ROMÂNIA
pp Di ie IAȘI COMUNA e 709
MIROSLAVA
Consiliul Local
HOTĂRÂREA NR.69
privind aprobarea documentaţiei tehnico-economice, faza Studiu de fezabilitate și a indicatorilor
tehnico-economici privind obiectivul de investiţie: "CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE
NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAȘI — ETAPA 2”
Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 28
martie 2024, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul lași.
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a)
b)
c)
i)
art.120 alin.(1), art.121 alin.(l) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată;
art.3, art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie
1985, ratificată prin Legea nr.199/1997;
art.129 alin.(D, alin.(2) lit.b), lit.0), alin.(4) lit.d), alin.(7) liLb), lit.e) din Ordonanţa de
Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
Hotărârii Guvernului nr.907/2916 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru ai
documentaţiilor tehnico-economice, aferente obiectivelor de investiții finanţate din foduri
publice, cu modificările şi completările ulterioare;
Hotărârii Guvernului nr.1116/2023 pentru modificarea şi completarea Hotărârii Guvernului
nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-
economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu
modificările şi compietăriie uiterioare;
art.4 alin.(I)-alin.(4) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările şi
completările ulterioare ;
Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare;
art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi
completările ulterioare: ”documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi,
a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor
finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile
administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative”;
Legii nr.114/1996, Legea locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare;
Cu respectarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor
normative, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în considerare:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare și motivare a proiectului de hotărâre), semnat
de către inițiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.1422/25.03.2024;
-raportul întocmit de către compartimentul proiecte din cadrul aparatului de specialitate al
primarului comunei Miroslava şi înregistrat sub nr.1423/25.03.2024 ;
Ținând seama de:
-prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, județul Iași nr.17/09.02.2024
privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 al Unităţii Administrativ-
Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iași;
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariatprimariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAȘI COMUNA ta
MIROSLAVA
Consiliul Local
-Programul multianual privind construcţia de locuinţe sociale și de necesitate derulat conform
Legii nr. 114/1996, Legea locuinţei, cu modificările și completările ulterioare;
“STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A COMUNEI MIROSLAVA, JUDEŢUL IAȘI,
PENTRU PERIOADA 2021-2027, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.
135/35.05.2021, Direcţia Strategică 3, Prioritate 3.2. Îmbunătăţirea serviciilor de asistență social,
Măsura 3.2.1. Dezvoltarea unor servicii sociale proiectate şi furnizate adecvat, adaptate nevoilor tuturor
categoriilor de grupuri vulnerabile;
-Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.29/16.02.2024 privind aprobarea
participării Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava la Programul privind construcţia de
locuințe sociale şi de necesitate, aprobarea indicatorilor tehnico-economici aferenți investiţiei
“Construire locuinţe sociale și de necesitate în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul laşi — etapa
2;
- Anexa nr. - DEVIZ GENERAL al obiectivului de investiţii: “Construire locuinţe sociale şi de
necesitate în sat Valea Uzsului, comuna Miroslava, judeţul Iaşi — etapa 2%;
-Anexa nr.2 - Indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: “Construire locuinţe
sociale și de necesitate în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul laşi — etapa 2*%;
“Solicitare clarificări pentru Programul naţional de construcţii locuinţe sociale şi de necesitate,
transmisă pe e-mail instituției noastre, în data de 20.03.2024 şi înregistrată la Unitatea Administrativ-
Teritorială comuna Miroslava sub nr.35393/20.03.2024;
În conformitate cu:
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările
ulterioare;
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, cu
modificările și completările ulterioare;
În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul
administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
HOTĂRĂȘTE
Art.].Se aprobă documentaţia tehnico-economică aferentă proiectului: „CONSTRUIRE
LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD.
IAȘI - ETAPA 2", faza Studiu de fezabilitate, întocmit conform prevederilor Hotărârii Guvernului
907/2016.
Art.2.Se aprobă Devizul General aferent obiectivului de investiţie: „CONSTRUIRE LOCUINTE
SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAȘI - ETAPA
2", ce se constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre.
Art.3.S5e aprobă cofinanțarea proiectului în valoare de 19,594,781.41 lei inclusiv T.VA,,
respectiv finanțarea din bugetul local al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a
cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului: "CONSTRUIRE LOCUINTE
SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAŞI ETAPA
2".
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
WWW .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat 8 primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL IAȘI COMUNA a
MIROSLAVA
Consiliul Local
Art.4.Se aprobă indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiţii: „CONSTRUIRE
LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD.
IASI - ETAPA 2", conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.5.Se aprobă posibilitatea implementării proiectului: „CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE
SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IASI - ETAPA 2", în
două etape distincte, în funcţie de fondurile alocate cu aceasta destinaţie prin legea bugetului de stat în
bugetul Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei.
Art.6.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează
compartimentul investiţii din cadrul Biroul investiţii & achiziţii publice-şef birou şi compartiment
achiziţii publice, Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-
şef. serviciu, compartimentul proiecte din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei
Miroslava.
Art.7.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Instanţa competentă pentru soluționarea contestaţiei formulată în conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Art.8.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, în termenul
prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, Niţă Dan, Serviciului financiar-contabil,
buget, salarizare, executări silite, impozite și taxe locale-şef serviciu, Biroului achiziții
publicecinvestiţii-şef birou, compartimentului achiziţii publice, compartimentului investiţii,
compartimentului proiecte din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava,
Instituţiei Prefectului judeţului laşi, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei :
www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secțiunea Hotărârile autorităţii deliberative.
Miroslava, astăzi, 28 martie 2024
PREȘEDINTE DE ŞEDINŢĂ / d
CONSILIER LOCAL Pa “7
|... Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general al comunei Miroslava
Ancuţa-Lenuţa URSANU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
wwWWw.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDETUL IAȘI COMUNA a
MIROSLAVA
Consiliul Local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR.69/28.03.2024
Nr, Semnătura persoanei responsabile
crt. Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN să efectueze procedura
0 1 2 [3
] Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 28.03.2024 a
D simplă X absolută n calificată? /
2 | Comunicarea către primar? 28.03.2024 . ] Y)
3 | Comunicarea către prefectul judeţului? 28.03.2024 Sf l
4 |Aducerea la cunoştinţa publică?”5) 28.03.2024 î A)
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu ki
caracter individual%*%)
6 Hotărârea devine obligatorie” sau produce 28.03.2024
efecte juridice”, după caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă 2 Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare: i
D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate
absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea
sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu
majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie."
2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului.”
5 Art, 197 alin. (1), adaptat: Secretarul genera! al comunei comunică hotărârile consiliului iocai al
comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . .
? Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . .. se aduc la cunoștința publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin
grija secretarului general al comunei."
5 Art. 199 alin, (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se
adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect."
9 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . ... cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunoştinţă publică."
D Art. 199 alin. (2): "Hotărârile .. . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării
către persoanele cărora [i se adresează."
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
WWW. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.