Se aprobă scoaterea din domeniul public al comunei Horia a unui bun imobil aflat în prezent în administrarea comunei Horia și trecerea lui în domeniul privat al comunei
Pe scurt
Se aprobă scoaterea din domeniul public al comunei Horia a unui bun imobil aflat în prezent în administrarea comunei Horia și trecerea lui în domeniul privat al comunei. Decizia înseamnă că bunul nu va mai face parte din inventarul public și poate fi folosit în alte scopuri sau valorificat în cadrul activităților locale, după regulile legale aplicabile. Pentru locuitori, aceasta poate afecta eventuale investiții, planuri de dezvoltare sau utilizări ale terenului, dar nu se specifică într-un termen sau sumă imediată în textul prezent.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce înseamnă pentru tine
Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Pietrei.
Schimbă ce și cât se poate construi într-o zonă. Dacă ai casă sau teren în apropiere, te poate afecta direct.
Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
ROMANIA
JUDETUL NEAMT
CONSILIUL LOCAL AL COMUNf,I HORIA
HOTARARE
prit ind ttecerca unui bun imobil din domeniul public ol comunei Hotis,judelul Neanq, in domeniul
p val al comunei Hoia , jude(ul Neam(, in vederca scoaterii din lunc(iune Si desJiinlirii unei
consbactii
Consiliul local sl comunei Horia, judeful Neaml
Ludnd in considerare:
- Referatul de aprobare inregistrat sub nr.l609 dln 15.02,2024;
- Raportul de specialitate al Compartimentului urbanism din cadrul aparatului de specialitate al
Primarului Comunei Horia. inregistrat sub nr. 1610 din 15.02.2024.
AvAnd in vedere temeiurile juridice, respectiv prevederile:
- HG nr. l356/2001 privind atestarea domeniului public aljudelului Neam1, precum si al
municipiilor, oraqelor si comunelor din judelul Neaml - Anexa nr. 38 lnventarul bunurilor care apa4in
domeniului public al comunei Horia;
- H.G. m. 650/2007 pentru completarea anexei nr. I la H.G. nr. 1356/2001 privind atestarea
domeniului public al judelului Neamf, precum 9i al municipiilor. ora;elor gi comunelor din judelul
Neaml- Anexa nr. 20;
- HotArarea Consiliului Local nr. 96 din 31.08.2022 privind atesiarea lnventarului
bunurilor care apa4in domeniului public al Comunei Horia ,judetul Neamt;
- OrdonanF Guvemului nr. 112/2000 pentru reglementarea procesului de scoatere din
funcliune. casarea si valorificarea a activelor corporale care alcetuiesc domeniul public al statului si al
unitifilor administl ativ-teritoriale;
- at. 129, alin. (l) si (2), lit. c) , art. 361, alin. (2) si (3) din Codul administrativ aFobat prin
Ordonanla de Urgenta a Guvemului r. 57/2019 privind codul administraliv, cu modificiriie si
completirile ulterioare,
Ludnd in considerare.
- Avizul Comisiei de specialitate a Consiliului local nr. I si Avizul de legalitate al
Secretarului general;
ln temeiul prevederilor art. I29 alin. l. alin 2, lit. e), alin.9. lit a), an.l39 alin.(l) Si art.l96
alin.(l) lit. a) din Ordonanla de UrgentA a Guvernului N. s't/2}lg privind Codul adminiitrativ cu
modifictrrile gi completdrile ulterioare, se adopt5 prezenta:
HOTARARE
Art, l Se aprobe recerea din domeniul public al comunei Horia , judetul Neam!, in domeniul
privat al comunei Horia, judelul Neam1, a unui imobil situat in localitatea Horia, str. pietrei nr. 1, cu
numAr cadastral 56037-C2 (Anexal in suprafata de 145 mp. in vederea scoaterii din funcliune qi
desfiinterii ( prin auto demolare).
Art,2. Dcstlinlarea imohilului mcntionat la art. I se va realiTa cu respectarea prevederilor Legii
nr. 50/1991 pri\ind autorizarca lucririlor dc c(rlslructii. cu modilicirilc $i colnpletarile ulterioare.
Art.3, Primarul comunei Iloria. prin cornpartimenlelc de specialitate. asigura ducerea la
inJcplinire r nrcr udcrilor prr.zentei lrr.trriri:
Art.,l, Prezcnta holirire de\irc obligatorie qi produce el'ectc de la data aducerii la cunostillli
publicd.
Art.4. (l) Prczenla hotiriire se comunica l)rcjcctului .iudclrlui Neaml in vederea exerciterii
corrtrolului cu privire la lcgalilalc $i se aduce la cunoslinli publicl ;
(2) Aducerea la curoltinli publice sc face prin publicare pe adresa de intemet a instituliei _
wwwprimariahorianeamt. ro
Nr.lL
oin 1i,02. 2o2h
BIC/BIC Ex.5 ds. I/6
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.