având sediul în str. Vasile Alexandri, nr. 14, telefon/fax
0234.363680/0234.365428, CIF 4591490, reprezentat legal prin Primar – jr. Vieru Valentin, în
calitate de ASOCIAT,
şi
1.2 – ASOCIAŢIA “CLUB SPORTIV RALLY SPIRIT” ONEŞTI, cu sediul în Str.
Sintezei, nr. 1, Sc. A, ap 5, cod fiscal 23094993, Mun. Oneşti, Jud. Bacău, reprezentată prin
Luiza Răspopa, având funcţia de Preşedinte, în calitate de ASOCIAT,
AVÂND ÎN VEDERE dorinţa părţilor de a se asocia în scopul organizării Raliului
Moldovei 2022, etapă în Campionatul Naţional de Raliuri, Campionatul European de Raliuri si
Campionatul Balcanic de raliuri ce se va desfăşura în perioada 5-7 iulie 2022;
AVÂND ÎN VEDERE prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanţele publice locale,
ale Legii educaţiei fizice şi sportului nr.69/2000 coroborate cu dispoziţiile Legii nr.227/2015
actualizată privind Codul Fiscal şi Legii nr. 207/2015 privind Codul de Procedură Fiscală, cu
modificările și completările ulterioare.
Părţile au convenit să se asocieze în conformitate cu cele ce urmează:
Art.2 OBIECTUL CONTRACTULUI:
2.1 Obiectul contractului îl reprezintă asocierea părţilor în vederea cofinanţării
proiectului „Raliul Moldovei” 2022, etapă în Campionatul Naţional de Raliuri ce se va
desfăşura în perioada 5-7 iulie 2022.
2.2 Valoarea totală a bugetului este de 88000 lei, din care:
- contribuţia Municipiului Moineşti este în valoare de 80.000 lei;
- contribuţia Asociaţiei Club Sportiv Rally Spirit Oneşti este în valoare de 8000 lei din
surse proprii.
2.3 Asocierea s-a constituit pe baza hotărârii asociaţilor şi îşi desfăşoară activitatea pe
baza următoarelor principii:
a) independenţa juridică a asociaţilor;
b) reciprocitatea asistenţei manageriale, juridice şi sportive;
c) acordarea priorităţii la realizarea activităţilor care fac obiectul asocierii.
2.4 Asocierea este independentă şi fără personalitate juridică.
Art.3 DURATA ASOCIERII:
3.1 Durata asocierii reprezintă perioada de timp dintre data semnării de către părţi a
1
prezentului contract şi data finalizării Raliului Moldovei 2022.
3.2. Prezentul contract va produce efecte încă 30 zile de la data finalizării Raliului
Moldovei 2021, în scopul îndeplinirii obligaţiilor stipulate la clauza 4.1.3.
Art.4 CONTRIBUŢIA ŞI OBLIGAŢIILE PĂRŢILOR
4.1 În condiţiile prevăzute mai sus, asociaţii au următoarele obligaţii:
4.1.1 Municipiul Moineşti se obligă:
a) să finanţeze Proiectul prevăzut la art. 2 cu suma maxima de 80.000 lei. Această
sumă va fi virată în luna iunie, în contul ASOCIAŢIEI CLUB SPORTIV RALLY
SPIRIT Oneşti, deschis pentru acest proiect, la ALPHA BANK ONEŞTI;
b) suma prevăzută la clauza 4.1.1a) va fi utilizată pentru cheltuieli specifice activităţilor
sportive, prevăzute în buget şi reprezintă limita maximă de finanţare de la bugetul
local al Municipiului Moineşti.
c) Municipiul Moineşti are dreptul să diminueze cuantumul finanţării alocate sau să
rezilieze prezentul contract dacă ACS RALLY SPIRIT comunică date, informaţii
sau înscrisuri false ori eronate, precum şi în cazul neîndeplinirii sau îndeplinirii
necorespunzătoare a obligaţiilor contractuale asumate de către ACS RALLY
SPIRIT;
4.1.2 ACS RALLY SPIRIT Oneşti se obligă:
a) să finanţeze Proiectul prevăzut la art. 2 cu suma 8000 de lei, această contribuţie fiind
din surse proprii;
b) să asigure o componentă de identitate vizuală prin care să promoveze şi să implice în
activităţile finanţate valorile sportive şi culturale din unitatea adminstrativ-teritoriala
asociata, respectiv să promoveze imaginea asociatului prin folosirea însemnelor
proprii (Stema, denumirea UAT-ului asociat), asigurând identitatea vizuală în media.
c) să nominalizeze printr-un act administrativ persoana responsabilă a proiectului ce
poartă răspunderea pentru derularea operaţiunilor aferente cu respectarea
prevederilor legale în vigoare;
d) să prezinte în original şi în copie „conform cu originalul" documentele primare şi
contractele încheiate în vederea derulării proiectului (ordine de plată, extrase de
cont, facturi fiscale, chitanţe fiscale, NIR-uri, bonuri de consum, bonuri de mişcare,
liste de inventar pentru obiectele de inventar şi mijloacele fixe, balanţe analitice şi
sintetice, bilete de călătorie, liste nominale cu persoanele cazate sau persoanele care
servesc masa, cu câştigătorii concursurilor, referate pentru justificarea unor
cheltuieli cu materialele consumabile şi carburanţii, FAZ-urile, articolele publicate
în presă, cd-uri/DVD-uri/casete video cu înregistrarea emisiunilor difuzate, state de
plată, pontaje, OP-uri privind virarea reţinerilor individuale şi ale angajatorilor), alte
documente justificative solicitate de Municipiul Moineşti. Documentele justificative
care au generat drepturi salariale ori asimilate sau consumuri materiale necesare
derulării proiectului, vor fi semnate de persoanele implicate precum şi de
responsabilul financiar şi managerul de proiect;
e) toate documentele vor avea înscrise următoarea informaţie: “activitate aferentă
proiectului: “Raliul Moldovei” 2022;
f) să înregistreze distinct în contabilitate sumele primite de la asociaţi şi alte surse de
finanţare pentru realizarea obiectivului;
g) să respecte prevederile Legii nr. 98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările
și completările ulterioare;
2
h) să menţină evidenţa tuturor datelor, corespondenţei, registrelor contabile şi a tuturor
documentelor justificative referitoare la proiect, conform prevederilor legale;
i) Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti va obţine în timp util toate avizele,
acordurile, licenţele şi alte asemenea pentru desfăşurarea “Raliul Moldovei” 2022, în
perioada convenită.
j) Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti îşi va asuma integral răspunderea pentru
prejudiciile cauzate terţilor din culpa sa pe parcursul implementării Proiectului.
Municipiul Moineşti va fi degrevat de orice responsabilitate pentru prejudiciile
cauzate terţilor din culpa Asociaţiei Club Sportiv Rally Spirit Oneşti.
k) să efectueze operaţiuni de trezorerie în contul deschis la Alpha Bank,
RO14BUCU2481211503085RON, pentru acest obiectiv.
4.1.3 La finalul acţiunilor prevăzute la art. 2, ACS RALLY SPIRIT se obligă să justifice
integral asociatului cheltuielile realizate printr-un raport tehnic, financiar şi narativ, în termen
de 30 de zile de la îndeplinirea obiectivului, însoţit de documentele justificative legale (OP-uri,
extrase de cont, facturi fiscale, chitanţe fiscale, bonuri de benzină, referat justificativ privind nr.
de km efectuaţi, bilete de transport şi alte documente specifice cheltuielilor efectuate în cadrul
obiectului):
a) raportul final trebuie să reflecte efectuarea plăţilor atât din suma acordată de către
Municipiul Moineşti, cât şi din suma suportată de beneficiar;
b) documentele justificative vor fi prezentate în original şi în copie, cu menţiunea
"conform cu originalul".
c) dacă Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti nu transmite un raport final în
termenul prevăzut în prezentul contract de asociere şi nu furnizează o explicaţie
scrisă acceptabilă şi suficientă asupra motivelor care l-au împiedicat să-şi
îndeplinească această obligaţie, oricare dintre ceilalţi asociaţi vor rezilia contractul şi
vor recupera sumele plătite ASOCIAŢIA CLUB SPORTIV RALLY SPIRIT Oneşti
şi nejustificate;
4.1.4 Contractul de asociere se va rezilia, fără preaviz şi fără să plătească compensaţii de
orice fel, atunci când Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti:
a) nu îşi îndeplineşte, fără justificare, oricare din obligaţiile care îi revin şi, după ce a
fost înştiinţat în scris să îşi îndeplinească aceste obligaţii, persistă încă în neonorarea
lor sau nu furnizează explicaţii satisfăcătoare în 5 zile de la trimiterea notificării;
b) se angajează în orice act de fraudă sau corupţie sau este implicat în organizaţii
criminale sau în alte activităţi ilegale;
c) îşi schimbă personalitatea juridică, cu excepţia cazurilor în care se încheie un act
adiţional în acest sens.
d) face declaraţii false sau incomplete sau furnizează raportări care nu corespund
realităţii.
4.1.5. În cazul rezilierii contractului din vina Asociaţiei Club Sportiv Rally Spirit Oneşti
în cazurile specificate în art. 4.1.4. din contract, Municipiul Moineşti va solicita rambursarea
integrală a sumelor plătite din finanţarea nerambursabilă, corespunzător gravităţii faptelor în
cauză şi după ce i s-a permis beneficiarului să transmită observaţiile sale.
Art.5 RĂSPUNDEREA PĂRŢILOR
5.1 Prezentul înscris serveşte interesul comun al părţilor care se obligă să-l execute
3
întocmai şi întru totul cu bună credinţă.
5.2 În relaţiile cu terţii răspunderea pentru obligaţiile contractuale sau comerciale revine
părţii care s-a obligat.
5.3 Părţile se obligă să urmărească şi să se informeze reciproc asupra derulării acestui
contract.
5.4 a) Nici o parte nu poate modifica unilateral prezentul Contract.
b) Modificarea contractului, inclusiv prelungirea termenelor stipulate la articolul 3,
poate interveni numai prin acordul de voinţă exprimat al părţilor prin Act Adiţional.
5.5. Pentru neîndeplinirea, îndeplinirea defectuoasă sau cu întârziere a obligaţiilor
asumate în prezentul contract partea în culpă va suporta daune.
5.6.1. Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti îşi va asuma întreaga responsabilitate
cu privire la obligaţiile fiscale şi în raport cu terţe părţi, inclusiv pentru daune de orice natură
aduse terţelor părţi pe perioada desfăşurării proiectului sau ca o consecinţă a desfăşurării
proiectului. Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti va exonera Municipiul Moineşti de orice
răspundere asociată cu orice cerere de despăgubire sau acţiune apărută ca urmare a încălcării
reglementărilor legale de către Asociaţia Club Sportiv Rally Spirit Oneşti, de angajaţii săi sau
de persoanele pentru care aceşti angajaţi răspund, sau ca rezultat al încălcării drepturilor unei
terţe părţi.
5.6.2. Asociaţiei Club Sportiv Rally Spirit Oneşti îi revine întreaga responsabilitate cu
privire la organizarea şi desfăşurarea evenimentului "Raliul Moldovei" 2022, Municipiul
Moineşti neavând nici o responsabilitate în acest sens, fiin
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.