31 martie 2026

HCL 13/2026 Milcoiu adoptată

Reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei, Milcoiu ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2026, aprobarea organigramei și a statului de funcţii a aparatului de specialitate…

Pe scurt

Se decide reorganizarea aparatului de specialitate al primarului din Milcoiu, în contextul aplicării Ordonanței de Urgență 71/2026, și aprobarea noii organigrame și a statului de funcții. Practic, se ajustează numărul de posturi, respectiv se menține un total maxim de 13 posturi, cu o scădere procentuală de 30% aplicată asupra anumitor categorii, iar unele posturi vor fi dedicate implementării proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile. Pentru locuitori înseamnă că lichidarea sau creșterea numărului de funcționari se reflectă în eficiența serviciilor publice locale (termene, investiții) și în modul în care se derulează proiecte fonduri externe în comunitate.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aproba reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Milcoiu, ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2026 prin încadrarea în numărul maxim de posturi comunicat prin adresa Instituţiei Prefectului., 13 posturi

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește angajații primăriei — posturi, organigramă, salarii plătite din bugetul local.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Posturi și salarii la primărie” în Milcoiu

Denumire
Hotărârea nr. 13 din 2026 a Consiliului Local Milcoiu
Titlu oficial
Cu privire la: reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei, Milcoiu ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2026, aprobarea organigramei și a statului de funcţii a aparatului de specialitate al primarului comunei Milcoiu
Emitent
Consiliul Local Milcoiu
Număr
13 / 2026
Data
31 martie 2026
Localitate
Milcoiu, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Teme
Posturi și salarii la primărie

Documente

Text

CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI MILCOIU „JUDETUL VALCEA COMUNA MILCOIU , SAT MILCOIU , NR 124 COD FISCAL : 2540660 TEL/ FAX : 0250/760189 E-mail : primaria_milcoiu( yahoo.com Web : www.milcoiu.ro HOTARAREA NR.15 Cu privire la: reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei, Milcoiu ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2026, aprobarea organigramei și a statului de funcţii a aparatului de specialitate al primarului comunei Milcoiu Consiliul local al comunei Milcoiu, judeţul Vâlcea, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31.03.2026, la care participă un număr de 9 consilieri din totalul de 9 consilieri în funcţie; Văzând că prin votul majoritatii consilierilor locali, conform HCL nr.6/21.01.2026 a fost ales presedinte de sedinta domnul consilier local Murgan Ion; Luand in discutie: - referatul de aprobare nr1934./17.03.2026 al carui semnatar este primarul comunei, prin care se propune initierea unui proiect de hotarare cu privire la reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei, Milcoiu ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 71/2026, aprobarea organigramei şi a statului de funcţii a aparatului de specialitate al primarului comunei Milcoiu. - raportul secretarului general al localitatii inregistrat sub nr.1978/18.03.2026. Ţinând cont de: _ adresa nr. 2900 din data de 16.03.2026 emisă de către Instituţia Prefectului Valcea prin care se comunică numărul maxim de posturi stabilit potrivit OUG nr.7/72026 la nivelul unităţii administrativ teritoriale Milcoiu, respectiv un numar total de 13 posturi (din care: 10 posturi potrivit art.XL alin.(1) din OUG 7/2026, 3 posturi pentru implementare proiecte finantate din fonduri externe nerambursabile, determinate potrivit pct.4 din Anexa la OUG nr.63/2010; - nota justificativă nr.1977/18.03.2026 din care rezultă modul de aplicare a reducerii de 30% asupra pct. 1, precum şi repartizarea măsurilor de reorganizare asupra întregii structuri; - procesul verbal de consultare a reprezentanţilor salariaţiilor din aparatul de specialitate al primarului al comunei Milcoiu nr.2184/24.03.2026, realizat în conformitate cu prevederile legale aplicabile în materia dialogului social; Luând în considerare că unitatea administrativ teritorială comuna Milcoiu la data de 01 ianuarie 2024 înregistra o populaţie stabilă de 1231 locuitori; Tinand cont de faptul că, potrivit interpretării unitare a dispozițiilor O.U.G. nr. 7/2026, reducerea procentuală se aplică exclusiv asupra numărului de posturi stabilit la pct. 1, însă măsurile de reorganizare pot viza posturi din toate punctele structurii, caracterul temporar al posturilor aferente proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile și necesitatea menținerii posturilor exceptate de la numărul maxim de posturi, potrivit legii; Vazand ca s-au respectat principiile transparentei decizionale in procesul de elaborare a proiectului de hotarare conform Legii nr. 52/2003 privind transparenta decizionala in administratia publica; Avand in vedere avizele: comisiei de specialitate pentru programe de dezvoltare economico-sociala, buget-finante, administrarea domeniului public si privat al localitatii, agricultura, gospodarire comunala, protectia mediului, comisiei pentru administratie publica locala, juridica, apararea ordinii si linistii publice, a drepturilor cetatenilor si comisiei pentru invatamant, culte, sanatate, cultura, protectie sociala, activitati sportive si de agrement, precum si avizul de legalitate asupra proiectului de hotarare nr.1936/17.03.2026, acordat de secretarul general al localitatii; În conformitate cu prevederile: - art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. a) şi d), alin. (3) lit. c), art. 136 alin.(l) si art.405, art.518 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare; - art. X pet. 1, art. XL din Ordonanţa de urgență a Guvernului nr. 7/2026, pentru modificarea si completarea unor acte normative, precum si pentru adoptarea unor masuri pentru cresterea capacitatii financiare a unitatilor administrativ- teritoriale, potrivit carora reducerea numarului maxim de posturi se aplica asupra numarului stabilit la pct.l din anexa la OUG nr.603/2010, iar incadrarea se realizeaza in limita numarului comunicat - Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr.63/2010 pentru modificarea și completarea Legii nr.273/2006 privind finanţele publice locale, precum și pentru stabilirea unor măsuri financiare, aprobată cu modificări şi completări prin Legea nr.13/2011, cu modificările şi completările ulterioare - Legii nr. 53/2003 — Codul muncii, republicată cu modificările şi completările ulterioare - Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare; - Legii-cadru nr. 153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art.196 alin.(1) lit.a), art.139 alin.(3) lit.a) din Ordonanţa de Urgență a Guvernului nr.57/2019, privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, cu un număr de 9 voturi pentru si O voturi impotriva, adoptă următoarea: HOTARARE Art. 1 — Se aproba reorganizarea aparatului de specialitate al primarului comunei Milcoiu, ca urmare a adoptării Ordonanţei de Urgenţă a Guvernului nr. 7/2026 prin încadrarea în numărul maxim de posturi comunicat prin adresa Instituţiei Prefectului., 13 posturi. Art. 2 Se aprobă desființarea unui număr de 4 posturi, în vederea încadrării în numărul maxim de posturi, conform notei justificative şi tabelului anexă la aceasta. Art. 3 Pentru punerea în aplicare a prevederilor celor expuse la art.] şi art.2 , se aprobă structura de personal rezultată, în conformitate cu datele din nota justificativă şi din tabelul anexă, după cum urmează: a)Înființarea unui nr. de 3 posturi - posturi adăugate pentru perioada implementării proiectului finanțat din fonduri externe nerambursabile, respectiv Modernizarea spatiului public din comuna Milcoiu, judetul Valcea cu mobilier urban inteligent, obiectiv de investiţie finanțat din PNRR, cu data estimată de finalizare ca urmare a actelor adiţionale 10.06.2026; b)Desfiinţarea unui nr. de 3 posturi -posturi adăugate pentru perioada implementării proiectului finanţat din fonduri externe nerambursabile de la pct.4, conform art. XL alin.(1) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.7/2026; c)Desfiinţarea unui post stabilit conform pet.I din anexa la OUG nr.63/2010 . d)Menţinerea posturilor exceptate de la numarul maxim de posturi prevazute la art. X din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr.7/2026, respectiv a postului prevăzut la Biblioteca comunală Milcoiu, a posturilor prevăzute la Serviciul Public de Alimentare cu Apă si Canalizare Milcoiu, serviciu cu personalitate juridica aflat in subordinea consiliului local și a postului de asistent medical generalist din cadrul Compartimentului. asistenta medicala scolara; Art. 4-Se aprobă organigrama şi statul de funcţii al aparatului de specialitate al primarului comunei Milcoiu, conform anexelor 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 5- Se menţin, în afara numărului maxim de posturi, categoriile de personal exceptate potrivit legii, evidenţiate distinct atât în statul de funcţii cât şi în nota justificativă şi tabelul anexă la aceasta. Art. 6- Primarul comunei Milcoiu va duce la îndeplinire prezenta hotarare, prin compartimentul juridic şi resurse umane. Art. 7 — Prezenta hotarare va fi afisata la sediul primariei, precum si in Monitorul Oficial al primariei pe pagina de internet www.milcoiu.ro în vederea aducerii la cunostinta publica si va fi comunicata de secretarul general al comunei: _ Prefectului Judetului Valcea in vederea exercitarii controlului cu privire la legalitate, primarului comunei, Administraţiei Judeţene a Finanţelor Publice Vâlcea. Presedinte de sedinta Contrasemneaza pentru legalitate Secretar general comuna Dutu Adelina / Milcoiu, Judetul Valcea 31.03.2026 ANEXA Nr. 8 la regulament Cartus cu procedure obligatorii ulterioarea doptarii Hotararii consiliului local PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTARII HOTARARII CONSILIULUI LOCAL NR.13/31.03.2026 Semnatura persoanei fn Operatiuni efectuate pnl AN responsabile sa i efectueze bi _le [1__]Adoptarea hotararii!) s-a facut cu majoritate absoluta NE 1703/2026 |] [2 ||Comunicarea catre primar”) _][31/03/2026 IL [3_][Comunicarea catre prefectul judetului”) |[07/04/2026_|_ % P | [4 ||A ducerea la cunostinta publica“)-+*) ][17/04/2026 Îi | 5 Comunicarea, numai in cazul celei cu caracter individual'y+5) înece 6 Hotararea devine obligatorie”) sau produce efecte 1.04.2026 uridice'), dupa caz 202 :sp ie PLAA 2 Auzoh “n19 J prVI730% AN ar ID TPIINID I0 13035, LU ADI7 PANSI OVINUIS APIS ză NEI Ia 21021]D192dS JD90] S242141 2p 224JQnd 1191442$ 1S 210]DuDS 14nJS0d ap wrxvw jnibinu DJ 2p 2b4d29x2 14n7s0d p[ + Lin3s0d £I “panyţn) :40)23nq'dv9 *0107/69-4u DN0 up (7)"uiP 1744 uta0fu02 IUNMBSUL MUNA [E)0 : d [enyoenuoo 3s0d | urata )S0d] + jednao 3sod] z: 20N32X4 2P |ERPEIIU0) MPPUNIA [590], 0 3109Npu0) 2p oenpeuo) OVUEDEA ]s0d 7 + 3ednoo țansod 9 $ INN92X4 9p 32Hdnd JEdn30 3s0q [] 3499npu0) 2p 22Hqnd 6 3462 Up 221qnd DEdnd0 Lin3s0d (3 EDNANd opepuuap 9p Wpouny [630 “IN ajenşoe.juoo LIN3s0d 7 :911A19s9p di 150d [ ap ANenSIuIuuIpy P|2L90S eJuoNsIse uourmreduro) yuouueduro) 1anşsod da LIN)Sod € da 1s0d | - DIezuQn|es 2p : Xe] IS ouzoduir ai g pan [nou3y juounredulo) DIJQnd [N191A19$ “JeIDUULI VuawurHedulo) 2 i 1patu EVUoISI g vuotunreduro) di da 3S0d | asod- nonand UISIUPQIN IS Oueuun 9SIns21 No Ie[21 IS dA 1S0d | “orpunf juoureduro) ajenoenuoo tansod — 7] -4ID NIO2ȚIA 21ezijeue) IS Edy no o1ejuatul |V 3p On [nN19!419$S ŢIA an9090ad-yuotuunaeduio) uouireduuoo) YNOIANOD Jenoe1u0o 1s0d [- XVWIAdADIA AVIANaD e9901ard i AV LANDAS A AIVWNIId TVDO1 INIIISNOD VDO SAUALNI AC ADI 1AaNd XOTIIDIAIAS '1V IS 1NINAVWIdd 1V ALVLIIVIDAdS AC ININLVĂVadv V VDIXOLYZINVDIO VUNLDNILS- VWVUDINVDIO 9COT'£0 pg) DH €l Liu exouy yuouugaeduio) UNUAEA [edrulug | oJeorodns 1 JBuIsuo) -91puy NI0p4 'S “eny|nouse uouunaeduo) opunț taapuy [ediouud | a1eonadns | J9r[isuo) -e4jn] nueoanot p visiueqan 1S aueuun asansoa “orpunț uouuruedu0) PUnuI02 aJeouadns [eu PuoLuIS 1e9190$ - euipopy nina € a1e0uodn$ IPUILIĂBOIA uejuuoq [BuaqeD euq 7 PO Jeuitid HeNuuo [Due] yesn A i Upns E) zeo ednp pe.3 aBonpuoo 2Bonpuoo eoqnd JUeOPA J21OduI9) * wm) | /ereuoisazoad 10[npnys | auno2x9 2q Ela! [euorsozoad 10jupns | ese) | auno9xo2q 2a ayeuuuop INVOVA/lBtunuaad | "o PAJ9SO edeoL INIBAIN | eenpoeauoo enoung Inpe1D INJPAIN eoiand enunz ap emouna InjonnS “9ounN | "IN ILLONOA AC L SG do E Eu 10H PL TU exouy OI TIOOȚIUI AMARA : Q3M UTOI VOEAP)ATOSȚIUI "Er Teturad : preuu-A 68109L/0S70: XVA /IAL 0990ps7 : TVOSIA 00) PZI IN * NIODTIW LVS * NIODTIA YNNINOD VIDTVA MNLaaN NIODTA IINNAOD '1V '1VD0'1 1NI1ISNOD IN 1POW 1299904191 | LUV POLod PI ] ERIE [o VUeInApq EXTTEEE CEI TERII | VUoISISy MUPOPA | “EI P[ELO0S EJUDISISE uouuueduo) »oqnd [ediouluq IIziyoe eJouoj a1eouodng | J9iisuo) nosounue)suo) “ZI [nowqnd no imeppa 1S dopqnd iniziyoe Juouinueduo) oeernods UPNSLI) EJN2IN jediourid ass IL |_2P Mo. II B[IALO AN90IĂ Juduinueduio) EICTE) znqoaorui IN 1!POW 12J0$ P310]4 de)jeg 01 IL 1POW pien9 VULOPA 6 D11AJ8s9p 3p Apensiunupe Juourneduo) Iedoulag | oaeordns j 107odsuj e[9u0[ nuodtaq [E POIISEA JOuodns | aaeouodnş ] 10)oodsuj - PUepo10] due) L Jorbdns | o1torddns [j 10ppodsuj VUBOLA 9 AXE) 15 ozoduui “eroueurj JeOII[eoou NN [3) JONounpA 6 JeoIpedou NN 3) JONoUnNA 8 Veogijeoau eq 3) JONOUNW UeI[N[ 3esnp fi NN W YeOIJI[eo Joyounpp 9 eq W JOeSedUI /191se)) U-) nonpleHţ [si NN s ÎȚI aeeroods ap 1u9197937 P NN Ss 1 aeeroods ap Ju9197937 € NN Ss 1 NIOIAIBS J9S [4 IN Ss 1 NIOIAL2S J9S 1 10|Jupn]s edeau pă) JUeDeA/yedn20Q INIBAIN /[euoisazoad per) enouny 33tunuaad 1S a[auunN | IN 66S00SZS-A"TD - NIODTIA AUVZITYNVD IS VAV 09 IV INAWI1V Ad MNDIANAS “a nuerpod deus 9[e291| eooipuy Jueynqoq — 1S0d - PIN2] NIopq 1 P.IeJO9S e[eoipouu pyuosise uournueduro) “IN vV IALLOLILSNI IIWVIDINVDUO VAVIV NI TAN LSOd 9TOTEO'IE VADTVA 1NLaanr *NIODIIA 99e71[e3a[ n.uuad EZeduulost.7u0-) 270214p192ds 1P290] S242741 2p 204JQnd M91440$ 15 21D4DuD$ *pinz]n) *4J93nq"dv9 '0107/69u 910 up (Du IIT4p ofuo> 24H]Sod 2p tiv navunu 2] 2p 211d29x2 14n7s0d p] + an3sod £p JULDEA 3S0d [ + Jedn20 3s0d [i [d 0 AJUEIEA 1IN3S0d 7 + o7edn30 1In3sod 9 8 Jednao 3s0d | Li | 6 3edn0 1an)soq | ră VLON YeOIgI[eo IN W JONOUNW (4! Teorgijeoou NN %) J03IOUNWA "N W OIUOSLU SnyeozŢ 2NNINSUL N)DUN [e30L -4 2PN99X4 3p AJenpe.u0) Mun [E30L N 2199npu0) 2p a|enptu0) dun [E30L - 2UN29X4 2P 22MQngq Mun [630 9199npu0) 2p 2Hqnd MUN [E70L a :21E2 U!p 204Qnd Mpoun [E30L 1 EDMQNd 33t)ţutuap 3p Ipouna IEJ0L “1

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: milcoiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala