Se aprobă organigrama și statutul de funcții ale aparatului de specialitate al primarului din Grințiș pentru anul 2023, adică numărul de posturi și structura internă a echipei care asistă primarul. Aceasta stabilește câte posturi sunt ocupabile și cum sunt organizate în cadrul administrației locale, iar secretarul comunei va transmite hotărârea către cei afectați. Pentru locuitori, efectul este că funcțiile cheie din primărie sunt clar definite și vor funcționa în acest an conform anexelor.
Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI
Ce se aprobă
Se aprobă Organigrama şi Statul de funcţii ale aparatului de specialitate a primarului comunei Grinţieş, judeţul Neamţ pentru anul 2023 conform anexelor 1 şi 2 care fac parte integrantă din prezenta hotărâre
ROMÂNIA
JUDEŢUL NEAMŢ
CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRINŢIEŞ
HOTĂRÂRE
Nr. 36 din 30.05.2023
privind aprobarea Organigramei şi a Statului de funcţii ale aparatului de
specialitate a primarului comunei Grinţieş, judeţul Neamţ pentru anul 2023.
Consiliul local al comunei Grinţieş, judeţul Neamţ;
Având în vedere prevederile:
• art. 401, alin. (1), litera „d”, art. 405, art. 407, art. 409, art. 481 din O.U.G.
57/2019 – Codul Administrativ.
Analizând adresa Instituţiei Prefectului – judeţul Neamţ nr. 4782 din 21 aprilie
2023 privind numărul maxim de posturi la nivelul U.A.T. Grinţieş pentru anul 2023.
Văzând referatul doamnei primar al comunei Grinţieş nr. 2897/17.05.2023 şi
raportul de specialitate nr. 2902/17.05.2023;
În temeiul dispoziţiilor art. 129, aliniatul (1), aliniatul (2) litera „a” şi aliniatul
(3) litera „c”, art. 139 alin (1) din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ;
HOTĂRĂŞTE:
Art. 1. Se aprobă Organigrama şi Statul de funcţii ale aparatului de specialitate a
primarului comunei Grinţieş, judeţul Neamţ pentru anul 2023 conform anexelor 1 şi 2
care fac parte integrantă din prezenta hotărâre.
Art. 2. Secretarul comunei va comunica şi transmite prezenta hotărâre
persoanelor şi autorităţilor interesate.
PREŞEDINTE DE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ
ARSINTE Costel - Consilier local Secretar general al comunei
CIUCANU Oana Raluca
RED. C.O.R.
PROC. C.O.R.
EX. 3 DS. A/3
Adoptată în şedinţa ordinară, din data de 30 mai 2023, cu un număr de 8 voturi pentru, voturi
abţineri 3voturi împotrivă 0 din totalul de 11 consilieri.
Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.
Primești un email când consiliul local discută sau votează pe subiectul ales de tine — parcări, gunoi, cartierul tău, orice. Gratuit, te dezabonezi oricând.
Vrei să urmărești un cuvânt în toată țara sau într-un județ întreg?
Alertele naționale →
Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala
Folosim cookie-uri esențiale pentru funcționarea site-ului și, doar cu acordul tău, statistici anonime de trafic (Google Analytics). Detalii în Confidențialitate.