Hotărâre privind aprobarea documentației tehnico-economice la faza DALI și a indicatorilor tehnico economici “Reabilitare moderată Cămin Cultural, comuna Măldărești, județul Vâlcea”
Denumire
Hotărârea nr. 30 din 2023 a Consiliului Local Măldărești
Se aprovă documentația tehnico-economică la faza DALI pentru „Reabilitare moderată Cămin Cultural” din comuna Măldărești, în scopul modernizării spațiului cultural cu fonduri naționale prin Programul Local de Redresare și Reziliență. Asta înseamnă că se stabilesc costuri estimate, termene și cheltuieli pentru intervenția (renovare/neîncălzire completă etc.), iar investiția va fi finanțată de Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației, cu contribuția locală a comunei. Pentru locuitori, lucrările vizează îmbunătățirea Căminului Cultural, posibil cu impact asupra comunității (spațiu modern, condiții de desfășurare a activităților) și implicațiilor financiare la nivel local în cadrul investiției aprobate.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce prevede
DOCUMENTAŢIE DE AVIZARE A LUCRĂRILOR DE INTERVENŢII
Beneficiar: U.A.T. Comuna Măldărești, Judeţul Vâlcea, reprezentată de Primaria
Comunei Măldărești.
Denumire investitie: “ REABILITARE MODERATĂ CĂMIN CULTURAL,
COMUNA MĂLDĂREȘTI, JUDEȚUL VÂLCEA “
Faza: D.A.L.I.
FOAIE DE CAPAT
INTOCMIRE DOCUMENTATIE DE AVIZARE A LUCRARILOR DE
INTERVENTIE:
BĂLĂŞOIU ANDREEA – RALUCA – B.I.A. CIF: RO 31032711
BUCURESTI, sector 1, str. Moldovei, nr. 42.
Cod CAEN: Principal: 7111 – Activitati de arhitectura.
REABILITARE MODERATA CAMIN CULTURAL,
COMUNA MALDARESTI, JUDETUL VALCEA
A. PIESE SCRISE
1. INFORMAŢII GENERALE PRIVIND OBIECTIVUL DE INVESTIŢII
1.1. Denumirea obiectivului de investiţii
“ REABILITARE MODERATĂ CĂMIN CULTURAL, COMUNA MĂLDĂREȘTI,
JUDEȚUL VÂLCEA ”
1.2. Ordonator principal de credite/investitor
Ministerul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, pentru Programul
National de Redresare si Rezilienta, Componenta 10 – Fondul Local.
1.3. Ordonator de credite (secundar/terţiar)
U.A.T. Comuna MĂLDĂREȘTI, Jud. VÂLCEA
PRIMAR: Ion BOCIOGӑ
1.4. Beneficiar
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.