29 noiembrie 2018

HCL 197/2018 Lugoj adoptată

Art.1. (1) Prezentul regulament pentru efectuarea serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate speciale, în unitatea administrativ teritorială- Municipiul Lugoj, a fost elaborat cu respectarea…

Denumire
Hotărârea nr. 197 din 2018 a Consiliului Local Lugoj
Titlu oficial
HCL 197/2018
Emitent
Consiliul Local Lugoj
Număr
197 / 2018
Data
29 noiembrie 2018
Localitate
Lugoj, județul Timiș
Stare
adoptată

Documente

Text

Anexă la H.C.L. nr. 197 din 29.11.2018 R E G U L A M E N T privind organizarea şi funcţionarea serviciilor de transport public local de călători prin curse regulate speciale în Municipiul Lugoj CAPITOLUL I . Dispoziţii generale Art.1. (1) Prezentul regulament pentru efectuarea serviciilor de transport public local de persoane prin curse regulate speciale, în unitatea administrativ teritorială- Municipiul Lugoj, a fost elaborat cu respectarea prevederilor Legii serviciilor de transport public local nr. 92/2007, cu modificările şi completările ulterioare, de O.G.27/2011 privind transporturile rutiere, de reglementările naţionale şi ale UE în vigoare, în domeniul transporturilor rutiere, ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte, cu respectarea Regulamentului – cadru din 3 oct.2007 pentru efectuarea transportului public local, aprobat prin Ordin 972/2007 al Ministerului Transporturilor. (2)Prevederile prezentului regulament se aplică serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate speciale, în unitatea administrativ teritorială- Municipiul Lugoj. (3) Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale se organizează şi funcţionează ca serviciu comunitar de utilitate publică, denumit în continuare serviciu, face parte din sfera serviciilor comunitare de utilitate publică şi cuprinde totalitatea acţiunilor şi activităţilor de utilitate publică şi de interes economic şi social general, desfăşurate pe raza administrativ-teritorială a Municipiului Lugoj, efectuându-se doar sub condiţia respectării prevederilor prezentului regulament, ale reglementărilor în vigoare din domeniul transporturilor rutiere şi sub directa coordonare a Consiliul Local al Municipiului Lugoj. Art.2. Organizarea şi efectuarea activităţilor specifice serviciilor de transport public local prin curse regulate speciale trebuie să asigure satisfacerea unor cerinţe şi nevoi de utilitate publică ale comunităţilor locale, şi anume: a)satisfacerea cu prioritate a nevoilor de transport ale populaţiei şi ale operatorilor economici pe teritoriul unităţilor administrativ-teritoriale Municipiul Lugoj, prin servicii de calitate; b)îmbunătăţirea siguranţei rutiere, protecţiei mediului, calităţii şi eficienţei serviciului; c)deplasarea în condiţii de siguranţă şi confort, inclusiv prin asigurarea de risc a persoanelor transportate, precum şi a bunurilor acestora; d)creşterea siguranţei în exploatare şi asigurarea continuităţii serviciului; e)îmbunătăţirea siguranţei rutiere, protecţiei mediului şi calităţii transportului public local prin curse regulate f) accesul egal şi nediscriminatoriu al operatorilor de transport, respectiv al transportatorilor autorizaţi la piaţa transportului public local prin curse regulate; g) optimizarea funcţionării pieţei tranportului public local prin asigurarea unui cadru concurenţial normal, dinamic şi loial. Art.3. În sensul prezentului regulament, termenii şi noţiunile utilizate se definesc după cum urmează: 1. activitate de transport local - suma operaţiunilor de transport care asigură, nemijlocit, deplasarea persoanelor, cu ajutorul autovehiculelor, pe distanţe şi în condiţii prestabilite, efectuate în cadrul serviciului de transport public local prin curse regulate speciale. 2. autovehicul – orice vehicul rutier care se deplasează prin propulsie proprie; 3. autobuz – autovehicul cu cel puţin 4 roţi şi o viteză maximă constructivă mai mare de 25 km/h, conceput şi construit pentru transportul de persoane pe scaune şi în picioare, şi care are mai mult de 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto; 4. autogară – spaţiu special delimitat, amenajat şi dotat pentru a permite staţionarea autobuzelor la peroane, inclusiv a celor aflate în tranzit, asigurând urcarea sau coborârea persoanelor, precum şi condiţii şi servicii pentru autobuze şi persoanele aflate în aşteptare; 5. autoritate de autorizare – compartimentul specializat de transport public local din cadrul aparatului de specialitate al Primarului Municipiului Lugoj; 6. caiet de sarcini al licenţei de traseu – documentul care însoţeşte licenţa de traseu, care cuprinde în principal cerinţele pentru asigurarea programului de circulaţie şi realizarea unui transport în condiţii de siguranţă şi confort; 7. traseu-parcurs care asigură legătura dintre capul de traseu de plecare şi capul de traseu de destinaţie, pe care se efectuează transport rutier public de persoane prin servicii regulate şi servicii regulate speciale; 8. cap de traseu – punct de plecare sau punct de destinaţie, aferent unui traseu, utilizat pentru urcarea/coborârea persoanelor transportate prin curse regulate de transport rutier public; 9. certificat de competenţă profesională – document care atestă pregătirea profesională a unei persoane în domeniul transporturilor rutiere; 10. copie conformă a licenţei de transport – documentul eliberat în baza licenţei de transport de către Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., pentru fiecare dintre vehiculele utilizate de operatorul de transport rutier la operaţiuni de transport rutier; 11. cursă – traseu parcurs de un autobuz care, după atingerea punctului de destinaţie, revine la punctul de plecare, în cadrul aceleiaşi operaţiuni de transport de persoane; 12. document de transport – document care se află la bordul autovehiculului rutier pe toată durata derulării transportului, având înscrise date privind întreprinderea care efectuează transportul, expeditorul, beneficiarul transportului, persoanele transportate şi care trebuie să facă posibilă stabilirea categoriei şi a tipului de transport rutier efectuat; 13. inspecţie tehnică periodică - operaţiune de control periodic al vehiculelor aflate în exploatare, care priveşte în principal sistemele şi componentele acestora ce contribuie la siguranţa circulaţiei, protecţia mediului şi încadrarea în categoria de folosinţă; 14. întreprindere – agent economic, persoană fizică sau juridică, cu/fără scop patrimonial, orice asociaţie ori grup de persoane fără personalitate juridică, cu/fără scop patrimonial, sau orice organism oficial care are personalitate juridică ori care depinde de o autoritate care are această personalitate; 15. licenţă de transport – documentul eliberat de Autoritatea Rutieră Română – A.R.R., în condiţiile legii, care atestă că deţinătorul îndeplineşte condiţiile de onorabilitate, capacitate financiară şi competenţă profesională, aceasta având acces la transportul rutier public; 16. licenţă de traseu - documentul care dă dreptul operatorului de transport rutier/transportator autorizat să efectueze transport rutier public de persoane prin curse regulate cu autobuze pe un anumit traseu, conform programului de transport; 17. microbuz - autobuz care are o capacitate de transport de cel mult 22 de persoane pe scaune, în afara locului conducătorului auto; 18. omologare - procedura administrativă prin care autoritatea competentă certifică, conform legislaţiei în vigoare, că un tip de vehicul satisface cerinţele tehnice prevăzute de reglementările în vigoare; 19. operator de transport rutier/transportator autorizat - orice întreprindere care deţine certificat unic de înregistrare, având ca obiect de activitate activitatea de transport rutier, deţinătoare a unei licenţe de transport şi care efectuează transport rutier public cu vehicule rutiere deţinute cu orice titlu, cu excepţia comodatului, denumite în continuare vehicule deţinute; 20. persoană desemnată - persoană fizică care are calitatea de manager al activităţii de transport rutier, posesoare a unui certificat de competenţă profesională şi care este angajată pe bază de contract de muncă să conducă permanent şi efectiv activitatea de transport a operatorului de transport; 21. serviciu regulat special de transport de persoane- serviciul regulat de transport public de persoane, indiferent de cine e organizat, care asigură transportul unor categorii precizate de persoane cu excluderea altor persoane; 22. transport rutier - operaţiune prin care se realizează deplasarea persoanelor cu un autovehicul, pe un drum deschis circulaţiei publice; 23. transportator rutier – orice întreprindere care, în activitatea sa, pentru transportul public al persoanelor, utilizează vehicule rutiere deţinute, în condiţiile legii; 24. utilizator al serviciului de transport public local – persoana fizică sau juridică beneficiară a unui serviciu de transport public local. CAPITOLUL II. Efectuarea serviciului de transport public local de persoane prin curse regulate speciale Secţiunea 1. Condiţiile efectuării serviciului Art.4. Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale în Municipiul Lugoj se efectuează de către operatorii de transport rutier cu autobuze deţinute în proprietate sau în baza unui contract de leasing, pe bază de licenţe de transport şi caiete de sarcini emise şi eliberate de Compartimentul de autorizare servicii de transport local din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj în urma aprobării acestora de catre Consiliul local al Municipiului Lugoj, în conformitate cu normele legale în vigoare. Art.5. Transportul public local de persoane prin curse regulate speciale se efectuează de către operatorii de transport rutier care au încheiat un contract cu un beneficiar sau cu cel care a angajat serviciul de transport, pentru transportul copiilor, elevilor şi studenţiilor la şi de la instituţiile de învăţământ, transportul salariaţilor la şi de la instituţiile la care sunt salariaţi sau transportul angajaţilor unui operator economic la şi de la locul de muncă. Art.6. Serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale trebuie să îndeplinescă cumulativ, următoarele condiţii: a) se execută cu autobuze deţinute în proprietate, înmatriculate în judeţul Timiş, sau în baza unui contract de leasing, pe baza unor programe de circulaţie stabilite de către cel care a angajat transportul cu operatorul de transport rutier/transportatorul autorizat; b) se execută de către un operator de transport /transportatorul autorizat astfel cum este definit şi licenţiat conform legislaţiei în vigoare în domeniul transporturilor rutiere; c) persoanele transportate se îmbarcă şi se debarcă în staţii stabilite special, în locul unde îşi desfăşoară activitatea sau la domiciliu/reşedinţă; d) operatorul de transport rutier încasează de la beneficiarul transportului sau de la cel care a angajat transportul contravaloarea serviciului stabilită, în conformitate cu prevederile contractului de transport încheiat între aceştia; e) persoanele transportate se legitimează pe baza legitimaţiei de serviciu valabile. Art.7. Conducătorul mijlocului de transport este obligat să prezinte la controlul în trafic următoarele documente: a)contractul de transport încheiat cu beneficiarul transportului sau persoana care a angajat transportul şi operatorul de transport rutier sau, după caz, copia conformă cu originalul a acestuia; b)lista persoanelor transportate ca anexă la contractul de transport; c)documentele din care să rezulte apartenenţa pasagerilor la categoria pentru care este licenţiat serviciul de transport persoane prin servicii regulate speciale; d) contractul de închiriere sau de leasing, în copie conformă cu originalul, în cazul în care autobuzul/autovehiculul având 9 locuri pe scaune, inclusiv locul conducătorului auto, este deţinut cu contract de închiriere sau leasing; e)licenţa de traseu şi caietul de sarcini al acesteia eliberat de emitentul licenţei; f)copia conformă a licenţei de transport; g) legitimaţia de serviciu valabilă a conducătorului auto, din care să reiasă că este angajat al operatorului de transport; h) certificatul de competenţă profesională al conducătorului auto, valabil pentru tipul de transport efectuat; i) actul prin care se dovedeşte dreptul de muncă în România, în cazul conducătorilor auto cetăţeni ai statelor nemembre ale Uniunii Europene; j) asigurarea pentru persoanele transportate şi bagajele acestora, pentru riscuri de accidente ce cad în sarcina operatorului de transport rutier/întreprinderii autorizate, în copie; k)alte documente prevăzute de legislaţia în vigoare. Art 8. Serviciul se efectuează în condiţiile respectării prevederilor prezentului regulament, ale actelor normative în vigoare din domeniul transporturilor rutiere, precum şi ale acordurilor şi convenţiilor internaţionale la care România este parte. Art.9. Programul de transport trebuie să asigure dezvoltarea echilibrată şi eficientă, într-un mediu concurenţial real, a tuturor tipurilor de transport public de persoane, stimulându-se folosirea tipurilor de mijloace de transport care asigură grade de poluare scăzute. Secţiunea a-2-a. Licenţa de traseu şi Caietul de Sarcini Art.10.(1) Licenţele de traseu, însoţite de caietul de sarcini aferent, pentru traseele cuprinse în programul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale, se emit şi se eliberează de către Compartimentul de autorizare servicii de transport local din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj, doar în urma aprobării acestora prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Lugoj. (2) Atribuirea traseelor se face la cererea operatorului de transport/transportatorului autorizat în urma aprobării prin Hotărâre a Consiliului Local al Municipiului Lugoj. Art.11. (1) Licenţa de traseu, în formatul prevăzut de actele normative în vigoare, se eliberează operatorilor de transport rutier în numărul de exemplare solicitat de aceştia, dar cel puţin în număr egal cu numărul de autovehicule active necesar pentru efectuarea traseului respectiv. (2) Caietul de sarcini aferent licenţei de traseu, în formatul prevăzut de actele normative în vigoare, cuprinde: a) staţiile, altele decât staţiile publice, precum şi distanţele dintre acestea; b) orele de plecare, respectiv de sosire; c) zilele în care se efectuează transporturile; d) capacitatea autovehiculului care efectuează transportul. Art. 12. (1) În vederea obţinerii unei licenţe de traseu pentru serviciul de transport public local de persoane prin curse regulate speciale, operatorul de transport rutier/transportatorul autorizat va înregistra la Biroul Relaţii cu publicul din cadrul Primariei Municipiului Lugoj, un dosar care va cuprinde: a) cererea; b) lista vehiculelor cu care se efectuează traseul şi capacitatea de transport a acestora, în două exemplare. c) copiile conforme ale licenţei de transport, într-un număr egal cu cel al vehiculelor prezentate în listă; d) graficul de circulaţie propus, care trebuie să fie în concordanţă cu programul de începere/încheiere a activităţilor, respectiv cu programul de intrare/ieşire din schimb, vizat de beneficiarul transportului sau de cel care a solicitat transportul; graficul de circulaţie va cuprinde sensurile în care se transportă persoanele pentru începerea activităţilor/intrarea în schimb, respectiv transportul acestora la încheierea activităţilor/ieşirea din schimb; e) contractul/contractele încheiat/încheiate cu beneficiarul/beneficiarii transportului, din care să rezulte programul de începere/încheiere a activităţilor, respectiv programul de intrare/ieşire din schimb (2 ex. vizate pt. conformitate ); f) tabelul cu persoanele transportate, anexă la contractul de transport, vizat de beneficiar. (2) Contractul prevăzut la alin. (1) lit. e) se va încheia cu fiecare beneficiar al transportului, cursa putându-se executa pentru mai mulţi beneficiari, dacă sunt îndeplinite cumulativ următoarele condiţii: a) graficul de circulaţie propus este identic pentru toţi beneficiarii transportului şi este aprobat de toţi beneficiarii transportului; b) programul de începere/încheiere a activităţilor, respectiv programul de intrare/ieşire din schimb este identic pentru toţi beneficiarii transportului; c) beneficiarii transportului îşi desfăşoară activitatea în acelaşi perimetru sau într-un perimetru învecinat şi sunt în relaţii comerciale directe ori indirecte, care justifică necesitatea corelării şi optimizării transportului angajaţilor; d) capacitatea de transport a vehiculului/vehiculelor cu care se efectuează traseul permite transportul angajaţilor nominalizaţi de toţi beneficiarii transportului. Art.13. (1) În termen de maximum 30 de zile de la data depunerii dosarului, Compartimentul de autorizare servicii de transport local din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj analizează documentele depuse, locurile de îmbarcare-debarcare a călătorilor fiind dezbătute şi aprobate în Comisia de circulaţie din cadrul Primăriei municipiului Lugoj, urmând ca, în cazul în care sunt îndeplinite condiţiile pentru efectuarea serviciului pe acel traseu, să dispună eliberarea licenţei de traseu sau să comunice, în scris, refuzul motivat, după caz. Dupa ce dosarul privind licenta de traseu local va fi analizat şi aprobat, acesta însoţit de referatul compartimentului de specialitate se va înainta Consiliului local al Municipiului Lugoj în vederea emiterii hotărârii de aprobare. (2) În termen de 10 zile de la înregistrarea documentaţiei prevăzute la art. 12 alin.(1), pentru completări, corecturi şi clarificări, Compartimentul de autorizare servicii de transport local din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj are obligaţia de a solicita în scris, operatorului de transport rutier/transportatorului autorizat, completarea dosarului. (3) În funcţie de modul de prezentare şi complexitatea informaţiilor conţinute în documentaţia depusă de solicitant, Compartimentul de autorizare servicii de transport local din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj, poate decide, în intervalul de timp prevăzut la art. 13 alin. (2): a)convocarea, la sediul Compartimentul de autorizare servicii de transport local din cadrul Primăriei Municipiului Lugoj a persoanei desemnate, pentru a clarifica anumite aspecte care rezultă/nu rezultă din documentele puse la dispoziţie; b) verificarea, la faţa locului, a realităţii datelor din documentaţia transmisă de solicitant. (4) În cazul în care în termen de 10 zile de la comunicarea adresei de solicitare a completărilor prevăzute la alin [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala