HCL 362/2023 adoptată
Hotărâre privind aprobarea Planului anual de acţiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din bugetul Consiliului Local al municipiului Hunedoara
Ce prevede
Art. 1 – Aprobă Planul anual de acţiune privind serviciile sociale administrate și finanțate din
bugetul Consiliului Local al municipiului Hunedoara, conform Anexei, care face parte integrantă din
prezenta hotărâre.
Art. 2 – Cu data intrării în vigoare a prezentei hotărâri se abrogă Hotărârea Consiliului Local al
Municipiului Hunedoara nr. 150/2021.
Art. 3 – Prezenta hotărâre se poate contesta de cei interesați la instanța competentă, în termenul
prevăzut de lege.
Art. 4 - Hotărârea se comunică Prefectului județului Hunedoara, Primarului Municipiului
Hunedoara, Direcției Economice, Serviciului Juridic, Administrație Publică Locală și Autoritate
Tutelară, Biroului Comunicare, Promovare,Relații cu Investitorii, Compartimentului Audit Intern,
Biroului Informatică și Tehnică de Calcul, Serviciului Informații pentru Cetățeni și Relații Publice,
Monitorul Oficial Local, Relația cu Mediul Asociativ, Direcției de Asistență Socială a municipiului
Hunedoara, Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului a județului Hunedoara - prin
1
Hotărârea a fost adoptată cu vot liber exprimat 21 voturi „pentru“
Hotărârea se adoptă cu majoritatea absolută
grija Direcției de Asistență Socială a municipiului Hunedoara, și se va publica pe site-ul Primăriei
municipiului Hunedoara www.primariahunedoara.ro.
Hunedoara, la 29.09.2023
PREȘEDINTE DE ȘEDINȚĂ
SORIN ILEA
CONTRASEMNEAZĂ
SECRETAR GENERAL,
Militon Dănuț Laslău
ROMÂNIA Anexă la
JUDEȚUL HUNEDOARA Hotărâre nr. 362/2023
MUNICIPIUL HUNEDOARA
CONSILIUL LOCAL
PLANUL ANUAL DE ACŢIUNE
PRIVIND SERVICIILE SOCIALE ADMINISTRATE ȘI FINANȚATE DIN BUGETUL
CONSILIULUI LOCAL AL MUNICIPIULUI HUNEDOARA
Planul anual de acţiune privind serviciile sociale reprezintă un instrument util în managementul
general al instituției precum și în procesul de dezvoltare a serviciilor sociale de la nivel local, inclusiv
pentru accesarea de fonduri nerambursabile. Planul a fost elaborat ținând cont de următoarele:
1. Actele normative:
Documente
- anexa HCL 362_2023.pdf
Fii anunțat când se votează ceva ce te privește
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.