28 iulie 2023 · Inițiator: Maricel GHEOCA

HCL 54/2023 Iveşti adoptată

Hotărâre privind predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., a amplasamentului și asigurarea condițiilor în vederea executării obiectivului de investiţii: “Construire dispensar uman în satul Bucești, comuna Iveşti, județul Galaţi”

Denumire
Hotărârea nr. 54 din 2023 a Consiliului Local Iveşti
Emitent
Consiliul Local Iveşti
Număr
54 / 2023
Data
28 iulie 2023
Inițiator
Maricel GHEOCA
Localitate
Iveşti, județul Galați
Stare
adoptată
Pe scurt

Se aprobă predarea amplasamentului pentru construcția dispensarului uman din Bucești către Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Națională de Investiții (C.N.I.) S.A., pentru executarea investiției. În plus, se asigură condițiile necesare pentru realizarea obiectivului și includerea lui în lista subprogramului „Unități sanitare” din Programul Național de Construcții de Interes Public sau Social. Pentru localnici, înseamnă că finanțarea și organizarea lucrărilor vor fi gestionate de CN I, iar proiectul este în lista oficială de investiții, cu termenele și fluxul de execuție stabilite de autoritatea națională, cu impact asupra zonei în care se află dispensarul.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce prevede

Art.1. Se aprobă predarea către Ministerul Dezvoltării Lucrărilor Publice și Administrației prin Compania Naţională de Investiţii “C.N.I.” S.A., pe bază de protocol, a amplasamentului, teren aparținând domeniului privat al Comunei Ivești, județul Galați, situat în satul Bucești, comuna Ivești, județul Galați și aflat în proprietatea privată a Comunei Ivești, județul Galați,în suprafață de 1.273 mp din totalul de 1.774 mp, conform PAD, anexă nr.1 la prezenta hotărâre, identificat potrivit Cărții Funciare nr. 108442, număr topografic 108442, liber de orice sarcini, în vederea şi pe perioada realizării de către „C.N.I.” – S.A. a obiectivului de investiţii: „Construire dispensar uman în satul Bucești, comuna Ivești, județul Galați”. Art.2. (1) Amplasamentul prevazut la art 1. se predă viabilizat, conform documentelor urbanistice, cu respectarea reglementărilor în vigoare. (2) Nerespectarea acestei obligativități, constatată la data încheierii protocolului de predare sau ulterior acestei date, este de natură a atrage răspunderea beneficiarului UAT – Comuna Ivești, județul Galați , CNI-SA asigurându-și dreptul legal de acțiune în justițe în vederea sancționării atitudinii culpabile a comunei Ivești, inclusiv solicitarea de penalități și acordarea de daune interese, când prin neasigurarea unui amplasament viabilizat, comuna Ivești a adus atingere drepturilor si intereselor legitime ale “CNI”-SA. Art.3. Se aprobă asigurarea finanțării de către Unitatea Administrativ-Teritorială – Comuna Ivești, județul Galați, a cheltuielilor pentru racordurile la utilități (electrică, apa, canal, gaz sau alt tip de combustibil utilizat etc.). Art.4. Unitatea Administrativ-Teritorială – Comuna Ivești, județul Galați , se obligă să asigure, în condițiile legii, suprafețele de teren necesare pentru depozitarea și organizarea șantierului. Art.5. Unitatea Administrativ-Teritorială – Comuna Ivești, județul Galați ,se obligă ca, după predarea amplasamentului și a obiectivului realizat, să mențină destinația acestuia și să asigure mentenanța pe o perioadă de minimum 15 ani. Art.6. - Primarul comunei Iveşti, judeţul Galaţi va lua măsuri de aducere la îndeplinire a prevederilor prezentei hotărâri. Art.7. Secretarul general delegat al comunei Iveşti, judeţul Galaţi, va comunica prezenta hotărâre celor interesați. PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ, Gruia Ion Contrasemneaza,

Documente

Sursa: emol.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă