Aprobarea listei de priorități pentru repartizarea locuințelor tip A.N.L. în municipiul Medgidia, în anul 2024
Pe scurt
Consiliul Local din Medgidia aprobă lista de priorități pentru repartizarea locuințelor A.N.L. în 2024, adică stabilește care cetățeni au prioritate pentru închirierea acestor locuințe. Asta poate însemna că unele familii sau tineri vor avea șanse mai mari să primească o locuință în acest an, în funcție de criteriile aprobate, iar alții vor intra pe listele de așteptare în funcție de disponibilități. Decizia se bazează pe legi și norme naționale privind locuințele sociale.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
(1) Se aprobă lista de priorități cu solicitanții care îndeplinesc condițiile de acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii în regim A.N.L., pentru anul 2024, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre. (2) Responsabilitatea în privința realității, regularității și corectitudinii întocmirii listei menționate la alin. (1), revine Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Medgidia
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Denumire
Hotărârea nr. 48 din 2024 a Consiliului Local Medgidia
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea listei de priorități pentru repartizarea locuințelor tip A.N.L. în municipiul Medgidia, în anul 2024
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
privind aprobarea listei de priorități pentru repartizarea locuințelor
tip A.N.L. în municipiul Medgidia, în anul 2024
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 29 februarie 2024,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 48/22.02.2024 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 7700/20.02.2024;
- raportul de specialitate al Comisiei sociale pentru analizarea
solicitărilor/cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri,
destinate închirierii, în municipiul Medgidia, înregistrat sub nr.
7257/19.02.2024;
- prevederile Legii nr. 152/1998 privind înființarea Agenției Naționale pentru
Locuințe, republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 15 din Normele metodologice pentru punerea în aplicare a
prevederilor Legii nr. 152/1998 privind înfiinţarea Agenţiei Naţionale
pentru Locuinţe, aprobate prin Hotărârea Guvernului nr. 962/2001, cu
modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii locuinței nr. 114/1996, republicată(r1), cu modificările și
completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 241/2001 pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a
Guvernului nr. 40/1999 privind protecţia chiriaşilor şi stabilirea chiriei
pentru spaţiile cu destinaţia de locuinţe;
- prevederile art. 41 din Legea nr. 24/2000 privind normele de tehnică
legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu
modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de
învățământ, sănătate și familie, muncă și protecție socială, activități social
– culturale și culte(Comisia D);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 8235/23.02.2024, al
compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. d) și alin. (7) lit. q),
precum și ale art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ, aprobat prin Ordonanța
de urgență a Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
H O T Ă R Ă Ș T E:
Art. 1 – (1) Se aprobă lista de priorități cu solicitanții care îndeplinesc
condițiile de acces la locuințele pentru tineri, destinate închirierii în regim A.N.L.,
pentru anul 2024, conform Anexei care face parte integrantă din prezenta hotărâre.
(2) Responsabilitatea în privința realității, regularității și corectitudinii
întocmirii listei menționate la alin. (1), revine Comisiei sociale pentru analizarea
solicitărilor/cererilor privind repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate
închirierii, în municipiul Medgidia.
Art. 2 – Cu ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri, se însărcinează
Comisia socială pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind repartizarea de
locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Medgidia și D.G.D.P.P.,
potrivit competențelor legale ce le revin.
Art. 3 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului Municipiului
Medgidia și Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind
repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, în municipiul Medgidia, în
vederea ducerii la îndeplinire, precum și compartimentului informatică pentru a fi
adus la cunoștință publică prin publicarea în Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 19 voturi pentru din totalul de 19 consilieri
prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 6 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex.
dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. Comisiei sociale pentru analizarea solicitărilor/cererilor privind
repartizarea de locuințe pentru tineri, destinate închirierii, 1 ex. Compartiment Informatică.
NR. 48 MEDGIDIA, 29 februarie 2024
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemnează:
……………………… SECRETAR GENERAL,
Constantin ZISU
………………………
Melania SOLOMON
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.