ROMÂNIA
JUDETUL IAȘI COMUNA
MIROSLAVA
Consiliu Local
HOTARAREA NR.85
privind neasumarea de către Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a responsabilităţii
organizării și derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziţia
produselor aferente Programului pentru Școli al României şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare
a serviciilor pentru derularea măsurilor educative pentru anul școlar 2026-2027, la nivelul comunei
Miroslava, judeţul Iași
Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 28
mai 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul aşi.
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art.120 și art.121 alin.(1) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată;
b) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul Civil, republicată, cu modificările
ulterioare;
c) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
d) art.1.4 și 1.5 din Capitolul 1 din Anexa 6-PROCEDURĂ privind colaborarea şi împărțirea
responsabilităţilor între autorităţile administraţiei publice locale de la nivelui judeţelor,
comunelor, oraşelor, municipiilor şi subdiviziunilor administrativ-teritoriale ale municipiilor
în ceea ce priveşte implementarea Programului pentru şcoli al României în perioada 2023-
2029, aprobată prin Hotărârea Guvernului nr.652/2023 privind aprobarea Programului pentru
şcoli al României în perioada 2023-2029, precum şi pentru stabilirea bugetului pentru
implementarea acestuia în anul școlar 2025-2026, cu modificările şi completările ulterioare;
€) Legii nr.98/2016 privind achiziţiile publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Cu respectarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
-reteratul de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat
de către inițiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.2696/1 9.05.2026;
-raportul întocmit de către secretarul general al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna
Miroslava și înregistrat sub nr.2697/19.05.2026;
-adresa nr.16323/06.05.2026, înregistrată la Unitatea Administrativ-Teritorială comuna
Miroslava, judeţul lași sub nr.40427/06.05.2026, prin care Consiliul Judeţean Iași solicită hotărârea
Consiliului Local al comunei Miroslava privind asumarea/neasumarea responsabilității organizării şi
derulării procedurilor de atribuire a contractelor/acordurilor-cadru pentru achiziția produselor aferente
Programului pentru Școli al României şi a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru
derularea măsurilor educative pentru anul şcolar 2026-2027, la nivelul comunei Miroslava, judeţul Iași;
Având în vedere faptul că, până în prezent, Consiliul Judeţean Iași s-a ocupat de organizarea și
derularea acestor proceduri de atribuire a contractelor de prestare a serviciilor la nivelul comunei
Miroslava, Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava neavând posibilităţile organizatorice și
şi nu dispune prin bugetul local aprobat pentru anul 2026 de fonduri cu această destinaţie,
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al
comunei Miroslava,
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
WwWW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tei: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat Qprimariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAŞI COMUNA
i MIROSLAVA
Consiliu Local
În conformitate cu:
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu
modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.1.Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă neasumarea de către Unitatea
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a responsabilităţii organizării şi derulării procedurilor de
atribuire a contracteior/acordurilor-cadru pentru achiziţia produselor aferente Programului pentru Şcoli
al României și a contractelor/acordurilor-cadru de prestare a serviciilor pentru derularea măsurilor
educative în anul şcolar 2026-2027, la nivelul comunei Miroslava, județul Iaşi.
Art.2.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile
de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulată în conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Art.3.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, în termenul
prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, Serviciului financiar-contabil, buget,
salarizare, executări silite, impozite şi taxe locaie-şef serviciu, compartimentului achiziţii publice din
cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, Consiliului Judeţean Iaşi şi Instituţiei
Prefectului județului Iaşi, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei:
www .primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secțiunea Hotărârile autorităţii deliberative.
Miroslava, astăzi, 28 mai 2026
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
__ CONSILIER LOCAL
HÂRTOPANU /DIU-SERGIU
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar genera] al comunei Miroslava
Adicuţa-Lenuţa URSANU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. iaşi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel:/0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAȘI COMU NA
MIROSLAVA
Consiliu Local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR.85/28.05.2026
Nr. Semnătura persoanei responsabile
crt. Spotailani gleciuate Data ZZ/LI/AN să efectueze procedura
i
i ă aL_3
1 [Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate] — 28.05.2026
D simplă X absolută n calificată? | ( a
Li
2 |Comunicarea către primar? 28.05.2026 / nl |
7
3 |Comunicarea către prefectul judeţului? 28.05.2026 i ”
4 |Aducerea Ia cunoştinţa publică?:5) 28.05.2026
Comunicarea, numai în cazul celei cu] 28.05.2026
5 caracter individuals)
r Hotărârea devine obligatorie? sau roduce| 28.05.2026
6 £: p
efecte juridice”, după caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare:
9 Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate
absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de Ia prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea
Sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu
jinajoritatea caiificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.”
2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
9 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al
comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării...
9 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . .. se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin
grija secretarului general al comunei.”
9 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se
adresează se face în cel mult 5 zile de Ia data comunicării oficiale către prefect."
9 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . .. cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunoştinţă publică.”
PD Art. 199 alin. (2): "Hotărârile... cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării
zu
către persoanele cărora li se adresează.
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
WWW. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.