26 februarie 2026

HCL 40/2026 Miroslava adoptată

Consiliul Local Miroslava aprobă acordarea, în folosință gratuită, a unui drept de uz și a dreptului de servitute către S.C

Pe scurt

Consiliul Local Miroslava aprobă acordarea, în folosință gratuită, a unui drept de uz și a dreptului de servitute către S.C. Gazmir Iași S.R.L. asupra unei suprafețe de 18 metri pătrați dintr-un teren declarat drept domeniu public al comunei, pentru construirea unei stații de reglare pe traseul conductelor de gaze naturale. Pentru locuitori, înseamnă că o bucată mică de teren al comunei va fiului folosit de compania de gaze pentru obiectivul investiției, fără plată, iar rezultatul poate afecta zonele din apropiere prin realizarea stației; eventual pot apărea lucrări în zonă și măsuri necesare pe care le va stabili proiectul și autoritățile locale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

(1) Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă constituirea unui drept de uz și a unui drept de servitute către S.C. GAZMIR IAȘI S.R.L. asupra suprafeţei de teren de 18 m.p., având număr cadastral 101591, situat în tarla 17, parcela 704/15, localitatea Brătuleni, comuna Miroslava, aparținând domeniului public at comunei, în vederea executării obiectivului de investiţii: "CONSTRUIRE STATIE DE REGLARE PE TRASEUL EXISTENT AL RETELEI DE DISTRIBUTIE A GAZELOR. NATURALE”

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Denumire
Hotărârea nr. 40 din 2026 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
HCL 40/2026
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
40 / 2026
Data
26 februarie 2026
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Langa nr. 93 nr. cad. 101591

