23 aprilie 2025

HCL 89/2025 Lugoj adoptată

Alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna mai 2025

Pe scurt

Se decide alegerea doamnei consilier Daniela Lungu ca președinte de ședință pentru luna mai 2025. Practic, în fiecare ședință din mai va conduce lucrările, ceea ce poate afecta organizarea întâlnirilor, ordinea vorbitorilor și termenele de răspuns, fără a modifica bugetul sau atribuțiile altor compartimente. Hotărârea va fi comunicată autorităților și celor interesați prin publicare, iar acesta este un demers administrativ intern.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 89 din 2025 a Consiliului Local Lugoj
Titlu oficial
Hotărâre PRIVIND ALEGEREA PREŞEDINTELUI DE ŞEDINŢĂ PENTRU LUNA MAI 2025
Emitent
Consiliul Local Lugoj
Număr
89 / 2025
Data
23 aprilie 2025
Localitate
Lugoj, județul Timiș
Stare
adoptată

Pe același subiect în Lugoj

Documente

Text

HOTĂRÂREA privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna MAI, 2025 Consiliul Local al Municipiului Lugoj; Ținând cont de Referatul nr. 17/33349/(RU)33350 din 08.04.2025 întocmit de către Serviciul administrație locală și avizat de către Viceprimarul Municipiului Lugoj; Având în vedere referatul nr. 17/33784/(RU)33785 din 09.04.2025 al Viceprimarului Municipiului Lugoj - inițiator al proiectului de hotărâre; Având în vedere Proiectul de hotărâre nr. 79 din 08.04.2025 privind alegerea preşedintelui de şedinţă pentru luna MAI, 2025; Luând în considerare raportul de specialitate nr. 17/34105/(RU)34106 din 09.04.2025 întocmit de Serviciul administrație locală; Luând în considerare avizul nr. 35 din 23.04.2025 al Comisiei juridice, de disciplină, muncă, învățământ, sănătate, familie, protecție socială, protecția copiilor, apărarea ordinii și liniștii publice, respectarea drepturilor omului și libertăților cetățenești, culte și a celorlalte Comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Lugoj; Având în vedere art. 7 și art. 8 din Regulamentul de organizare și funcționare a Consiliului local al municipiului Lugoj, aprobat prin H.C.L. nr. 285 din 29.07.2022; În conformitate cu art. 123 alin. (1), art. 136, art. 139 alin. (1) și art. 199 alin. (2) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare; În temeiul art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de Urgență nr. 57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art.1. - Doamna consilier local LUNGU DANIELA se alege președinte de ședință pentru luna MAI, 2025. Art.2. - Prezenta hotărâre se comunică: - Instituţiei Prefectului, Judeţul Timiş; - Primarului Municipiului Lugoj; - Direcţiei juridice; - Celei în cauză; - Celor interesaţi, prin afişare şi publicare; - Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ Daniel-Ioan Jurjescu SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI Dan Ciucu Nr. 89 din 23.04.2025 1. Total consilieri locali 19 2. Total consilieri prezenți 18 3. Număr voturi pentru 18 4. Număr voturi împotrivă - 5. Abțineri - 6. Adoptarea hotărârii s-a făcut cu majoritate simplă

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala