23 octombrie 2026 · Inițiator: Primarul orașului Hațeg

HCL 141/2026 Hațeg adoptată

Aprobarea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul al III-lea al anului 2026 şi a stabilirii măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, inclusiv pentru soluţionarea…

Pe scurt

Se aprobă analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul III din 2026 și se stabilesc măsuri pentru eficientizarea acestei activități, inclusiv soluționarea situațiilor particulare identificate local în completarea registrului, care nu sunt reglementate prin norme. Practic, se clarifică ce pași vor fi făcuți și cum se vor îmbunătăți termenele și procedurile, astfel încât datele agricole să fie înregistrate corect și în timp. Aceste măsuri vizează respectarea legii și îmbunătățirea activității pentru locuitori.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Denumire
Hotărârea nr. 141 din 2026 a Consiliului Local Hațeg
Titlu oficial
Hotărâre privind aprobarea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul al III-lea al anului 2026 şi a stabilirii măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, inclusiv pentru soluţionarea situaţiilor particulare identificate la nivelul localităţii pe linia completării registrului agricol şi care nu sunt reglementate prin norm
Emitent
Consiliul Local Hațeg
Număr
141 / 2026
Data
23 octombrie 2026
Inițiator
Primarul orașului Hațeg
Localitate
Hațeg, județul Hunedoara
Stare
adoptată
Locuri citate
Piata Unirii nr. 6

Pe același subiect în Hațeg

Documente

Text

JUDEŢUL HUNEDOARA ORAŞUL HAŢEG CONSILIUL LOCAL Hotărârea nr. 141/2026 privind aprobarea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul al III-lea al anului 2026 şi a stabilirii măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, inclusiv pentru soluţionarea situaţiilor particulare identificate la nivelul localităţii pe linia completării registrului agricol şi care nu sunt reglementate prin norme Consiliul local al oraşului Haţeg, judetul Hunedoara, întrunit în şedinţă ordinară, la data de 29 octombrie 2026; Examinând proiectul de hotărâre nr. 142/2026 iniţiat de primarul orașului Hațeg și referatul de aprobare al acestuia nr. 25625/142 din 22.10.2026, prin care se propune aprobarea analizei stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol pentru trimestrul al III-lea al anului 2026 şi a stabilirii măsurilor pentru eficientizarea acestei activităţi, inclusiv pentru soluţionarea situaţiilor particulare identificate la nivelul localităţii pe linia completării registrului agricol şi care nu sunt reglementate prin normele tehnice pentru completarea registrului agricol, în scopul respectării legislaţiei în materie şi a îmbunătăţirii activităţii. Având în vedere: a)referatul compartimentului registrul agricol din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 25492/2026. b)raportul întocmit de Serviciul cadastru din cadrul aparatului de specialitate al primarului, înregistrat sub nr. 25763/145 din data de 23.10.2026; c) avizul comisiei pentru activități economico-financiare a Consiliului local, înregistrat sub nr. 35/26202/95 din 29.10.2026; d)avizul comisiei pentru administrație publică locală, juridică și de disciplină a Consiliului local, înregistrat sub nr. 36/26209/114 din 29.10.2026; e) avizul comisiei pentru urbanism, amenajarea teritoriului, protecția mediului, turism înregistrat sub nr. 38/26227/86 din 29.10.2026; În conformitate cu prevederile art. 1 alin. (1), alin. (6), art. 2 lit. b) şi c), art. 3-4 şi art. 6 din Ordonanţa Guvernului nr. 28/2008 privind registrul agricol, ale art. 7 alin. (4) din anexa la Ordinul nr. 51/348/59/765/285/14.633/678/2025 pentru aprobarea Normelor tehnice privind modul de completare a registrului agricol pentru perioada 2025-2029, ale Hotărârii Guvernului nr. 1627/2024 privind registrul agricol pentru perioada 2025 – 2029; În temeiul dispoziţiilor art.129 alin. (1), alin. (14), art. 139 alin. (1), art. 140 alin. (1), art.196 alin. (1) lit. a), art. 197 alin. (1)-(2), alin. (4)-(5), art. 199 alin. (1)-(2), art. 243 alin. (1) lit.a) din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019, privind codul administrativ, cu modificările şi completările ulterioare, HOTĂRĂŞTE: Art. 1 Se aprobă analiza stadiului de înscriere a datelor în registrul agricol al oraşului Haţeg, pentru trimestrul al III-lea al anului 2026, conform celor prevăzute în anexa nr. 1 la prezenta hotărâre. Art. 2 Se aprobă măsurile pentru eficientizarea activităţii de înscriere a datelor în registrul agricol al oraşului Haţeg, ţinut în format electronic şi pe suport de hârtie, inclusiv pentru soluţionarea situaţiilor particulare identificate la nivelul localităţii pe linia completării registrului agricol şi care nu sunt reglementate prin norme, conform anexei nr. 2 la prezenta hotărâre. Art.3 (1) Se aprobă ca înscrierea în registrul agricol a datelor privind componenţa gospodăriei/exploataţiei agricole fără personalitate juridică să se facă pe baza declaraţiei dată pe propria răspundere sau pe bază de documente de capul gospodăriei sau, în lipsa acestuia, de un alt membru major al gospodăriei, care dispune de capacitate deplină de exerciţiu, inclusiv prin invitarea la primărie a persoanelor fizice care au obligaţia să efectueze declaraţiile pentru înscrierea datelor în registrul agricol. (2) Se aprobă formularul tipizat al invitaţiei prin care funcţionarii cu atribuţii din cadrul compartimentul registrul agricol invită, la primărie, persoanele fizice care au obligaţia să efectueze declaraţiile pentru înscrierea datelor în registrul agricol, conform anexei nr. 3 la prezenta hotărâre. Art. 4 Prezenta hotărâre va fi dusă la îndeplinire de compartimentul registrul agricol şi celelalte structuri din aparatul de specialitate al primarului oraşului Haţeg, ce au funcţionari publici/personal contractual nominalizat în anexa nr. 2 la prezenta hotărâre. Art. 5 Anexele nr. 1 - 3 fac parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 6 Prezenta hotărâre poate fi contestată la instanţa competentă, în temenele şi condiţiile prevăzute de legislaţia în vigoare. Art. 7 Prezenta hotărâre se publică în Monitorul oficial local, pe pagina de internet a Primăriei oraşului Haţeg www.primariehateg.ro şi se comunică, în condiţiile legii: Instituţiei Prefectului Judeţului Hunedoara, Primarului oraşului Haţeg, Compartimentului Administraţie publică locală, Serviciului cadastru, Compartimentului registrul agricol şi prin intermediul acestuia tuturor structurilor si persoanelor interesate. Hațeg, la 29 octombrie 2026 PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ, ANTAL CLAUDIU - FLORIAN PROCEDURI OBLIGATORII ULTERIOARE ADOPTĂRII HOTĂRÂRII CONSILIULUI LOCAL NR. 141/2026 Semnătura persoanei Nr. Data responsabile să efectueze Operaţiuni efectuate crt. ZZ/LL/AN procedura: Secretar general UAT 0 1 2 3 Adoptarea hotărârii, potrivit codului administrativ, s-a făcut, prin vot deschis, cu majoritate : □ simplă art.5 lit. ee) – 8 voturi □absolută □calificată 29/10/2026 1 Voturi pentru:14 art.5 lit. cc) art.5 lit. dd) Voturi împotrivă: 0 Abţineri: 0 Nu e cazul Nu e cazul Nu au votat: 0 Vot secret - nu este cazul 2 Comunicarea către primar _____/________/_________ 3 Comunicarea către prefectul judeţului * 30/10/2026 4 Aducerea la cunoştinţa publică _____/________/_________ 5 Comunicarea, numai în cazul celei cu caracter individual _____/________/_________ 6 Hotărârea devine obligatorie sau produce efecte juridice, după caz _____/________/_________ *Notă: La data comunicării hotărârii către prefectul judeţului sunt completate poziţiile 1 şi 3 din cartuș

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: primariehateg.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala