29 august 2024

HCL 132/2024 Lupeni adoptată

Modificarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 118/ 2024 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “Eficientizarea termică clădiri publice în…

Pe scurt

Consiliul Local Lupeni aprobă modificarea Hotărârii nr. 118/2024 referitoare la Proiectul Tehnic și Indicatorii tehnico-economici pentru obiectivul “Eficientizarea termică a clădirilor publice din Lupeni – Școala Generală nr. 4”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență. Modificarea constă în înlocuirea anexei cu un nou document și în corelarea valorilor totale ale proiectului dintre cererea de finanțare și hotărârea de aprobare a documentației tehnico-economice, conform solicitărilor MDLPA. Pentru locuitori înseamnă că proiectul poate avansa spre implementare (hotărârea a fost aprobată cu unanimitate), iar finanțarea și termenele estimative vor fi ajustate în concluzie de documentația actualizată.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.
  • O investiție publică: ce se construiește sau se repară, și cu ce bani.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Școli și educație” în Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 132 din 2024 a Consiliului Local Lupeni
Titlu oficial
Hotărâre pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 118/ 2024 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “Eficientizarea termică clădiri publice în Municipiul Lupeni – Școala Generală nr. 4”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
132 / 2024
Data
29 august 2024
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Teme
Școli și educație · Investiții și fonduri europene

Pe același subiect în Lupeni

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI HOTĂRÂREA nr. 132/ 2024 pentru modificarea Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 118/ 2024 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “Eficientizarea termică clădiri publice în Municipiul Lupeni – Școala Generală nr. 4”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi (18 voturi “PENTRU”) Consiliul Local al Municipiului Lupeni; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 129/ 2024 precum și referatul de aprobare nr. 26.749/ 27 august 2024 prezentat de domnul [NUME], Primar al Municipiului Lupeni prin care supune atenției Consiliului local al Municipiului Lupeni necesitatea modificării Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 118/ 2024 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Indicatorilor tehnico- economici ai obiectivului “Eficientizarea termică clădiri publice în Municipiul Lupeni – Școala Generală nr. 4”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență în sensul înlocuirii anexei nr. 2 „Indicatorii tehnico-economici” cu anexa la prezenta hotărâre și a modificării art. 2 în sensul corelării valorii totale a proiectului din Cererea de finanțare cu cea din Hotărârea de aprobare a documentației tehnico -ecnomice, conform solicitării de clarificări nr. 11543/19.09.2023 a Ministerului Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației (MDLPA ); Văzând Raportul nr. 26.903/ 28 august 2024 prezentat de Serviciul Dezvoltare Locală, Proiecte, din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico – financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; În conformitate cu prevederile Legii nr. 24/ 2000 privind Normele de tehnică legislativă pentru elaborarea actelor normative, republicată cu modificările și completările ulterioare; Văzând Contractul de finanțare nr. 25.444/ 03.03.2023 prin care se acordă finanțarea de către MDLPA pentru implementarea proiectului nr. C5-B2.1.a-1790; Având în vedere prevederile Ordinului nr. 441 din 24 martie 2022 pentru aprobarea Ghidului specific privind regulile și condițiile aplicabile finanțării din fondurile europene aferente Planului naţional de redresare şi rezilienţă în cadrul apelului de proiecte PNRR/2022/C5/B.2.2/1, componenta 5 – Valul renovării, axa 2 – Schema de granturi pentru eficiență energeticăși reziliență în clădiri publice, operațiunea B.2: Renovarea energetică moderată sau aprofundată a clădirilor publice; În baza prevederilor art. 44, alin. (1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare și ale art. 5 alin. (1), lit. ”b” și art. 9 din Hotărârea Guvernului nr. 907 din 29 noiembrie 2016, privind etapele de elaborare și conținutul – cadru al documentațiilor tehnic-economice aferente obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; În temeiul art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. „d” și art. 139 din Ordonanța de urgență nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare HOTĂRĂŞTE Art. I – Se aprobă înlocuirea anexei nr. 2 a Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 118/ 2024 privind aprobarea Proiectului Tehnic și a Indicatorilor tehnico-economici ai obiectivului “Eficientizarea termică clădiri publice în Municipiul Lupeni – Școala Generală nr. 4”, finanțat din fonduri nerambursabile prin Programul Național de Redresare și Reziliență cu anexa la prezenta hotărâre. Art. II – Celelalte prevederi ale Hotărârii Consiliului local al Municipiului Lupeni nr. 118/ 2024, cu modificările și completările ulterioare rămân neschimbate. Art. III – Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. IV – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului – Judeţul Hunedoara, Primarului Municipiului Lupeni, Serviciului Dezvoltare Locală, Direcției Economice, Serviciului Achiziții, Investiții, Lucrări, Patrimoniu și se aduce la cunoștință publică prin publicarea pe Site-ul Municipiului Lupeni. Lupeni, 29 august 2024 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Prof. RODICA CÎMPEAN Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala