HCL 33/2019 adoptată
HOTĂRÂRE privind aprobarea unui ajutor de minimis individual reprezentând scutirea de la plata taxei pe clădiri şi a taxei pe teren datorate de SC TEHNOPOLIS SRL pentru perioada 01.01.2019-31.12.2020Descarcă - HCL_33_2019.PDF
Documente
- hcl HCL_33_2019.pdf
Text
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea unui ajutor de minimis individual reprezentând scutirea de la
plata taxei pe clădiri şi a taxei pe teren datorate de SC TEHNOPOLIS SRL pentru
perioada 01.01.2019-31.12.2020
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară în data de
31.01.2019;
Având în vedere iniţiativa Primarului Municipiului Iaşi prin expunerea de
motive la proiectul de hotărâre;
Având în vedere avizul favorabil întocmite de Comisia Economica si
Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere avizul favorabil întocmit de Comisia Juridică şi De
Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere Legea nr. 31/1990 - privind societăţile comerciale,
republicată şi modificată;
Având în vedere prevederile O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile
naţionale în domeniul ajutorului de stat, precum şi pentru modificarea şi completarea
Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată prin Legea nr.20/2015;
Având în vedere prevederile Regulamentului Uniunii Europene nr.
1407/2013 al Comisiei — privind aplicarea art. 107 şi art. 108 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene L 352/1 din 24.12.2013;
Având în vedere Legea nr. 207/2015 privind Codul de procedură fiscală,
cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare;
1 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
Având în vedere Legea nr. 273/2006 privind Finanţele publice locale, cu
modificările și completările ulterioare;
Având în vedere Ordonanţa Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea şi
funcţionarea parcurilor ştiinţifice şi tehnologice, aprobată, cu modificări şi completări,
prin Legea nr. 50/2003;
Având în vedere Referatul nr. 218300/15.11.2018 şi Studiul de
oportunitate nr. 21829715.11.2018 ale Direcţiei Generale Economice și Finanțe Publice
Locale – Activitatea de Taxe și Impozite Locale, prin care se propune aprobarea unui
ajutor de minimis individual pentru SC TEHNOPOLIS SRL, în anii fiscali 2019-2020,
reprezentând scutirea de la plata taxei pe clădiri şi a taxei pe teren;
Având în vedere Avizul Consiliului Concurenței nr.15707/12.12.2018 şi
adresele de informarea Consiliului Judeţean şi a Instituţiei Prefectului (cu confirmare de
primire, înregistrate cu nr. de 218540/15.11.2018, 218749/15.11.2018);
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003 privind transparenta
decizionala in administratia publica, republicata ;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr.
24/2000 cu modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere dispoziţiile Legii nr. 215/2001, privind administraţia
publică locală republicată, cu modificările şi completările ulterioare;
În temeiul art. 115 alin. 1, lit. b din Legea nr. 215/2001;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aproba acordarea unui ajutor de minimis individual
reprezentând scutirea de la plata taxei pe clădiri şi a taxei pe teren datorate de SC
TEHNOPOLIS SRL pentru perioada 01.01.2019-31.12.2020 conform anexei care face
parte integrantă din prezenta hotărare.
Art. 2. (1) Se aprobă bugetul Schemei în cuantum de 594.000 lei, pentru
perioada 01.01.2019-31.12.2020.
(2) Scutirea de la plata taxei pe clădiri şi a taxei pe teren se
acordă în baza prezentei scheme și se aplică începând cu 01 ianuarie 2019.
2 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
Art. 3. Copie după prezenta hotărâre va fi comunicată: Primarului
Municipiului Iaşi; Direcţiei Generale Economice și Finanțe Publice Locale – Activitatea
de Taxe și Impozite Locale, S.C. TEHNOPOLIS SRL și Instituţiei Prefectului Judeţului
Iaşi.
Art. 4. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi
asigurată intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcţia Generală
Economică și Finanțe Publice Locale – Activitatea de Taxe și Impozite Locale, S.C.
TEHNOPOLIS SRL .
(2) Aducerea la cunoştinţa publică a prezentei hotărâri va fi
asigurată de către Centrul de Informaţii pentru Cetăţeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate,
Manuel Ciprian Bostan Secretar, Denisa Liliana Ionascu
Consilier local,
Nr. 33 din 31 ianuarie 2019
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 23
Pentru 16
Împotrivă 7
Abţineri 0
3 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
Anexă la Hotărârea Consiliului Local nr. 33 din 31 ianuarie 2019
PROCEDURA
privind aprobarea unui ajutor de minimis individual
SC TEHNOPOLIS SRL
I. Dispoziţii generale
Art.1
(1)a)Prezenta procedură instituie un ajutor de minimis individual în beneficiul SC
TEHNOPOLIS SRL constând în scutirea de la plata taxei pe clădiri şi a taxei pe teren
aferente clădirilor şi terenurilor din Parcul Ştiinţific şi Tehnologic “Tehnopolis” în care
acesta îşi desfăşoară activitatea în calitate de administrator al acestuia.
b)Beneficiarului ajutorului de minimis individual este SC TEHNOPOLIS SRL, CUI
16704673, cu sediul în Iaşi, b-dul Poitiers nr.10.
(2)Acordarea ajutorului de minimis individual în cadrul prezentei proceduri se va face
numai cu respectarea criteriilor privind ajutorul de minimis stipulate în Regulamentul
(UE) nr. 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea art. 107 şi art. 108 din Tratatul privind
funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al
Uniunii Europene nr. OJ L 352/1 din 24.12.2013 (denumit în continuare Regulamentul
(UE) nr. 1407/2013).
(3)Prezenta procedură de ajutor nu intră sub incidenţa obligaţiei de notificare către
Comisia Europeană, în conformitate cu prevederile Regulamentului (UE) nr. 1407/2013
al Comisiei privind aplicarea art.107 şi art.108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii
Europene ajutoarelor de minimis, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. OJ
L 352/1 din 24.12.2013.
(4)Ajutorul individual de minimis se acordă S.C. TEHNOPOLIS S.R.L. pentru finanțarea
activității.
II. Scopul și Obiectivul procedurii
Art.2 Acordarea ajutorului de minimis are ca scop creşterea numărului de locuri de
muncă, respectiv majorarea veniturilor la bugetul de stat și local.
Art.3 Acordarea ajutorului are ca obiectiv principal dezvoltarea regională şi constă în
menţinerea şi atragerea investitorilor locali şi străini prin punerea la dispoziţie a spaţiilor
din Parcul Ştiinţific şi Tehnologic “Tehnopolis” (prin menţinerea chiriilor la nivel actual).
4 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
III. Baza legală
Art.4 Prezenta procedură este elaborată în conformitate cu:
(1)Regulamentul (UE) nr. 1407/2013, al Comisiei privind aplicarea art. 107 şi art. 108
din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene în cazul ajutoarelor de minimis,
publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene nr. OJ L 352/1 din 24.12.2013.
(2) Art. 456 alin. (1) lit.i) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare;
(3) Art. 464 alin. (1) lit.n) din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi
completările ulterioare;
(4)O.U.G. nr. 77/2014 privind procedurile naţionale în domeniul ajutorului de stat,
precum şi pentru modificarea şi completarea Legii concurenţei nr. 21/1996, aprobată
prin Legea nr. 20/2015;
(5)Legea nr. 215/2001 privind administraţia publică locală, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
(6)Legea nr. 273/2006 privind finanţele publice, cu modificările şi completările ulterioare;
(7)Legea nr. 31/1990 privind societăţile comerciale, republicată, cu modificările şi
completările ulterioare;
(8)Ordonanţa Guvernului nr. 14/2002 privind constituirea şi funcţionarea parcurilor
ştiinţifice şi tehnologice, aprobată, cu modificări şi completări, prin Legea nr. 50/2003.
Art.5 Autoritatea publică ce implementează prezenta procedură de ajutor de minimis
individual este Municipiul Iași prin Consiliul Local al Municipiului Iași.
IV. Domeniul de aplicare
Art.6
(1)Prezentul ajutor de minimis individual se acordă SC TEHNOPOLIS SRL, CUI
16704673, cu sediul în Iaşi, b-dul Poitiers nr.10 în calitate de administrator al Parcului
Ştiinţific şi Tehnologic “Tehnopolis”.
(2)Sumele totale pentru care se acordă ajutorul de minimis individual sunt cele care
reprezintă taxa pe clădire 374.000 lei şi taxa pe teren 220.000 lei.
(3)În cazul în care beneficiarul îşi desfăşoară activitatea şi în sectoarele exceptate de
Regulamentul Uniunii Europene nr. 1407/2013 al Comisiei privind aplicarea art. 107 şi
art. 108 din Tratatul privind funcţionarea Uniunii Europene ajutoarelor de minimis,
prezenta procedură se aplică doar ajutoarelor acordate pentru domeniul de activitate
5 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
eligibil, cu condiţia ca beneficiarul să asigure separarea activităţilor şi o distincţie între
costuri.
(4)Prezenta procedură se aplică ajutoarelor acordate întreprinderii din toate sectoarele,
cu excepţia:
a) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectoarele pescuitului şi acvacultură,
astfel cum sunt reglementate de Regulamentul (CE) nr. 1379/2013 al Parlamentului
European și al Consiliului din 11 decembrie 2013 privind organizarea comună a piețelor
în sectorul produselor pescărești și de acvacultură, de modificare a Regulamentelor
(CE) nr.1184/2006 și (CE) nr. 1224/2009 ale Consiliului și de aprobare a
Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii
Europene, L 354/28.12.2013;
b) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în domeniul producţiei primare de
produse agricole;
c) întreprinderilor care îşi desfăşoară activitatea în sectorul prelucrării şi comercializării
produselor agricole, în următoarele cazuri:
-atunci când valoarea ajutorului este stabilită pe baza preţului sau a
cantităţii produselor în cauză achiziţionate de la producătorii primari sau introduse pe
piaţă de întreprinderile respective;
-atunci când ajutoarele sunt condiţionate de transferarea lor parţială sau
integrală către producătorii primari;
d) pentru finanțarea activităţilor legate de export către ţări terţe sau către alte State
Membre, respectiv ajutoarelor direct legate de cantităţile exportate, ajutoarelor destinate
înfiinţării şi funcţionării unei reţele de distribuţie sau destinate altor cheltuieli curente
legate de activitatea de export;
e) pentru facilitarea utilizării preferențiale a produselor naționale față de produsele
importate.
V.Definiții
Art.7 În sensul prezentei proceduri următorii termeni se definesc astfel:
Produse agricole – produsele enumerate în Anexa 1 la Tratat, cu excepţia
produselor obţinute din pescuit şi acvacultură prevăzute în Regulamentul (CE)
nr. 1379/2013 al Parlamentului European şi al Consiliului din 11 decembrie 2013
privind organizarea comună a pieţelor din sectorul produselor pescăreşti şi de
acvacultură, de modificare a Regulamentelor (CE) nr. 1184/2006 şi (CE) NR.
1224/2009 ale Consiliului şi de abrogare a Regulamentului (CE) nr. 104/2000 al
Consiliului, publicat în Jurnalul Oficial al Uniunii Europene, L 354 /28.12.2013;
6 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
Prelucrarea produselor agricole – orice operaţiune efectuată asupra unui
produs agricol care are drept rezultat un produs care este tot un produs agricol,
cu excepţia activităţilor desfăşurate în exploataţiile agricole, necesare în vederea
pregătirii unui produs de origine animală sau vegetală pentru prima vânzare;
Comercializarea produselor agricole – deţinerea sau expunerea unui produs
agricol în vederea vânzării, a punerii în vânzare, a livrării sau a oricărei forme de
introducere pe piaţă, cu excepţia primei vânzări de către un producător primar
către revânzători sau prelucrători şi a oricărei alte activităţi de pregătire a
produsului pentru această primă vânzare; o vânzare efectuată de către
producător primar către consumatorii finali este considerată comercializare, în
cazul în care se desfăşoară în localuri distincte, rezervate acestei activităţi;
Rata de actualizare – este rata de referinţă stabilită de către Comisia
Europeană pentru România pe baza unor criterii obiective şi publicată în Jurnalul
Oficial al Uniunii Europene şi pe internet pe pagina de web www.ajutordestat.ro;
Întreprindere – orice entitate care desfăşoară o activitate economică, indiferent
de statutul său juridic, de modul de finanţare sau de existenţa unui scop lucrativ
al acesteia. Din această categorie fac parte, în special, lucrătorii care desfăşoară
o activitate independentă şi întreprinderile familiale care desfăşoară activităţi de
artizanat sau alte activităţi, precum şi parteneriatele sau asociaţiile care
desfăşoară în mod regulat o activitate economică;
Întreprindere unică - conceptul include toate întreprinderile, între care există
cel puţin una dintre relaţiile următoare:
o o întreprindere deţine majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale
asociaţiilor unei alte întreprinderi;
o o întreprindere are dreptul de a numi sau revoca majoritatea membrilor
organelor de administrare, de conducere sau de supraveghere ale unei
alte întreprinderi;
o o întreprindere are dreptul de a exercita o influenţă dominantă asupra altei
întreprinderi în temeiul unui contract încheiat cu întreprinderea în cauză
sau în temeiul unei prevederi din contractul de societate sau din statutul
acesteia;
o o întreprindere care este acţionar sau asociat al unei alte întreprinderi
care controlează singură, în baza unui acord cu alţi acţionari sau asociaţi
ai acelei întreprinderi, majoritatea drepturilor de vot ale acţionarilor sau ale
asociaţiilor întreprinderii respective;
7 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
o întreprinderile care întreţin, prin una sau mai multe întreprinderi, relaţiile
la care se face referire la aliniatul precedent sunt considerate întreprinderi
unice.
domeniul de activitate – activitatea desfăşurată de beneficiar, corespunzător
clasificaţiei activităţilor economice naţionale (codului CAEN); relevantă pentru
scopurile prezentei proceduri este activitatea pentru care se acordă finanţarea;
Furnizor de ajutor de minimis – în cadrul prezentei proceduri acesta este
Municipiul Iaşi, prin Consiliul Local al Municipiului Iaşi;
intensitatea ajutorului – valoarea brută a ajutorului exprimată ca procent din
costurile eligibile, înainte de deducerea impozitelor și altor taxe;
Beneficiarul de ajutor de minimis individual este SC TEHNOPOLIS SRL;
Parcul ştiinţific şi tehnologic se înfiinţează în scopul utilizării rezultatelor
activităţii de cercetare şi aplicării tehnologiilor avansate în economie şi în scopul
creşterii participării instituţiilor de învăţământ superior acreditate şi a unităţilor de
cercetare-dezvoltare la procesul de dezvoltare economico-socială prin ştiinţă şi
tehnologie;
Administratorul parcului ştiinţific şi tehnologic – înfiinţat în baza art.1 alin.5
din Ordonanţa nr. 14/24.01.2002 având ca asociaţi Consiliul Judeţean Iaşi şi
Consiliul Local Municipiul Iaşi şi are ca obiect de activitate prestări de servicii
către Asocierea în participaţiune Parc Ştiinţific şi Tehnologic “Tehnopolis” în
vederea desfăţurării activităţii – SC TEHNOPOLIS SRL.
Alocarea specifică individuală – alocarea unui ajutor individual în baza unei
măsuri de ajutor de minimis;
Facilitate fiscală – scutirea de la plata taxei pe clădiri şi a taxei pe terenuri
aferente clădirilor şi terenurilor din Parcul Ştiinţific şi Tehnologic “Tehnopolis”,
facilitate acordată în baza prevederilor prezentei măsuri de sprijin;
Profil de activitate - reprezintă activitatea desfăşurată de investitor cu
ponderea cea mai mare, corespunzător clasificaţiei activităţilor din economia
naţională, înscrisă în situaţiile financiare ale investitorului.
VI. Condiții de eligibilitate
Art.8
(1)Pentru a beneficia de facilitățile prevăzute în prezenta procedură, S.C.
TEHNOPOLIS SRL, trebuie să îndeplinească următoarele condiții:
a)este persoană juridică cu sediul în România, înfiinţată în conformitate cu legislaţia din
România şi are calitatea de contribuabil la bugetul local al Municipiului Iaşi;
8 / 16 la H.C.L. nr. 33 din 31 ianuarie 2019
b)nu se află în stare de insolvenţă, lichidare, dizolvare, afacerea să nu fie condusă de
un administrator sau lichidator judiciar, să nu aibă restricţii asupra activităţilor sale
comerciale iar acestea să nu fie puse la dispoziţia creditorilor;
c)nu a fost constatată o faptă ce constituie infracţiune de evaziune fiscală, pentru care
s-a pronunţat o hotărâre judecătorească definitivă;
d)reprezentanţii legali ai întreprinderilor nu au fost supuşi niciunei condamnări în ultimii
3 ani de nici o instanţă de judecată din motive profesionale sau etic profesionale;
e)să nu fi fost subiectul unei decizii de recuperare a unui ajutor de stat sau de minimis,
emise de Comisia Europeană, Consiliul Concurenței sau de un furnizor de ajutor de
stat, de minimis sau în cazul în care a făcut obiectul unei astfel de decizii, aceasta a fost
executată şi creanţa integral recuperată;
f)valoarea totală a ajutoarelor de minimis acordată întreprinderii unice pe o perioadă de
3 ani fiscali consecutivi (2 ani fiscali precedenţi şi anul fiscal în curs), cumulată cu
valoarea alocării financiare acordate în conformitate cu prevederile prezentei scheme,
nu depăşeşte echivalentul în lei a 200.000 euro (100.000 euro în cazul întreprinderilor
care activează în sectorul transportului rutier de mărfuri în contul terţilor sau contra
cost). Aceste plafoane se aplică indiferent de forma ajutorului de minimis sau de
obiectivul urmărit şi indiferent dacă ajutorul este finanţat din surse naţionale, bugetul de
stat sau bugetul administraţiei publice locale sau comunitare;
g)atunci când o întreprindere efectuează transport rutier de mărfuri în numele terţilor
sau contra cost desfăşoară şi alte activităţi, pentru care se aplică plafonul de 200.000
euro în cazul întreprinderii respective se aplică plafonul de 200.000 de euro, echivalent
în lei, cu condiţia prezentării documentelor contabile care atestă separarea evidenţei
acestor activităţi sau distincţia între costuri, pentru a dovedi că suma de care
beneficiază activitatea de transport rutier de mărfuri nu depăşeşte echivalentul în lei a
100.000 de euro şi că ajutoarele de minimis nu se folosesc pentru achiziţionarea de
vehicule pentru transport rutier de mărfuri;
(2)Măsurile de sprijin financiar ce vor fi acordate prin prezenta procedură, sunt cele
prevăzute de Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările
ulterioare, respectiv:
a)Scutirea de la plata taxei pe clădiri, corespunzător clădirilor care fac parte din
infrastructura parcului ş
[...]
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.