HCL 44/2017 Miroslava adoptată

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA HOTĂRÂREA NR.44 privind încetarea contractului de concesiune nr.23392/14.09.2015 încheiat între Comuna Miroslava şi domnul Chirilă Mihai Florin Consiliul Local al Comunei…

Denumire
Hotărârea nr. 44 din 2017 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
  PDF
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
44 / 2017
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
nr. cad. 77276

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA HOTĂRÂREA NR.44 privind încetarea contractului de concesiune nr.23392/14.09.2015 încheiat între Comuna Miroslava şi domnul Chirilă Mihai Florin Consiliul Local al Comunei Miroslava, întrunit în şedinţa ordinară. Având în vedere : -propunerea iniţiatorului proiectului de hotărâre, Primarul comunei Miroslava și expunerea de motive a iniţiatorului, înregistrată sub nr.5363/2017; -referatul de specialitate întocmit de către d-na Kazemi Carmen, consilier Compartiment Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub nr.3240/06.02.2017 şi aprobat de către primarul comunei Miroslava, prin care se solicită aprobarea încetării contractului de concesiune nr.23392/14.09.2015; - nota de plată anuală emisă de către Serviciul Financiar-Contabil, privind debitul restant înregistrat pe numele concesionarului; - prevederile art.5.1., art.5.2 și art.5.4 din contractul de concesiune coroborat cu prevederile stipulate în caietul de sarcini aferent; -notificările prealabile nr.11590/13.04.2015, respectiv nr.26872/2.09.2016, prin care Primăria comunei Miroslava a înștiințat concesionarul cu privire la neîndeplinirea obligaţiilor stabilite conform clauzelor contractuale; -prevederile art.36 alin.(2), alin.(5) lit.b) din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii contenciosului administrativ nr.554/2004, cu modificările şi completările ulterioare ; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia public, cu modificările şi completările ulterioare; Având în vedere avizele favorabile ale comisiilor de specialitate, În temeiul art.45 şi art.115 alin.(1) lit.b) din din Legea nr.215/2001 a administraţiei publice locale republicată, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.L.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă încetarea contractului de concesiune nr.23392/14.09.2015, încheiat între Comuna Miroslava şi domnul Chirilă Mihai Florin, pentru suprafaţa de 500 m.p., teren situat în domeniul privat al comunei Miroslava, sat Corneşti, 175, număr cadastral 77276, în vederea construirii unei locuinţe, ca urmare a nerespectării de către concesionar prevederilor art.5.1, art.5.2, art.5.4. din contractul de concesiune, respectiv neplata în termen a debitului restant în cuantum de 80 lei, reprezentând contravaloare redevenţă și garanţia stabilită în urma procedurii de licitaţie publică, precum și majorările aferente pentru anul 2016. Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management certificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860, 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat A primariamiroslava.ro, ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA Art.2.Concesionarul are obligaţia, ca în termenul prevăzut de art.5.4. din actul juridic mai sus menţionat, de a elibera terenul prevăzut la art.], liber de orice sarcini şi de a-l preda prin proces verbal de predare-primire, precum şi de a achita contravaloarea redevenţei şi a majorărilor de întârziere aferente, conform notei de plată, anexă la prezenta hotărâre. Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează Serviciul Financiar- Contabil, Compartimentul Patrimoniu, Compartimentul Cadastru şi Compartimentul Achiziţii Publice din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava. Art.4.Orice persoană care se consideră vătămată într-un drept al său ori într-un interes legitim, prin actul administrativ adoptat, se poate adresa instanţei de contencios administrativ competente. pentru anularea actului, recunoaşterea dreptului pretins sau a interesului legitim şi repararea pagubei ce i-a fost cauzată. Art.5.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului comunei, Serviciului Financiar- Contabil, Compartimentului Achiziţii Publice, Compartimentului Patrimoniu, Compartimentului Urbanism, Compartimentului Cadastru, domnului Chirilă Mihai Florin și Instituţiei Prefectului Judeţului laşi pentru exercitarea controlului de legalitate, iar un exemplar se va afişa pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro şi la afișierul local pentru aducere la cunoştinţă publică. Miroslava. astăzi. 28 februarie 2017 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSH-IER LOCAL | IFTAMIE GHEORGHIŢĂ A / i Ş ANU Z/ Contrasemnează pentru legalitate 4 e Secretar Ursanu Ancuţa-l.enuţa Primaria Comunei Miroslava, Judetul lasi Loc. Miroslava, Comuna Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305; Sistem de Management ceriificat tel: 0232 295 680; fax: 0232 236 860; 0332 424 444; Cod conform ISO 9001: 2008 fiscal:4540461; e-mail secretariat Oprimariamiroslava.ro,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamiroslava.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala