Ce se aprobăSe acceptă oferta de donație a S.C. DEDEMAN S.R.L., cu sediul în mun. Bacău, str. Alexei Tolstoi, nr. 8, et. 1, județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J04/2621/1992, cod unic de înregistrare fiscală RO 2816464, prin care donează municipiului Lugoj: a) terenul în suprafață de 1030 m.p., înscris în C.F. nr. 414970 Lugoj, nr. cadastral 414970, categoria de folosință „curți – construcții”, situat în intravilanul municipiului Lugoj, în valoare de 163.214,87 lei (inclusiv TVA); b) lucrarea de investiție „Amenajare Girație”, investiție efectuată atât pe terenul înscris în C.F.…
Citat din articolul 1 al hotărârii.
ROMÂNIA
JUDEȚUL TIMIȘ
CONSILIUL LOCAL AL MUNICIPIULUI LUGOJ
HOTĂRÂREA
privind acceptarea ofertei de donație a imobilului – teren, înscris în C.F. nr. 414970 Lugoj, nr. cadastral 414970, în suprafață de 1030 m.p. și a investiției „Amenajare Girație”
Consiliul Local al Municipiului Lugoj;
Având în vedere referatul nr. 6357/9118/(RU)9117 din 17.11.2022 al Primarului interimar al Municipiului Lugoj – inițiator al proiectului de hotărâre;
Ținând cont de Proiectul de hotărâre nr. 459 din 17.11.2022 privind acceptarea ofertei de donație a imobilului – teren, înscris în C.F. nr. 414970 Lugoj, nr. cadastral 414970, în suprafață de 1030 m.p. și a investiției „Amenajare Girație”;
Având în vedere raportul de specialitate nr. 6357/9938/(RU)9937 din 18.11.2022 întocmit de Direcția urbanism - patrimoniu – Compartimentul urbanism și amenajarea teritoriului;
Luând în considerare avizul nr. 166 din 28.11.2022 al Comisiei amenajarea teritoriului, administrarea patrimoniului, urbanism, servicii publice, protecția mediului și a celorlalte Comisii de specialitate ale Consiliului Local al Municipiului Lugoj;
Având în vedere oferta de donație a imobilului - teren în suprafața de 1030 m.p., înscris în C.F. nr. 414970 Lugoj, nr. cadastral 414970 și a investiției „Amenajare Girație”, a S.C. DEDEMAN S.R.L., înregistrată în evidențele instituției noastre sub nr. 3747 din 17.01.2022; Cu respectarea dispoziţiilor art. 863 lit. „c”, art. 881, art. 885 alin. (1), art. 888 și art. 1011-1012 din Legea nr. 287/2009 privind Codul civil, republicată, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu prevederile art. 8 alin. (1) lit. „c” și alin. (2) din Ordonanța Guvernului nr. 43/1997 privind regimul drumurilor, cu modificările și completările ulterioare;
Văzând prevederile art. 13 alin (1) și alin. (5) ale Regulamentului de avizare, recepţie şi înscriere în evidenţele de cadastru şi carte funciară aprobat prin Ordinul A.N.C.P.I. nr. 700/2014, cu modificările și completările ulterioare;
În conformitate cu art. 87 alin. (5), art. 291 alin. (3) lit. ,,a”, art. 129 alin. (2) lit. c), art. 136, și art. 286 alin. (4) din Ordonanța de urgență nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare;
În temeiul art. 139 alin. (2), art. 196 alin. (1) lit. a) și art. 243 alin. (1) lit. a) din Ordonanța de urgență nr.
57/2019 privind Codul administrativ, cu modificările și completările ulterioare,
H O T Ă R Ă Ş T E :
Art.1. - Se acceptă oferta de donație a S.C. DEDEMAN S.R.L., cu sediul în mun. Bacău, str. Alexei Tolstoi, nr. 8, et. 1, județul Bacău, înregistrată la Registrul Comerțului sub nr. J04/2621/1992, cod unic de înregistrare fiscală RO 2816464, prin care donează municipiului Lugoj:
a) terenul în suprafață de 1030 m.p., înscris în C.F. nr. 414970 Lugoj, nr. cadastral 414970, categoria de folosință „curți – construcții”, situat în intravilanul municipiului Lugoj, în valoare de 163.214,87 lei (inclusiv TVA);
b) lucrarea de investiție „Amenajare Girație”, investiție efectuată atât pe terenul înscris în C.F. nr. 414970 Lugoj, nr. cadastral 414970, cât și pe terenul înscris în C.F. nr. 413454 Lugoj, nr. cadastral 413454, teren aferent străzii Timișorii, ce aparține domeniului public al municipiului Lugoj, în valoare de 709.530,79 lei (inclusiv TVA).
Art.2. - Acceptarea ofertei de donație se va realiza prin act autentic, în condițiile legii civile.
Art.3. - Cheltuielile aferente încheierii şi autentificării actului de donaţie vor fi suportate de către donator.
Art.4. - Se mandatează Primarul interimar al Municipiului Lugoj sau un împuternicit al acestuia, să semneze actul autentic de acceptare a donației.
Art.5. – (1) Se constată apartenența la domeniul public al municipiului Lugoj a imobilului – teren, prevăzut la art. 1 lit. a).
(2) Se preia în evidențele contabile ale municipiului Lugoj valoarea imobilului prevăzut la art. 1 lit. a) și valoarea lucrării de investiție prevăzută la art. 1 lit. b).
Art.6. - Îndeplinirea prevederilor prezentei hotărâri se încredinţează Direcţiei urbanism - patrimoniu și Direcției buget - cheltuieli.
Art.7. - Prezenta hotărâre se comunică:
- Instituţiei Prefectului, judeţul Timiş;
- Primarului interimar al municipiului Lugoj;
- Direcţiei administraţie publică locală;
- Direcţiei urbanism - patrimoniu;
- Direcției buget - cheltuieli;
- S.C. DEDEMAN S.R.L.;
- Comisiilor de specialitate ale Consiliului Local.
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ CONTRASEMNEAZĂ
Adrian-Doru Serendan SECRETARUL GENERAL AL MUNICIPIULUI
Dan Ciucu
Nr. 439 din 28.11.2022
1.
Total consilieri locali
19
2.
Total consilieri prezenți
17
3.
Număr voturi pentru
17
4.
Număr voturi împotrivă
-
5.
Abțineri
-
6.
Adoptarea hotărârii s-a făcut cu
majoritate calificată
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.