22 iulie 2022

HCL 127/2022 Lupeni adoptată

Aprobarea devizului general actualizat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile…

Pe scurt

Hotărârea aprobă devizul general actualizat pentru proiectul Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă în Lupeni, pe fonduri nerambursabile, ca urmare a ajustării prețurilor și valorii devizelor, în conformitate cu OUG nr. 64/2022. Pentru locuitori, înseamnă că bugetul proiectului poate crește sau se poate modifica alocarea financiară și termenele pot suferi modificări, iar proiectul ar putea avansa în etapele de execuție în funcție de noile estimări ale costurilor. E posibil ca zonele vizate să rămână aceleași (intrare pe Strada Viitorului, regiunea vest – lot 4), dar cu impact asupra duratei și finanțării totale.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă devizul general actualizat în baza OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și co

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Viitorului.
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Viitorului” în Lupeni

Denumire
Hotărârea nr. 127 din 2022 a Consiliului Local Lupeni
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea devizului general actualizat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara”
Emitent
Consiliul Local Lupeni
Număr
127 / 2022
Data
22 iulie 2022
Localitate
Lupeni, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Locuri citate
Viitorului (hartă)
Teme
Școli și educație

Pe același subiect în Lupeni

Documente

Text

|[pic] | | | |ROMÂNIA | | | |JUDEŢUL HUNEDOARA | | | |CONSILIUL LOCAL | | | |AL MUNICIPIULUI LUPENI | | | |[pic] | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | | HOTĂRÂREA nr. 127/ 2022 privind aprobarea devizului general actualizat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara” hotărârea a fost aprobată prin vot liber exprimat cu unanimitate de voturi Consiliul local al Municipiului Lupeni; Analizând Proiectul de hotărâre nr. 136/ 2022 precum și Referatul de aprobare nr. 22.571/ 22 iulie 2022 al domnului [NUME], Primar al Municipiului Lupeni prin care supune atenției Consiliului local al Municipiului Lupeni necesitatea aprobării devizului general actualizat ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea preurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara”; Văzând Raportul comun nr. 22.600/ 22 iulie 2022 prezentat de Serviciul Dezvoltare Locală, Proiecte și Managerul de proiect din cadrul Aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lupeni; Luând în considerare avizul Comisiei nr. 1 pentru Activităţi Economico – financiare, Agricultură, al Comisiei nr. 2 pentru Amenajarea Teritoriului şi Urbanism, Protecţia Mediului şi Turism, al Comisiei nr. 3 pentru Învăţământ, sănătate, familie, activităţi social-culturale, culte şi al Comisiei nr. 4 Comisia juridică şi de disciplină, muncă şi protecţie socială, protecţie copii; Având în vedere: - Hotărârea Consiliului Local nr. 99/ 2018 privind actualizarea indicatorilor tehnico-economici și a devizului general la faza PT pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara”; - contractul de finanțare nr. 3622 din 18.12.2018 pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara”; - prevederile HG nr. 907 din 29 noiembrie 2016 privind etapele de elaborare și conținutul – cadrul al documentațiilor tehnico-economice aferetnet obiectivelor/ proiectelor de investiții finanțate din fonduri publice; - prevederile OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea preurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare; Ținând cont de prevederile art. 44, alin.(1) din Legea nr. 273/ 2006 privind finanțele publice locale, cu modificările şi completările ulterioare; În temeiul prevederilor art. 129 alin. (1), alin. (2) lit. „b”, alin. (4) lit. “d”,precum şi art. 139 din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ; H O T Ă R Ă Ş T E: Art. 1 – Se aprobă devizul general actualizat în baza OUG nr. 64/ 2022 privind ajustarea prețurilor și a valorii devizelor generale în cadrul proiectelor finanțate din fonduri externe nerambursabile, cu modificările și completările ulterioare, pentru proiectul „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara”, conform anexei nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2 – (1) Se aprobă valoarea totală actualizată a proiectului „Construire grădiniță cu program normal 3 săli de grupă pentru regiunea vest – lot 4, Strada Viitorului, Municipiul Lupeni, Județ Hunedoara” în cuantum de 723.657,75 lei (cu TVA) . (2) Valoarea rezultată prin actualizarea Devizului general care implică cheltuieli în sumă de 390.808,06 lei (TVA inclus), urmează a se deconta în baza O.G. nr. 64/ 2022, privind ajustarea preturilor si a devizelor generale, în cadrul proiectelor finantate din fonduri nerambursabile Art. 3 – Hotărârea poate fi atacată conform prevederilor Legii nr. 554/ 2004 a contenciosului administrativ, cu modificările și completările ulterioare. Art. 4 – Hotărârea se va comunica Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului Municipiului Lupeni, fiind adusă la cunoştinţă publică prin grija Secretarului Municipiului Lupeni. Lupeni, 22 iulie 2022 PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ – SECRETAR GENERAL Ec. MIHAELA CAZACU Jr. MARIUS CLAUDIU BĂLOI

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: www.municipiullupeni.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala