26 februarie 2026

HCL 15/2026 Grințieș adoptată

Inchiriere spatiu din gradinita poiana

Pe scurt

Se aprobă închirierea prin licitație publică a unei zone de 32,39 mp din cadrul Grădiniței Poiana, pentru o perioadă de 10 ani cu posibilitate de prelungire, prin contract cadru și reguli anexate. Se stabilește prețul minim de pornire la licitație: 286,08 lei pe lună (3433 lei pe an) și componența comisei de evaluare a ofertelor. Impact pentru locuitori: spațiul va fi ocupat prin licitație de un operator, iar veniturile din chirie pot finanța activități ale grădiniței; termenul de închiriere este de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii pe bază de act adițional.

Rezumat generat cu inteligență artificială, din textul actului — actul oficial prevalează. Transparență AI

Ce se aprobă

Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a unui spaţiu în suprafaţă de 32,39 mp din cadrul Grădiniţei Poiana, imobil identificat conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre

Citat din articolul 1 al hotărârii.

Ce înseamnă pentru tine
  • Un teren sau o clădire a localității își schimbă folosința ori proprietarul (vânzare, concesiune, închiriere).
  • Privește școlile și grădinițele din localitate: clădiri, burse, rețeaua școlară.

🔔 Anunță-mă când se mai votează despre „Contracte și achiziții” în Grințieș

Denumire
Hotărârea nr. 15 din 2026 a Consiliului Local Grințieș
Emitent
Consiliul Local Grințieș
Număr
15 / 2026
Data
26 februarie 2026
Localitate
Grințieș, județul Neamț
Stare
adoptată
Teme
Contracte și achiziții · Școli și educație · Terenuri și clădiri

Pe același subiect în Grințieș

Documente

Text

ROMÂNIA JUDEŢUL NEAMT CONSILIUL LOCAL AL COMUNEI GRINTIES HOTĂRÂREA Nr. 15 din 26.02.2026 privind aprobarea închirierii prin licitaţie publică a unui spaţiu în suprafaţă de 32,39 mp din cadrul grădiniţei Poiana, comuna Grinţieş, judeţul Neamţ; Consiliul local al comunei Grinţieş, judeţul Neamţ, În baza art. 332 - 348 din Ordonanţa de Urgenţă a Guvernului nr. 57/2019 – privind Codul Administrativ, cu modificările şi completările ulterioare şi art. 146 aliniatul 11 din Legea educaţiei naţionale - Legea nr. 198 din 4 iulie 2023 a învăţământului preuniversitar, cu modificările şi completările ulterioare. Analizând referatul doamnei primar nr. 689/23.02.2026, raportul de specialitate nr. 690/23.02.2026 şi înştiinţarea către Inspectoratul Şcolar Judeţean Neamţ nr. 698/2026; În baza avizului favorabil al comisiilor de specialitate; În temeiul dispoziţiilor art. 129, alin. (1), aliniatul (2) litera „c” şi aliniatul (6) litera „b”, art. 139 alin (1) şi (3) litera „g” din O.U.G. nr. 57/2019 – Codul Administrativ; HOTÂRÂŞTE: Art.1. Se aprobă închirierea prin licitaţie publică a unui spaţiu în suprafaţă de 32,39 mp din cadrul Grădiniţei Poiana, imobil identificat conform anexei nr. 1 care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art.2. Se aprobă documentaţia de atribuire cuprinzând caietul de sarcini, fişa de date a procedurii, contractul cadru cu clauzele contractuale obligatorii şi formularele/modele documente, conform anexei nr. 2, care face parte integrantă din prezenta hotărâre. Art. 3. Se stabileşte durata închirierii la 10 ani, cu posibilitatea prelungirii, prin act adiţional; Art. 4. Se aprobă raportul de evaluarea întocmit de către expert evaluator conform anexei nr. 3 la prezentul proiect de hotărâre şi se stabileşte nivelul minim al chiriei care reprezintă şi preţul de pornire la licitaţie la 286,08 lei/lună, respectiv 3433 lei/an; Art. 5. Se desemnează ca şi membri în comisia de evaluare a ofertelor următorii consilieri locali: 1. Bicajanu Vasile – consilier principal - preşedinte; 2. Arsinte Costel - consilier local - membru; 3. Curcă Nicolaie - consilier local – membru; 4. Reprezentant Agenţia Judeţeană a Finanţelor Publice Neamţ – membru; 5. Gheorghiu Ionuţ – consilier – membru - secretar comisie; Membri supleanţi: Chirilă Teodora – consilier asistent, Grosu Petronela Angelica - consilier local Art.6. Se împuterniceşte primarul comunei Grinţieş să ia toate măsurile legale şi necesare, în vederea îndeplinirii procedurilor de închiriere şi pentru semnarea contractului de închiriere, în forma prevăzută de lege. Art. 7. Primarul comunei va duce la îndeplinire a prevederilor din prezenta hotărâre prin compartimentele de specialitate. Art. 8. Secretarul comunei va comunica şi transmite prezentul hotărâre persoanelor şi autorităţilor interesate. PREŞEDINTE ŞEDINŢĂ CONTRASEMNEAZĂ Penişoară Ghiorghie Ovidiu - consilier Secretar general al comunei CIUCANU Oana Raluca RED. C.O.R. PROC. C.O.R. EX. 3 DS. A/3 Adoptată în şedinţa ordinară, din data de 26.02.2026 cu un număr de 10 voturi pentru, voturi abţineri ______ voturi împotrivă ___, din totalul de 11 consilieri. ANEXA NR. 2 LA H.C.L. nr. 15/2026 DOCUMENTAŢIE DE ATRIBUIRE PRIVIND ÎNCHIRIEREA PRIN LICITAŢIE A UNUI SPAŢIU ÎN SUPRAFAŢĂ DE 32,39 MP, DOMENIUL PUBLIC AL COMUNEI GRINŢIEŞ, PENTRU CABINET MEDICAL VETERINAR CAIET DE SARCINI I. GENERALE PRIVIND OBIECTUL CONCESIUNII Descrierea şi identificarea bunului care urmează să fie închiriat Obiectul închirierii îl reprezintă spaţiul din cadrul Grădiniţei Poiana - parter, în suprafaţă de 32,39 mp, situat în comuna Grinţieş, judeţul Neamţ, aparţinând domeniului public al Comunei Grinţieş. Destinaţia şi condiţiile de exploatare a închirierii Destinaţia spaţiului supus închirierii este realizarea activităţilor specifice pentru un cabinet medical veterinar;  Condiţiile de exploatare a închirierii: Locatorul trebuie să utilizeze spaţiul doar în scopul pentru care a fost închiriat – realizarea activităţilor specifice unui cabinet medical veterinar. Pe toată durata închirierii, locatarul are obligaţia de a urmări respectarea regulilor de protecţie a mediului, sănătatea şi protecţia muncii, ISU, impuse de legislaţia în vigoare. Obiectivele de ordin economic, financiar, social şi de mediu urmărite de locator Obiective de ordin economic şi financiar  Administrarea eficientă a domeniului public al Comunei Grinţieş, pentru atragerea de venituri suplimentare la bugetul local - se va asigura un venit anual suplimentar la bugetul local egal cu chiria datorată de locatar. Principalele avantaje ale închirierii sunt următoarele:  locatarul va acoperi în întregime costurile ridicate de întreţinerea şi exploatarea construcţiei;  locatarul va achita autorităţii o chirie stabilită prin contract;  locatorul trece întreaga responsabilitate pentru modul de gestionare a spaţiului concesionat, în sarcina locatarului Obiective de ordin social:  oferirea serviciilor medical veterinare pentru cetăţenii comunei Grinţieş. Obiectiv de mediu  locatarul va avea obligaţia de a respecta legislaţia în vigoare pe probleme de mediu, contractul de închiriere transferă viitorului locatar responsabilitatea cu privire la respectarea clauzelor de protecţia mediului, printre care:  luarea tuturor măsurilor necesare pentru diminuarea şi evitarea poluării solului şi a apei subterane, cu efecte asupra sănătăţii populaţiei;  utilizarea durabilă a resurselor  gestionarea eficientă a deşeurilor şi menţinerea cu stricteţe a condiţiilor de igienă cerute de reglementările legale în vigoare II. CONDIŢII GENERALE ALE ÎNCHIRIERII Regimul bunurilor proprii, respectiv bunurile utilizate de concesionar în derularea închirierii a. bunurile de retur ce revin de plin drept, gratuit şi libere de orice sarcini locatorului la încetarea contractului de închiriere de bunuri proprietate publică/privată. Sunt bunuri de retur bunurile care au făcut obiectul închirierii, precum şi cele care au rezultat în urma investiţiilor impuse prin caietul de sarcini. În cazul nostru, bunul de retur este spaţiul în suprafaţă de 13,38 mp situat în cadrul Grădiniţei Poiana - etaj, cu dotările existente la data închirierii. b. bunurile proprii care la încetarea contractului de închiriere de bunuri proprietate publică/privată rămân în proprietatea locatarului. Sunt bunuri proprii bunurile care au aparţinut locatarului şi au fost utilizate de către acesta pe durata închirierii. În cazul nostru, bunul propriu al locatarului va fi reprezentat de bunurile din interiorul spaţiului care aparţin locatarului, necesare desfăşurării activităţii.  Aceste prevederi se aplică coroborat cu prevederile din Contractul de Închiriere ce va fi semnat de părţi - modelul acestuia face parte din documentaţia de atribuire.  Pe parcursul exploatării spaţiului, se vor respecta normele de protecţie a mediului, sănătatea şi protecţia muncii, ISU, impuse de legislaţia în vigoare.  Imobilul închiriat va fi folosit în regim de continuitate şi permanenţă, pentru scopul pentru care a fost închiriat – fabricarea articolelor de îmbrăcăminte, eventualele schimbări de destinaţie fiind strict interzise.  Este interzisă subînchirierea imobilului.  Locatarul nu poate închiria/concesiona bunul închiriat.  În cazul în care activitatea specifică a societăţii (servicii medicale veterinare şi conexe) încetează (faliment, desfiinţare, etc), contractul de închiriere se va rezilia de drept.  în cazul în care se va reîncepe activitatea educativă în spaţiul Grădăniţei, contractul va înceta de drept. III. DURATA ÎNCHIRIERII  Terenul se închiriază pe o perioadă de 10 de ani, cu posibilitatea prelungirii, prin act adiţional, conform prevederilor Codului Administrativ. IV. CHIRIA MINIMĂ SI MODUL DE CALCUL AL ACESTEIA Având în vedere Raportul de evaluare întocmit de expert evaluator, precum şi prevederile OUG nr. 57/2019 privind Codul Administrativ preţul propus pentru închirierea prin licitaţie este:  Spaţiu în suprafaţa de 32,39 mp – 286,08 lei/lună respectiv 3433 lei/an  Modul de calcul al chiriei, stabilită conform raportului de evaluare şi a O.U.G. 57/2019 – Codul Administrativ: a. proporţionalitatea chiriei cu beneficiile obţinute din exploatarea bunului de către locatar; b. valoarea de piaţă a bunului care face obiectul închirierii c. corelarea chiriei cu durata închirierii V. NATURA ŞI CUANTUMUL GARANŢIILOR SOLICITATE DE LOCATOR  Pentru participarea la licitaţia organizată în vederea închirierii spaţiului, persoanele fizice interesate trebuie să obţină de la primărie documentaţia de atribuire, după achitarea următoarelor taxe:  Contravaloarea documentaţiei de atribuire – 40 lei (costul multiplicării documentelor);  Garanţia este obligatorie şi se stabileşte la nivelul contravalorii a două chirii lunare. VI. CONDIŢII SPECIALE IMPUSE DE NATURA BUNURILOR CE FAC OBIECTUL ÎNCHIRIERII  Se vor respecta normelor de Protecţia Muncii şi PSI în vigoare. VII. CONDIŢII DE VALABILITATE A OFERTELOR  Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire.  Ofertele se redactează în limba română. VIII. CLAUZE REFERITOARE LA ÎNCETAREA CONTRACTULUI DE ÎNCHIRIERE a. la expirarea duratei iniţiale stabilite în contractul de închiriere dacă părţile nu convin, în scris, prelungirea acestuia, în condiţiile legii; b. în cazul în care interesul naţional sau local o impune, prin denunţarea unilaterală de către locator, cu un preaviz de 45 zile. c. în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către locatar, prin reziliere de către locator, cu un preaviz de 15 zile, iar partea in culpa datorează celeilalte părţi daune-interese. d. în cazul nerespectării obligaţiilor contractuale de către locator prin reziliere de către locatar, cu un preaviz de 15 zile, iar partea in culpa datorează celeilalte părţi daune-interese. e. la dispariţia, dintr-o cauză de forţă majoră, a bunului închiriat sau în cazul imposibilităţii obiective a locatarului de a-l exploata, prin renunţare, fără plata unei despăgubiri. f. pentru neplata chiriei la 2 termene consecutive, contractul se considera desfiinţat de plin drept, nefiind necesara intervenţia instanţei judecătoreşti. g. în cazul în care activitatea specifică a societăţii (servicii medicale veterinare şi conexe) încetează (faliment, desfiinţare, etc). h. în cazul în care se va reîncepe activitatea educativă în spaţiul Grădiniţei Poiana. i. Închirierea poate înceta in alte situaţii prevăzute de lege. FIŞA DE DATE INFORMAŢII GENERALE PRIVIND CONCEDENTUL U.A.T. Comuna GRINŢIEŞ Concèdent: 2614180 Cod Fiscal: Comuna Grinţieş, judeţul Neamţ [email protected] Adresa: Tel: 0333405554 Nr. Tel/Fax e-mail: Bicajanu Vasile - Compartimentul Urbanism şi amenajarea terit. Persoana de contact: I. INSTRUCŢIUNI PRIVIND ORGANIZAREA ŞI DESFĂŞURAREA PROCEDURII DE ÎNCHIRIERE I.1. Organizarea (1) Anunţul de licitaţie se va publica cu cel puţin 20 de zile calendaristice intr-un cotidian de circulaţie naţională şi in unul de circulaţie locală, precum şi pe pagina de internet a instituţiei - www.comunagrinties.ro (2) Persoana interesată are dreptul de a solicita şi obţine documentaţia de atribuire, precum şi clarificările privind documentaţia (dacă e cazul) (3) Preţul documentaţiei de atribuire este de 40 lei, şi se vor achita la casieria instituţiei. (4) Primăria Grinţieş are obligaţia de a răspunde, în mod clar, complet şi fără ambiguităţi, la orice clarificare solicitată, într-o perioadă care nu trebuie să depăşească 5 zile lucrătoare de la primirea unei astfel de solicitări. (5) Primăria Grinţieş are obligaţia de a transmite răspunsurile însoţite de întrebările aferente către toate persoanele interesate care au obţinut, în condiţiile prezentei secţiuni, documentaţia de atribuire, luând măsuri pentru a nu dezvălui identitatea celui care a solicitat clarificările respective. (6) Fără a aduce atingere prevederilor alin. (4), primăria Grinţieş are obligaţia de a transmite răspunsul la orice clarificare cu cel puţin 5 zile lucrătoare înainte de data - limită pentru depunerea ofertelor (7) În cazul în care solicitarea de clarificare nu a fost transmisă în timp util, punând astfel locatorul în imposibilitatea de a respecta termenul legal, acesta din urmă are obligaţia de a răspunde la solicitarea de clarificare în măsura în care perioada necesară pentru elaborarea şi transmiterea răspunsului face posibilă primirea acestuia de către persoanele interesate înainte de data - limită de depunere a ofertelor. (8) Procedura de licitaţie se poate desfăşura numai dacă în urma publicării anunţului de licitaţie au fost depuse cel puţin două oferte valabile. (9) În cazul în care în urma publicării anunţului de licitaţie nu au fost depuse cel puţin două oferte valabile, primăria Grinţieş este obligat să anuleze procedura şi să organizeze o nouă licitaţie, cu respectarea procedurii O.U.G. nr. 57/2019 - Codul Administrativ. (10) În cazul în care, în cadrul celei de-a doua proceduri de licitaţie publică nu se depune nici o ofertă valabilă, concedentul anulează procedura de licitaţie. I.2. Desfăşurarea (1) Autoritatea contractantă are obligaţia de a stabili oferta câştigătoare pe baza criteriului/criteriilor de atribuire precizate în documentaţia de atribuire. (2) Pe parcursul aplicării procedurii de atribuire, autoritatea contractantă are dreptul de a solicita clarificări şi, după caz, completări ale documentelor prezentate de ofertanţi pentru demonstrarea conformităţii ofertei cu cerinţele solicitate. (3) Solicitarea de clarificări este propusă de către comisia de evaluare şi se transmite de către autoritatea contractantă ofertanţilor în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea propunerii comisiei de evaluare. (4) Ofertanţii trebuie să răspundă la solicitarea autorităţii contractante în termen de 3 zile lucrătoare de la primirea acesteia. (5) Autoritatea contractantă nu are dreptul ca, prin clarificările ori completările solicitate, să determine apariţia unui avantaj în favoarea unui ofertant. (6) Plicurile sigilate se predau comisiei de evaluare în ziua fixată pentru deschiderea lor, prevăzută în anunţul de licitaţie. (7) După deschiderea plicurilor exterioare în şedinţă publică, comisia de evaluare elimină ofertele care nu respectă prevederile art. 336 alin. (2) - (5) din O.U.G. 57/2019. (8) Pentru continuarea desfăşurării procedurii de licitaţie este necesar ca, după deschiderea plicurilor exterioare, cel puţin două oferte să întrunească condiţiile prevăzute la art. 336 alin. (2) - (5). În caz contrar, se aplică prevederile art. 336 alin. (18) din O.U.G. 57/2019. (9) După analizarea conţinutului plicului exterior, secretarul comisiei de evaluare întocmeşte procesul- verbal în care se va preciza rezultatul analizei. (10) Deschiderea plicurilor interioare se face numai după semnarea procesului-verbal prevăzut la alin. (9) de către toţi membrii comisiei de evaluare şi de către ofertanţi. (11) Sunt considerate oferte valabile ofertele care îndeplinesc criteriile de valabilitate prevăzute în caietul de sarcini. (12) În urma analizării ofertelor de către comisia de evaluare, pe baza criteriilor de valabilitate, secretarul acesteia întocmeşte un proces-verbal în care menţionează ofertele valabile, ofertele care nu îndeplinesc criteriile de valabilitate şi motivele excluderii acestora din urmă de la procedura de licitaţie. Procesul-verbal se semnează de către toţi membrii comisiei de evaluare. (13) În baza procesului-verbal care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (12), comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un raport pe care îl transmite autorităţii contractante. (14) În termen de 3 zile lucrătoare de la primirea raportului comisiei de evaluare, autoritatea contractantă informează în scris, cu confirmare de primire, ofertanţii ale căror oferte au fost excluse, indicând motivele excluderii. (15) Raportul prevăzut la alin. (13) se depune la dosarul licitaţiei. (16) Comisia de evaluare stabileşte punctajul fiecărei oferte, ţinând seama de ponderile prevăzute la art. 340 alin. (2) din O.U.G. 57/2019. Oferta câştigătoare este oferta care întruneşte cel mai mare punctaj în urma aplicării criteriilor de atribuire. (17) În cazul în care există punctaje egale între ofertanţii clasaţi pe primul loc, departajarea acestora se va face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul de atribuire care are ponderea cea mai mare, iar în cazul egalităţii în continuare, departajarea se va face în funcţie de punctajul obţinut pentru criteriul de atribuire care are ponderea cea mai mare după acesta. (18) Pe baza evaluării ofertelor secretarul comisiei de evaluare întocmeşte procesul-verbal care trebuie semnat de toţi membrii comisiei. (19) În baza procesului-verbal care îndeplineşte condiţiile prevăzute la alin. (12), comisia de evaluare întocmeşte, în termen de o zi lucrătoare, un raport pe care îl transmite autorităţii contractante. (20) Autoritatea contractantă are obligaţia de a încheia contractul cu ofertantul a cărui ofertă a fost stabilită ca fiind câştigătoare. (21) Autoritatea contractantă are obligaţia de a transmite spre publicare în Monitorul Oficial al României, Partea a VI-a, un anunţ de atribuire a contractului, în cel mult 20 de zile calendaristice de la finalizarea procedurii de atribuire. II. INSTRUCŢIUNI PRIVIND MODUL DE ELABORARE ŞI PREZENTARE A OFERTELOR (1) Ofertantul are obligaţia de a elabora oferta în conformitate cu prevederile documentaţiei de atribuire (formular cf. Anexa nr. 3 la documentaţie). (2) Ofertele se redactează în limba română. (3) Ofertele se depun la sediul concedentului, însoţite de o scrisoare de înaintare (formular Anexa nr. 4 la documentaţie), la sediul primăriei Grinţieş, comuna Grinţieş, sat Poiana, nr. 1, judeţul Neamţ, în două plicuri sigilate, unul exterior şi unul interior, care se înregistrează de primăria Grinţieş, în ordinea primirii lor, în registrul Oferte, precizându-se data şi ora. (4) Pe plicul exterior se va indica obiectul concesiunii pentru care este depusă oferta (“Pentru închiriere spaţiu Grădiniţa Poiana în suprafaţă de 32,39 mp, Grinţieş”). Plicul exterior va trebui să conţină: a. Cerere înscriere la licitaţie – anexa 4 b. Formular informaţii generale – anexa 5; c. Copie de pe certificatul de înregistrare fiscală pentru persoane fizice [...]

Text extras automat din documentul oficial; în caz de diferențe, documentul original prevalează.

Sursa: mol.edigitalizare.ro

Hotărâri adoptate în aceeași perioadă

Politica de utilizare hotarari.ro: textul oficial al hotărârilor este public și poate fi citat liber. Arhiva ca bază de date și munca noastră peste ea (rezumate, teme, puncte pe hartă, legături cu firmele, structura site-ului) nu pot fi extrase automat sau sistematic, folosite pentru a dezvolta, antrena, îmbunătăți sau compara un produs ori serviciu concurent (inclusiv un model AI) și nici copiate și republicate. Drepturile de extragere a textului și a datelor (TDM) sunt rezervate, conform art. 4 din Directiva (UE) 2019/790. Sunt permise: indexarea de către motoarele de căutare; citarea de către asistenții AI a unor fragmente scurte, cu atribuire și link către pagină; folosirea personală și profesională obișnuită. Citare: „hotarari.ro, pe baza datelor publicate de [consiliul local/primărie]”, cu link. Termenii completi: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala Usage policy of hotarari.ro: the official text of council decisions is public and may be quoted freely. The archive as a database and our work on it (summaries, topics, map points, company links, site structure) may not be extracted automatically or systematically, used to develop, train, improve or benchmark a competing product or service (including an AI model), or copied and republished. Text and data mining rights are reserved under Art. 4 of Directive (EU) 2019/790. Allowed: indexing by search engines; quoting short excerpts by AI assistants, with attribution and a link to the page; ordinary personal and professional use. Cite as: "hotarari.ro, based on data published by [council/town hall]", with a link. Full terms: https://hotarari.ro/termeni#utilizare-concurentiala