28 ianuarie 2021 · Inițiator: Ion BOCIOG

HCL 8/2021 Măldărești adoptată

Hotărâre privind aprobarea Planului de Pază al comunei Măldărești, județul Vâlcea pentru anul 2021

Denumire
Hotărârea nr. 8 din 2021 a Consiliului Local Măldărești
Emitent
Consiliul Local Măldărești
Număr
8 / 2021
Data
28 ianuarie 2021
Inițiator
Ion BOCIOG
Localitate
Măldărești, județul Vâlcea
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Planul de Pază al comunei Măldărești pentru anul 2021, iar documentul din anexă stabilește ce obiective, măsuri și resurse sunt alocate pentru protecția bunurilor, valorilor și persoanelor din comună. În termeni practici, cetățenii pot afla ce măsuri de pază vor exista în 2021, cum vor fi gestionate lucrările și cine are responsabilitatea de urmărire a implementării. Hotărârea stabilește, de asemenea, ca primarul să asigure îndeplinirea planului și să informeze Consiliul Local, iar actul va fi transmis autorităților competente și publicului prin secretarul comunei.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art. 1. Se aprobă Planul de Pază al comunei Măldărești, județul Vâlcea pentru anul 2021 prevăzut în anexa care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 2. Primarul comunei Măldărești va urmări ducerea la îndeplinire a prezentei hotărâri informând Consiliul Local Măldărești, judeţul Vâlcea, asupra modului de îndeplinire. Art. 3. (1) Prezenta hotărâre se va comunica primarului comunei Măldăreşti și Instituţiei Prefectului județului Vâlcea în vederea exercitării controlului cu privire la legalitate. (2) Prezenta hotărâre se va aduce la cunoștinta publică prin grija secretarului general al comunei Măldărești, judeţul Vâlcea prin afişare la sediul Primăriei comunei Măldărești, judeţul Vâlcea sau prin publicare pe site-ul Primăriei comunei Măldărești, judeţul Vâlcea www.primariamaldaresti.ro. Președinte de şedinţă, Contrasemnează pentru legalitate, Secretar general, Ciocîrlan Stroe Gabriela Diana Rădulescu Elena Cristina za e Comuna Măldărești, 28 ianuarie 2021 JUDETUL VALCEA JUDETUL VALCEA COMUNA MĂLDĂREȘTI COMUNA MĂLDĂREŞTI POST POLITIE MĂLDĂREŞTI PRIMARIA COMUNEI MĂLDĂREŞTI Nr. 2 din A. 202021 Nr. 336 din 19.01.2021 Intoemit, Aprobat, Ag. şef. Pr... Primar, Șerbănescij Paul Dă Ea Bociog Ion PLANUL DE PAZĂ AL COMUNEI MĂLDĂRESTI, JUDETUL VÂLCEA, ÎNTOCMIT ÎN CONFORMITATE CU PREVEDERILE LEGII NR. 333/2003 PRIVIND PAZA OBIECTIVELOR, BUNURILOR, VALORILOR SI PROTECTIA PERSOANELOR, CU MODIFICĂRILE ȘI COMPLETĂRILE ULTERIOARE CAPITOLUL .I. - SITUATIA OPERATIVA Comuna Măldăreşti este situată în partea centrală a județului Vâlcea, în zona colinara şi se învecinează la nord cu oraşul Horezu şi com. Vaideeni, la sud cu comuna Oteşani, la est cu comuna Tomșani, iar la vest cu comunele Cernişoara, Stroeşti şi Slătioara. Localitatea are o populaţie de 1809 locuitori și o suprafața de 3016 ha, iar formele de relief predominante sunt dealurile. Satele componente ale comunei Măldăreşti sunt următoarele: Măldăreşti, Măldăreşti de Jos, Telecheşti şi Roşoveni. Cele mai importante obiective din teritoriu sunt: Primăria comunei, Postul de Poliţie, Dispensarul Uman, Şcoala Gimnazială a comunei Măldăreşti, Pensiunea „Conacul Maldar”, Pensiunea „Casa Veche”, Agromec Horezu, Muzeul Măldăreșşti, S.C. Ioniţă Company, S.C. ASTRANS -— fabrica de cărămidă, [.I.. Enescu Eleonora, S.C. Padenex S.R.L., S.C. Import export S.R.L., 1.1. Nistor Constantin. Localitatea este în întregime electrificată şi este conectata la sistemul de telecomunicații RomTelecom. Datorită co

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă