Însuşirea Acordului de cooperare privind organizarea şi exercitarea unor activități necesare comunei Jebel, în scopul realizării unor atribuţii stabilite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale
Pe scurt
Se aprobă însușirea Acordului de cooperare dintre unitățile administrativ-teritoriale pentru organizarea și exercitarea unor activități necesare comunei Jebel, în vederea realizării atribuțiilor stabilite prin lege. Acest acord va facilita colaborarea între administrațiile locale pentru a asigura servicii publice mai eficiente, respectând legalitatea, economicitatea și buna gestionare a resurselor, fără a încălca autonomia fiecărei localități. Pentru locuitori, înseamnă posibile îmbunătățiri ale serviciilor publice, cu termene și finanțări determinate prin acordul încheiat, precum și păstrarea dreptului fiecărei localități de a-și administra propriile competențe.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Denumire
Hotărârea nr. 44 din 2023 a Consiliului Local Jebel
Titlu oficial
Hotărâre privind însuşirea Acordului de cooperare privind organizarea şi exercitarea unor activități necesare comunei Jebel, în scopul realizării unor atribuţii stabilite prin lege autorităţilor administraţiei publice locale
Art. 1. - (1) Filiala Judeţeană TIMIȘ a A.Co.R. încheie cu salariatul care urmează să își desfășoare
activitatea în comuna semnatară a Acordului de cooperare, un contract de muncă pe durata
determinată, conform cerinţelor aprobate de Consiliul local al comunei semnatare, în scris, în limba
română, care trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art. 94 alin. (2) din Legea nr. 53/2003,
republicată.?
(2) Contractul de muncă pe perioadă determinată, încheiat conform prevederilor de la alin. (1),
încetează la finele perioadei pentru care a fost încheiat și poate fi prelungit, în cazuri justificate, la
solicitarea comunei semnatare a Acordului de cooperare de prelungire, prin Act adiţional, încheiat în
baza hotărârii consiliului local, a activităţii/activităţilor pentru care a fost încheiat Acordul de
cooperare.
Art. 2. - (1) Filiala Judeţeană TIMIȘ a A.Co.R. pune la dispoziția comunei semnatare a Acordului de
cooperare un salariat cu CIM încheiat pe durată determinată, în baza Acordului de cooperare
încheiat în formă scrisă.
(2) Acordul de cooperare trebuie să cuprindă elementele prevăzute la art. 91 alin. (2) din Legea nr.
53/2003, republicată”.
(3) Condiţiile de bază de muncă și de angajare referitoare la durata timpului de lucru, munca
suplimentară, repausul zilnic și săptămânal, munca de noapte, concediile și sărbătorile legale și
salarizarea aplicabile salariaţilor Filialei Judeţene Timiş a A.Co.R. sunt, pe durata derulării activității în
baza Acordului de cooperare, cel puţin acelea care s-ar aplica salariaţilor în cazul în care aceștia ar fi
fost recrutați direct de către Unitatea administrativ-teritorială semnatară pentru a ocupa același loc
de muncă. Toate condiţiile de bază de muncă și de angajare stabilite prin legislaţie, regulamentul
intern, contractul colectiv de muncă aplicabil, precum și prin orice alte reglementări specifice
aplicabile comunei semnatare sunt aplicabile în mod direct și salariaţilor Filialei pe durata activității
în baza Acordului de cooperare, cu respectarea prevederilor cuprinse în art. 92 din Legea nr.
53/2003, republicată *.
2 2) În contractul de muncă temporară se precizează, în afara elementelor prevăzute la art. 17 și art. 18 alin.
(1), condiţiile în care urmează să se desfășoare misiunea, durata misiunii, identitatea și sediul utilizatorului,
precum și cuantumul și modalităţile remuneraţiei salariatului temporar.
Li (2) Contractul de punere la dispoziţie trebuie să cuprindă:.
a) durata misiunii;
b) caracteristi
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.