25 septembrie 2025

HCL 164/2025 Lupeni adoptată

Hotărâre privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – Str. Tineretului, Bloc L3”

Denumire
Hotărârea nr. 164 din 2025 a Consiliului Local Lupeni
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
164 / 2025
Data
25 septembrie 2025
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și Indicii tehnico-economici pentru proiectul creșterii eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din Lupeni, Str. Tineretului, Bloc L3. Practic, orașul decide să primească finanțare și să demareze intervențiile, conform ghidului de finanțare europeană, cu obiectivul de a reduce consumul de energie și emisiile: banii, condițiile de finanțare și termenele vor fi stabilite în documentație și în contractele ulterioare. Impact pentru locuitori: îmbunătățiri la clădirea respectivă, posibile perioade de execuție, cu finanțare din fonduri europene prin Programul Regional Vest 2021-2027.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție la obiectivul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – Str. Tineretului, Bloc L3”, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI HOTĂRÂREA nr. 164/ 2025 privind aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – Str. Tineretului, Bloc L3” hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi (16 voturi “PENTRU”) Consiliul Local al Municipiului Lupeni; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 167/ 2025 precum și Referatul de aprobare nr. 30.030/ 24 septembrie 2025 al domnului Lucian Marius Resmeriță, Primar al Municipiului Lupeni prin care propune aprobarea Documentației de Avizare a Lucrărilor de Intervenție și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – Str. Tineretului, Bloc L3”; Analizând Raportul D.G.D.L.S.P nr. 30.085/ 24 septembrie 2025 din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico–financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; Având în vedere prevederile Ghidului solicitantului de finanțare Eficiență energetică – clădiri rezidențiale întocmit de Agenția pentru dezvoltare Regională Vest privind regulile şi condiţiile aplicabile finanţării din fondurile europene prin Programul Regional Vest 2021-2027, Prioritatea 3 – Regiune cu orașe prietenoase cu mediul, Obiectivul specific 2.1 – Promovarea eficienței energetice și reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră, Intervenția Regională 3.1A - Eficiență energetică în clădiri rezidențiale, Cod Apel de Proiecte MYSMIS – PRV/ 233 /PRV_P3/ OP2/ RSO2.1/ PRV_A21 - ITI Valea Jiului; În baza prevederilor art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 alin. (1), lit. ”b” și art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare și conținutul – cadru al documentațiilor tehnic-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „d” și art. 139 din Ordonanța de urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂŞTE Art. 1 – Se aprobă Documentația de Avizare a Lucrărilor de Intervenție la obiectivul „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – Str. Tineretului, Bloc L3”, conform Anexei nr. 1 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta. Art. 2 – Se aprobă Indicatorii tehnico – economici ai obiectivului „Creșterea eficienței energetice a clădirilor rezidențiale din municipiul Lupeni – Str. Tineretului, Bloc L3” conform Anexei nr. 2 la prezenta hotărâre, care face parte integrantă din aceasta. Art. 3 – Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 4 – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara, Primarului Municipiului Lupeni, Direcției Tehnice, Direcției Dezvoltare Locală, Servicii Publice, Serviciului Achiziții, Investiții, Lucrări, Patrimoniu, și se aduce la cunoștință publică. Lupeni, 25 septembrie 2025 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Prof. IOAN LUCIAN NĂSĂLEAN Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă