28 septembrie 2023

HCL 298/2023 Miercurea Ciuc adoptată

Hotărâre privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat, care funcționează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc

Denumire
Hotărârea nr. 298 din 2023 a Consiliului Local Miercurea Ciuc
Emitent
Consiliul Local Miercurea Ciuc
Număr
298 / 2023
Data
28 septembrie 2023
Localitate
Miercurea Ciuc, județul Harghita
Stare
adoptată
Pe scurt

Hotărârea stabilește numirea reprezentanților Consiliului Local al Miercurea-Ciuc în consiliile de administrație ale unităților de învățământ preuniversitar de stat din raza municipiului. Pentru locuitori înseamnă că aleșii locali vor participa la administrarea fiecărui liceu/grădiniță/școală în anul școlar 2023-2024, adică influențarea deciziilor privind bugetele, programul școlar și execuția proiectelor, conform numărului de membri desemnați de Inspectoratul Școlar și solicitările fiecărui unitate. Decizia se bazează pe rapoarte tehnice și pe solicitările unităților de învățământ, cu referințe la hotărâri și acte administrative anterioare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă numirea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Miercurea- Ciuc în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat, care funcționează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

| CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI MIERCUREA-CIUC CSIKSZEREDA MEGYEI JOGU VÂROS ONKORMÂNYZATA HOTĂRÂREA Nr. 298/2023 privind numirea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat, care funcţionează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc Consiliul Local al Municipiului Miercurea-Ciuc, întrunit în ședința ordinară din data de 28 septembrie 2023; Analizând Referatul de aprobare cu nr. 47337/21.09.2023 al viceprimarului S6gor Enik6; Raportul de specialitate cu nr. 47339/21.09.2023 întocmit de Serviciul cultural, de învățământ, sport și tineret, prin care s-a propus adoptarea hotărârii cu privire numirea reprezentanților Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat, care funcționează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc; Pe baza rapoartelor comisiei: - Juridice - Economice servicii publice și comerț - activităţi științifice, învățământ, cultură și orașe înfrățite - sănătate, protecţie socială, tineret, sport, agrement, turism şi culte; - urbanism Având în vedere: - Încheierea civilă nr. 1685/2020, privind validarea alegerii domnului Korodi Attila în funcția de primar al Municipiul Miercurea Ciuc; - Ordinul Prefectului nr. 408/ 27.10.2020 privind constatarea îndeplinirii condiţiilor legale pentru constituirea Consiliului Local al municipiului Miercurea-Ciuc; - Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc nr. 291/2020 privind numirea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc în Consiliile de administraţie ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, care funcționează pe raza administrativ- teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările și completările ulterioare; - Adresa nr. 4980/2023 al Inspectoratului Școlar Judeţean Harghita prin care comunică numărul membrilor de administraţie ale unităților de învățământ pentru anul școlar 2023/2024; - Solicitarea trimisă de către Serviciul cultural, de învățământ, sport și tineret cu nr. 46691/2023; - Adresa nr. 47146/2023 a Colegiului Naţional Mârton Aron; - Adresa nr. 47148/2023 a Colegiului Naţional Octavian Goga; - Adresa nr. 47150/2023 a Liceului Teologic Romano-Catolic Segit6 Măria; - Adresa nr. 45689/2023 a Liceului de Artă Nagy Istvân; - Adresa nr. 47153/2023 a Liceului Joannes Kâjoni; - Adresa nr. 47154/2023 a Liceului Tehnologic Venczel Jozsef; — Adresa nr. 47152/2023 a Liceului Tehnologic K6s Kăroly; - Adresa nr. 47155/2023 a Liceului Tehnologic Szekely Kăroly; - Adresa nr. 47144/2023 a Școlii Gimnaziale Petfi Sândor; 530110 Miercurea-Ciuc, P-ţa Cetăţii nr. 1., jud. Harghita, România | 530110 Csikszereda, Vâr ter 1. szâm, Hargita megye, România Tel.: +40 266 315 120, Fax: +40 266 371 165, E-mail: primaria Omiercureaciuc.ro | varoshazaOszereda.ro, www.szereda.ro - Adresa nr. 47139/2023 a Școlii Gimnaziale Nagy Imre; - Adresa nr. 47142/2023 a Şcolii Gimnaziale J6zsef Attila; — Adresa nr. 47270/2023 a Școlii Gimnaziale Liviu Rebreanu; - Adresa nr. 47145/2023 a Școlii Gimnaziale Xantus Jânos; — Adresa nr. 47133/2023 a Grădiniței Aranyalma; - Adresa nr. 47131/2023 a Grădiniţei Csipike; - Adresa nr. 47129/2023 a Grădiniţei Napocska; — Adresa nr. 47136/2023 a Grădiniţei Kis Herceg; — Adresa nr. 47127/2023 a Creșei Miercurea-Ciuc; -Amendament nr. 48313/27.09.2023 În baza prevederilor: - art. 128 alin (2) din Legea învățământului preuniversitar nr. 198/2023, cu modificările și completările ulterioare; - Hotărârea Guvernului nr. 369 din 29 martie 2021 privind organizarea și funcţionarea Ministerului Educaţiei cu modificările și completările ulterioare; - art 2, 3 și 4 din Metodologia-cadru de organizare și funcţionare a consiliilor de administrație din unităţile de învățământ preuniversitar, aprobat prin Ordinul nr. 6223/2023; — art. 64 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 129 alin. (1), alin (2) lit. d), alin (7) lit. a), art. 139 alin (1) și alin. (3), art. 196 alin. (1) lit. a), art. 627 alin (1) din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ cu modificările și completările ulterioare. HOTĂRĂȘTE: Art. 1. Se aprobă numirea reprezentanţilor Consiliului Local al municipiului Miercurea- Ciuc în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat, care funcționează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art 2. La data intrării in vigoare a prezentei hotărâri, se abrogă Hotărârea Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc nr. 291/2020 privind numirea reprezentanților Consiliului Local al Municipiului Miercurea-Ciuc în Consiliile de administraţie ale unităților de învățământ preuniversitar de stat, care funcţionează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea-Ciuc, cu modificările și completările ulterioare; Art. 3. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează viceprimarul S6gor Enik5, prin Serviciul cultural, de învățământ, sport și tineret din cadrul aparatului de specialitate al primarului municipiului Miercurea-Ciuc. Art. 4. Prezenta hotărâre se comunică: a) Instituţiei Prefectului-Judeţul Harghita; b) Primarului municipiului Miercurea-Ciuc, dl Korodi Attila; c) Viceprimarului municipiului Miercurea-Ciuc, dna S6gor Enik6; d) Unităţilor de învățământ preuniversitar de stat — prin grija Serviciului cultural, de învățământ, sport și tineret; e) Serviciului cultural, de învățământ, sport și tineret. Preşedintele ședinței Contrasemnea; ru legalitate — KIRMĂJER FNIKG Secretar al c Sai WOHLFAI OLF (a Anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 298 din 28.09.2023 TABEL NOMINAL privind reprezentanţii consiliului local al municipiului Miercurea-Ciuc în consiliile de administraţie ale unităţilor de învățământ preuniversitar de stat care funcţionează pe raza administrativ-teritorială a municipiului Miercurea Ciuc Nr. Instituția Director Reprezentantul consiliului local cri. Yi; Colegiul Naţional | Dr. Mark6 | Trandafir- Sz6ke x "Mârton Aron” | Ilona Orbân Timea | Domokos Fâgimnăzium 2. Liceul Teologic | Tamâs Bir6 Albin Kirmâjer X Romano- Catolic | Levente Enik6 "Segită Măria” R6mai Katolikus Gimnăzium 3, Liceul de Artă "Nagy | Ravasz Szikszai Szikszai X Istvân” Miveszeti | Gyângyike Tamâs Lăszl6 Kozepiskola 4. Colegiul Naţional | Dumbravă Bir6 Albin Abrahâm El6d | X "Octavian Goga” Magdalena Lajos 5, Liceul Tehnologic | Both Gyârfâs | T6ke Ervin Fuleki Zoltân- | X "Venczel Jozsef” | Csaba Ladislau Szakkăz&piskola 6. Liceul Tehnologic | Siikâsd Szikszai Ambrus Lilla | X "Joannes Kâjoni” | Annamăria Lăâszl6 Szakkăzepiskola [A Liceul Tehnologic "K6s | Szen Jânos Trandafir- Kirmâjer X Kâroly” Orbân Timea | Enik6 Szakkâzepiskola 8. Liceul Tehnologic | Sebestyen Bardocz Varga Csaba | Szikszai "Szekely Kâroly” | Kinga Lâszl6 Păl Tamăs Szakkâzepiskola 9. Școala Gimnazială | Lâszl6 Kăâroly | Abrahâm El6d | Andrâs Hunor | X "Petâfi Sândor” Lajos Jend Ăltalânos Iskola 10. Școala Gimnazială | Lâszl6 Balăzs | So6s Szab6 | Varga Csaba|X "Nagy Imre” Ăltalânos Klăra Păl Iskola 11 Școala Gimnazială | Kedves Orbân Zsolt T6falvi Eva X "Jozsef Attila” | Tihamer Altalânos Iskola 12, Școala Gimnazială | Miron Carmen | Er6s Măria Bird Albin X "Liviu Rebreanu” 13, Școala Gimnazială | Szekely Adel | Trandafir Ambrus Lilla | X "Xântus Jânos” Orbân Timea Ăltalânos Iskola 14. Grădiniţa "Aranyalma” | Mikl6s Reka Andrâs Hunor | X Ovoda Jen5 15, Grădinița "Csipike” | Fodor Tunde | Kirmâjer x Ovoda Enik5 16. Grădiniţa "Micimack6” | Szente Ibolya | Abrahâm El6d | X Ovoda Lajosn 17, Grădiniţa "Kis Herceg” | Kedves lldik6 | Bardocz T6ke Ervin Ovoda Lăszl6 18. Grădiniţa "Napocska” | Kopacz Erika- | Ambrus Lilla | X Ovoda Măria 19. CREȘE MIERCUREA. | KOver Katalin | Orbân Zsolt X CIUC Preşedintele şedinţei KIRMĂJER ENIKO id € Contrasenineszi patru legalitate — Secretar WOHLFAR DLF

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: miercureaciuc.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă