ROMÂNIA
JUDETUL IAȘI COMUNA ia sa
MIROSLAVA
Consiliul Local
HOTĂRÂREA NR.2
privind aprobarea acordării unor ajutoare de urgenţă/ajutoare de înmormântare din bugetul local al
comunei Miroslava, judeţul Iaşi şi a metodologiei de acordare a acestor ajutoare la nivelul Unităţii
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava
Consiliul Local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi, întrunit în şedinţă ordinară, în data de 30
ianuarie 2025, la convocarea primarului comunei Miroslava, judeţul Iași.
Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
a) art.121 alin.(l) şi alin.(2) din Constituţia României, republicată;
b) art.3, art.4 din Carta europeană a autonomiei locale, adoptată la Strasbourg la 15 octombrie 1985,
xatificată prin Legea nr.199/1997;
c) art.7 alin.(2) din Codul Civil, adoptat prin Legea nr.287/2009, cu modificările şi completările
ulterioare;
d) art.129 alin.(1), alin.(2) lit.d), alin.(7) lit.b) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.
57/2019
privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare;
e) art.3 alin.(3) lit.c), alin.(
P) 4), art.84, art.85 din Legea 196 din 2016 privind venivul minim de incluziune, cu modificările și
completările ulterioare;
g) art.59, art.60, art.61 din Normele metodologice de aplicare a prevederilor Legii nr.196/2016
privind venitul minim de incluziune, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr.1154/2022, cu
modificările şi completările ulterioare;
h) art9, art.1l lit.b), lit.c), lit.d), art.15 alin.(3), art.129 și ale art.132 din Legea nr.292/2011 a
asistenţei sociale, cu modificările şi completările ulterioare;
i) art.23 şi 24 din Legea nr.116/2002 privind prevenirea şi combaterea marginalizării sociale, cu
modificările şi completările ulterioare;
Î) art.106 din Legea nr.272/2004 privind protecția şi promovarea drepturilor omului, cu modificările şi
completările ulterioare;
k) art.7 din Legea nr.17/2000 privind asistența socială a persoanelor vârstnice, cu modificările și
completările ulterioare;
I) Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare;
m) Legii nr. 82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările și completările ulterioare;
Cu respectarea prevederilor Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea
actelor normaiive, cu modificările şi completările ulterioare;
Luând în. considerare:
-referatul de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat
de către inițiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.119/13.01.2025;
raportul întocmit de către Serviciul de asistență socială, autoritate tutelară, arhivă şi informaţii
publice-şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, înregistrat sub
nr.120/13.01.2925;
Văzând Hotărârea Consiliului Local ai comunei Miroslava nr.52/28.02.2020 privind
reglementarea acordării ajutoarelor de urgență și ajutoarelor de înmormântare la nivelul Unităţii
Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi,
Întrucât de ia data adoptării actului administrativ mai sus menţionat şi până în prezent, au
intervenit unele modificări legislative, în sensul abrogării Legii nr.416/2001 privind venitul minim
GAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Corn. Mirostava, Jud. laşi, CP: 707305
www. primariamisoslava.ro Sti. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0282 236 880, 0332 424 444
secretariat Oprimariamirosiava.ro
ROMÂNIA
vODETUS IAŞI COMU NA PA >
MIROSLAVA
Consiliul Local
garantat şi punerea în aplicare a Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările
şi completările ulterioare, este necesar adoptarea unei noi hotărâri de consiliu local pentru aprobarea
situaţiilor şi a metodologiei de acordare a ajutoarelor de urgenţă/ajutoarelor de înmormântare din
bugetul local al comunei Miroslava, judeţul Iaşi și încetarea efectelor Hotărârii Consiliului Local al
comunei Miroslava nr.52/28.02.2020.
Având în vedere avizele comisiilor de specialitate organizate în cadrul Consiliului Local al
comunei Miroslava,
În conformitate cu:
-prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu
modificările şi completările ulterioare;
-prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările
ulterioare;
În temeiul art.133 alin.(1), art.139, art.196 aiin.(1) iit.a) din Ordonanța de Urgenţă a Guvernului
nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare,
Ia
HOTĂRĂȘTE
Art.i. (1) Se aprobă alocarea din bugetul local, a unor sume pentru acordarea unor ajutoare de
urgență sau ajutoare de înmormântare, în limita fondurilor existente, familiilor sau persoanelor singure,
cu domiciliul în comuna Miroslava, judeţul Iaşi, aflate în una din situaţiile deosebite stabilite în Anexa
nr.L, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Ajutoarele de urgenţă se vor acorda pentru familiile sau persoanele singure aflate într-
una din situaţiile deosebite stabilite în Anexa nr.l, doar o singură dată într-un calendaristic şi care au
domiciliul stabil pe raza comunei Miroslava, judeţul laşi.
Art.2.(1) Se aprobă stabilirea cuantumului aferent ajutorului de înmormântare de 1000 lei .
(2) În cazul acordării ajutorului de înmormântare, acesta se va acorda pe baza
următoarelor documente:
-cerere tip;
-xerocopii certificate ”conform cu originalul” după actul de identitate şi după caz, actul de
naştere şi căsătorie a/ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de a solicita ajutorul de
înmormântare;
-xerocopie certificată "conform cu originalul” după actul de deces.
(3) Ajutorul de înmormântare se acordă numai pentru persoanele care, potrivit certificatului
de deces, au avut ultimul domiciliu pe raza comunei Miroslava, judeţul Iaşi.
(4) Persoana îndreptăţită a solicita ajutorul de înmormântare va depune la registratura
instituţiei o cerere în acest sens, la care va anexa documentele solicitate la art.2 alin.(2). Ulterior
înregistrării cererii, solicitantul se va prezenta la casieria instituției cu documentele mai sus precizate şi
va încasa ajutorul de înmormântare în cuantumul stabilit prin prezenta hotărâre de consiliu local.
Art.3.Se aprobă Metodologia de acordare a ajutoarelor de urgenţă/a ajutoarelor de înmormântare
la nivelul comunei Miroslava, judeţul Iaşi, conform Anexei nr.2, care face parte integrantă din prezenta
hotărâre.
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540451 Fax: 0232 236 860, 9332 424 444
secretariat Oprimariamiroslava.ro
ROMÂNIA 1
"UDETUL IAȘI COMUNA Aia =
MIROSLAVA
Consiliul local
Art.4.În cazul în care ajutoarele de urgență nu au fost utilizate în scopul pentru care au fost
acordate, acestea vor fi recuperate de către Unitatea Administrativ- Teritorială comuna Miroslava în
conformitate cu prevederile legale în vigoare.
Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează primarul
comunei Miroslava prin compartimentul de asistență socială, compartimentul de autoritate tutelară,
compartimentul financiar-contabil, buget, salarizare din cadrul aparatului de specialitate al primarului
comunei Miroslava .
Art.6.Cu data adoptării prezentei hotărâri, încetează efectele Hotărârii Consiliului Local ai
comunei Miroslava nr.52/28.02.2020 privind reglementarea acordării ajutoarelor de urgență și
ajutoarelor de înmormântare la nivelul Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, județul Iaşi.
Art.7. (1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de
zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind
contenciosul-administrativ, cu modificările şi compietăriie ulterioare.
(2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulată în conformitate cu
prevederile art.11 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi
completările ulterioare, este Tribunalul Taşi-Secţia contencios administrativ şi fiscal.
Art.8.Prezenta hotărâre va fi comunicată, prin grija secretarului general al comunei, în termenul
prevăzut de lege, domnului primar, Serviciului de asistență socială, autoritate tutelară, arhivă şi
informaţii publice prin compartimentul de asistenţă socială şi compartimentul autoritate tutelară,
Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări siolite, impozite şi taxe locale-șef serviciu şi
compartiment financiar-contabil, budget, salarizare din cadrul aparatului de specialitate al primarului
comunei Miroslava, Instituţiei Prefectului Judeţului Jaşi pentru efectuarea controlului de iegaiitate, iar un
exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei www.primariamiroslava.ro: Monitorul
Oficial Local, la secţiunea Hotărârile autorităţii deliberative.
Miroslava, astăzi, 30 ianuarie 2025
PREŞEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONSILIER LOCAL
VELESCU LAURA
]
Contrasemnează pentru legalitate
Secretar general al comunei Miroslava
Ancuţa-Lenuţa URSANU
UAT Comuna Mirosiava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
“AAN .primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
MIROSLAVA
Consiliul Local
PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL
NR.2/30.01.2025
NE: Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN Semnătura persoanei responsabile
crt. să efectueze procedura
0 , i 2 3
1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 30,01.2025
D simplă X absolută m calificată? Și
2 |Comunicarea către primar? 30.01.2025 La!)
3 | Comunicarea către prefectul judeţului? 30.01.2025
4 | Aducerea la cunoştinţa publică?*S) 30.01.2025 SAI ))
5 Comunicarea, numai în cazul celei cu Z ]
caracter individual%'5)
Hotărârea devine obligatorie? sau produce] 30.01.2025
6 rea CEVI
efecte juridice”, după caz
Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările
şi completările ulterioare:
1 Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate
absolută sau simplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea
sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu
majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd), de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie.”
2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului."
2 Art. 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al
comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . .
+) Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică şi se comunică, în condiţiile legii, prin
grija secretarului general al comunei."
5) Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se
adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiate către prefect."
$) Art. 198 alin. (1): "Hotărârile . . . cu caracter normativ devin obligatorii de la data aducerii lor la
cunoştinţă publică."
2 Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării
către persoanele cărora li se adresează."
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. iaşi, CP: 707305
www.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro
ROMÂNIA
JUDEȚUL 1AȘI
COMUNA
MIROSLAVA
Consiliul Local
Anexa nr.1 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.2/30.01.2025
SITUAȚIILE DEOSEBITE PENTRU CARE SE VOR ACORDA AJUTOARE DE
NOTĂ
Acordarea ajutoarelor de urgenţă sau ajutoarelor de înmormântare. se vor acorda în jimita
URGENȚĂ/ÂJUTOARE DE ÎNMORMÂNTARE DIN BUGETUL LOCAL AL.COMUNEI
MIROSLAVA, JUDEŢUL IAȘI
fondurilor existente, numai familiilor sau persoanelor singure, care au domiciliul în comuna
Miroslava, județul laşi
Nr. | Descrierea situațiilor de necesitate datorate calamităților Observaţii
ert. | naturale, inendiilor, accidentelor, precum și în alte situaţii
deosebite
Î. | Accidente care duc ia distrugerea parțială sau totală a unor Ajutorul se va acorda și pe bază
bunuri (gard, casă, anexe gospodăreşti) provocate de calamități | de proces verbal de constatare
naturale (cutremure, incendii, inundaţii, furtuni, alunecări de întocmit de către reprezentantul
teren, căderi de arbori, grindină) în funcție de gravitatea S.V.S.U. sau I.S.U. şi un
acestora. reprezentant Birou Investiţii din
cadrul Primăriei Miroslva
2. | Ajutor pentru acoperirea unei părţi din costurile de reparaţii ale | Ajutorul se va acorda şi pe bază
locuinţelor aflate într-o stare avansată de degradare pentru de proces verbal de constatare
persoanele singure/familiile beneficiare de ajutor social/ cu întocmit de către reprezentantul
venituri mici/lipsă venituri şi care le pune în pericol S.V.S.U. sau [.S.U. şi un
integritatea fizică şi psihică reprezentant Birou Investiţii din
cadrul Primăriei Miroslva
3. | Acordarea de produse alimentare, îmbrăcăminte sau alte Ajutorul se va acorda pe baza
categorii de bunuri de strictă necesitate persoanelor ancheti sociale efectuată de către
singure/familiilor beneficiare de ajutor social/cu venituri Compartimentul de Asistenţă
mici/lipsă venituri. Socială şi documente
justificative.
4. | Sprijinirea persoanelor singure/familiilor beneficiare de ajutor Compartiment
minim de incluziune/cu venituri mici/lipsă venituri, în vederea | Stare Ci
punerii în legalitate pe linie de evidenţă a populaţiei şi stare
|
fo
> a
UAT Comuna Miroslava
www. primariamiroslava.ro
Cod fiscal: 4540461
Loc. Miroslava, Com.
Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 2956; 0
Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 PESE
oslava, Jud. laşi, „CP: la
secretariat primariamiroslava.ro
JUDEŢUL IAȘI
ROMÂNIA
COMUNA
MIROSLAVA
Consiliul Local
civilă.
Acoperirea unei părți din cheltuielile de înmormântare pentru
persoanele singure/familiile beneficiare de ajutor minim de
incluziune /cu venituri mici/lipsâ venituri, cu condiția
prezentării de către urmaşii sau apărținătorii persoanei
decedată a documentelor justificative care să reflecte
cheltuielile făcute cu această ocazie.
Cumpărarea de medicamente pentru persoanele
singure/familiile beneficiare de ajutor minim de incluziune /cu
venituri mici/lipsă venituri/cu probleme grave de sănătate care
necesită tratamente medicale, intervenţii chirurgicale și care se
află în impopsibilitatea de a-şi achiziţiona medicamentele
şi/sau dispozitivele medicale necesare, din cauza lipsei sau
insuficienţei veniturilor pe care le realizează.
Efectuarea de operaţii chirurgicale, cu costuri ridicate în cazul
persoanelor singure/familiilor beneficiare de ajutor social/al
celor cu venituri mici/lipsă venituri, dovedite cu acte medicale
de specialitate.
Decesul ambilor părinţi ai copiilor minori.
Situaţia familiilor care se află în imposibilitatea de a putea
efectua cheltuieli vitale de strictă necesitate, cheltuieli ce
depăşesc bugetul propriu al familiei şi a căror neefectuare ar
putea duce la pierderea (înrăutățirea) stării de sănătate a
familiei.
10.
Situaţia familiilor/persoaneior singure care nu îşi pot permite
efectuarea unor cheltuieli necesare asigurării unui minim de
existenţă (persoane care nu beneficiază de o locuinţă proprie și
sunt găzduite prin diverse adăposturi sau persoane a căror
locuinţă este atât de degradată încât reprezintă un pericol
pentru viaţa locatarilor).
Persoană singură cu venit mic=persoana domiciliată în comuna Miroslava, județul lași, care face dovada
cu adeverinţa de salarizare/cupon pensie, talon alocaţie, adeverinţă ANEP Ia şi din care rezultă veniturile
ependente/adeverinţă cu bunuri mobile şi/sau imobile de la Registru Agricol — Primăria
Miroslava, că veniturile realizate sunt sub nivelul minim de existență (persoane care nu beneficiază de o
locuinţă proprie şi sunt găzduite prin diverse adăposturi sau persoane a căror locuință este atât de
degradată încât reprezintă un pericol pentru viața locatarilor sau care are o situaţie economico-financiară
precară).
Familia cu venit mic membrii familiei domiciliaţi în comuna Miroslava, judeţul laşi, care face dovada cu
adeverinţa de salarizare/cupon pensie, talon alocaţie, adeverinţă ANEP Ia şi din care rezultă veni
ile
UAT Comuna Miroslava
wWwW .primariamiroslava.ro
Cod fiscal: 4540461
7
Loc. Miroslava, Com. M slava, Jud. laşi, a
Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 2951
Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat primariamiroslava.ro-
8
m. Du *
NB
ai
ROMÂNIA
EzUL IAȘI COMUNA
MIROSLAVA
Consiliul Local
Persoană/familie beneficiară de ajutor minim de incluziune = la data depunerii cererii de solicitare a
ajutorului de urgență, se află în plată cu ajutor minim de incluziune.
Miroslava, astăzi, 30 ianuarie 2025
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
CONSILIER LOCAL
VELESCU LAURA
Contrasemnează pentru legalitate
cretar general al comunei Miroslava
cuța-Lenuţa URSANU
Serviciul asistenţă socială, autoritate tutelară,
arhivă şi informâţii publice,
Şef serviciu, loana-Amedefă POPESCU
UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305
www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680
Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444
secretariat Oprimariamiroslava.ro
imespaet ae opac pai IE e PR, EET e E E RE m
ROMÂNIA
IONEL IAŞI COMUN A vita =
MIROSLAVA
Consiliui Local
Anexa nr.2 la Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr.2/30.01.2025
METODOLOGIA DE ACORDARE A AJUTOARELOR DE URGENŢĂ/AJUTOARELOR DE
ÎNMORMÂNTARE DIN BUGETUL LOCAL AL COMUNEI MIROSLAVA, JUDEŢUL IAȘI
În baza Legii nr.196/2016 privind venitul minim de incluziune, cu modificările şi completările
ulterioare, familiilor și persoanelor care se află în situaţii de necesitate:
1. Ajutoarele de urgență/de înmormântare se acordă, potrivit prevederilor legale în domeniu, de
Primarul Comunei Miroslava, prin instituția aflată în subordine şi anume Compartimentul de Asistenţă
Socială şi Autoritate Tutelară Miroslava.
2. Ajutoareie de urgenţă se stabilesc în bani sau în natură și reprezintă măsuri financiare destinate
asigurării unui standard minim de viaţă, susţinerii familiei şi copilului, promovării și garantării
exercitării de către persoanele cu nevoi speciale a drepturilor şi libertăţilor fundamentale.
3. Primarul poate acorda ajutoare de urgență familiilor sau persoanelor singure aflate în situații de
neceșitate.
4. Dispoziţia primarului de acordare a ajutoarelor de urgenţă are la bază solicitarea scrisă a unui
membru de familie sau persoanei singure, precum şi ancheta socială efectuată de personalul din cadrul
Serviciului de Asistenţă Socială din cadrul Primăriei Miroslava prin care se certifică situaţiile de
necesitate sau, după caz, situaţiile deosebite în care se află familiile ori persoanele singure.
5. Ajutorul de urgență se acordă la cererea scrisă a unei persoane îndreptăţită, a reprezentantului
familiei sau reprezentantului legal al persoanei îndreptățite.
6. În cazul acordării ajutorului de înmormântare, acesta se va acorda numai pe baza următoarelor
documente :
- cererea tip-pusă la dispoziții de către compartimentul relații publice și registratură din cadrul
primăriei comunei Miroslava;
- xerocopii certificate "conform cu originalul” după actul de identitate şi după caz, actul de
naştere şi căsătorie a/ale solicitantului, din care să rezulte calitatea de a solicita ajutorul de
înmormântare;
-xerocopie certificată “conform cu originalul” după actul de deces.
6.1. Ajutorul de înmormântare se acordă numai pentru persoanele-cetățeni ai comunei, care
potrivit certificatului de deces au avut ultimul domiciliu pe raza comunei Miroslava, judeţul lași.
6.2.
[...]
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.