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL, IAȘI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA HOTARARE NR.40 privind aprobarea constituirii unui drept de uz şi a unui drept de servitute către S.C. GAZMIR IAȘI S.R.L. asupra suprafeţei de teren de 18 m.p., având număr cadastral 101591, situat în tarla 17, parcela 704/15, localitatea Brătuleni, comuna Miroslava, aparţinând domeniului public al comunei, în vederea executării obiectivului de investitii: "CONSTRUIRE STATIE DE REGLARE PE TRASEUL EXISTENT AL RETELEI DE DISTRIBUTIE A GAZELOR NATURALE» Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 26 februarie 2026, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iaşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.121 alin.(]) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.3, art.4 din Carta curopeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1 997; c) art.7 alin.(2), art.749, art.755, art.756, art.862 alin.(1) din Codul Civil, adoptat prin Legea nr.287/2009, cu modificările şi completările ulterioare; d) art.108 lit.d), art.129 alin.(2) lit.c), alin.(6) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; e) art.12 alin.(2) lit.a), lit.c) coroborat cu alin.(3), alin.(4) ale aceluiași articol, art.14 alin.(3), art.109 lit.a), lit.c), lit.e), art.111 alin.(2) lit.b), art.112, art.113 alin.(1), alin.(2) din Legea nr.123/2012, Legea energiei electrice şi a gazelor naturale, cu modificările şi completările ulterioare; Cu respectarea, prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru eiaborarea acteior normative, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare: -referatul de aprobare (ca instrument de prezentare si motivare a proiectului de hotărâre), semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.862/ 17.02.2026; -raportul de specialitate, întocmit de către coinpartimentul transport, înregistrat sub nr.863/19.01.2026; Având în vedere adresa înregistrată la Unitatea Administrativ- Teritorială comuna Miroslava sub nr.40490/12.05.2026, prin care S.C. GAZMIR IAȘI S.R.L., în calitate de concesionar al serviciului de utilitate publică de distribuţie a gazelor naturale, solicită Consiliului Local al comunei Miroslava acordarea, cu titlu gratuit, a dreptului de uz şi a dreptului de servitute asupra unei suprafeţe de teren de 18 m.p. pentru amplasare staţie de reglare nouă, în vederea executării obiectivului de investiţii "CONSTRUIRE STATIE DE REGLARE PE TRASEUL EXISTENT AL RETELEI DE DISTRIBUTIE A GAZELOR NATURALE, SAT BRATULENI, COMUNA MIROSLAVA, JUDETUL IASI”, Întrucât, constituirea dre ptului de uz și servitute se face fără transferul dreptului de proprietate, exclusiv pentru amplasarea, exploatarea, întreţinerea, repararea şi modernizarea rețelelor electrice, în conformitate cu prevederile legale în vigoare aplicabile, Având în vedere că: -potrivit legii, asupra terenurilor şi bunurilor proprietate publică sau privată a altor persoane fizice sau juridice, se instituie limitări ale dreptului de proprietate în favoarea titularilor autorizaţiei de înfiinţare şi de licenţe, care beneficiază de drept de uz pentru executarea lucrărilor energetice, pentru UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www. primariaimireslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI CONSILIUL LOCAL o MIROSLAVA asigurarea funcţionării normale şi drept de servitute de trecere subterană, de suprafaţă şi aeriană pentru instalarea de echipamente aferente capacităţii energetice proiectate; infrastructurii de distribuţie a gazelor naturale; Pentru a evita amânarea realizării investiţiei şi afectarea activităţii economice a operatorilor din parcul industrial, cu atât mai mult cu cât S.C. GAZMIR IAŞI SRL. intenţionează începerea de lucrărilor, de îndată ce sunt îndeplinite condiţiile prevăzute de lege în acest sens, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administrația publică, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privină Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1. (1) Consiliul Local al comunei Miroslava aprobă constituirea unui drept de uz și a unui drept de servitute către S.C. GAZMIR IAȘI S.R.L. asupra suprafeţei de teren de 18 m.p., având număr cadastral 101591, situat în tarla 17, parcela 704/15, localitatea Brătuleni, comuna Miroslava, aparținând domeniului public at comunei, în vederea executării obiectivului de investiţii: "CONSTRUIRE STATIE DE REGLARE PE TRASEUL EXISTENT AL RETELEI DE DISTRIBUTIE A GAZELOR. NATURALE”. (2) Terenul este prevăzut în planşa aferentă proiectului, care se constituie Anexa nr. la prezenta hotărâre. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 WwW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariatOprimariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA Art.4.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează compartimentul transport din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava. Art.5.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării. în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările și completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluționarea. contestației formulată în conformitate cu prevederile art. din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este Tribunalul laşi-Secţia contencios administrativ şi fiscal. Art.6.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-șef serviciu, compartimentului patrimoniu, compartimentului cadastru&fond funciar, compartimentului urbanism, compartimentului transport, compartimentului energetic din cadrul aparatului de specialitate ai primarului comunei Miroslava, S$ S.C. GAZMIR IAŞI S.R.L. şi Instituţiei Prefectului județului Iaşi, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei : Www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 26 februarie 2026 PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOC FLORENTIN Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava Ancuţa-Lenuţa URSANU j UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat Oprimariamiroslava.ro ROMÂNIA pa CONSILIUL LOCAL MIROSLAVA PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.40/26.02.2026 Semnătura persoanei FEROE | Ni Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN p crt. să efectueze procedura 9 1 2 | 3 ] Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate| 26.02.2026 Ada > a 2 simplă X absolută ri calificată PI | 2 | Comunicarea către primar? 26.02.2026 [ 7 3 | Comunicarea către prefectul judeţului?) 26.02.2026 p ] — 4 | Aducerea la cunoştinţa publică?5 26.02.2026 2 3 Comunicarea, numai în cazul celei cu - VI! Caracter individua[%+5) Hotărârea devine obligatorie” sau produce! 26.02.2026 [i pietii |_ efecte juridice?) după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările | şi eompletările ulterioare: D Art. 139 alin, (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliu local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.” 2 Art. 197 alia. (0): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al Comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării... 9 Art. 197 alin, (4): "Hotărârile . .. se aduc Ia cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei," % Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora [i se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." 9 Art. 198 alin. (1): "Hotărârile... cu Caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoștință publică," Art. 199 alin. (2): "Hotărârile ... cu Caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării către persoanele cărora li se adresează.” UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. lași, CP: 707305 WWW. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala