30 ianuarie 2018

HCL 9/2018 Gurghiu adoptată

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ COMUNA GURGHIU CONSILIUL LOCAL GURGHIU Gurghiu, str. Petru Maior, nr. 8, jud. Mureş tel. 0265 536 003 fax. 0265 536 094 e-mail: gurghiu Ocjmures.ro www.e-primarii.ro/primaria-gurghiu Anexa | la HCL…

Ce înseamnă pentru tine
  • Te privește direct dacă locuiești, lucrezi sau ai o proprietate pe strada Petru Maior.
  • Poate schimba cum se ridică gunoiul și cât plătești pentru asta.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Petru Maior” în Gurghiu

Denumire
Hotărârea nr. 9 din 2018 a Consiliului Local Gurghiu
Emitent
Consiliul Local Gurghiu
Număr
9 / 2018
Data
30 ianuarie 2018
Localitate
Gurghiu, județul Mureș
Stare
adoptată
Locuri citate
Petru Maior nr. 8
Teme
Contracte și achiziții · Gunoi și salubrizare

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL MUREŞ COMUNA GURGHIU CONSILIUL LOCAL GURGHIU Gurghiu, str. Petru Maior, nr. 8, jud. Mureş tel. 0265 536 003 fax. 0265 536 094 e-mail: gurghiu Ocjmures.ro www.e-primarii.ro/primaria-gurghiu Anexa | la HCL nr. 09 din 30 ianuarie 2018 STUDIU DE OPORTUNITATE PENTRU FUNDAMENTAREA ȘI STABILIREA SOLUȚIILOR OPTIME DE DELEGARE A GESTIUNII SERVICIULUI PUBLIC DE SALUBRIZARE AL COMUNEI GURGHIU 1. Consideraţii de ordin general Salubrizarea localităţilor este un serviciu public local de gospodărie comunală, organizat, coordonat, condus, monitorizat şi controlat de către autoritatea administraţiei publice locale, în cazul de faţă de către Comuna Gurghiu. Serviciul public de salubrizare se organizează pentru satisfacerea nevoilor populaţiei, ale instituţiilor publice şi ale agenţilor economici. Obiectul contractului de achiziţie publică de servicii îl reprezintă serviciul public de salubrizare a comunei Gurghiu, care cuprinde activitatea de precolectare, colectare şi transport a deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile municipale, cu excepţia celor cu regim special, deşeuri produse de persoane fizice şi juridice din comuna Gurghiu. Modalitatea de realizare a gestiunii, aleasă de Consiliul Local al Comunei Gurghiu este gestiunea delegată prin care, conform prevederilor art. 29 din legea 51/2006 autoritatea locală atribuie unuia sau mai multor operatori economici o parte din competențele şi responsabilitățile proprii privind prestarea serviciilor de utilități publice precum şi concesionarea sistemelor de utilități publice aferente serviciilor, respectiv dreptul şi obligaţia de exploatare şi administrare a acestora, pe baza unui contract, denumit contract de delegare a gestiunii. Avantajele alegerii gestiunii delegate: — Parametrii serviciilor şi necesarul de investiţii sunt clar definite in contract, riscurile de execuţie si exploatare trec la operator; — Investiţiile necesare realizării unui serviciu de calitate trec în sarcina operatorului; — Bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiții conform contractului de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin de drept la expirarea contractului, gratuit şi libere de sarcini, unităţii administrativ teritoriale şi sunt integrate în domeniul public al acestora; — Consiliul local al Comunei Gurghiu se va ocupa de funcţia sa de supervizor a conformării operatorului la cerinţele impuse prin contract; — Consiliul Local al Comunei Gurghiu va avea dreptul de a rezilia contractul de delegare a gestiunii în cazul în care constată nerespectări repetate de către operator a obligaţiilor contractuale şi dacă operatorul nu adoptă măsuri care să respecte condiţiile contractuale; — Reducerea costurilor legate de contractarea serviciului, de facturarea lui, de distribuirea facturilor, de încasarea acestora, de comisioanele bancare aferente tranzacţiilor; — Protecţia mediului înconjurător. Principiile de organizare şi funcţionare a serviciului public de salubrizare, ca parte componentă a serviciilor publice de gospodărie comunală, sunt următoarele: * protecţia sănătăţii publice; * autonomia locală şi descentralizarea; * responsabilitatea faţă de cetăţeni; * conservarea şi protecţia mediului înconjurător; * calitatea şi continuitatea serviciului; * tarife echitabile şi accesibile tuturor consumatorilor; * nediscriminarea şi egalitatea tuturor consumatorilor; * transparenţa, consultarea şi antrenarea în decizii a cetăţenilor; * administrarea corectă şi eficientă a bunurilor din proprietatea publică şi banilor publici * dezvoltarea durabilă. Serviciul public de salubrizare a comunei Gurghiu cuprinde următoarele activități: precolectarea, colectarea, şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile municipale, cu excepţia celor cu regim special. Prin modul de organizare şi desfăşurare a activităţii serviciilor publice de salubrizare a localităţilor, autorităţile administraţiei publice locale sunt obligate să asigure realizarea următoarelor obiective: - îmbunătăţirea condiţiilor de viață ale cetăţenilor prin promovarea calităţii şi eficienţei acestor servicii; - creşterea calităţii vieţii cetăţenilor prin susţinerea dezvoltării economice a localităţilor, în principal prin stimularea mecanismelor economiei de piaţă şi prin realizarea unei infrastructuri edilitare moderne, ca bază a dezvoltării economice şi în scopul atragerii investiţiilor profitabile pentru comunităţile locale; - dezvoltarea durabilă a serviciilor; - protecţia mediului înconjurător. 2. Descrierea serviciului public de salubrizare Obiectul concesionării îl reprezintă delegarea gestiunii serviciul public de salubrizare a comunei Gurghiu. Serviciul public de salubrizare a comunei Gurghiu cuprinde următoarele activităţi: - precolectarea, colectarea, şi transportul deşeurilor municipale, inclusiv a deşeurilor toxice periculoase din deşeurile municipale, cu excepţia celor cu regim special, din aria administrativ teritorială a comunei Gurghiu. Precolectarea deşeurilor municipale şi a celor asimilate acestora se face de către persoanele fizice, agenţii economici şi instituţiile publice. Având în vedere necesitatea alinierii la directivele Uniunii Europene privind condiţiile de precolectare a deşeurilor municipale, ofertanţii vor fi condiționaţi prin Caietul de sarcini să prezinte programul propriu de dotare tehnico-materială şi termenele de implementare a precolectării selective a deşeurilor municipale. Colectarea deşeurilor municipale se face de către operatorul de salubritate, în concordanţă cu prevederile Ordinului Ministrului Sănătăţii nr. 3361/1997, conform programelor prestabilite, ținând cont de nevoile populaţiei, ale agenţilor economici şi ale instituţiilor. Operatorul îşi va dimensiona baza tehnico-materială şi structura de personal în funcţie de necesitatea acestor categorii de utilizatori, astfel încât să asigure prestarea unui serviciu de salubritate la un nivel cantitativ si calitativ superior celui existent în prezent. În acest sens autoritatea administraţiei publice locale, Comuna Gurghiu, va monitoriza în permanenţă modul de desfăşurare a serviciului de către operator. Transportul deşeurilor municipale se face tot de către operatorul de salubritate, la depozitele pentru deşeuri municipale autorizate din judeţul Mureş sau din alte judeţe, cu mijloace de colectare şi transport adecvate tipului de recipiente utilizate, în condiţii maxime de curăţenie şi igienă. De asemenea, operatorul va implementa modalitatea proprie a precolectării selective a deşeurilor municipale, prin dotarea utilizatorilor cu recipiente adecvate acestor tipuri de deşeuri reciclabile, urmând ca apoi acestea să fie valorificate în condiţiile legii. 3. Motivele care justifică delegarea şi oportunitatea alegerii gestiunii delegate 3.1. Motive de ordin economic Cel mai important criteriu de selecţie al operatorului serviciului de salubrizare va fi tariful cel mai mic prezentat în ofertele care se vor depune în vederea atribuirii serviciului public de salubrizare a comunei Gurghiu, respectiv a activităţilor de precolectare, colectare şi transport ale deşeurilor municipale. Acesta va avea o pondere importantă în totalul punctajului de la capitolul aspecte economice şi financiare ale ofertelor. Incasarea tarifului de salubritate se face de către Primăria Comunei Gurghiu prin încasarea taxei de salubritate şi virarea acesteia către operator. 3.2. Motive de ordin financiar Prin atribuirea serviciului public de salubrizare a comunei Gurghiu, dotarea tehnică necesară desfăşurării serviciului se va asigura prin investiţii proprii de către operatorul care va câştiga procedura de atribuire a serviciului. Având în vedere prevederile art. 25 alineat 5 din legea 51/2006 bunurile realizate de operatori în conformitate cu programele de investiţii conform contractului de delegare a gestiunii constituie bunuri de retur care revin de drept la expirarea contractului, gratuit şi libere de sarcini, unităţii administrativ teritoriale şi sunt integrate în domeniul public al acestora. 3.3. Motive de ordin social şi de mediu Având în vedere prevederile Legii nr.137/29.12.1995, republicată, privind reglementarea protecţiei mediului, autorităţile administraţiei publice locale au importante responsabilități şi obligaţii pentru asigurarea unui mediu sănătos pentru toţi cetăţenii comunității. În desfăşurarea serviciului public de salubrizare a localităţilor este obligatorie respectarea principiilor ecologice, pentru asigurarea unui mediu de viaţă sănătos. În acest scop, consiliile locale, persoanele fizice şi juridice răspund pentru: - îmbunătăţirea microclimatului, înfrumusețarea şi protecţia peisajului şi menţinerea curăţeniei; - amplasarea obiectivelor industriale, a căilor şi mijloacelor de transport, a reţelelor de canalizare şi a altor obiective şi activităţi, fără a prejudicia salubritatea, ambientul, spaţiile de odihnă şi recreere, starea de sănătate şi de confort a populaţiei; - adoptarea de măsuri obligatorii, pentru toate persoanele fizice şi juridice, cu privire la întreţinerea curților şi împrejurimilor acestora, a spaţiilor verzi din curţi şi dintre clădiri. Pentru crearea şi respectarea acestor condiţii, activitatea de salubrizare municipală implică cheltuieli importante din bugetul local, iar reglementările în vigoare presupun modernizarea lor şi realizarea de investiţii care nu pot fi suportate din bugetul local. În concluzie, se dovedeşte a fi necesară delegarea gestiunii serviciului public de salubrizare a comunei Gurghiu către un operator licenţiat si autorizat, conform legislaţiei în vigoare privind delegarea gestiunii serviciilor de utilităţi publice. 4. Investiţiile necesare pentru modernizare Activitatea de precolectare, colectare şi transport a deşeurilor municipale se desfăşoară pe toată aria administrativ-teritorială a comunei Gurghiu, respectiv în următoarele localităţi: Gurghiu, Adrian, Caşva, Comori, Fundoaia,Glăjărie, Larga, Orşova, Orşova Pădure, Păuloaia Beneficiarii finali ai serviciului de utilitate publică de salubrizare a comunei Gurghiu sunt un număr de 1750 persoane fizice şi un număr de 10 agenţi economici şi instituţii publice. În acest context, operatorul serviciului public de salubrizare a comunei Gurghiu va trebui sa asigure o frecvenţă de ridicare a deşeurilor municipale corespunzătoare cu prevederile Ordinului nr. 536/1997 al Ministerului Sănătăţii, iar în funcţie de cantitatea de deşeuri necesar a fi colectată, de gradul de compactare al utilajelor, de frecvenţa de transport, de volumul transportat de un utilaj, este de asemenea necesară dimensionarea parcului de utilaje ale operatorului care vor fi destinate activităţii de salubrizare a Comunei Gurghiu. Dotarea cu utilaje performante şi personal calificat pentru această activitate, într-un număr care să asigure respectarea programului de colectare prevăzut în regulamentul propriu de organizare şi funcţionare a serviciului, aprobat de consiliul local, trebuie asigurată la intrarea în vigoare a contractului de prestări servicii. De asemenea, caietul de sarcini va impune operatorului ca în cadrul programului de implementare a precolectării selective a deşeurilor, cerință impusă şi prin condiţiile de menţinere a licenţei (anexă la ordinul preşedintelui autorităţii de aprobare a licenţei) să prezinte strategia proprie pe care se angajează să o implementeze pentru educarea şi conştientizarea utilizatorilor serviciului public de salubritate din comuna Gurghiu privind necesitatea şi utilitatea precolectării selective a deşeurilor municipale. 5. Modalitatea de delegare a gestiunii Procedura de atribuire a contractului de delegare a gestiunii serviciului public de salubrizare a Comunei Gurghiu se va face conform prevederilor Legii nr. 98/2016 privind achizițiile publice. 6. Durata delegării Durata delegării serviciului public de salubrizare a comunei Gurghiu este de 1 an, cu posibilitatea prelungirii acesteia în condiţiile legii, prin hotărâre de consiliu. Consiliul Local Gurghiu îşi rezervă dreptul de a rezilia contractul de delegare a gestiunii serviciului public de salubritate la data intrării în vigoare a contractului de delegare a gestiunii atribuit de ADI Ecolect Mureş. Primar, Întocmit, Boar Laurenţiu Dumitru Mândru Ramona

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: comunagurghiu.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala