16 februarie 2024

HCL 29/2024 Miroslava adoptată

Aprobarea participării Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi la Programul privind construcția de locuinţe sociale şi de necesitate și a indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de…

Pe scurt

Comune Miroslava aprobă participarea la Programul de construire locuințe sociale și de necesitate în sat Valea Urșului, Etapa 2, și indicatorii tehnico-economici ai obiectivului. Înseamnă pentru locuitori: se pot finanța și construi locuințe sociale/de necesitate, iar proiectul urmează etapele tehnico-economice finanțate din fonduri publice; impact direct în zonele vizate (Valea Urșului) cu termene și obligații de finanțare ale administrației locale. Era necesară o hotărâre a Consiliului pentru a autoriza participarea și a valida planul și costurile proiectului.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Poate schimba cât plătești la primărie: impozite, taxe locale sau scutiri.
  • Arată pe ce cheltuie primăria banii localității — inclusiv banii din impozitele tale.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Miroslava

Denumire
Hotărârea nr. 29 din 2024 a Consiliului Local Miroslava
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea participării Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi la Programul privind construcția de locuinţe sociale şi de necesitate și a indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de investiţie: “CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAŞI - ETAPA 2”
Emitent
Consiliul Local Miroslava
Număr
29 / 2024
Data
16 februarie 2024
Localitate
Miroslava, județul Iași
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Langa · Constantin Langa nr. 93 · Nr.cad · Nrcad · Nrcad. 96962
Teme
Contracte și achiziții · Bugetul local · Investiții și fonduri europene · Posturi și salarii la primărie · Asistență socială și locuințe · Taxe și impozite locale

Pe același subiect în Miroslava

Documente

Text

JUDETUL Aș COMUNA Ș: Aa MIROSLAVA Consiliul Local HOTĂRÂREA NR.29 privind aprobarea participării Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi la Programul privind construcția de locuinţe sociale şi de necesitate și a indicatorilor tehnico-economici privind obiectivul de investiţie: “CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAŞI - ETAPA 2” Consiliul Local al comunei Miroslava, întrunit în şedinţa de îndată. Având în vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile: a) art.120 şi art.121 alin.(1), alin.(2) din Constituţia României, republicată; b) art.7 alin.(2) din Legea nr.287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările ulterioare, referitoare la contracte sau convenții; c) art.129 alin.(]), alin.(2) lit.b), lit.d), alin.(4) lit.d), alin.(7) lit.b), lit.e) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; d) Hotărârii Guvernului nr.907/2016 privind etapele de elaborare și conţinutul cadru al documentaţiilor tehnico-economice, aferente obiectivelor de investiţii finanțate din foduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; e) Hotărârii Guvernului nr.1116 din 16 noiembrie 2023 pentru modificarea şi compietarea Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare şi conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente obiectivelor/proiectelor de investiţii finanţate din fonduri publice, cu modificările şi completările ulterioare; £) art.4 alin.(I)-alin.(4) din Legea nr.500/2002 privind finanţele publice, cu modificările și completările ulterioare ; 8) Legii nr.82/1991, Legea contabilităţii, cu modificările şi completările ulterioare; h) art.44 alin.(1) din Legea nr.273/2006 privind finanţele publice locale, cu modificările și completările ulterioare: "documentaţiile tehnico-economice ale obiectivelor de investiţii noi, a căror finanţare se asigură integral sau în completare din bugetele locale, precum şi ale celor finanțate din împrumuturi interne şi externe, contractate direct sau garantate de autorităţile administraţiei publice locale, se aprobă de către autorităţile deliberative”; i) Legii nr.114/1996, Legea locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare; Cu respectarea Legii nr.24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, cu modificările şi completările ulterioare; Luând în considerare: -referatul de aprobare (ca instrument de prezentare şi motivare a proiectului de hotărâre), semnat de către iniţiatorul proiectului de hotărâre şi înregistrat sub nr.764/15.02.2024; -raportul întocmit de către compartimentul investiţii din aparatul de specialitate al primarului comunei Miroslava şi înregistrat sub nr.765/15.02.2024; Ținând seama de: -prevederile Hotărârii Consiliului Local al comunei Miroslava, judeţul lași nr.17/09.02.2024 privind aprobarea bugetului de venituri şi cheltuieli pentru anul 2024 al Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava, județul Iaşi; -Programul multianual privind construcția de locuinţe sociale şi de necesitate derulat conform Legii nr.114/1996, Legea locuinţei, cu modificările și completările ulterioare; UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www.primariamirosiava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEŢUL IAŞI COMUNA SD MIROSLAVA Consiliul Local -STRATEGIA DE DEZVOLTARE LOCALĂ A COMUNEI MIROSLAVA, JUDEŢUL IAŞI, PENTRU PERIOADA 2021-2027, aprobată prin Hotărârea Consiliului Local al comunei Miroslava nr. 135/35.05.2021, Direcţia Strategică 3, Prioritate 3.2. Îmbunătăţirea serviciilor de asistenţă social, Măsura 3.2.1. Dezvoltarea unor servicii sociale proiectate şi furnizate adecvat, adaptate nevoilor tuturor categoriilor de grupuri vulnerabile; -Devizul General al obiectivului de investiţii: “Construire locuinţe sociale și de necesitate în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, judeţul Iași — etapa 2%; - Nota de fundamentare nr. 13608/15.02.2024; - Nota conceptuală nr.13609/15.02.2024; Întrucât Unitatea Administrativ-Teritorială comuna Miroslava urmează să depună o cerere de finanţare în cadrul Programului privind construcţia de locuinţe sociale şi de necesitate şi a indicatorilor tehnico-economici aferenţi investiţiei : “CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAŞI - ETAPA 2”, Având în vedere faptul că, termenul de depunere a documentaţiei aferentă Cererii de finanţare pentru realizarea obiectivului de investiţii: “Construire locuinţe sociale şi de necesitate în sat Valea Ursului, comuna Miroslava, județul Iași — etapa 2**, este până la data de 16 februarie 2024, Constatându-se necesitatea, eficiența şi oportunitatea adoptării, în regim de urgenţă, a hotărârii de consiliu local pentru aprobarea proiectului mai sus menţionat, astfel încât depunerea proiectului și a documentelor aferente să se realizeze până la termenul limită de închidere a depunerii de proiecte, În conformitate cu: -prevederile Legii nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; -prevederile Legii nr.52/2003 privind transparenţa decizională în administraţia publică, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂȘTE Art.1.La data adoptării prezentei hotărâri, se aprobă participarea Unităţii Administrativ- Teritorială comuna Miroslava, judeţul Iaşi la Programul privind construcția de locuinţe sociale şi de necesitate, derulat în perioada 2024-2027, conform Legii nr.114/1996, Legea locuinţei, cu modificările şi completările ulterioare, finanțat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei. Art.2. (1) Se aprobă proiectul în faza Notă conceptuală, precum și indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul de investiții: „CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAŞI - ETAPA 2”, conform Devizului General pentru realizarea obiectivului, ce se constituie Anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. (2) Principalii indicatori tehnico-economici ai proiectului sunt: Valoarea totală (inclusiv T.V.A.) = 55.965.305,96 lei, din care C+M (inclusiv T.V.A.) = 33.673.055,15 lei. UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 WWW.primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA JUDEȚUL IAŞI COM U NA E) MIROSLAVA Consiliul Local Art.3.Se aprobă cofinanțarea proiectului în valoare de 19.594.781,41 lei inclusiv T.VA., respectiv finanțarea din bugetul local al Unităţii Administrativ-Teritorială comuna Miroslava a cheltuielilor neeligibile care asigură implementarea proiectului: "CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. LAŞI — ETAPA 2”, Art.4.Se aprobă Descrierea sumară a investiţiei pentru obiectivul de investiţii: „CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAȘI - ETAPA 2”, conform Anexei nr. 2 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.5.Cu ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, se încredințează compartimentul investiţii din cadrul Biroul investiţii & achiziţii publice-şef birou şi compartiment achiziţii publice, Serviciul financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale- şef serviciu din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava. Art.6.(1) Împotriva prezentei hotărâri, se poate formula plângere prealabilă în termen de 30 de zile de la data comunicării, în conformitate cu prevederile art.7 din Legea nr.554/2004 privind contenciosul-administrativ, cu modificările şi completările ulterioare. (2) Instanţa competentă pentru soluţionarea contestaţiei formulată în conformitate cu prevederile art.1l din Legea nr.554/2004 privind contenciosul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, este [persoană fizică]-Secţia contencios administrativ şi fiscal. Art.7.Prezenta hotărâre se va comunica, prin grija secretarului general al comunei, în termenul prevăzut de lege, domnului primar al comunei Miroslava, Niţă Dan, compartimentului proiecte Serviciului financiar-contabil, buget, salarizare, executări silite, impozite şi taxe locale-șef serviciu Biroului achiziţii publiceginvestiţii-şef birou, compartimentului investiţii din cadrul aparatului de specialitate al primarului comunei Miroslava, Instituţiei Prefectului județului Iași, iar un exemplar se va afişa la afişierul local şi pe site-ul instituţiei : www.primariamiroslava.ro: Monitorul Oficial Local, la secțiunea Hotărârile autorităţii deliberative. Miroslava, astăzi, 16 februarie 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONSILIER LOCAL BĂRGĂOANU MARIUS-GABRIEL Contrasemnează pentru legalitate Secretar general al comunei Miroslava Ancuţa-henuţa URSANU UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat primariamiroslava.ro ROMÂNIA + AU DEIULL IAȘI COMU NA a) MIROSLAVA Consiliul Local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR.29/16.02.2024 Nr. p. Semnătura persoanei responsabile Operaţiuni efectuate Data ZZ/LL/AN eri, să efectueze procedura Q ] 2 3 1 Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate 16.02.2024 a simplă X absolută D calificată? 2 |Comunicarea către primar? 16.02.2024 , Iv] 3 | Comunicarea către prefectul judeţului? 16.02.2024 / / 4 Aducerea la cunoştinţa publică?**) 16.02.2024 - — - VȚ 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu _ caracter individual%*5 Hotărârea devine obligatories! sau produce] 16.02.2024 6 iii efecte juridice”, după caz Extrase din Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare: D Art. 139 alin. (1): "În exercitarea atribuţiilor ce îi revin, consiliul local adoptă hotărâri, cu majoritate absolută sau siraplă, după caz. (2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), hotărârile privind dobândirea sau înstrăinarea dreptului de proprietate în cazul bunurilor imobile se adoptă de consiliul local cu majoritatea calificată definită la art. 5 lit. dd). de două treimi din numărul consilierilor locali în funcţie." 2) Art. 197 alin. (2): "Hotărârile consiliului local se comunică primarului." 3 Art, 197 alin. (1), adaptat: Secretarul general al comunei comunică hotărârile consiliului local al comunei prefectului în cel mult 10 zile lucrătoare de la data adoptării . . . * Art. 197 alin. (4): "Hotărârile . . . se aduc la cunoştinţa publică și se comunică, în condiţiile legii, prin grija secretarului general al comunei.” 9 Art. 199 alin. (1): "Comunicarea hotărârilor - cu caracter individual către persoanele cărora li se adresează se face în cel mult 5 zile de la data comunicării oficiale către prefect." $ Art. 198 alin. (1): "Hotărârile .. . cu caracter normativ devin obligatorii de Ia data aducerii lor la cunoştinţă publică." ? Art. 199 alin. (2): "Hotărârile . . . cu caracter individual produc efecte juridice de la data comunicării câtre persoanele cărora li se adresează." UAT Comuna Miroslava Loc. Miroslava, Com. Miroslava, Jud. laşi, CP: 707305 www .primariamiroslava.ro Str. Constantin Langa, nr.93, Tel: 0232 295 680 Cod fiscal: 4540461 Fax: 0232 236 860, 0332 424 444 secretariat Oprimariamiroslava.ro fotra W.7 bau.c.L. sote m5.2a)/c-a2. Ja, DEVIZ GENERAL al obiectivului de in vestitie CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAȘI - ETAPA 2 eligibil Ineeligibil neeligibil Ineeligibil Valoare TVA Valoare Nr, crt, Denumirea capitolelor şi subcapitalelor de cheltuieli (fără TVA) (cu TVA) Lei Lei Lei 1 2 3 4 5 CAPITOLUL 1; Cheltuieli pentru obţinerea şi amenajarea terenului 1.1 Obţinerea terenului 0.00) 9.00] 9.00] 1.2 Amenajarea terenului 973.085,00 184.886,15| 1.457.971,15| 13 EX pentru protecţia mediului şi aducerea la starea 0,00] 0,00 0,00 1.4 Cheittuieli pentru relocarea/pratecţia utilităţilor 0,00) 0,00 9,90) TOTAL CAPITOL 1 973.085,00 184.886,15 1.187.971,15 (CAPITOLUL 2: Cheltuleii pentru asigurarea utilităţilor necesare oblectivului 2.1 Chettuieli pentru asigurarea utilităţilor necesare obiectivului 1.100.000,00| 209.000,00 1.309.000,00| TOTAL CAPITOL 2 1.100.000.00 209.000,00 1.309.000,00. (CAPITOLUL 3: Cheltuieli pentru proiectare şi asistenţă tehnică 3.1 Studii 32.500,00| 6.175,00 38.675,00| 3.1.1. |Studii de teren 72.500,00 2.375,00 14.875,00 3.7.2. Raport privind impactul asupra mediului 5.000,00 950,90 5.950,00 3.1.3. |Alte studii specifice 15.000,00 2.850,00 17.850.00 32 |Documentaţii-suport şi cheltuieli pentru obţinerea de avize, 5.000,00) 950,00] 5.950,00] acorduri şi autorizaţii 3.3 Expertizare tehnică 9.00] 0.00 9,00] Certificarea performanței energetice și auditul energetic al 34 letal auditul de siguranţă pateră 50.000.00) tau 3500.09 3.5 Proiectare 317.500,00| 50.325,00 377.825,00| 3.5.1. Temă de proiectare 0.00 0,00 0,00 3.5.2. | Studiu de prefezabilitate 2.00 0,00 9.00 3.53, Studiu de fezabilitate/cocumentaţie de avizare a lucrărilor de 62.500,00 11.875.00 74.375,00 intervenții şi deviz general Documentaţiiie tehnice necesare în vederea obținerii 3.54 avizelor/acordurilor/autorizaţiilor. 25.000,00 4.780,00 29,780,00 Verificarea tehnică de calitate a proiectului tehnic şi a 3.5.5, detaţitor de execuţie 39.000,00 5.700,00 35.700,00 3.5.6. Proiect tehnic şi detalii de execuţie 200.000,08. 38.000.920. 238.000,00. 3.6 Organizarea procedurilor de achiziţie 20.000,00 3.800,00 23.800.00| 3.7 Consultanţă 194.500,00| 3.955,00 231.455,09| 3.7.1. | Managementul de proiect pentru obiectivul de investiţii 194.500,00. 36.955,00 231.455,00. 3.7.2. |Auditul financiar 0.00 0,00 8,00 3.8 Asistenţă tehnică 297.225,14 16.150,00| 101.180,00| 3.8.1. |Asistenţă tehnică din partea proiectantului 25.000,00. 4.750,00 29. 750,00. 3.8.1.1. |Pe perioada de execuţie a lucrărilor 12.500.090 2.375,00 14.875,00 Pentru participarea proiectantului la fazele incluse în 3.8.1.2. |programul de contro! al lucrărilor de execuţie, avizat de 12.500,00 2.375,00 14.875,00. jcătreinspectoratul de Stat în Construcţii 3.8.2. jDirigenţie de şantier 60.000,00. 11.400,00. 71.400,00. Coordonator în materie de securitate și sănătate — conform 3.8.3. | Hotărârii Guvemului nr. 300/2006, cu modificărițe și 212.225,14 40.322,78 252.547,91 completările ulterioare TOTAL CAPITOL 3 916.725,14 133.855,00 838.355,00! CAPITOLUL 4: Cheltuieli pentru investiţia de bază 4.1 [Construcţii şi instalaţii 25.460.009,00] 4.837.400,00| 30.297.400,00| 4.7.1. Construcţii şi instalaţii C3 + C4 25.480.000,00 |___4.837.400,00|___30.297.400,00| [4.2 Montaj utilaje, echipamente tehnologice și funcționale 240.000.00 45.600,00] 285.600 00| 4.3 Utilaje, echipamente tehnologice şi funcţionate cu montaj 480.000,00| 91.200,00| 571.200.00| 4.4 Utilaje fără montaj şi echipamente de transport 9.00 0,00) 000| 2.5 Dotări 9,90 0,00 9,00] 4.5 Active necorporale 0,00! 0,00] 0,00] TOTAL CAPITOL 4 26.180.000,00| 4.974.200,00| 31.154.200,00 Ineeligibi] eligibit eligibil eligibil eligibil Ineeligibil Ineeligibil Valoare TVA Valoare Nr. crt. Denumirea capitatelor şi subcapitolelor de cheltuieii (fără TVA) (cu TVA) Lei Lei Lei CAPITOLUL 5: Alte cheltuieli 5.1 Organizare de şantier 654.500,00 124.355.00! 778.855.00) 5.1.1. Lucrări de construcţii şi instalaţii aferente organizării de şantier 523.600,00 99.484,00 623.084,00 leligibil 5.1.2. |Cheltuieli conexe organizării de şantier 130.900.00 24.871,00 155.771,00 |neeligibil 5.2 Comisioane, cote, taxe, costul creditului 311.263,54 9.00! 311.263,54|neeligibil 5.2, Comisioanele şi dobânzile aferente creditului băncii 0,00 0,00 0,00 finanțatoare 5.22. Cota aferentă ISC pentru controlul calităţii lucrărilor de 141.483,48 0,00 141.483,43 construcţii Cota aferentă ISC pentru controlul statului în amenajarea 5.2.3. [teritoriului, urbanism şi pentru autorizarea lucrărilor de 28.296,69 0,00 28.296,69 construcţii 5.2.4. Cota aferentă Casei Sociale a Constructorilor - CSC 141.483,43 0,00 141.483,43 Taxe pentru acorduri, avize conforme şi autorizaţia de 525. constnuire/desfiinţare 0,00 900 900 5.3 Cheltuieli diverse şi neprevăzute 2.886.781,01 548.488,39, 3.435.269,41 eligibil 5.4 Cheltuieli pentru informare şi publicitate 50.000,00| 9.500.00 59.500,00|neeligibil TOTAL CAPITOL 5 3.902.544,53 682.343,39 4.584.887,94 CAPITOLUL 6: Cheltuieli pentru probe tehnologice şi teste şi predare la beneficiar 6.1 Pregătirea personalului de exploatare 0,00| 0,00! 0.99] 6.2 Probe tehnologice şi teste 0.00! 0,00! 0,09] TOTAL CAPITOL 6 0,00 0,00. 0,00 |neeligibil [CAPITOLUL 7: Cheltuieli aferente marjel de buget și pentru constituirea rezerve! de implementare pentru ajustarea de preţ Cheltuieli aferente marei de buget 25% din (1.2 + 1.3 + 1.4+ 7.1 2 + 3.143,24 3.3 +3.5+37+3844+51.1) 7.405. 852,83 1.407.111,98 8.812.964,52 72 Cheltuieli pentru constituirea rezervei de implementare pentn 6.813.384,33| 1.204.543,02 8.107.927,35 ajustarea de preț TOTAL CAPITOL 7, 14.219.236,87 |__2.701.655,00 16.920.891,87 |neeligibil TOTAL GENERAL 47.291.591,55|___8.885.939,55| __55.965.305,96 din care C+M (1.2 + 1.3 + 1.4 + 2+ 4.1 + 4.2 + 5.1.1) |__28.236.685,00|___5.376.370,15]___33.673.055,15 Data: 14.02.2024 Total eligibil 30.563.466,01|___5.807.058,54|___36.370.524,56| |Fotal neeligibil 16.728.125,539 | _3.078.881,005|__19.594 781,406 ANEXA 2 LA HOTĂRÂREA CONSILIULUI LOCAL AL COMUNEI MIROSLAVA NR.29/16.02.2024 „CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE ÎN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. IAŞI - ETAPA 2” DENUMIREA INVESTIŢIEI „CONSTRUIRE LOCUINTE SOCIALE SI DE NECESITATE IN SAT VALEA URSULUI, COM. MIROSLAVA, JUD. LAȘI - ETAPA 2” SURSA FINANŢARE DE Programul privind construcţia de locuinţe sociale şi de necesitate, derulat conform Legii locuinţei nr. 114/1996, finanţat de către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administrației. BENEFICIAR COMUNA MIROSLAVA, JUDETUL IASI Str. Constantin Langa , Nr. 93 Localitatea Miroslava, comuna Miroslava, judetul Iași, Cod poştal 707305, CF: 4540461, Telefon: 0232.295.680, Fax: 0232.236.860, e-mail: secretariat Aprimariamiroslava.ro CONTEXT Programul de construcții de locuinţe sociale și de necesitate derulat conform Legii nr. 114/1996 are ca scop construirea de locuinţe sociale locuinţe cu chirie subvenționată, destinate unor categorii de persoane defavorizate prevăzute de lege, cărora nivelul de existenţă nu le permite accesul la o locuinţă în proprietate sau închirierea unei locuinţe în condiţiile pieţei. Obiectivul ce se doreşte a fi atins este asigurarea unor condiţii de locuit decente pentru categoriile sociale dezavantajate. Promovarea investiţiilor de locuințe sociale reprezintă sarcina autorităţilor publice locale. Sursele de finanţare ale acestui program provin de la bugetele locale și din bugetul de stat. Desfăşurarea procesului investiţional pentru construcţia de locuințe sociale intră în sarcina autorităților administraţiei publice locale, cu finanţare din bugetele proprii. Statul sprijină financiar construcţia de astfel de locuinţe, prin alocarea de fonduri de la bugetul de stat în completarea fondurilor din bugetele locale, prin intermediul bugetului Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administraţiei, la solicitarea fundamentată a consiliilor locale. Programul de finanţare a construcţiilor de locuințe sociale este un program multianual, care se derulează din anul 1997. Pentru fiecare an, fondurile de la bugetul de stat cu această destinaţie se aprobă prin legea bugetului de stat pe [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miroslava.cityon.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala