24 septembrie 2018

HCL 301/2018 Mediaș adoptată

Modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Mediaș însușit prin HCL Mediaș nr.61/2001 ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului…

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe străzile Constantin Brancoveanu, Metanului, Mihai Viteazu.
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Constantin Brancoveanu” în Mediaș

Denumire
Hotărârea nr. 301 din 2018 a Consiliului Local Mediaș
Titlu oficial
Hotărâre privind modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Mediaș însușit prin HCL Mediaș nr.61/2001 ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaș” ca urmare a finalizării unor obiective de investiții și transmiterea acestora în administrare unităților de învățământ. [ Data comunicare
Emitent
Consiliul Local Mediaș
Număr
301 / 2018
Data
24 septembrie 2018
Localitate
Mediaș, județul Sibiu
Stare
adoptată
Locuri citate
Constantin Brancoveanu nr. 13 (hartă) · Metanului nr. 1 (hartă) · Mihai Viteazu nr. 14 (hartă) CF 102039, CF 111061, CF 112434, CF 101907, CF 102141, CF 111060
Teme
Școli și educație · Investiții și fonduri europene · Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Mediaș

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEȚUL SIBIU A, MUNICIPIUL MEDIAŞ i Judeţul Sibiu, 551017, Mediaş, Piaţa Corneliu Coposu nr. 3, Tel: +40 269 803 803, Fax: +40 269 841198 www.primariamedias.ro; e-mail: primaria(2primariamedias.ro HOTĂRÂRE privind modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al municipiului Mediaș, însuşit prin HCL Mediaş nr.61/2001 ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaș”, ca urmare a finalizării unor obiective de investiții şi transmiterea acestora în administrare unităţilor de învățământ Consiliul Local al municipiului Mediaş, întrunit în şedinţă ordinară la data de 24 septembrie 2018, Având în vedere: - Expunerea de motive la proiectul de hotărâre şi raportul întocmit de către Direcţia Patrimoniu din cadrul aparatului de specialitate al Primarului municipiului Mediaş înregistrat sub nr. 11.758/04.09.2018, prin care se propune modificarea inventarului bunurilor care aparțin domeniului public al municipiului Mediaş, însușit prin HCL Mediaș nr.61/2001 "privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaș”, ca urmare a finalizării unor obiective de investiţii și transmiterea acestora în administrare unităţilor de învățământ, - avizele comisiilor de specialitate nr. 1 şi 3 la proiectul de hotărâre înscris la punctul nr. 8 de pe Ordinea de Zi, înregistrate sub nr. 622 şi 658/20.09.2018, Văzând adresele nr. 11.031/2018, nr. 10.973/2018, nr. 11.758/2018 şi nr. 10.910/2018 ale Direcţiei Tehnice prin care au fost comunicate procesele verbale de recepție la terminarea lucrărilor, În conformitate cu prevederile art. 3 alin. (4), art. 18 din Legea nr. 213/1998 privind bunurile proprietate publică, actualizată, pet. VI și pet. VII din anexa nr. 1, anexa nr. 3, anexa nr. 4 la HG nr. 548/1999 privind aprobarea Normelor tehnice pentru întocmirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al comunelor, oraşelor, municipiilor şi județelor, actualizată, ale Legii nr. 82/1991 legea contabilităţii, republicată, Legii nr. 1/2011 legea educaţiei naționale, În temeiul prevederilor Legii nr. 24/2000 privind normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată şi actualizată, art. 36 alin. (2) lit. ”c”, art. 45, art. 77, art. 115 alin. (ID) lit. „b” şi alin. (7) art. 120 şi art. 123 alin. (1) din Legea nr. 215/2001- Legea administraţiei publice locale, republicată şi actualizată, HOTĂRĂȘTE Art,1. Se aprobă modificarea inventarului bunurilor care aparţin domeniului public al Municipiului Mediaș însușit prin HCL Mediaş nr.61/2001 ”privind însușirea inventarului bunurilor care alcătuiesc domeniul public al municipiului Mediaș” și atestat prin HG nr. 978/2002 ”privind atestarea domeniului public al judeţului Sibiu, precum și al municipiilor, oraşelor şi comunelor din judeţul Sibiu”, după cum urmează: - la poziţia nr. 1662 — "Grădiniţa cu program prelungit nr. 12” se modifică: - coloana "Elemente de identificare” va avea următorul cuprins: "str. Constantin Brâncoveanu nr. 13; Clădire compusă din: demisol — 3 pivniţă, 1 spălătorie, 1 bucătărie, 1 sală de mese, 2 magazii, 1 spălător, 3 holuri; Parter — 2 săli clasă, 1 dormitor, 2 vestiare, baie de serviciu și grup social, 4 hol, casa scării; etaj 1 — 3 săli clasă, 1 sală de mese, 3 birouri, | cabinet medical, grup social, hol, terasă, Sconstr.= 241,09 mp; clădire anexă cu 2 magazii, Sconstr.anexe=60,90mp, piatra, cărămidă, lemn, țiglă, scară incendiu, rețea exterioară hidranți, instalaţie interioară hidranți, instalație de detecție incendiu, instalaţie de iluminat de siguranță, CF nr. 112434 Mediaș nr.top 5363/822/1/2”; - coloana "Valoare de inventar (Lei)” va avea următorul cuprins: ”1.455.756,29 lei”; - la poziţia nr. 1761 — "Liceul Tehnologic "Şcoala Naţională de Gaz” se modifică: - coloana "Elemente de identificare” va avea următorul cuprins: ”str. Metanului nr. 1; Sala de sport cu grup social băieţi, grup social fete, 1 birou, Sconstr.= 662 mp; CF nr. 102039 Mediaș nr.cad 102039-C2, teren de sport: gazon S= 950 mp, împrejmuire teren: L = 136 m, h = 4,5 m, canalizare pluvială: ţeavă PVC Dn=110 mm, L= 177 m,5 buc. cămin inspecţie, 2 buc. cămin vizitare, CF nr. 102039 Mediaș nr. cad 102039-C3, teren de sport — Cf nr. 102039 Mediaş nr. cad. 102039-C4, teren de sport — CF nr. 102039 Mediaș nr. cad. 102039-C5, teren de sport — CF nr. 102039 Mediaș nr. cad. 102039-C6, tribună Sconstr.= 827 mp — CF nr. 102039 Mediaș nr. cad. 102039-C7; - coloana "Valoare de inventar (Lei)” va avea următorul cuprins: *1.299.530,16 lei”; - la poziţia nr. 1775 — "Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu”” se modifică: - coloana "Elemente de identificare” va avea următorul cuprins: “str. Mihai Viteazu nr. 14; Clădire compusă din: subsol — sală de sport, 2 vestiare, | magazie; parter — 1 arhiva, 7 săli clasă, 1 grup social, 1 vestiar, | magazie, hol; etaj 1 — 1 bibliotecă, 5 săli clasă, 4 birouri, Igrup social, hol, Sconstr.= 738,17 mp; CF nr. 102141 Mediaş nr.top 612, 613, 614, 615,616”; - coloana "Valoare de inventar (Lei)” va avea următorul cuprins: ”2.290.923,33 lei”; - la poziţia nr. 1789 — "Şcoala Gimnazială "Constantin loan Motaş” se modifică: - coloana "Elemente de identificare” va avea următorul cuprins: Ystr. Sebeșului nr. 3; Clădire școală compusă din: subsol — 4 ateliere, 2 laboratoare, 3 magazii, 1 hol, 1 elevator; parter — 9 săli clasă, 3 grupuri sociale, 1 sală sport, 1 hol, 3 birouri+anexă, 1 sală profesori; etaj 1 — 8 săli clasă, 1 cabinet medical, 2 grupuri sociale, 1 hol; etaj II — 2 săli clasă, 1 bibliotecă, 1 hol, 2 grupuri sociale; rampă acces: L = 43 m, balustradă țeavă zincată L = 85,20 m, Sconstr.= 998,40 mp; CF nr. 111061 Mediaș nr.top 4712-4726/1/1/1/1/1/1/38, clădire sală sport Sconstr. = 427 mp, beton, cărămidă, lemn, ţiglă, CF nr. 111060 Mediaş nr. top 4712-4726/1/1/1/1/1/1/39, teren sport CF 101907 Mediaș nr. cadastral 101907”; - coloana "Valoare de inventar (Lei)” va avea următorul cuprins: ”3.539.754,67 lei”; Art.2. Se aprobă modificarea și completarea următoarelor contracte de administrare încheiate între Municipiul Mediaş și unităţile de învățământ, cu cele precizate la art. 1 din prezenta hotărâre, respectiv: 1. contractul de administrare nr. 52/2017 — Grădiniţa cu program prelungit nr. 12, 2. contractul de administrare nr. 46/2017 — Liceul Tehnologic „Școala Naţională de Gaz”, 3. contractul de administrare nr. 37/2017 — Şcoala Gimnazială "Mihai Eminescu”, 4. contractul de administrare nr. 43/2017 — Școala Gimnazială ”Constantin loan Motaş”, Art.3, Primarul municipiului Mediaş, prin Direcţia Patrimoniu din subordinea sa, va asigura ducerea la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri, cu respectarea dispoziţiilor din actele normative în materie. Art,4. Secretarul municipiului Mediaş are responsabilitatea comunicării prezentei hotărâri Primarului municipiului Mediaş, Instituţiei Prefectului Judeţului Sibiu, Direcţiei Economice, Direcţiei Patrimoniu, şi se aduce la cunoştinţă publică prin publicarea acesteia pe pagina de internet www.primariamedias.ro. PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Orosz Csaba CONTRASEMNEAZĂ SECRETAR, Petruţiu Marina Simona Nr. 301/2018 Prezenţi la şedinţă: 17 consilieri N h Adoptată în şedinţa ordinară din data de 24 septembrie 2018 Cu un număr de 17 voturi „pentru” din numărul total de 21 consilieri în funcţie. PMS/MD 6 ex. Cod: FP-06-01 ver.]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.primariamedias.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala