31 iulie 2025

HCL 169/2025 Lugoj adoptată

Exprimarea acordului pentru prima înscriere în cartea funciară a imobilului - teren în suprafață de 5710 m.p. nr. cadastral lot 1 precum și atestarea apartenenței acestuia la domeniul public al municipiului Lugoj

Pe scurt

Se aprobă exprimarea acordului pentru prima înscriere în Cartea Funciară a imobilului teren în suprafață de 5710 mp, lot 1, situat înintravilanul municipiului Lugoj, în scopul înregistrării oficiale și a apartenenței sale la domeniul public al municipiului Lugoj. Numele beneficiarului este Municipiul Lugoj, iar executantul documentației este SC Pilot CAD SRL; proiectul pregătește documentația tehnică necesară pentru hotărârea de consiliu în acest scop. Pentru locuitori înseamnă că terenul va fi recunoscut oficial ca parte din domeniul public și va trece prin proceduri cadastrale pentru înscrierea în cartea funciară, cu eventuale efecte administrative și patrimoniale, precum gestionarea și folosirea ulterioară conform legii.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Terenuri și clădiri” în Lugoj

Denumire
Hotărârea nr. 169 din 2025 a Consiliului Local Lugoj
Titlu oficial
Hotărâre PRIVIND EXPRIMAREA ACORDULUI PENTRU PRIMA ÎNSCRIERE ÎN CARTEA FUNCIARĂ A IMOBILULUI - TEREN ÎN SUPRAFAȚĂ DE 5710 M.P. NR. CADASTRAL LOT 1 PRECUM ȘI ATESTAREA APARTENENȚEI ACESTUIA LA DOMENIUL PUBLIC AL MUNICIPIULUI LUGOJ
Emitent
Consiliul Local Lugoj
Număr
169 / 2025
Data
31 iulie 2025
Localitate
Lugoj, județul Timiș
Stare
adoptată
Locuri citate
Nicolae Titulescu (hartă)
Teme
Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Lugoj

Documente

Text

v [i ANEXĂ 28 HCL pl8.. M09 N 31.07.9035 CLASA II ( A D Certificat de autorizare: Seria RO — B —J nr. 2066 | Cadastru, Topografie | Sigilat digital de: Municipiul Lugoj ! Inregistrat cu: Nr. lucrare 17/69454 din 11.07.2025 / Nr. "act (RU)69499 din 11.07.2025 Data: 11.07.2025 09:28:16 (GMT+03:00) FOAIE DE CAPAT - Proiect nr. 65 / 2025 - Denumirea proiectului: DOCUMENTATIE TEHNICA PENTRU OBTINERE HCL IN SCOPUL PRIMEI INSCRIERI IN CARTEA FUNCIARA: Imobilul identificat prin LOT 1 Amplasament: Intravilanul Mun. Lugoj 'U.A.L.: LUGOJ Judetul: TIMIS Beneficiar: MUNICIPIUL LUGOJ Executant: SC PILOT CAD SRL, Timisoara - lulie 2025 - Adresa: Municipiul Timisoara Splaiul Nicolae TITULESCU nr.8 cod postal: 300158 Tel.: 0751 091 235 E-mail: pilot_cadQyahoo.com Web: www.pilotcad.ro C.U.1.: R018724928 Reg. Com.: J35/1744/2006 ANEXA Nr. 9 (ANEXA NR. 15 la regulament) MEMORIU TEHNIC 1. Adresa imobil: Terenurile sunt amplasate in intravilanul Mun. Lugoj, jud. TIMIS. 2.Tipul lucrării: Documentatie tehnica pentru obtinere Hotararea Consiliului Local in scopul primei inscrieri in Cartea Funciara a imobilului identificat prin nr. cad. LOT 1, avand suprafata din masuratori 5710 mp, UAT Lugoj. 3. Suprafața imobilului: 5710 mp 4. Descrierea generala a operatiunilor: Realizarea documentatiei cadastrale a presupus parcurgerea urmatoarelor etape: e Localizarea si identificarea amplasamentului imobilului: In cadrul acestei operatiuni, a fost identificat amplasamentului imobilului pe limite naturale sau conventionale indicate de proprietar, în vederea efectuării masuratorilor in zona de interes, s-a analizat situatia existenta, conform datelor si documentelor detinute de proprietar si conform documentatiilor aflate in arhiva OCPI, in concordanta cu elementele existente in teren. Imobilul care face obiectul prezentei documentatii cadastrale este identificat prin nr. cad. LOT 1 cu suprafata totala din masutatori de 5710 mp si se afla situat, din punct de vedere administrativ in intravilanul Mun. Lugoj, jud Timis. 5. Operaţiuni de specialitate realizate: e Măsurarea topografică a elementelor de planimetrie: Masurarea detaliilor din teren, pozitia, forma si dimensiunile parcelei, au fost realizate cu sprijinul tehnologiei de poziţionare satelitara GNSS (GPS), prin metoda cinematica RTK (RealTimeKinematic), conectarea la serverul ROMPOS facandu-se cu ajutorul receptorului de dubla frecventa GPS EPOCH 35 — Spectra Precision care a receptionat corectii in timp real de la statia de referinta virtuala RO_VRS_3.1.GG. Deasemenea, a fost utilizata, pentru masuratori de detaliu si ruleta de 50m pentru masurarea distantelor acolo unde nu au putut fi masurate puncte de detaliu. In cazul masuratorilor satelitare, instrumentul asigura o precizie, conform specificatilor tehnice oferite de producator, de +/-10 mm + 1 PPM RMS, eroarea punctelor de detaliu masurate variind intre 1cm-5cm pe axa X(m], 2cm-4cm pe axa Y[m] si 2cm-5cm pe axa Z|m]. Erorile obtinute se incadreaza in tolerantele admise de Regulamentul nr. 600 / 2023 pentru avizarea, receptia si inscrierea in evidentele de cadastru si carte funciara. e Prelucrarea datelor: Cu ajutorul softului specific receptorului, Geodimeter Spectra Precision si MicrosoftActivSync, s-a realizat prelucrarea datelor, respectiv transformarea coordonatele geocentrice, obtinute prin informatiile si corectiile receptionate de la sateliti, in coordonate geografice pe elipsoidul WGS84, apoi cu ajutorul parametrilor implementati in softul “TRANSDAT”, recomandat de ANCPI, ca mai apoi aceste coordonate sa fie transformate, prin metoda Helmert (7 parametri), in coordonate geografice pe elipsoidul Krasovski 1940. In urma prelucrarii, punctele de coordonate, sunt proiectate in planul de proiectie Stereo' 70 pe plan secant unic si cu punct central. Toate aceste operatiuni matematice sunt realizate cu ajutorul softului Survey Pro 4.5 implementat in carnetul de teren a receptorului Nomad 800X, in final obtinandu-se coordonatele X[m], Y[m] respectiv Z[m], a punctelor de planimetrie masurate. In final, dupa analizarea limitelor indicate de catre proprietar, in concordanta cu actele de proprietate, informatiile preluate de la oficiul teritorial, materiale grafice existente (ortofotoplanul corespunzator zonei studiate respectiv planurile topografice/cadastrale) si masuratorile efectuate, cu ajutorul softului AutoCAD Map 3D 2008, au fost determinate elementele fixe existente in teren, din interiorul si vecinatatea imobilului si reprezentarea acestora pe planul de amplasament si delimitare a imobilului. Acesta a fost realizat la scara 1:1000, in sistem de proiecţie STEREOGRAFIC 1970 si sistem de cote de referinta (nivelitic) Marea Neagră 1975. Rezultatele obtinute sunt stocate in format digital (fisiere tip .csv, .txt, .doc, .dwg) putand fi ulterior accesate si listate in format analogic. Puncte geodezice de sprijin folosite: Ne Pet. ÎN (%) [m] Stereo '70 E [m] Stereo 7 | Z [m] Stereo '70 Longitudine Ţ N H | a | 154.73 | Data întocmirii: lulie 2025 | “Latitudine i VRS1 | 482495.13 | 207132.25 | 111.6 45*46'47.65275"N 21*13'51.46288"E Starea punctelor geodezice: foarte buna. . , i Persoana autorizata SC PILOT CAD SRL ing. Livius S. LUPULESCU DR a - cai sami seca SS BEZEOP "31 / k 4 | « / | | | vee) up eaveyyeau nad zoov “ar | esunaune 1 weiBau rep sp ezea ui nou ebizanpoaut te) emuepuoseayoo Jenmuoturoop pruconu i i 'eaujprupoauco 'uara) e] 10jMoyeunseui eaxe4naaxo uuujuoo) | i Eztree e Aria NoSaINann 'S snan “fu | 0PadSUl sai NOSIINLULN 18 VvOSIL-uni IS OV 10d 2S| ; ine uepnoaxăi | i du 0445 |= be up exejeudns i du 0445 |= ininpqouu e eye/nseuu ejeșo) eyejexdns i - AW10L i i Tău) ri daZr267 Junpuz epeugsa0 poo E/ZAIVIES6Z PS6Z'2S67uS6z i 195 Suna, enerăn: “V/EAAILW67'0S62'A/2/e/6v62 "doi "N ILLOOILSNOD VI 3UVO1|43433 31va (a 86svob 49 OLS DV1OL ueppequl vase, 0445 uqeie 4103 funpuep (Gu) eieyeidns, EIUSOIO; 2p epoBeieo seacă N N3U31 VI 3HvOLIH343ă aiva v Ovesip 31 6SEZIP'31 1992131 i | | i S40'S | 00P'E69452 | SOG'ELZOLr| 4 i 6 AZE'Z694S2 | Ve's0z0Le | 9 489'S0L | bi9'804457 | veceaiosris ze: | ove-aoausz | szv'sozozr | | 196-e |o60'ZL84s2 [3 | svzs | ure-zonzsz z | zz0ti4 | 23:vozusz | sos-aszozr | + | duordo | tul tux | pa i | Peer umuoo ap'pd ajevopaooo | N vea a! | uenatuad ap ououreja i 026, 2yeiBoauaiS sfpaloid 3p Wass i muco ap apund ayeuopu00o ap Jejuanuj | i ro9NI 1NididiNnW (| fo5m i INS NN wiefemod 0449 |uemenuluaie | pqese 4101 Mdolunn| + E | 12400 '31V 13idOtid ep 3daip 'axeynqenuț NON SIWIL NON i (uvn) etepome1 Anensiunupy eayelun EJeDUNI 3UEO N i DI = „AS immnuqou | oz: erepuna |uo| sut seţeudoia pi0Up | covepsea | PIeP1e0 pe [eve |N Shut “pnl “on "unpy ueyneauj os 1101 VIN31SIX3 VILVNIS (| Țu) piipiiqou e IninpqoLu esaspy - (oye,6odoy N) rensepeo “N VOIOIANF VILVNLIS 138vi Perseu Sie sud 000! : | EJeos | INNNIISOAI V 3HVLININ3Q IS 1N3WVSVIdWV 30 NV1d PLAN DE INCADRARE IN ZONA scara 1:30000 Fi N = A ŞI „ Sha Moara Spinei | Responsabilitatea identificarii corecte a planurilor parcelare si a determinarilor topografice revine persoanei autorizate. . [FI p Denumire proiect: illelu ocumentatie tehnica pt obtinere HCL in scopul primei L inscrieri in Cartea Funciara a imobilului identificat prin Proieci nr Mun.TIMISOARA, Spl. N.TITULESCU, nr.8 CERTIFICAT AUTORIZAREILOT 1, situat in intravilanul Mun. Lugoj. 65 / 2025 Tel. / Fax: 0751 091 235 Clasa Il,seria RO-B-J nr.2066| e-mail: pilot_cadQ)yahoo.com J 35/1744/2006 Beneficiar: MUNICIPIUL LUGOJ Sef proiect |ing. Livius S. LUPULESCU , N A Scara: intocmit ing. Livius S. LUPULESCU 1:30000 PLAN DE INCADRARE IN ZONA Desenat ing. Rebeca CUCEC e Data: Verificat 072005 Plansa nr. 2

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: eprim.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala