20 decembrie 2018 · Inițiator: Primar al Municipiului Iași
HCL 541/2018 Iași adoptată
Aprobarea Acordului cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Iași
Pe scurt
Se aprobă Acordul cadru de parteneriat pentru colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad și Municipiul Iași. Adică se stabilește o înțelegere de colaborare între cele două părți și se prevede semnarea acordului de către primar, în numele orașului. Pentru locuitori, acest lucru poate însemna punerea în comun a resurselor pentru apă și proiecte legate de gestionarea apei, fără impact financiar explicit menționat în textul publicat.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Acordul cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Iași, identificat în Anexa 1, parte integrantă a prezentei hotărâri
Citat din articolul 1 al hotărârii.
Ce înseamnă pentru tine
Primăria cumpără sau contractează ceva din bani publici.
Hotărârea nr. 541 din 2018 a Consiliului Local Iași
Titlu oficial
HOTĂRÂRE privind aprobarea Acordului cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Iași
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea
Acordului cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală
de Apă Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Iași
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de
20.12.2018;
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Economica
Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică şi De
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere Referatul de specialitate nr. 127011/10.12.2018 și Anexa
1: Acord cadru de parteneriat privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă
Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ – Teritorială Municipiul Iași;
Având în vedere prevederile art. 36 alin. 2 litera (d), punctul 6 lit. (a) din
Legea nr. 215/2001, privind administrația publică locală republicată, cu modificările și
completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 273/2006 privind finanțele publice
locale, cu modificările și completările ulterioare;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica, republicata ;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.
24/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 215/2001, privind administraţia
publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
1 / 5 la H.C.L. nr. 541 din 20 decembrie 2018
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Acordul cadru de parteneriat privind colaborarea
dintre Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ –
Teritorială Municipiul Iași, identificat în Anexa 1, parte integrantă a prezentei hotărâri.
Art. 2. Se împuternicește PRIMAR – CHIRICA MIHAI – reprezentant legal
U.A.T. MUNICIPIUL IAȘI să semneze Acordul de parteneriat ce va fi încheiat între
Administrația Bazinală de Apă Prut – Bârlad și Unitatea Administrativ – Teritorială
Municipiul Iași.
Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului
Municipiului Iaşi; Administrației Bazinale de Apă Prut – Bârlad; Direcției Generale
Tehnice și Dezvoltare, Direcției Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare
Urbană, Centrului de Informații pentru Cetățeni și Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.
Art. 4 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi
asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcția Generală
Tehnică și Dezvoltare și Direcția Implementare Strategie Integrată de Dezvoltare
Urbană.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei Hotărari va fi
asigurată de Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate,
Manuel Ciprian Bostan Secretar, Denisa Liliana Ionascu
Consilier local,
Nr. 541 din 20 decembrie 2018
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 20
Pentru 20
Împotrivă 0
Abţineri 0
Prezenta Hotarare a fost redactata in 5 (cinci) exemplare originale
2 / 5 la H.C.L. nr. 541 din 20 decembrie 2018
Anexa nr. 1 la H.C.L. nr. 541/20.12.2018
ACORD CADRU DE PARTENERIAT
nr. .............../......................
privind colaborarea dintre Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad şi
U.A.T. Municipiul Iași
În temeiul prevederilor Legii nr. 215/2001 (**republicată**) administraţiei publice
locale şi a Legii nr. 107/1996 (*actualizată*) legea apelor,
Unitatea Administrativ Teritorială MUNICIPIUL IAȘI, cod de identificare fiscală (CIF)
4541580, cu sediul în municipiul Iași, județul Iași, Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt,
nr. 11, cod poștal 700064, tel.: 0232 - 211215; fax: 0232 – 211200, www.primaria-
iasi.ro, reprezentat legal prin Mihai CHIRICA, în calitate de Primar al Municipiului Iași,
și
Administrația Bazinală de Apă Prut-Bârlad, Iasi, str. Theodor Văscăuteanu nr.10,
cod postal 700462, tel: 0232/218.192, fax: 0232/213.884, Cod fiscal RO 18296163,
reprezentată legal prin …………………., căruia i-au fost delegate sarcinile şi
responsabilităţile funcţiei de director ABA Prut-Bârlad prin Decizia AN “Apele Romane”
nr. …………………………….
încheie prezentul acord de parteneriat.
Cadru general
Prin intermediul Programului Operațional Regional 2014 – 2020, Axa Prioritară 4-
Sprijinirea dezvoltării urbane durabile, Prioritatea de investiții 4e - Promovarea unor
strategii cu emisii scăzute de dioxid de carbon pentru toate tipurile de teritorii, în special
pentru zonele urbane, inclusiv promovarea mobilității urbane multimodale durabile și a
măsurilor de adaptare relevante pentru atenuare, Obiectivul Specific 4.1 - Reducerea
emisiilor de carbon în municipiile reședință de județ prin investiții bazate pe planurile de
mobilitate urbană durabilă se finanțează componentele principale ale sistemului de
transport public de călători, respectiv componente de infrastructură de transport
public (infrastructură rutieră, cale de rulare tramvai, etc.).
Reabilitarea infrastructurii rutiere de transport public presupune lucrări de modernizare
inclusiv a podurilor/podeţelor peste ape curgătoare, aflate în corpul străzilor, respectiv
lucrări în albia râurilor pentru protecţia şi modernizarea podurilor.
a) In conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1.303/2013 al
Parlamentului European şi al Consiliului din 17 decembrie 2013 de stabilire a unor
dispoziţii comune privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social
european, Fondul de coeziune, Fondul european agricol pentru dezvoltare rurală şi
Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime, precum şi de stabilire a unor
3 / 5 la H.C.L. nr. 541 din 20 decembrie 2018
dispoziţii generale privind Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social
european, Fondul de coeziune şi Fondul european pentru pescuit şi afaceri maritime şi
de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 1.083/2006 al Consiliului, în cazul unei
investiţii în infrastructură sau producţie trebuie respectat caracterul durabil al
investiţiei timp de 5 ani de la data plăţii finale, inclusiv prin menţinerea
proprietăţii asupra elementelor de infrastructură.
Art. 1 Obiectul acordului de parteneriat
(1) Obiectul prezentului acord de parteneriat îl reprezintă colaborarea dintre părţi în
vederea asigurării cu operativitate a cadrului necesar implementării proiectelor
finanţate prin Programul Operaţional Regional 2014-2020, denumit în continuare
POR.
(2) Părţile vor colabora în limitele competenţelor stabilite prin actele normative în
vigoare, pentru îndeplinirea în comun a obiectivelor proiectului “Reabilitarea
infrastructurii de tramvai Iași - Dancu” eligibil în cadrul POR 2014 - 2020.
Art. 2 Obligaţiile U.A.T. Municipiul Iași
(1) În îndeplinirea obiectivelor prezentului acord de parteneriat, U.A.T. Municipiul Iași
are obligaţia depunerii şi implementării proiectului “Reabilitarea infrastructurii de
tramvai Iași - Dancu” în conformitate cu Ghidul solicitantului, asumându-și, prin
cererea de finanţare, întreaga responsabilitate pentru îndeplinirea obiectivelor şi
indicatorilor prevăzuţi în aceastea.
(2) U.A.T. Municipiul Iași va informa de îndată Administraţia Bazinală de Apă PRUT-
BÂRLAD cu privire la orice act sau fapt care fac imposibilă implementarea
proiectului menționat la alin. (1).
Art.3 Obligaţiile Administraţiei Bazinale de Apă PRUT-BÂRLAD
(1) În îndeplinirea prezentului acord de parteneriat, Administraţia Bazinală de Apă
PRUT-BÂRLAD va analiza în cel mai scurt timp, dar nu mai mult de 5 zile de la
primirea acesteia, cererea de parteneriat a U.A.T. Municipiul Iași.
(2) După emiterea acordului său, Administraţia Bazinală de Apă PRUT - BÂRLAD va
informa în termen de 5 zile lucrătoare U.A.T. Municipiul Iași, beneficiar POR 2014 -
2020, asupra semnării acordului cadru de parteneriat.
(3) Pe toată perioada de derulare a prezentului acord de parteneriat, precum şi în
perioada de durabilitate a proiectului “Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași -
Dancu”, Administraţia Bazinală de Apă PRUT - BÂRLAD se obligă să păstreze
dreptul de administrare asupra albiilor:
- Pârâul Ciric – pod Ciurchi II, traversat de strada Aurel Vlaicu, care face
obiectul proiectului “Reabilitarea infrastructurii de tramvai Iași - Dancu” care va fi
depus depus în cadrul apelului de proiecte POR/2017/4/4.1/1.
Art. 4 Termene
(1) Prezentul acord se încheie pe o perioadă de 10 ani şi intră în vigoare la data
semnării de către ambele părţi.
(2) Obligaţiile prevăzute la art. 2 şi art. 3 ale prezentului acord se vor realiza până la
data la care Contractul de Finanțare aferent proiectului își încetează valabilitatea.
Prelungirea perioadei de valabilitate a contractului de finanțare conduce automat la
extinderea Perioadei de valabilitate a prezentului acord.
4 / 5 la H.C.L. nr. 541 din 20 decembrie 2018
Art.5 Comunicare
(1) Părţile îşi vor transmite reciproc toate datele şi informaţiile necesare ducerii la
îndeplinire a obiectului prezentului acord de parteneriat, conform legislaţiei în
vigoare şi cu aplicarea principiului nevoii de a cunoaşte.
(2) Comunicarea datelor menţionate la alin. (1) se poate face prin toate mijloacele
recunoscute şi acceptate de părţi.
Art.6 Dispoziţii finale
(1) În termen de 5 zile de la data intrării în vigoare a prezentului acord de parteneriat,
părţile vor notifica una celeilalte, în scris, persoana responsabilă cu implementarea
prevederilor acestuia.
(2) Orice modificare şi/sau completare a prezentului acord de parteneriat se face în
scris, prin act adiţional, cu acordul ambelor părţi, la iniţiativa oricăreia dintre ele.
(3) Partea care are iniţiativa modificării şi/sau completării acordului de parteneriat,
transmite celeilalte părţi, spre analiză, propunerile sale motivate.
Prezentul acord s-a semnat azi ............................în două exemplare originale, câte unul
pentru fiecare parte.
U.A.T. MUNICIPIUL IAȘI ADMINISTRAȚIA BAZINALĂ DE
APĂ PRUT - BÂRLAD
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ,
Manuel Ciprian Bostan
Consilier local,
5 / 5 la H.C.L. nr. 541 din 20 decembrie 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.