HCL 346/2016 adoptată
HOTĂRÂREA Nr. 346/2016 privind darea în folosinţă cu titlu gratuit a Arenei sportive „Erőss Zsolt” din Municipiul Miercurea Ciuc, aparţinând domeniului public al Municipiului Miercurea Ciuc și aprobarea contractului de colaborare între Aso move_to_inbox Descarcă fișier Hotărârea
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
HOTĂRÂREA Nr. 346/2016
privind darea în folosinţă cu titlu gratuit a Arenei sportive „Erőss Zsolt” din Municipiul
Miercurea Ciuc, aparţinând domeniului public al Municipiului Miercurea Ciuc și
aprobarea contractului de colaborare între Asociația Handicapaților Fizici jud. Harghita
în vederea organizării programului social „Adventul cu familia” 2016
Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din 25
noiembrie 2016;
Având în vedere Raportul de specialitate nr. 100.007/2016 al Serviciul de programe şi
proiecte culturale, tineret, sport şi turism; respectiv cererea depusă de Asociația Handicapaților
Fizici jud. Harghita nr. 19584/10.11.2016;
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea
drepturilor şi libertăţilor cetăţenilor;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea
domeniului public şi privat;
- pentru activităţi ştiinţifice, învăţământ, cultură şi oraşe înfrăţite;
- pentru sănătate, protecţia socială, tineret, sport, agrement, turism şi culte;
Ținând cont de prevederile Legii nr. 60/1991 privind organizarea și desfășurarea
adunărilor publice, republicată,
Potrivit prevederilor art.36 alin. (2) lit. d), alin. (6), art. 45 , respectiv art.115, alin.(1),
lit. b), din Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările
şi completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ş T E:
Art. 1. Se aprobă darea în folosinţă cu titlu gratuit a Arenei sportive „Erőss Zsolt” din
Municipiul Miercurea Ciuc, aparţinând domeniului public al Municipiului Miercurea Ciuc,
către Asociația Handicapaților Fizici jud. Harghita, în vederea organizării programului social
„Adventul cu familia” 2016.
Art. 2. Se aprobă contractul de colaborare între Asociația Handicapaților Fizici jud.
Harghita şi Municipiul Miercurea Ciuc în vederea organizării programului social „Adventul cu
familia” 2016, în data 17 decembrie 2016, conform Anexei nr.1, care face parte integrantă din
această hotărâre.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri se însărcinează
viceprimarul municipiului Miercurea Ciuc, Füleki Zoltán Ladislau; Clubul Sportiv Municipal
„Városi Sport Klub Csíkszereda” Miercurea Ciuc şi Serviciul de programe şi proiecte culturale,
tineret, sport şi turism din cadrul aparatului de specialitate al primarului Municipiului
Miercurea Ciuc.
Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
b) Viceprimarului municipiului Miercurea Ciuc, Füleki Zoltán Ladislau;
c) Clubului Sportiv Municipal „Városi Sport Klub Csíkszereda” Miercurea Ciuc;
d) Serviciul de programe şi proiecte culturale, tineret, sport şi turism;
e) Biroului de evidenţă a patrimoniului, concesionări şi închirieri;
f) Asociației Handicapaților Fizici jud. Harghita
Contrasemnează pentru legalitate –consilier
Preşedintele şedinţei juridic cu atribuţii de secretar
FÜLÖP ÁRPÁD ZOLTÁN HIPPACH CHRISTIAN
1
ROMÂNIA Anexa nr.1 la Hotărâre nr. 346/2016
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
CONTRACT DE COLABORARE
nr. din 2016
în vederea organizării programului social „Adventul cu familia” 2016 – ediția a IV-a
În temeiul codului civil,
Părţile
MUNICIPIUL MIERCUREA CIUC, având sediul în Miercurea Ciuc, judeţul
Harghita, P-ţa Cetăţii nr. 1, telefon 0266-315120, fax 0266-371165, cod fiscal 4245747, cont
IBAN RO67TREZ35124630270XXXXX, deschis la Trezoreria Miercurea Ciuc, reprezentat
prin Füleki Zoltán-Ladislau viceprimar, în calitate de proprietar
şi
ASOCIAȚIA HANDICAPAȚILOR FIZICI JUD. HARGHITA, având sediul în
Miercurea-Ciuc, str. Márton Áron nr.50, jud. Harghita, cod fiscal RO520399, reprezentat prin
Fikó Csaba ca președintele asociației, în calitate de organizator.
În baza art.36, alin.(2), lit.c) din Legea nr.215/2001 privind administraţia publică
locală, cu modificările şi completările ulterioare, se încheie prezenta convenţie;
Art.1 Obiectul contractului
Contractul are drept obiect organizarea de comun acord a manifestării anuale ediției a
IV-a a programului social „Adventul cu familia” 2016.
Art.2 Durata contractului
Durata contractului este data de 17 decembrie 2016, între orele 8.00 – 20.00.
Art.3 Obligaţiile Municipiului Miercurea Ciuc
- Darea în folosinţă cu titlu gratuit a Arenei sportive „Erőss Zsolt”. din Municipiul
Miercurea Ciuc, aparţinând domeniului public al Municipiului Miercurea Ciuc, pentru
perioada definită la art.2.
- Din partea Municipiului Miercurea Ciuc pentru organizarea evenimentului răspunde
Clubul Sportiv Municipal „Városi Sport Klub Csíkszereda” Miercurea Ciuc.
Art.4 Obligaţiile Asociației Handicapaților Fizici jud. Harghita
- să obţină şi să posede toate avizele şi acordurile prevăzute de lege pentru desfăşurarea
activităţii declarate,
- să respecte amplasamentul stabilit, suprafaţa declarată, perioada aprobată şi destinaţia
pentru care i s-a încheiat prezentul contract;
- să respecte prevederile Dispoziţiei primarului nr. 1833/2005, în sensul că materialele
publicitare, reclamele şi afişele trebuie să fie bilingve, româno-maghiare;
- să păstreze ordinea, liniştea publică şi curăţenia în zona și în incinta arenei de sport şi să
nu deterioreze sub nici o formă mobilierul sau dotările tehnice ale amplasamentului;
- la expirarea termenului, să predea amplasamentul curat, nedeteriorat şi fără sarcini, în
caz contrar remedierea va cădea în sarcină şi pe cheltuiala proprie;
2
- să elibereze imediat şi necondiţionat amplasamentul în cazul nerespectării obligaţiilor
mai sus menţionate, la somaţia scrisă a reprezentanţilor Primăriei Municipiului
Miercurea Ciuc.
- să nu utilizeze alt mobilier decât cel aprobat,
- să ia toate măsurile impuse de prevederile Legii nr. 60/1991 cu privire la asigurarea
ordinii publice, republicată, şi să obţină avizele şi acordurile prevăzute de aceasta;
- să nu închirieze altor persoane fizice sau juridice amplasamentul;
Art.5 . Răspunderea
- Nerespectarea obligaţiilor prevăzute la art.4 se sancţionează cu amendă între 540-1.100
lei, conform HCL nr. 80/2004 privind normele de bună gospodărire pe teritoriul
Municipiului Miercurea Ciuc, cu modificările şi completările ulterioare, precum şi cu
obligaţia eliberării arenei.
- Încheierea prezentului contract de colaborare nu elimină răspunderea materială, civilă şi
penală a organizatorului Asociația Handicapaților Fizici jud. Harghita cu privire la
reglementările Legii nr. 60/1991 privind organizarea şi desfăşurarea adunărilor publice,
republicată.
Părţile au înţeles să încheie azi __________________ prezentul contract de colaborare
în trei exemplare cu valoare juridică egală, două pentru proprietar, respectiv Municipiul
Miercurea Ciuc şi unul pentru organizator.
ASOCIAȚIA HANDICAPAȚILOR FIZICI
MUNICIPIUL MIERCUREACIUC JUD. HARGHITA
VICEPRIMAR Președinte
Füleki Zoltán Ladislau Fikó Csaba
DIRECTOR EXECUTIV
Meckl Ilona Tünde
COMPARTIMENT JURIDIC
Preşedintele şedinţei Contrasemnează pentru legalitate –consilier
FÜLÖP ÁRPÁD ZOLTÁN juridic cu atribuţii de secretar
HIPPACH CHRISTIAN
3
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.