Pe scurtConsiliul Local Iași a aprobat trecerea unui gard de plasă din domeniul public în domeniul privat al municipiului, situat pe Str. Decebal nr. 13, pentru a putea demara procedurile de dezafectare și casare. Decizia înseamnă că bunul va fi transformat în proprietate privată a municipalității în scopul demolării, iar liceul Dimitrie Cantemir va administra și dispune de acest bun conform procedurilor legale; pentru locuitori, nu apar plăți directe imediate, dar este posibil impact în zona respectivă prin lipsa acestui obiect de îngrădire odată demontat. Termenele exacte ale procedurii și eventualele efecte asupra zonei vor fi stabilite în etapele ulterioare ale procesului de dezafectare și casare.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Municipiul Iaşi
Consiliul Local
HOTĂRÂRE
privind aprobarea trecerii din domeniul public in domeniul privat al Municipiului
Iasi a mijlocului fix – “Gard de plasa (imprejmuire)”, situat in str. Decebal nr. 13,
in vederea efectuarii procedurilor de dezafectare si casare a acestuia, in
conformitate cu prevederile legale in vigoare
Consiliul Local al Municipiului Iaşi, întrunit în şedinţa ordinară din data de 31 iulie 2023;
Având în vedere Proiectul de hotărâre înregistrat sub nr. 93.699 /20.07.2023 inițiat de
Primarul Municipiului Iași ;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 306/28.07.2023 întocmit de Comisia
Juridică şi de Disciplină a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere avizul favorabil inregistrat sub nr. 243/28.07.2023 întocmit de Comisia
Economica - Financiara a Consiliului Local al Municipiului Iaşi;
Având în vedere Referatul de aprobare nr. 90.391/12.07.2023, întocmit de Directia
Evidenta Patrimoniu Public si Privat – Serviciul Evidenta Patrimoniu Public si Privat;
Având în vedere Raportul de specialitate înregistrat sub nr. 92.128/17.07.2023 intocmit
de către Directia Juridica – Serviciul Legislatie, Metodologie si Avize Legalitate;
Având în vedere Adresa nr. 67331/22.05.2023 a Liceului Teoretic Dimitrie Cantemir prin
care solicita efectuarea demersurilor necesare in vederea casarii mijlocului fix - gard de plasa;
Având în vedere Expertiza tehnica - intocmita la decembrie 2022, de expert tehnic dr.
Ing. Coloman Andrei Szalontay, privind starea tehnica a imprejmuirii Liceului Teoretic Dimitrie
Cantemir Iasi ;
Având în vedere Proiectul nr. 22PR23/2022 - Reparatii capitale imprejmuire Liceul
Teoretic D. Cantemir, intocmit de proiectantul SC Raichman Studio SRL ;
Având în vedere referatul nr. 1420/03.04.2023 al comisiei de inventariere din cadrul
Liceului Teoretic Dimitrie Cantemir Iasi privind aprobarea casarii mijlocului fix - gard de plasa;
Având în vedere procesul verbal nr. 1625/21.04.2023 privind propunerea de casare a
mijlocului fix - gard de plasa;
Având în vedere procesul verbal nr. 16/04.04.2023 al Consiliului de administratie al
unitatii de invatamant, prin care se aproba casarea gardului existent in vederea implementarii
proiectului – Reparatii capitale imprejmuire Liceul Teoretic D. Cantemir;
1 / 3 la H.C.L. nr. 288 din 31 iulie 2023
Având în vedere Certificatul de urbanism nr. 706/19.04.2023 emis de Municipiul Iasi in
scopul realizarii proiectului - Reparatii capitale imprejmuire Liceul Teoretic D. Cantemir;
Având în vedere prevederile Ordonantei Guvernului nr. 112/2000 privind reglementarea
procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc
domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ – teritoriale;
Având în vedere prevederile Legii nr. 15/1994 privind amortizarea capitalului imobilizat
în active corporale şi necorporale, republicată;
Având în vedere prevederile Hotararii Guvernului nr. 2139/2004 cu privire la duratele
normale de funcţionare a mijloacelor fixe;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr. 212/2018, privind însuşirea
inventarului domeniului public al Municipiului Iaşi, reactualizat, cu modificările şi completările
ulterioare;
Având în vedere prevederile Hotararii Consiliului Local nr.
211/2018, privind însuşirea
inventarului domeniului privat al Municipiului Iaşi, reactualizat;
Având în vedere prevederile Legii nr. 52/2003, privind transparenta decizionala in
administratia publica, republicata;
Având în vedere dispoziţiile Legii privind normele de tehnică legislativă nr. 24/2000 cu
modificările şi completările ulterioare;
Având în vedere prevederile art. 129 si art. 196 alin. (1) lit. a, din Ordonanta de Urgenta
nr.
57/2019, privind Codul Administrativ;
Având în vedere prevederile Ordinului nr. 25 din 14.01.2021, privind aprobarea
modelului orientativ al statutului unitatii administrativ – teritoriale, precum si a modelului orientativ al
regulamentului de organizare si functionare a consiliului local;
Având în vedere prevederile Ordonantei de Urgenta nr.
61/2020, privind completarea
Legii cadastrului si a publicitatii imobiliare nr. 7/1996 si pentru modificarea si completarea Ordonantei
de urgenta a Guvernului nr.
57/2019 privind Codul administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. a) Se aprobă trecerea din domeniul public în domeniul privat al Municipiului Iași,
a mijlocului fix – “Gard de plasa” (imprejmuire), in vederea dezafectarii si casarii acestuia in conditiile
legii, pentru implementarea proiectului - Reparatii capitale imprejmuire Liceul Teoretic D. Cantemir.
b) Procedura de dezafectare si casare a mijlocului fix mentionat la art. 1, lit. a, se va
efectua in conformitate cu prevederile Ordonantei Guvernului nr. 112/2000 privind reglementarea
procesului de scoatere din funcţiune, casare şi valorificare a activelor corporale care alcătuiesc
domeniul public al statului şi al unităţilor administrativ – teritoriale, respectiv a Procedurii operationale
– CON PO 11/14.01.2020, aprobata la nivelul municipalitatii prin care se stabileste modalitatea de
organizare si efectuare a operatiunilor de scoatere din functiune/declasarea si casarea mijloacelor
fixe, a obiectelor de inventar si a materialelor ce apartin Municipiului Iasi.
Art. 2. Prevederile prezentei hotarari modifica in mod corespunzator Anexa 9 a Hotararii
Consiliului Local nr. 212/2018 privind insusirea inventarului domeniului public al Municipiului Iasi.
2 / 3 la H.C.L. nr. 288 din 31 iulie 2023
Art. 3. Copie dupa prezenta hotărâre va fi comunicată către Primarul Municipiului Iași,
Direcţia Evidenţă Patrimoniu Public şi Privat; Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir Iasi si Instituția
Prefectului - Județul Iași.
Art. 4. (1) Punerea în aplicare a prevederilor prezentei hotărâri va fi asigurată
intotdeauna cu respectarea cadrului legal incident de Direcţia Evidenţă Patrimoniu Public şi Privat si
Liceul Teoretic Dimitrie Cantemir Iasi.
(2) Aducerea la cunoștință publică a prezentei hotărâri va fi asigurată de Centrul
de Informații pentru Cetățeni.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, Contrasemneaza pentru legalitate,
Ciprian Manuel Bostan Secretar General, Denisa Liliana Ionașcu
Consilier local,
Nr. 288 din 31 iulie 2023
Total consilieri
27
locali
Prezenţi 26
Pentru 26
Împotrivă 0
Abţineri 0
3 / 3 la H.C.L. nr. 288 din 31 iulie 2023
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.