Pe scurtConsiliul Local aprobă atribuirea în folosinţă a terenului aferent locuinţei pentru persoana care a cumpărat apartamentul construit din fondul locativ de stat. Se alocă dreptul de folosinţă pe durata existenţei construcţiei pentru locatarul Jakabos Tibor, cu detalii despre adresa, suprafaţa de teren şi numerele cadastrale aferente. Pentru locuitor, înseamnă drept de folosinţă legitim pe terenul asociat apartamentului, cu potenţiale implicaţii administrative legate de întreţinere, taxe şi evidenţă cadastrală.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEŢUL HARGHITA
CONSILIUL LOCAL MUNICIPAL
MIERCUREA–CIUC
HOTĂRÂREA NR.
131/2011
privind atribuirea în folosinţă a terenului aferent locuinţei, în favoarea persoanei care a cumpărat
apartamentul construit din fondul locativ de stat
Consiliul Local al Municipiului Miercurea Ciuc, întrunit în şedinţa ordinară din data de 29 iulie
2011;
Analizând Expunerea de motive şi Raportul de specialitate întocmit de Compartimentul de
evidenţa patrimoniului şi concesionări, închirieri, înregistrate cu nr. 9275 din data 20.07.2011, prin
care s-a propus adoptarea unei hotărâri cu privire la atribuirea în folosinţă a terenurilor aferente
locuinţelor, în favoarea persoanelor care au cumpărat apartamente construite din fondul locativ de stat;
Pe baza rapoartelor comisiei pentru:
- pentru administraţia publică locală, juridică, apărarea ordinii publice, respectarea drepturilor şi
libertăţilor cetăţenilor;
- de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanţe, agricultură, administrarea domeniului public şi
privat;
Luând în considerare adresa nr. 189/2011, al S.C. CIVIS HARGHITA SRL., înregistrat la
Municipiul Miercurea-Ciuc sub nr. 8555/2011, prin care se solicită atribuirea terenurilor aferente
locuinţelor în favoarea persoanelor care au cumpărat apartamente construite din fondurile statului;
Având în vedere prevederile art. 3 şi art. 14 din Decretul - Lege nr. 61/1990 privind vânzarea
de locuinţe construite din fondurile statului către populaţie, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 36 alin.(2) lit.c, alin.(5), art. 45 alin.(3), art.115 alin.(1) lit.b, precum şi art.123
din Legea Administraţiei Publice Locale nr. 215/2001, republicată, cu modificările şi completările
ulterioare;
HOTĂRĂŞTE
Art.1. Se aprobă atribuirea în folosinţă pe durata existenţei construcţiei, suprafaţa de teren
aferent locuinţei, în favoarea persoanei fizice, după cum urmează:
Nr. Numele şi Adresa Nr. Cota parte Teren Nr. CF. Nr. top
crt. prenumele cam. teren atribuit
(mp)
1 Jakabos Tibor Str. Pictor Nagy István nr. 2 15/698 15 892 a 88/1, 89/1, 95/1, etc.
8, scara A, apartamentul 1 localităţii
Miercurea Ciuc
Art. 2. Cu aducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri se însărcinează primarul municipiului,
prin Compartimentul de evidenţa patrimoniului şi concesionări, închirieri, Compartimentul financiar
contabil şi control financiar de gestiune.
Art. 3. Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului Judeţului Harghita;
- Primarului municipiului Miercurea-Ciuc;
- Compartimentului de evidenţa patrimoniului şi concesionări, închirireri;
- Compartimentului financiar contabil şi control financiar de gestiune;
- Persoanei fizice interesate.
Preşedintele şedinţei Contrasemnează-secretar
Szikszai László Paizs Gyöngyi Juliánna
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.