HCL 45/2024 adoptată
Hotărâre pentru aprobarea încetării Convenției nr. 200/28.08.2013 încheiată cu SEA WIND RENERGYS S.R.L., autentificată sub nr. 631/27.07.2014 la Notarul Public Florin Vișan
Documente
Text
ROMÂNIA
JUDEŢUL CONSTANŢA
MUNICIPIUL MEDGIDIA
CONSILIUL LOCAL
HOTĂRÂRE
pentru aprobarea încetării Convenției nr. 200/28.08.2013 încheiată cu
SEA WIND RENERGYS S.R.L., autentificată sub nr. 631/27.07.2014 la
Notarul Public Florin Vișan
Consiliul Local al municipiului Medgidia, cu sediul în municipiul Medgidia,
strada Decebal, nr. 35, judeţul Constanţa, întrunit legal în ședință ordinară
convocată în data de 29 februarie 2024,
Având în vedere:
- proiectul de hotărâre nr. 44/21.02.2024 și inițiativa exprimată în referatul
de aprobare al primarului municipiului Medgidia nr. 7773/21.02.2024;
- raportul de specialitate al D.G.D.P.P., înregistrat sub nr. 7229/16.02.2024;
- Convenția nr. 200/28.08.2013 încheiată între Municipiul Medgidia și SEA
WIND RENERGYS S.R.L., autentificată sub nr. 631/27.07.2014 la Notarul
Public Florin Vișan și Actul adițional la aceasta, autentificat sub nr.
632/27.02.2014 la Notarul Public Florin Vișan;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 109/27.08.2013 privind acordarea unui
mandat special Primarului municipiului Medgidia în vederea încheierii cu
S.C. SEA WIND RENERGYS S.R.L. a unei convenții de exercitare a
dreptului de acces și de servitute asupra unor drumuri proprietate publică
a municipiului Medgidia, în vederea asigurării legăturii dinspre Parcul
Eolian Ciocârlia 1 și stația de transformare Medgidia Sud;
- Hotărârea Consiliului Local nr. 115/09.09.2013 privind rectificarea
articolului 2 alin.(1) al Hotărârii Consiliului Local nr. 109/27.08.2013(de
acordare a unui mandat special Primarului municipiului Medgidia în
vederea încheierii cu S.C. SEA WIND RENERGYS S.R.L. a unei convenții de
exercitare a dreptului de acces și de servitute asupra unor drumuri
proprietate publică a municipiului Medgidia, în vederea asigurării legăturii
dinspre Parcul Eolian Ciocârlia 1 și stația de transformare Medgidia Sud);
- Extrasele de carte funciară pentru informare nr. 32666/15.02.2024;
- Extrasul din Buletinul Procedurilor de Insolvență din 13.03.2023 care
atestă radierea S.C. SEA WIND RENERGYS S.R.L. în data de 23.11.2020;
- prevederile art. 1321 din Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009,
republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de
construcții, republicată(r2), cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile Legii nr. 350/2001 privind amenajarea teritoriului și
urbanismul, cu modificările și completările ulterioare;
- prevederile art. 41 alin. (1) din Legea nr. 24/2000 privind normele de
tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată(r2), cu
modificările și completările ulterioare; Avizul Comisiei pentru probleme de
dezvoltare economico-socială, buget, finanțe, administrarea domeniului
public și privat al municipiului, servicii, comerț și agricultură(Comisia A) și
cel al Comisiei pentru probleme de amenajarea teritoriului și urbanism,
lucrări publice, protecția mediului, conservarea monumentelor istorice,
arhitectură și urbanism(Comisia B);
- raportul de specialitate înregistrat sub nr. 7875/21.02.2024, al
compartimentului relații publice și presă, referitor la îndeplinirea cerințelor
Legii nr. 52/2003 privind transparența decizională în administrația publică,
republicată(r1), cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1) și alin. (2) lit. c), precum și celor ale
art. 196 alin. (1) lit. a) din Codul administrativ aprobat prin Ordonanța de urgență a
Guvernului nr. 57/2019, cu modificările și completările ulterioare;
HOTĂRĂȘTE:
Art. 1 – Se aprobă încetarea Convenției nr. 200/28.08.2013 încheiată între
Municipiul Medgidia și SEA WIND RENERGYS S.R.L., autentificată sub nr.
631/27.07.2014 la Notarul Public Florin Vișan.
Art. 2 – Se aprobă radierea din Cartea Funciară a dreptului de acces și a
dreptului de servitute constituite prin Convenția nr. 200/28.08.2013 în favoarea S.C.
SEA WIND RENERGYS S.R.L.
Art. 3 – Se mandatează Primarul municipiului Medgidia, domnul Vrabie
Valentin, să efectueze toate demersurile necesare radierii din cartea funciară a
dreptului de acces și a dreptului de servitute constituite prin Convenția nr.
200/28.08.2013 în favoarea S.C. SEA WIND RENERGYS S.R.L.
Art. 4 – Se încredințează Primarul municipiului Medgidia, cu sprijinul Direcției
economice și D.G.D.P.P., în vederea ducerii la îndeplinire a prezentei hotărâri, cu
respectarea actelor normative în materie.
Art. 5 – Prezentul act administrativ se comunică Instituției Prefectului
Județului Constanța pentru control și verificarea legalității, Primarului municipiului
Medgidia, D.G.D.P.P. și Direcției economice, în vederea ducerii la îndeplinire, precum
și compartimentului informatică pentru a fi adus la cunoștință publică prin publicarea
în Monitorul Oficial Local.
Prezenta Hotărâre a fost adoptată cu un număr de 19 voturi pentru din totalul de 19 consilieri
prezenţi la ședință și 19 consilieri în funcție.
Red. în 7 ex. Dif: 1 ex. Instituția Prefectului – Județul Constanța; 1 ex. dosar ședință; 1 ex.
dosar hotărâri, 1 ex. primar, 1 ex. D.G.D.P.P., 1 ex. Direcția economică, 1 ex. Compartiment
Informatică.
NR. 45 MEDGIDIA, 29 februarie 2024
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ,
Contrasemnează:
……………………… SECRETAR GENERAL,
Constantin ZISU
………………………
Melania SOLOMON
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.