29 august 2023

HCL 131/2023 Lupeni adoptată

Hotărâre privind aprobarea rapoartelor de evaluare precum şi vânzarea unui ansamblu imobiliar (teren intravilan și clădiri) înscris în CF nr. 60183 Lupeni și CF nr. 63856 Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 131 din 2023 a Consiliului Local Lupeni
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
131 / 2023
Data
29 august 2023
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Pe scurt

Municipiul Lupeni aprobă organizarea unei licitații deschise pentru valorificarea unui ansamblu imobiliar din domeniul privat, situat pe strada 6 August, compus din două terenuri intravilane și două clădiri (CANTINĂ și MAGAZIE), aflat în CF-urile menționate. Licitația va stabili prețul de pornire și condițiile de atribuire; imobilul este liber de sarcini, iar bunul va trece în proprietatea cumpărătorului după câștigarea licitației. Pentru locuitori, înseamnă că statul/localul poate vinde acest teren și clădiri, iar venitul din vânzare poate afecta bugetul orașului sau finanțarea proiectelor locale, în funcție de cum se utilizează banii câștigați.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI Anexa nr. 6 la Hotărârea nr. 131/ 2023 MUNICIPIUL LUPENI DOCUMENTAŢIA pentru LICITAŢIE DESCHISĂ privind vânzarea unui ansambu imobiliar aflat în domeniul privat al Municipiului Lupeni, situat în Lupeni, strada 6 August înscris în CF. 60183 Lupeni și CF. 63856 Lupeni, Jud. Hunedoara, compus din teren intravilan în suprafață de 195 m2, teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădirire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2 1 CAIET DE SARCINI privind aprobarea documentației de atribuire și prețul de pornire la licitație pentru valorificarea ansamblului imobiliar înscris în CF. 60183 Lupeni și CF. 63856 Lupeni, Jud. Hunedoara, compus din teren intravilan în suprafață de 195 m2, teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2, Strada 6 August, aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni Denumirea și sediul autorității administrației publice care organizează licitația: Municipiul Lupeni, cu sediul în str. Revoluției, nr. 2, jud. Hunedoara. 1. INFORMAȚII GENERALE: Prezentul Caiet de sarcini constituie anexă la hotărârea de Consiliu Local privind aprobarea documentației de atribuire și prețul de pornire la licitație pentru valorificarea ansamblului imobiliar, aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni, precum și la procedura de licitație în sine. 1.1. Imobilul care face obiectul vânzării este liber de sarcini, și este înregistrat în evidențele contabile după cum urmează : Nr. de inventar Date de identificare al imobilululului Valoare de inventar 158119 Teren Mina Sud – str. 6 August CF 63856, în 6.505,20 lei suprafață de 195 m 2 158120 Teren Mina Sud – str. 6 August CF 60183, în 19.515,60 lei suprafață de 585 m2 158125 INCINTĂ PRINCIPALĂ SUD – Clădire 241.830,00 lei cantină + Clădire magazie, Cf 60183 1.2. Motivația vânzării: Venit la bugetul local al Municipiului Lupeni, prin încasarea contravalorii activului. 1.3. Ansamblul imobiliar face parte din intravilanul Municipiului Lupeni, fiind liber de sarcini, terenul liber fiind construibil conform prevederilor Legii nr. 50/ 1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcții și a legislației privind urbanismul. 2. OBIECTUL LICITAȚIEI: 2.1. Vânzarea prin licitație publică a ansamblului imobiliar compus din teren intravilan în suprafață de 195 m2, teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2, Strada 6 August, fără număr aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni. 2.2. (1) Forma de licitație: licitație publică, în conformitate cu dispozițiile art. 363 din OUG nr. 57/2019 privind Codul administrativ ”Vânzarea bunurilor din domeniul privat al statului sau al unităților administrative teritoriale se face prin licitație publică..." 2 (2) Poate participa la licitație, în număr nelimitat, orice persoană fizică sau juridică, în condițiile în care este declarat calificat de către Comisia de evaluare a licitației, după analizarea documentelor din dosarul de participare la licitație. 2.3. Ansamblul imobiliar supus vânzării este compus din teren intravilan în suprafață de 195 m , teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită 2 la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2, Strada 6 August, fără număr aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni. 3. ELEMENTE DE PREȚ 3.1. Preţul de pornire la licitaţie este cel stabilit în conformitate cu art. 363, alin. (6) din Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare după cum umează: Date de identificare al Valoarea de piață Valoarea de inventar Preț pornire licitație imobilului (conform raportului de (valoarea cea mai evaluare) - lei- mare dintre raportul de - lei- evaluare și valoarea de inventar) Teren intravilan înscris în CF nr. 63856 nr. 5.155 lei 6.505,20 lei 6.505,20 lei cadastral 63856 Lupeni echivalent: 5,35 euro/ m2 Teren intravilan înscris în CF nr. 60183 nr. 15.335 lei 19.515,60 lei 19.515,60 lei cadastral 60183 Lupeni echivalent: 5,35 euro/ m2 INCINTĂ PRINCIPALĂ SUD – 188.605 lei 241.830,00 lei 241.830,00 lei Clădire cantimă + Clădire C1: 175.465 lei magazie poartă, Cf Clădire C2: 13.140 lei 60183 Preț total de pornire la licitație: 267.850,8 lei 3.2. Prețul de vânzare urmează a fi stabilit în urma licitației publice și nu poate fi mai mic decât prețul de pornire menționat mai sus; 3.3. TVA nu este inclus în prețul de pornire și se calculează ca și cotă procentuală conform prevederilor legale în vigoare, la data facturării; 3.4. Criteriul de adjudecare utilizat este: prețul cel mai mare ofertat. 3.5. Poate depune ofertă, orice persoană fizică sau juridică. 3.6. Perioada de valabilitate a ofertei financiară este de 60 de zile, perioadă în care prețul ofertei este ferm. 4. CONSIDERATII TEHNICE: 4.1. În vederea participării la licitație este obligatorie prezentarea de către ofertant a următoarelor documente de capabilitate: I. Documente de calificare: a) Dovada depunerii garanției de participare la licitație; b) Dovada achitării caietului de sarcini; 3 c) Certificatul de înregistrare a ofertantului la Oficiul Registrului Comerțului - după caz; d) Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată datorate către Bugetul consolidat de stat de la sediul autorității contractante; e) Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată datorate către Bugetul Local de la sediul autorității contractante; f) Declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății comerciale, din care să rezulte că aceasta nu se află în insolvență, faliment sau lichidare - conform pag. 2, anexa 3; g) Buletin/Carte de identitate a persoanei fizice/reprezentantului legal al societății; h) Împuternicire - dacă este cazul; i) Declarație pe proprie răspundere a ofertanților prin care declară că nu sunt în litigiu cu autoritatea contractantă la data ținerii licitației - pag. 5, anexa 3. II. Documente financiare: Oferta financiară 4.2. Un ofertant poate depune o singură ofertă financiară. 4.3. În termen de 30 de zile de la data adjudecării licitației, se va achita contravaloarea terenului și se va încheia contractul de vânzare cumpărare în formă autentică în fața notarului public. 4.4. Predarea-primirea bunului se face prin proces verbal în termen de maximum 30 (treizeci) de zile de la data încasării prețului. 5. GARANȚIA DE PARTICIPARE: 5.1 Persoanele interesate care doresc să participe la licitația publică plătesc o taxă de participare în sumă de 100 lei, preț care va include contravaloarea documentației de atribuire, sumă care nu se restituie; 5.2. Pentru participarea la licitație, ofertanții vor constitui garanția de participare, reprezentând 10% din prețul contractului de vânzare, fără TVA. 5.3. Taxa de participare și de garanție se pot plăti: - La casieria vânzătorului - Lupeni str. Revoluției nr.2 - Taxa de participare în contul - RO41TREZ36821360250XXXXX; - Garanția de participare - RO57TREZ3685006XXX002503; 5.4. Garanția de participare la licitație se va restitui în contul bancar, în termen de 5 zile de la semnarea contractului de vânzare-cumpărare autentic de către ofertantul câștigător, în baza unei solicitări scrise în acest sens și cu indicarea unui cont bancar. 5.5. Garanția de participare se pierde în cazul în care ofertantul câștigător își retrage oferta, în cazul în care nu semnează contractul de vânzare cumpărare în formă autentică în termen. 6. DISPOZITII FINALE: 6.1. Anunțul de licitație se va publica în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală și pe pagina proprie de internet, conform art. 335 alin. (1) din OUG Nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ. 6.2. Caietul de sarcini și toate documentele necesare licitației se pun la dispoziția solicitantului contra cost, la o valoare de 100 lei. 6.3. Nu vor participa la licitație ofertanții care: a) - au debite restante față de bugetul local și/ sau către bugetul consolidat al statului de la sediul autorității contractante; b) - sunt în litigiu cu autoritatea contractantă la data ținerii licitației; c) - sunt în stare de insolvență, faliment sau lichidare; d) - nu au dreptul să participe la licitație persoanele care au fost desemnate câștigătoare la o licitație publică anterioară privind bunurile statului sau ale unităților administrativ-teritoriale în ultimii 3 ani, 4 dar nu a încheiat contractul ori nu a plătit prețul, din culpă proprie. Restricția operează pentru o durată de 3 ani, calculată de la desemnarea persoanei respective drept câștigătoare la licitație. 6.4. În caz de renunțare, după adjudecarea licitației, cumpărătorul pierde garanția de participare la licitație și dreptul de a participa la o nouă licitație, iar proprietarul va reorganiza procedura de licitație în vederea vânzării terenului. Dacă, din diferite motive, licitația se amână, se revocă sau se anulează, decizia de amânare, revocare sau anulare nu poate fi atacată de ofertanți. În acest caz, ofertanților li se va înapoia în termen de 5 (cinci) zile lucrătoare garanția de participare la licitație, în baza unei solicitări scrise în acest sens, cu precizarea contului bancar. În urma intrării în vigoare a H.C.L. prin care se aprobă vânzarea terenului prin licitație publică, autoritatea contractantă are obligația să publice anunțul de licitație în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, într-un cotidian de circulație națională și într-unul de circulație locală, pe pagina de internet ori prin alte medii ori canale publice de comunicații electronice, conform art. 335 alin. (1) din OUG nr. 57/2019 - privind Codul administrativ, cu cel puțin 20 de zile calendaristice înainte de data- limită pentru depunerea ofertelor, conform art. 335 alin. (3) din OUG nr. 57/2019 -privind Codul administrativ. Autoritatea publică are obligația de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, un anunț de atribuire a contractului, în cel mult 20 de zile calendaristice de la finalizarea procedurii de atribuire, conform art. 341, alin. (21) din OUG nr. 57/2019 - privind Codul administrativ. Prin înscrierea la licitație, toate condițiile impuse prin Caietul de sarcini, fișa de date a procedurii și anunțul de participare, se consideră însușite de ofertant. 7. DATA LICITAȚIEI: va fi comunicată prin anunțul de participare la licitație. 8. PREȚUL CAIETULUI DE SARCINI: 100 Lei. Lupeni, 29 august 2023 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Ing. ILIE ADRIAN ROMOȘAN Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI 5 ROMÂNIA JUDEŢUL HUNEDOARA CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUPENI Anexa nr. 7 la Hotărârea nr. 131/ 2023 FIȘA DE DATE INSTRUCȚIUNI PENTRU OFERTANȚI privind aprobarea documentației de atribuire și prețul de pornire la licitație pentru valorificarea ansamblului imobiliar compus din teren intravilan în suprafață de 195 m2, teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2, Strada 6 August, fără număr aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni. 1. ORGANIZATORUL LICITAȚIEI: Denumire oficială: Municipiul Lupeni, cu sediul în str. Revoluției, nr. 2, jud. Hunedoara, tel. 00-40-254- 560.725, int. 213 email: [email protected], pagină web: www.primarialupeni.ro 2. LEGISLAȚIE APLICABILĂ: Organizarea și desfășurarea licitației publice se realizează în conformitate cu art. 363 din OUG nr. 57/ 2019 privind Codul administrativ 3. OBIECTUL LICITAȚIEI: Obiectul licitației îl constituie vânzarea prin licitație publică a ansamblului imobiliar compus din teren intravilan în suprafață de 195 m2, teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2, Strada 6 August, fără număr aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni. CALENDARUL LICITAȚIEI : - Lansarea anunțului publicitar în data de ________ - Caietele de sarcini se pot procura începând cu data de ____________ - Data limită pentru solicitarea clarificărilor: ___ora 1200, se vor trimite prin email la adresa: [email protected] - Termenul limită de depunere a ofertelor este data de ___________, ora 12, registratură - Deschiderea și evaluarea ofertelor va avea loc în data de ______, ora 12, Sala de ședințe - Comunicarea rezultatului licitației până la data de ________________ - Încheierea contractului de vânzare-cumpărare: în termen de 30 de zile de la data adjudecării licitației și încasarea prețului. 6 4. CONDIȚIILE VÂNZĂRII: - ansamblul imobiliar compus din teren intravilan în suprafață de 195 m2, teren intravilan în suprafață de 585 m2, clădire administrativă – CANTINĂ în suprafață construită la sol de 424 m2, suprafață desfășurată de 924 m2 precum și clădire - MAGAZIE în suprafață de 55 m2, Strada 6 August, fără număr aparținând domeniului privat al Municipiului Lupeni; - Prețul de pornire la licitație este prețul minim stabilit prin Hotărârea Consiliului local nr. ____. - Criteriul de adjudecare utilizat este: prețul cel mai mare ofertat 5. CONDIȚII DE PARTICIPARE LA LICITAȚIE: Poate participa la licitație, orice persoană fizică sau juridică. Pentru admiterea la licitație, ofertanții trebuie să îndeplinească următoarele condiții: a) să aibă îndeplinite la zi obligațiile exigibile de plată datorate către Bugetul local de sediul autorității contractante; b) să aibă îndeplinite la zi obligațiile exigibile de plată datorate Bugetului de stat de la sediul autorității contractante; c) să nu se afle în litigiu cu autoritatea contractantă la data ținerii licitației; d) să nu se afle în stare de insolvență, faliment sau lichidare; e) nu au dreptul să participe la licitație persoanele care au fost desemnate câștigătoare la o licitație publică anterioară privind bunurile statului sau ale unităților administrativ-teritoriale în ultimii 3 ani, dar nu a încheiat contractul ori nu a plătit prețul, din culpă proprie. Restricția operează pentru o durată de 3 ani, calculată de la desemnarea persoanei respective drept câștigătoare la licitație. 6. MODUL DE ELABORARE ȘI PREZENTARE A OFERTEI: Documentele ofertei: I. Documente de calificare: a) Dovada depunerii garanției de participare la licitație; b) Dovada achitării caietului de sarcini; c) Certificatul de înregistrare a ofertantului la Oficiul Registrului Comerțului - după caz; d) Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată datorate către Bugetul consolidat de stat de la sediul autorității contractante; e) Certificat de atestare fiscală valabil la data licitației privind îndeplinirea obligațiilor exigibile de plată datorate către Bugetul Local de la sediul autorității contractante; f) Declarație pe propria răspundere a reprezentantului legal al societății comerciale, din care să rezulte că aceasta nu se află în insolvență, faliment sau lichidare - conform pag. 2 din anexa 3; g) Buletin/Carte de identitate a persoanei fizice/reprezentantului legal al societății; h) Împuternicire - dacă este cazul; i) Declarație pe proprie răspundere a ofertanților prin care declară că nu sunt în litigiu cu autoritatea contractantă la data ținerii licitației - conform pag. 5 din anexa 3. 7 II . Documente financiare Oferta financiară Documentele ofertei vor fi depuse într-un singur exemplar, în original sau copie (cu inscripția "CONFORM CU ORIGINALUL", precum și semnătura autorizată), se vor numerota, îndosaria, se va atașa ”OPIS-ul” (modelul aprobat, pag. 6 din Anexa nr. 3) și se vor depune în plic închis și sigilat. Plicul va purta înscrisul "DOCUMENTE DE CALIFICARE ". Dacă acest punct nu este îndeplinit, organizatorul licitației nu va purta nici o răspundere pentru eventualele consecințe ce vor decurge de aici și care vor fi stabilite de către Comisia de evaluare. Oferta financiară se va depune pentru terenul licitat, în plic închis și sigilat, separat și va fi exprimată în lei, pentru imobilul supus vânzării. Pe plicul interior se înscriu denumirea ofertantului precum și sediul social al acestuia. Plicul va purta înscrisul "OFERTA FINANCIARĂ". Perioada de valabilitate a ofertei financiară este de 60 de zile, perioadă în care prețul ofertei este ferm. IMPORTANT Cele două plicuri "DOCUMENTE DE CALIFICARE" și "PROPUNERE FINANCIARĂ" vor fi depuse într-un plic mare și va fi însoțit de ”Scrisoarea de înaintare”, conform modelului aprobat, pag. 1 din Anexa nr. 3, la prezenta hotărâre. Pe plicul mare se va menționa: a) Autoritatea contractantă, adresa autorității; b) Denumirea licitației; c) “A nu se deschide înainte de data de _________, ora 1200” Ofertanții vor depune plicul mare, care conține documentele de calificare și oferta financiară, la registratura Primăriei municipiului Lupeni, [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă