Pe scurtSe aprobă Notele de fundamentare, Devizul General și Lista de investiții prioritare pentru proiectul „Soluție digitală de contorizare apă potabilă” în Regiunea Nord și Nord-Est a județului Sibiu, zona de operare a APA Târnavei Mari S.A. Aceste documente stabilesc ce investiții se vor face, termene și finanțarea, iar lista indică ce lucrări vor fi realizate mai întâi, cu impact asupra blocurilor de apă potabilă din zonă. Pentru locuitori, înseamnă posibilitatea unei ape mai bine monitorizate, cu accent pe creșterea digitalizării și eficienței în furnizarea serviciului, folosind fonduri eligibile din programe europene.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
ROMÂNIA
JUDEȚUL SIBIU COMUNA MICĂSASA
CONSILIUL LOCAL
H O T Ă R Â R E A NR.
3/2023
privind aprobarea Notei de fundamentare, a Devizului General și a Listei de investiții prioritare, care vor face obiectul proiectului ”Soluţie digitală de contorizare apă potabilă în Regiunea Nord și Nord - Est a județului Sibiu, zona de operare a
S.C. APA TÂRNAVEI MARI S.A”
Consiliul Local al Comunei Micăsasa, întrunit în şedinţă extraordinară la data de 05.01.2023.
Având în vedere:
Referatul nr. 11 din 03.01.2023, întocmit de către primarul comunei Micăsasa din care rezultă necesitatea adoptării proiectului de Hotărâre cu privire la aprobarea Notei de fundamentare, a Devizului General și a Listei de investiții prioritare, care vor face obiectul proiectului ”Soluţie digitală de contorizare apă potabilă în Regiunea Nord și Nord - Est a județului Sibiu, zona de operare a S.C. APA TÂRNAVEI MARI S.A
Adresa nr. 486/22.11.2022 a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Târnavei Mari și avizul acordat de Asociație prin HAGA nr.13/19.12.2022;
Avizul Consiliului Tehnico-Economic (CTE) al S.C. APA TARNAVEI MARI S.A. nr. 2460/08.12.2022;
Ghidul solicitantului pentru instruirea unor masuri pentru proiectele de infrastructura de Apa si Apa Uzata, in vederea digitalizarii infrastructurii operate de catre Operatorii Regionali din cadrul Axei Prioritare 3 “Dezvoltarea infrastructurii de mediu in conditii de management eficient al resurselor, Obiectivului Specific (OS) 3.2 Cresterea nivelului de colectare si epurare a apelor uzate urbane,precum si a gradului de asigurare a alimentarii cu apă potabilă a populației”, aprobat prin Ordinul Ministrului Investitiilor și Proiectelor Europene nr 2941/2022, cu modificarile ulterioare;
Prevederile art. 9 alin.(1) lit.d) din Legea nr. 51/2006 a serviciilor comunitare de utilitati publice, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile art. 44 alin.(1) si art. 45 din Legea nr. 273/2006 privind finantele publice locale, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile Legii nr. 241/2006 a serviciului de alimentare cu apa si de canalizare, republicata, cu modificarile si completarile ulterioare;
Prevederile Ordonantei de urgenta a Guvernului nr. 109/2022 privind unele masuri pentru proiectele de infrastructura de apa si apa uzata finantate din fonduri europene si pentru modificarea unor acte normative, cu modificarile si completarile ulterioare;
In temeiul prevederilor art.173 alin.(1) lit.b), lit.f), alin.(3) lit.a), art.182 alin.(1), alin.(4) coroborat cu art.139 alin.(3) lit.a) si art.196 alin.(1) lit.a) din Ordonanta de urgenta a Guvernului nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificarile si completarile ulterioare;
HOTARASTE:
Art.1 Se aproba Nota de Fundamentare pentru digitalizarea Companiei de Apă ”S.C. Apa Târnavei Mari S.A. în cadrul proiectului “Soluţie digitală de contorizare apă potabilă în Regiunea Nord și Nord - Est a județului Sibiu, zona de operare a S.C. APA TÂRNAVEI MARI S.A.”, conform Anexei nr. 1, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.2. Se aprobă Devizul General al obiectivului de investiții ”Soluție digitală de contorizare apă potabilă în Regiunea Nord și Nord Est a județului Sibiu, zona de Operare a S.C. Apa Târnavei Mari S.A.”, având valoarea totală de 11.707.767,53 lei cu TVA, respectiv 2.379.966 euro cu TVA, conform Anexei nr. 2 care face parte integranta din prezenta Hotărâre;
Art.3. Se avizează Lista cuprinzând investițiile prioritare” pentru Proiectul “Solutie digitală de contorizare apă potabilă în Regiunea Nord si Nord – Est a judetului Sibiu, zona de operare a S.C. APA TARNAVEI MARI S.A.”, conform Anexei nr. 3, care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art.4. Se acordă mandat special domnului primar al comunei Micăsasa reprezentantul comunei în cadrul Adunării Generale a Asociației de Dezvoltare Intercomunitară Apa Târnavei Mari, în vederea exercitării votului favorabil privind aprobarea documentelor menționate la art. 1, 2și 3.
Art. 5. Primarul orașului/comunei va asigura ducerea la îndelinire a prevederilor prezentei hotărâri cu respectarea dispozițiilor din actele normative in vigoare.
Art. 6. Secretarul comunei Micăsasa are responsabilitatea comunicării prezentei hotărâri Primarului, Instituției Prefectului Județului Sibiu, ADI Apa Târnavei Mari Mediaș.
Adoptată în Micăsasa la data de 05 ianuarie 2023
PREŞEDINTE DE ȘEDINŢĂ, CONTRASEMNEAZĂ,
BÎRLONCEA FLORIN VASILE SECRETAR GENERAL
AL COMUNEI MICĂSASA,
CRISTINA BALU
Adoptată în şedinţa extraordinară din data de 05.01.2023 cu un nr. de ... voturi „pentru” ....voturi ”împotrivă” , .... ”abțineri ”.
Prezenta hotarare a fost difuzata: 1 ex.-Institutiei Prefectului Sibiu, 1 ex. ADI ATM , 1 ex.dos.sedinta; 1 ex.afisaj, 1ex. pers.interesate
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.