20 aprilie 2023

HCL 52/2023 Lupeni adoptată

Hotărâre privind aprobarea participării Municipiului Lupeni la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu

Denumire
Hotărârea nr. 52 din 2023 a Consiliului Local Lupeni
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
52 / 2023
Data
20 aprilie 2023
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Lupeni se va implica în Programul Rabla Local pentru casarea autovehiculelor uzate, iar locuitorii vor putea solicita finanțare pentru casarea mașinilor prin înscriere în programul administrat de Administrația Fondului pentru Mediu. Procesul implică înscrierea orașului, încheierea unui contract cu AFM și publicarea anunțurilor, urmând aprobarea finanțării; în final, persoanele fizice din Lupeni pot primi până la 3.000 lei pentru casare (dacă mașina are peste 15 ani). Aceasta înseamnă bani disponibili pentru cetățeni, condiții de participare și termene ce țin de etapele de înscriere și contractare.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI Anexa nr. 1 la Hotărârea nr. 52/ 2023 Regulament privind participarea persoanelor fizice, având calitatea de solicitanți de finanțare în cadrul Programului de casare a autovehiculelor uzate, derulat de către Administrația Fondului pentru Mediu precum și procesul de înregistrare al acestora PREAMBUL Programul privind casarea autovehiculelor uzate, are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu grad ridicat de poluare. În cadrul acestui program, suma prevăzută pentru scoaterea din circulație a unui autovehicul mai vechi de 15 ani este de 3.000 de lei. Programul Rabla Local va fi implementat cu ajutorul unităților administrativ-teritoriale. Având în vedere faptul că Administrația Fondului pentru Mediu intenționează să simplifice procedurile de accesare a proiectelor finanțate din Fondul pentru mediu prin descentralizarea unor programe cu ajutorul primăriilor care se vor implica direct în analiza și implementarea proiectelor, prezentul regulament (procedură internă) a fost elaborat în vederea stabilirii etapelor privind participarea și înscrierea persoanelor fizice î n cadrul Programului. Pentru a aplica prezentul regulament, conform ghidului de finanțare, este necesar ca Municipiul Lupeni și persoanele fizice cu domiciliul pe raza Municipiului Lupeni, să parcurgă următorii pași: - înscrierea în program a Municipiului Lupeni, prin depunerea unei cereri de înscriere conform prevederilor din Ghid (art. 11) și aprobarea cererii de înscriere, avizarea cererii de înscriere și ulterior aprobarea finanțării acesteia de către Administrația Fondului pentru Mediu (art. 12, art. 13, art. 14 din Ghid ); - încheierea contractului de delegare de către Municipiul Lupeni cu Administrația Fondului pentru Mediu (art. 17 din Ghid); - Publicarea pe pagina de internet a Administrației Fondului pentru Mediu a anunțului de deschidere a sesiunii de înscriere pentru solicitanții de finanțare (persoanelor fizice care doresc să caseze autovehicule) și a sumelor alocate pentru Municipiul Lupeni în baza contractului de delegare semnat; - înscrierea în aplicația gestionată de către Administrația Fondului pentru Mediu, a solicitanților de finanțare (persoanelor fizice care doresc să caseze autovehicule), care au domiciliul în raza Municipiului Lupeni, în limita bugetului prevăzut în contractul de delegare; - Transmiterea de către Administrația Fondului pentru Mediu către Municipiul Lupeni a listei cu solicitanții de finanțare, persoane fizice care doresc să caseze autovehicule; - derularea Programului conform prezentului regulamentului adoptat de către Municipiul Lupeni. 1 CAPITOLUL I - Dispoziții generale Art. 1 Prezentul regulament stabilește cadrul general al etapelor Programului de interes public privind casarea autovehiculelor uzate din Municipiul Lupeni, conform Ghidului de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate, ghid aprobat prin Ordinul Ministerului Mediului, Apelor și Pădurilor nr. 2.261/ 2022 și modificat prin Ordinul nr. 864/ 2023. Art. 2 Programul privind casarea autovehiculelor uzate, are ca scop eliminarea din circulație a mașinilor uzate, cu o vechime egală sau mai mare de 15 ani, cu grad ridicat de poluare, și astfel, creșterea calității aerului, protecția spațiilor verzi, stimularea înnoirii parcului auto și utilizarea rațională a locurilor publice de parcare în Municipiul Lupeni. Art. 3 Programul se adresează cetățenilor care doresc să caseze mașini, dar nu neapărat să și achiziționeze una nouă, fiind o oportunitate pentru posesorii de mașini mai vechi de 15 ani să beneficieze de suma de 3.000 lei ca și stimulent pentru casare. Pentru a beneficia de stimulentul pentru casare în cuantum de 3.000 de lei, proprietarul autovehiculului uzat va încheia un contract de finanțare cu Primăria Municipiului Lupeni. CAPITOLUL II - Grupul țintă (beneficiarii) Art. 4 (1) Solicitanții de finanțare sunt proprietarii de autovehicule uzate, înmatriculate pe numele lor de cel puțin 5 ani, persoane fizice, cu domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Lupeni și care s-au înscris ca și solicitanți în aplicația informatică, la o dată ulterioară semnării de către Municipiul Lupeni a contractului de delegare cu Administrația Fondului pentru Mediu, conform prevederilor art. 18 din Ghidul de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate. (2) Lista solicitanților menționată la alin.(l), va fi pusă la dispoziție Municipiului Lupeni, de către Administrația Fondului pentru Mediu, după finalizarea înscrierii solicitanților, conform prevederilor art. 18 alin.(5) din Ghidul de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate. (3) Un solicitant de finanțare se poate înscrie o singură dată în cadrul unei sesiuni, pentru casarea uneia sau mai multor autovehicule uzate. Art. 5 În sensul prezentului regulament, termenul "autovehicul uzat" desemnează orice autoturism, microbuz, autoutilitară ușoară sau autospecială/ autospecializată ușoară care îndeplinește cumulativ condițiile prevăzute în Ghidul de finanțare a Programului privind casarea autovehiculelor uzate. CAPITOLUL III - Criterii de eligibilitate Art. 6 Pentru a fi inclus în Programul instituit și pentru a beneficia de stimulentul pentru casare în cuantum de 3.000 de lei, beneficiarul stimulentului pentru casare trebuie să îndeplinească următoarele condiții: Criterii de eligibilitate a solicitantului de finanțare (art. 9 din Ghid). Este considerat eligibil proprietarul de autovehicul uzat care îndeplinește următoarele condiții la data solicitării stimulentului pentru casare: a) este persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a Municipiului Lupeni; b) deține în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele său de cel puțin 5 ani și se află in evidențele fiscale ale Municipiului Lupeni; excepție o face persoana fizică care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale; c) nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare; d) nu a obținut și nu este pe cale să obțină finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020-2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă in Program; e) nu este condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă; f) se angajează să predea spre casare și să radieze din circulație și din evidențele fiscale autovehiculul uzat pentru care solicită stimulentul pentru casare; 2 g) se angajează că nu va achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare. Criterii de eligibilitate a autovehiculului uzat (art. 10 din Ghid) Este considerat eligibil autovehiculul care îndeplinește cumulativ următoarele condiții: a) este înregistrat în evidențele fiscale ale Municipiului Lupeni; b) la data solicitării acordării stimulentului pentru casare are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației; dacă anul înmatriculării înscris în cartea de identitate este anterior anului fabricației, se consideră an de fabricație anul înmatriculării; c) are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară; d) conține componentele esențiale: motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație. CAPITOLUL IV - Documente necesare Art. 7 Candidații vor aplica la acest Program în baza unui dosar care va cuprinde următoarele documente : a) Cerere, Anexa nr. l la prezentul regulament; b) Actul de identitate al proprietarului autoturismului în copie, semnată "conform cu originalul" de către solicitant; c) Actele de proprietate ale autoturismului (cartea de identitate și certificatul de înmatriculare), în copie, semnate "conform cu originalul" de către solicitant; d) In cazul persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar sau a dezbaterii procedurii succesorale, dovada deținerii proprietății, respectiv hotărârea judecătorească, certificatul de moștenitor etc.; e) Împuternicire notarială (dacă este cazul); f) Certificat de atestare fiscală emis de Serviciul Venituri Buget local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni care să ateste că titularul nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local; g) Certificat de atestare fiscală emis de ANAF care să ateste că titularul nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat; h) Cazier judiciar; i) Contul IBAN unde se va face transferul stimulentului pentru casare. CAPITOLUL V - Procedura Art. 8 - Persoanele fizice interesate de participare în cadrul prezentului Program vor depune cererea și documentele justificative prevăzute la art. 7 din prezentul regulament, fie on-line prin expedierea pe adresa de e-mail: [email protected] a acestor documente scanate/fotografiate, conținând semnătura beneficiarului, fie fizic, prin prezentarea la Registratura Primăriei Municipiului Lupeni, Str. Revoluției nr. 2; Art. 9(1) - Persoanele desemnate prin Dispoziția Primarului verifică îndeplinirea criteriilor de eligibilitate stabilite prin Ordinul de aprobare a Ghidului, vor stabili care sunt dosarele eligibile și vor comunica în scris candidaților situația privind dosarele depuse. (2) În situația în care se constată de către Persoanele desemnate prin Dispoziția Primarului, faptul că solicitanții de finanțare nu sunt cuprinși în lista comunicată de către Administrația Fondului pentru Mediu, vor restitui documentația fără a verifica îndeplinirea criteriilor de eligibilitate stabilite prin ghid; Art. 10 - După primirea înștiințării privind eligibilitatea dosarului depus, fiecare persoană fizică care a depus dosar de casare, poate depune în termen de 5 zile lucrătoare completări sau contestații la înștiințare; Art. 11 - In termen de 5 zile lucrătoare de la primirea contestației / completării, persoanele desemnate prin Dispoziția Primarului vor verifica și vor emite o nouă înștiințare cu noul status al cererii; Art. 12 - Primăria Municipiului Lupeni va acorda stimulentul pentru casare în cuantum de 3.000 de lei doar proprietarilor ale căror dosare sunt considerate eligibile/admise și care: 3 a) încheie și semnează contracte de finanțare cu Primăria Municipiului Lupeni (Anexa 2 la prezentul regulament); b) casează autovehiculul numai prin intermediul colectorilor autorizați și prezintă dovada casării, respectiv certificatul de distrugere; c) radiază din circulație și din evidența fiscală a Primăriei Municipiului Lupeni autovehiculul uzat și prezintă certificatul de radiere. Art. 13 - Suma de 3.000 de lei va fi virată de către Primăria Municipiului Lupeni în contul bancar indicat de beneficiar. Art. 14 - Serviciul Venituri Buget Local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni, va urmări în baza actelor administrative-fiscale (declarații privind dobândirea vehiculelor) dacă beneficiarii programului respectă angajamentul conform căruia nu vor achiziționa un autoturism cu norma de poluare 5 și/sau inferioară în termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare. 4 Anexa nr. l la Regulamentul privind participarea persoanelor fizice, având calitatea de solicitanți de finanțare în cadrul Programului casarea autovehiculelor uzate, derulat în de Administraţia Fondului pentru Mediu precum și procesul de înregistrare al acestora CERERE privind înscrierea în Programul privind casarea autovehiculelor uzate din Municipiul Lupeni Subsemnatul (a) ……………………………………… domiciliat(ă) în municipiul Lupeni, str. ………………………………., nr. …., bl. ….., sc. …..., ap. …., legitimat(ă) prin BL/CL seria……………., nr.….., C.N.P. …………………….. telefon ....................., email ……………….. în calitate de proprietar persoană fizică al autoturismului uzat cu numărul de înmatriculare ……………., marca ……………, având numărul de identificare (adică seria șasiu) ……, înmatriculat (conform cărții de identitate seria ………………………..) la data de ………, dobândit (conform certificatului de înmatriculare nr. ………..) la data de …………, declar prin prezenta că sunt de acord necondiționat cu următoarele: 1. Îmi exprim acordul pentru participarea prin intermediul UAT Municipiul Lupeni la Programul privind casarea autovehiculelor uzate, program inițiat de Guvernul României prin Ministerul Mediului Apelor și Pădurilor, implementat de Administrația Fondului de Mediu în parteneriat cu Municipiul Lupeni; 2. Cunoscând prevederile articolului 326 ale Legii nr. 286/2009 privind Codul penal cu modificările și completările ulterioare privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere că îndeplinesc criteriile de eligibilitate conform Programului privind casarea autovehiculelor uzate: - sunt persoană fizică cu domiciliul pe raza teritorială a UAT Municipiul Lupeni; - dețin în proprietate un autovehicul uzat înmatriculat pe numele meu de cel puțin 5 ani ce se află în evidențele fiscale ale Serviciului Venituri Buget Local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni; - nu am obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat și bugetul local, conform prevederilor legale în vigoare; - nu am obținut și nu sunt pe cale să obțin finanțare prin proiecte ori programe finanțate din alte fonduri publice, fonduri comunitare, inclusiv prin Programul de stimulare a înnoirii Parcului auto național 2020-2024 sau prin Programul privind reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră în transporturi, prin promovarea vehiculelor de transport rutier nepoluante și eficiente din punct de vedere energetic, 2020- 2024, pentru același autovehicul uzat cu care participă in Programul privind casarea autovehiculelor uzate; -nu sunt condamnat pentru infracțiuni împotriva mediului, prin hotărâre judecătorească definitivă. 3. Cunoscând prevederile articolului 326 din Codul Penal privind falsul în declarații, declar pe propria răspundere că autovehiculul uzat pe care îl dețin în proprietate îndeplinește cumulativ următoarele condiții: • este înregistrat în evidențele fiscale ale Serviciului Venituri Buget Local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni; • la data participării in Program are o vechime mai mare sau egală cu 15 ani, calculată de la anul fabricației; • are norma de poluare Euro 3 și/sau inferioară • conține componentele esențiale (motor, transmisie, tren de rulare, caroserie, șasiu, precum și echipamente electronice de gestionare a funcțiilor autovehiculului și dispozitive catalizator, dacă acestea au fost prevăzute din fabricație). 4. Îmi iau angajamentul: a) că nu voi achiziționa un autoturism cu norma de poluare Euro 5 și/sau inferioară in termen de 3 ani de la primirea stimulentului pentru casare; 5 b) să predau spre casare autovehiculul uzat cu care particip în Program către un colector autorizat să desfășoare activități de colectare, colectare și tratare a vehiculelor scoase din uz, potrivit prevederilor Legii nr. 212/ 2015 cu modificările și completările ulterioare, după data lansării sesiunii de înscriere prin Dispoziția președintelui Administrației Fondului pentru Mediu; c) să pun la dispoziția UAT Municipiul Lupeni dovada casării; d) să radiez autovehiculul uzat din circulație și din evidențele fiscale ale Serviciului Venituri Buget Local din cadrul Primăriei Municipiului Lupeni; e) să pun la dispoziția UAT Municipiului Lupeni certificatul de radiere al autovehiculului uzat. Anexez următoarele acte: 1. Actul de identitate al proprietarului, copie semnată "conform cu originalul; 2.Actele de proprietate ale autoturismului (cartea de identitate și certificatul de înmatriculare sau alte documente justificative pentru dreptul de proprietate) - copii semnate "conform cu originalul; 3. Împuternicire notarială (dacă este cazul); 4. În cazul persoanei fizice care a devenit proprietar ca urmare a partajului judiciar, dovada deținerii proprietății, respectiv hotărârea judecătorească; 5. Certificat de atestare fiscală emis de Serviciul Venituri Buget Local care să ateste că titularul nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul local; 6. Certificat de atestare fiscală emis de ANAF care să ateste că titularul nu este înregistrat cu obligații restante de plată a taxelor, impozitelor, amenzilor și contribuțiilor către bugetul de stat; 7. Cazier judiciar. In cazul aprobării prezentei cereri și a acordării stimulentului pentru casare rog virarea sumei de 3.000 lei in contul nr. ................................................... deschis la banca................................................ NUME ŞI PRENUME: DATA: ................ SEMNĂTURA: ............... Completarea si semnarea prezentului formular reprezintă consimțământul dumneavoastră, în mod voluntar, pentru prelucrarea datelor cu caracter personal, furnizate pe această cale, în vederea soluționării cererii depuse. Vă facem cunoscut faptul că Primăria Municipiului Lupeni prelucrează date cu caracter personal, cu respectarea tuturor prevederilor Regulamentului European nr. 679/2016, în scopul îndeplinirii atribuțiilor legale ale administrației publice locale. Datele pot fi dezvăluite unor terți în baza unui temei justificat. Vă puteți exercita drepturile de acces, intervenție si de opoziție în condițiile prevăzute de Regulamentul U.E. nr. 679/2016 printr-o cerere scrisă, semnată și datată, depusă la sediul instituției. 6 Anexa nr. 2 la Regulamentul privind participarea persoanelor fizice, având calitatea de solicitanți de finanțare în cadrul Programului casarea autovehiculelor uzate, derulat de Administrația Fondului pentru Mediu precum şi procesul de înregistrare al acestora CONTRACT DE FINANŢARE*) Nr. ………….. din ………………….. Între părțile contractante: UAT MUNICIPIUL LUPENI, cu sediul in Lupeni, Str. Revoluției, nr. 2, județul Hunedoara, CIF 4375046, cont ……………………………………., deschis la Trezo [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă