Pe scurtSe aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție pentru investiția „Reabilitare strada Grâului și Levendula”. Aceasta înseamnă că se pot derula lucrările de modernizare a străzilor menționate, iar finanțarea și termenele vor fi stabilite în etapele ulterioare ale proiectului, conform bugetului și planurilor aprobate. Vor fi clarificate zone afectate, eventualele restricții de trafic și condițiile pentru execuția lucrărilor, în baza documentației tehnice aprobate de autorități.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC
CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VĂROS ONKORMÂNYZATA
HOTĂRÂREA Nr. 3172023
privind aprobarea Documentaţiei de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru
investiția „Reabilitare strada Grâului și Levendula”
Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința ordinară din data de
27.10.2023;
Analizând Referatul de aprobare nr. 51519 din data de 12.10.2023;
Raportul de specialitate cu nr. 51521 din data de 12.10.2023 întocmit de Biroul investiții
din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Miercurea Ciuc, prin care se
propune adoptarea hotărârii privind: „Reabilitare strada Grâului și Levendula”.
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- Economice, servicii publice și comerţ;
- Juridice;
- Urbanism;
Luând în considerare:
- Hotărârea nr.
26/2023 al Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc privind
aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Miercurea Ciuc pe anul 2023
și estimări pentru anii 2024-2026;
- Lucrarea este prevăzută în Lista de investiţii, la subcapitolul 84.02.03.03 -
„Reabilitare strada Grâului și Levendula”;
- Notă conceptuală nr. 39650/30.07.2021
- Tema de proiectare nr. 39604/30.07.2021 elaborat de Biroul de investiţii;
- Certificatul de urbanism aferent investiţiei nr. 488/29.06.2021;
- Documentaţia a obținut avizul Comisiei Tehnico - Economice nr. 10. din data de
20.07.2023.
În baza prevederilor:
- Art. 44 al legii nr. 273/2006, privind finanţele publice locale, cu modificările și
completările ulteroiare;
- Legii 10/1995 privind calitatea în construcţii, republicată cu modificările și completările
ulterioare;
- Legii 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții, republicată cu
modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 350 din 6 iulie 2001, privind amenajarea teritoriului și urbanismului , cu
modificările și completările ulterioare;
- Legii nr. 24/2007, privind reglementarea și administrarea spaţiilor verzi din intravilanul
localitățiilor republicată cu modificările și completările ulterioare;
- Art. 291, alin (1), lit.b) Legii nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările și
completările ulterioare;
- Hotărârea nr. 525/1996 pentru aprobarea Regulamentului general de urbanism, cu
modificările și completările ulterioare;
- Art. 9 alin (4) al Hotărârii Guvernului nr. 907/2016 privind etapele de elaborare și
conţinutul-cadru al documentaţiilor tehnico-economice aferente aălective or priaieăel or
de investiţii finanțate din fonduri publice, cu modificările şi completarile ul
530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr ter 1. szâm, Ha gi ră 2
Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria miercureaciuc.ro | varoshazaszereda.ro, Vy
În temeiul art. 129 alin. (2). literele b) şi d), alin. (4) lit d), alin. (7) Lit k) și m), art. 139 alin. (1),
(3), art. 196 alin. (2) lit. a) și art. 627 alin (2) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu
modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1. (1). Se aprobă Documentaţia de Avizare a Lucrărilor de Intervenţie pentru
investiția: „Reabilitare strada Grâului și Levendula”, Proiect nr. 1065c/2021 elaborat de S.C.
PROIECT CONSULTING S.R.L., care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2). Caracteristicile principale, precum și indicatorii maximali ai investiţiei se prezintă
astfel:
1.) Valoarea totală a investiţiei: 1.233.721,59 lei fără TVA 1.465.989,33 lei cu TVA
din care valoarea C+M: 1.023.618,20 lei fără TVA 1.218.105,65 lei cu TVA
2.) Durata de execuţie: 4 luni
Art. 2. Conform art.2 din Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc nr.
26/2023 privind aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli al municipiului Miercurea Ciuc pe
anul 2023 şi estimări pentru anii 2024-2026, investiția va fi finanțată din subcapitolul
84.02.03.03, titlu 71.01.01.
Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul
municipiului Bors Bela, Direcţia proiecte cu finanţare nerambursabilă, Direcţia economică -
Biroul financiar-contabil din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului
Miercurea-Ciuc.
Art.4. Prezenta hotărâre se comunică:
a) Instituţiei Prefectului - Judeţul Harghita;
b) Primarului municipiului dl. Korodi Attila;
c) Viceprimarului municipiului dl. Bors Bela;
d) Direcţia proiecte cu finanțare nerambursabilă;
e) Direcţiei economice - Birou financiar-contabil;
f) S.C. PROIECT CONSULTING S.R.L., prin grija Biroului investiţii
îs 7ară | bhentru legalitate —
Secreta! veral
WOHLFA UDOLF
Preşedintele şedinţei
SZIKSZAI TAMÂS
MI A)
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.