31 ianuarie 2025

HCL 3/2025 Miroslava adoptată

Se aprobă documentația tehnică în faza Studiu de Feasabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizare drumuri deschise circulației publice în Horpaz, Miroslava”, în condițiile…

Pe scurt

Se aprobă documentația tehnică în faza Studiu de Feasabilitate și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiție „Modernizare drumuri deschise circulației publice în Horpaz, Miroslava”, în condițiile legale prevăzute. Practic, se stabilește ce lucrări și costuri sunt justificate pentru modernizarea drumurilor și se aprobă cadrul pentru finanțare din bugetul local sau alte surse. Pentru locuitori înseamnă că se poate demara proiectul de modernizare a drumurilor locale, cu estimări de costuri ce vor ghida alocarea banilor și termenele aproximative de execuție.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Investiții și fonduri europene” în Miroslava

Denumire
Hotărârea nr. 3 din 2025 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
HCL 3/2025
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
3 / 2025
Data
31 ianuarie 2025
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Langa nr. 93
Teme
Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

miti HoegIOA Pa MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.3 privind aprobarea documentaţiei tehnice faza Studiu de Fezabilitate și a indicatorilor tehnico- economici ai obiectivului de investiţie: “Modernizare drumuri deschise circulaţiei publice în localitatea Horpaz, comuna Miroslava, jud. Iaşi “ Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iași, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 30 ianuarie 2025, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul laşi. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 alin.(1), art.121 alin.(l) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.3, art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985, ratificată prin Legea nr.199/1997; c) art.129 alin.(0), alin.(2) lit.b), lit.c), fit.d), alin.(4) lit.d), alin.(6) lit.a), alin.(7) lit.m) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; d) Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările uiterioare; e) art.44 alin.(l) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare: "documentaţiile iehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanțare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanţate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative”; P Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare şi conținutul cadru al documentaţiilor tehnico-ecoiomice, aferente obiectivelor de investiții finanțate din foduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; e) art.4 lit.a), art.5 lit.c), art.8 alin.(1) lit.c), art.22 şi art.221 din Ordonanţa Guvernului nr.43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările şi completările ulterioare, h) art.128 alin.(l) din Ordonanţa de Urgentă nr.195/2002 privind circulaţia pe drumurile publice, cu modificările şi completările ulterioare, se impune să intreprindem toate măsurile necesare pentru menţinerea în stare tehnică bună a drumurilor publice; Cu respectarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea Luând în considerare: -referatui de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.49/09.01.2025; raportul întocmit de către compartimentul proiecte din aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava şi înregistrat sub nr.50/09.01.2025; Ținând seama de: -STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A COMUNEI MIROSLAVA, JUDEŢUL IAȘI, PENTRU PERIOADA 2021-2027, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 135/ 31.05.2021, Obiectivului Specific O.S.1. „Modernizarea infrastructurii rutiere şi a infrastructurii tehnico-edilitaze” Direcţia Strategică 4 Dezvoltare echilibrată a infrastructurii rutiere, a infrastructurii tehnico-edilitare şi amenajarea teritoriului, Prioritatea 4.1. Modernizarea şi reabilitarea infrastructurii rutiere de interes local; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 raw. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540451 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat Oprimariamiroslava.ro DETUL A COM U N A TEA zi MIROSLAVA Consiliul Local -documentaţia tehnică faza Studiu de Fezabilitate nr.7/2024 întocmită de către S.C. MARIODORO PROIECT S.R.L.; Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al comunei Miroslava, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.357/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.i.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă documentația tehnică faza Studiu de Fezabilitate nr.7/2024 pentru obiectivul de investiţie: “Modernizare drumuri deschise circulaţiei publice în localitatea Horpaz, comuna Miroslava, jud. laşi“. Art.2.Se aprobă indicatorii tehnico-economici ai obiectivului de investiţie:“ Modernizare drumuri deschise circulaţiei publice în localitatea Horpaz, comuna Miroslava, jud. laşi“, după cum urmează: 1.1 Valoarea totală (INV) : INV= 7.490.235,77 lei fără T.V.A., din care C+M = 6.915.352,78 lei fără T.V.A. INV= 8.898.737,48 lei cu T.V.A., din care C+M = 8.229.269,81 lei cu T.V.A. 1.2 Eşalonarea investiţiei (INV/C+M) : Anul Î - INV= 4,709.099,68 lei cu T.V.A., din care C+M = 4.141.409,91 lei cu T.V.A. Anul II - INV= 4.189.637,80 lei cu T.V.A., din care C+M = 4.087.859,90 lei cu T.V.A 2. Durata de realizare: Durata de implementare este de 12 luni. 3. Capacităţi fizice: Modernizarea drumurilor deschise circulaţiei publice se va realiza pe o lungime totală de 4600 m, după cum urmează : Nr. | DENUMIRE LUNGIME | NR. CADASTRAL PROPRIETATE | Cerinţe tehnice crt. | STRADA propuse (m) 1 | MERIŞORULUI | 600 68329. Domeniu public | două sensuri de i în cotă indiviză | mers 2 | NOUĂ NR. 78 193 81083 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 3 NOUĂ NR. 76 179 80233,71007 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat Oprimariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEȚUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local 4 |NOUĂNR.99 [204 83991 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 5 INOUĂNR.87 [220 77109 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 6 PARULUI 406 60155,63463,65244,98283, | Domeniu public | două sensuri de 98728,78561,78560 în cotă indiviză | mers/pietonal 7 FAGULUI 178 67936,67934.,69419,67662, | Domeniu public | Sens unic de 67229, 92829, 85214 în cotă indiviză | mers / pietonal 8 | BRADULUI 305 61696,67229 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers / pietonal 9 | NOUĂ NR.43 184 78710,64473,66677 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 10 | NOUĂ NR.21 117 80957 Domeniu public | Sens unic de ă - în cotă indiviză | mers 11 |IAZULUI 105 81905 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 12 | MĂRULUI 385 63698, 89001 Domeniu public | Sens unic de , în cotă indiviză | mers 13 | CIREŞULUI 395 60452 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 14 |IAZULUI (deal) | 532 78657, 60259, 60260 Domeniu public | Sens unic de în cotă indiviză | mers 15 | MACULUI 180 60720,60317,60365 Domeniu public | Sens unic de mers 16 | BISERICII 417 64314 Domeniu public | două sensuri de în cotă indiviză | mers TOTAL 4600 DRUMURI PUBLICE CU COTE INDIVIZE (m) i Art.3.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează compartimentul investiţii, compartimentu achiziţii publice, Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-şef serviciu, compartimentul transport, compartimentul proiecte din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava. Art.4. (1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările și completările uiterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestației formulată în conformitate cu prevederile art.1i din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal. UAT Comuna Miroslava Loc. Mirosiava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 ww. primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA Dau IAȘI COMUNA MIROSLAVA Consiliul Local i e aa Art.5.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, Niţă Dan, Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite și taxe locale-şef serviciu, compartimentului achiziţii publice, compartimentului investiţii, compartimentului proiecte, compartimentului cadastru&fond funciar, compartimentului urbanism din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, administratorului public al comunei Mirosiava şi Instituţiei Prefectului judeţului Iaşi, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei : www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 30 ianuarie 2025 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL VELESCU LAURA Contrasemnează pentru legalitate cceretar general al comunei Miroslava cuța-Lenuţa URSANU Aj UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. iaşi, CP: 707395 www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tei: 0232 295 680 Cod fiscai: 45404861 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariatfprimariamiroslava.ro ROMÂNIA WUDERUL IAȘI COMUNA MIROSLAVA Consiliu! Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.3/30.01.2025, Nr. Operaţiuni efectuate Data Z7/LLJAN Semnătura persoanei responsabile crt. să efectueze procedura O ] pă 3 ] Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 30.01.2025 O simplă X absolută D calificată? 7? N_ 2 |Comunicarea către primar? 30.01.2025 / , 3 | Comunicarea către prefectul judeţului? 30.01.2025 E 30.91.2025 / 4 |Aducerea la cunoştinţa publică?'? | N 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu Ra i caracter individual?*9 5 Hotărârea devine obligatorie? sau produce 30.01.2025 efecte juridice”, după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: W Art, 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor es îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul locai cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.” 2 Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel muit 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . 4 Art. 197 alin. (4): "Hotărârile , . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei." 5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." $) Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la cunoştinţă publică." 2) Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter, individual produc efecte juridice de la data comunicării câtre persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Mirosiava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW .primariamiroslava:ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro MARIODORO Piese PROIECTS.RL DA Pazuce 14406 Xaşi siiiua COMUNA MIROSLAVA, JUDEȚUL IAŞI Proiectant: MARIODORO PROIECT S.R.L. CUI: RO 40778702 J22/1 206/2019 Beneficiar: Comuna Miroslava, judeţul lași DEVIZ GENERAL OBIECȚIV: „Modernizare drumuri deschise circulației publica în localitatea Herpsz, comuna Miroslava, judeţul lași” DEVIZ GENERAL - conform H.G. 907/2018 Valoare TVA Valoara Nr. crt, Denumirea capitolelor și subcapitolelor de chaituieli fără TVA) (cu TVA) Lei Lei Lei î 2 3 4 5 1 | OBŢINEREA TERENULUI 0.00 9.00 0.00 2 | AMENAJAREA TERENULUI 0.00 9.00 0.00 AMENAJĂRI PENTRU PROTECȚIA MEDIULUI ȘI ADUCEREA LA 3 | STAREA INIŢIALĂ 0.00 0.00 0.00 4 | CHELTUIELI PENTRU RELOCAREJPROTECȚIA UTILITĂŢILOR 0.00 0.00 0.00 1 JELE EXTERIOARE APA POT, 0.00 0.00 0.00 2 | REŢELE EXTERIOARE CANALIZARE 0.00 0.00 0.00 3 | REŢELE TELEFONIE 0.00 0.00 0.00 4 | REŢELE EXTERIOARE ENERGIE ELECTRICĂ 0.00 0.00 0.00 TA dj dee c-emza sta a iii = 34| STUDII _ e AISI în E ANA î r ] 3.1.1 | Studii de teren (topografic, geotehnic, hidrologic) 15,000.00 2,850.00 17,850.00 3.1.2 | Raport privind impactul asupra mediului 0.00 0.00 0.90 3.1.3 | Ale studii specifice 0.00 0.00 0% “Oblinere aviz ANCPI, obtinere nr. cadastral provizoriu și înregistrarea a) | terenului în cartea funciară 0.00 0.00 0.00 b)_| Objinere certificat de gospodărire a apelor 0.00 0.00 0.00 c) | Obținere certificat de urbanism 0.00 0.00 0.90 d) | Obținere aviz de mediu 500.00 0.00 500.00 e) | Obiinere alte avize legale 2500.00 475.00 2,975.00 3.3 | i : 0.00 i 0.00 | "| clădirii 04| 000| | 3.5. _| PROIECTARE 278,258.64. 53059.18 | D 3.5.1 | Tema de proiectare 0.00 0.00 0.00 3.5.2 | Studiu de prefezabilitate 0.00 0.00 0.00 353 Studiu de fezabilitate / documentație de avizare a lucrărilor de | întevenţii şi deviz general 88,000.00 18,720.00 104,720.00 35,4 Documentaţii tehnice necesarea în vederea obținerii avizelor / ___ | acordurilor / autorizaţiilor 12000.00 2,280.00 14280.00 355 Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic și a detaliilor de "| execuţie 7,500.00 1425.00 | _.———-8,925.00 3.5.6 | Proiect tehnic și detalii de execuţie (3 %) 171,758.82 32,634.18-| „—204,393.00 3. Organizarea procedurilor de achiziție 30,559.90 5700.00. | 45,700.00 3,1 _| CONSULTANȚĂ 50,000.00 9,500.00 | 59500.00. 3.7.1 | Managementul de proiect pentru obiectivul de investiții 50,000.00 9500.00 59500.00: | 3.7.2 | Auditul financiar 0.00 9.00 0,00. „48| ASISTENȚĂ TEHNICĂ 121,055.29 23000.51 - —0Sat0, MARIODORO PROIECT S.R.L COMUNA MIROSLAVA, JUDEŢUL IAȘI |__3.8.1 | Asistenţă tehnică din partea proiectantului 34,351.78 5,526.84 40,878.60 3.8.1.1_| pe perioada de execuţie a lucrărilor (0.4%) 27481.41 5221.47 32,702.88 pentru participarea proiectantului ia fazele incluse in programul de 3.8.1.2 | control al iucrăriior de execuție avizat de către inspectoratul de Siat în Construcţii (0.1%) 6,870,35 1,305.37 8,115.72 3.8.2 | Diriginţie de șantier (î %) 68,703.53 13,053.87 81,757,20 383 Coordonator în materie de securitate și sănătate — conform Hotărârii | Guvernului nr. 300/2006, cu modificările şi completările ulterioare 18,000,00 3,420.00 21420.00 | TOYAL CAPITOL 3 498,314.14 94584.64 | 592,898 70 4.1__| Construcţii şi instalații 6,870,352.78 |___1,305,357.03 8,175,719,81 4.2__| Montaj utilaje, echipamente tehnologice şi funcționale 0.00 0.00 9.00 4 | Utilaje, echipamente tehnologice și funcţionale care necesită - montaj 0.00 0.00 0.00 44 | Utilaje, echipamente tehnologice și funcționale care nu necesită . montaj şi echipamente de transport 0.00 0.00 0:00 4.5 _| Dotări 0.00 0.00 0.00 46___| Active corporale 0.00 0.00 0.00 POTAL CAPTOLA - 6.870,352.78 | 1 67.03 |. 175.71981 Lucrări de constnaciii şi instalaţii aferente organizării de şantier 45,000.00 8,550.00 53,850.00 Cheltuieli conexe izării de șantier 0.00 0.00 9.00 Comisioane, ca N reditului iese eieaă 0.09. 76,566 99 Comisioane şi dobânzile aferente creditului băncii finantatoare 9.00 0.00 0.00 Cota alerentă ISC pentru controlul calității lucrărior de construcții 5.2.2. | (0,5%) 34,576.76 0.00 34,576.76 Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea teritoriului, 5.2.3 | urbanism şi autorizarea kucrăritor de construcții (0.1%) 6,915.35 0.00 6,915.35 5.2.4 | Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC (0.5%) 34576.76 0.00 34,576.76 Taxe pentru acorduri, avize conforme și autorizaţia de construire 7 5.2.5 | desfiini Ă _0.00 Pregătirea personalului de exploatare [Probe teh teste 0.00 0.00 200. ÎI Ai CĂPIT p a 2 Zi SAI =z (FE E -ă Ă ji mi . Ş Cheltuieli aferenie marjei de buget 25% din (1.2 + 1,3 + 1.4 + 2+ 3.1 71 | 432493 +35+3.7+98+4+5141) Cu C0 dt p Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentru 7.2 ajustarea de pret 0.00 0.00 0.00 TOTAL GENERAL: 7,490,235.77 1,408,501.71 8,898,737.48 din care C+M: 6,915,352.78 1,313,917.03 8,229,289,81 Curs euro BNR valabil la data de 31.05.2024: 1 EURO = 4.9767 LEI întocmit,

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala