29 aprilie 2026

HCL 17/2026 Mitoc adoptată

Alegerea președintelui de ședință pe 3 luni

Pe scurt

Consiliul Local Mitoc a hotărât ca, pentru perioada mai–iulie 2026, președintele de ședință să fie domnul Petrică Neamțu. Aceasta înseamnă că acesta va conduce întâlnirile Consiliului în acele trei luni și va ocupa rolul de organizare a ședințelor, conform unei proceduri stabilite prin hotărâre. Decizia este transmisă autorităților și publicată online în Monitorul oficial al comunei Mitoc.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 17 din 2026 a Consiliului Local Mitoc
Emitent
Consiliul Local Mitoc
Număr
17 / 2026
Data
29 aprilie 2026
Localitate
Mitoc, județul Botoșani
Stare
adoptată

Pe același subiect în Mitoc

Documente

Text

Ă [vb ROMANIA CONSILIUL LOCAL MITOC JUDETUL BOTOSANI HOTĂRÂREA Nr. 17 din 29.04.2026 privind alegerea preşedintelui de sedință pe 3 luni Analizând temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art. 120 alin. (1), art. 121 alin. (1) şi alin. (2), art. 138 alin. (1) şi alin. (4) din Constituţia României, republicată; b) art. 3 şi 4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr. 199/1997; c) art. 7 alin. (2) din Codul civil al României, adoptat prin Legea nr. 287/2009, republicat, cu modificările şi completările ulterioare; d) Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă privind elaborarea actelor normative, e) art. 123 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu completările ulterioare, având în vedere necesitatea alegerii preşedintelui de şedinţă pe 3 luni, întrucât perioada pentru care a fost ales domnul consilier Valentin GROSU în funcţia de preşedinte de şedinţă expiră la data de 30.04.2026, conform Hotărârii Consiliului Local al Comunei Mitoc, nr. 7 din 30.01.2026, luând act de: _ a) referatul de aprobare al domnului consilier Andrei-Mădălin CULICĂ, în calitatea sa de initiator, înregistrat la nr. 105 din 22.04.2026, b) raportul compartimentului de resort din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Mitoc, înregistrat la nr. 106 din 22.04.2026, c) avizul favorabil al Comisiei pentru administratie publica locala, juridica si de disciplina, munca si protectie sociala, protectia mediului si turism, nr. 9 din 22.04.2026, în temeiul art.139 alin. (1) şi alin. ($) şi ale art. 196 alin. (1) lit. a) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MITOC, întrunit în şedinţă ordinară, adoptă prezenta hotărâre: Art. 1. - Domnul consilier Petrică NEAMȚU se alege preşedinte de şedinţă al Consiliului Local al Comunei Mitoc, pentru lunile mai — iulie 2026. Art. 2. - Prezenta hotărâre se comunică de către secretarul general al comunei, în mod obligatoriu, în termenul prevăzut de lege, primarului comunei Mitoc și Prefectului Judeţului Botoşani şi se publică în format electronic în Monitorul oficial al comunei Mitoc pe pagina de internet la adresa: www primariamitoc.ro. Lai zi F SI -Preşedifite daedinţă, Contrasemnează, 4 n - Cohsilii “Secretarul general al comunei, Dia Bocu

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala