Consiliul Local Iași decide să acorde post-mortem titlul de Cetățean de Onoare municipiului domnului prof. univ. dr. Marin Burlea. Decizia nu implică fonduri directe acum, dar stabilește comunicarea oficială către Primărie, Serviciul Relații Internaționale și Instituția Prefectului și publicarea austei hotărâri, iar acordarea va fi implementată în strictă conformitate cu legea. Practic, locuitorii vor recunoașterea datorită meritelor lui, iar actul poate afecta imaginea orașului și va fi anunțat public.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se acorda titlul de Cetăţean de Onoare post - mortem al Municipiului Iaşi domnului prof. univ. dr. Marin Burlea
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind acordarea titlului de Cetăţean de Onoare post - mortem al Municipiului
Iași domnului prof. univ. dr. Marin Burlea
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de
31.10.2018;
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică şi De
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Social Culturala
Invatamant Culte a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere Referatul de specialitate nr. 110306/26.10.2018, intocmit
de Serviciul Relatii Internationale ;
Având în vedere Laudațio atașat;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica, republicata ;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.
24/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 215/2001, privind administraţia
publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se acorda titlul de Cetăţean de Onoare post - mortem al
Municipiului Iaşi domnului prof. univ. dr. Marin Burlea.
1 / 2 la H.C.L. nr. 452 din 31 octombrie 2018
Art. 2. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului
Municipiului Iaşi; Serviciului Relații Internaționale și Instituţiei Prefectului Judeţului Iaşi.
Art. 3 : (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi
asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Serviciul Relatii
Internationale.
(2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei Hotărari va fi
asigurată de Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate,
Paul Corneliu Boisteanu Secretar, Denisa Liliana Ionascu
Consilier local,
Nr. 452 din 31 octombrie 2018
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 23
Pentru 23
Împotrivă 0
Abţineri 0
2 / 2 la H.C.L. nr. 452 din 31 octombrie 2018
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.